ICCJ. Decizia nr. 3095/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3095/2010
Dosar nr. 4433/114/2008
Şedinţa publică din 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea reconvenţională la acţiunea promovată de M.A.E.I. şi D.D.V.S. prin care s-a solicitat instanţei să se constate preluarea fără titlu a imobilului situat în Buzău, şi să se dispună restituirea acestuia, înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 23 aprilie 2008, Municipiul Buzău prin Primar a solicitat obligarea reclamanţilor să menţină afectaţiunea de grădiniţă a imobilului pe termen de 5 ani, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată şi să încheie cu Primăria municipiului Buzău contract de închiriere a părţii din imobil ce li se va restitui în natură, pe termen de 5 ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Tribunalul Buzău, secţia civilă, prin încheierea din 1 octombrie 2008 a dispus disjungerea cererii reconvenţionale şi judecarea separată a acesteia, prin formarea unui nou dosar, în raport de dispoziţiile art. 119 alin. (3) cu referire la art. 120 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 627 din 24 iunie 2009, Tribunalul Buzău, secţia civilă, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant Municipiul Buzău prin Primar în contradictoriu cu reclamanţii - pârâţi M.A.E.I. şi D.D.V.S. A respins cererea de intervenţie formulată de Grădiniţa nr. 3 cu orar prelungit Buzău. A obligat reclamanţii-pârâţi să menţină afectaţiunea de grădiniţă a imobilului situat în Buzău, pe o perioadă de 4 ani conform art. 16 din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare şi să încheie contractul de închiriere cu Primăria municipiului Buzău pentru spaţiul compus din suprafaţa de 782 mp şi construcţii aflate pe respectiva suprafaţă de 437,46 mp, pe o perioadă de 4 ani.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1101 din 5 noiembrie 2008, Tribunalul Buzău a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus restituirea în natură a imobilului preluat fără titlu, compus din construcţii în suprafaţă de 437,46 mp şi teren în suprafaţă de 782 mp situat în Buzău.
Făcând aplicaţiunea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi constatând că grădiniţele fac parte din categoria imobilelor menţionate în anexa 2 lit. a) pct. 1 pentru care textul de lege menţionat prevede o perioadă de până la 5 ani de menţinere a afectaţiunii de către cei care au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor, tribunalul a admis cererea reconvenţională.
Prima instanţă a respins cererea de intervenţie formulată de Grădiniţa nr. 3 Buzău, în raport de prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 cu referire la art. XIII din OG nr. 32/2001, cu modificările ulterioare, reţinând că Municipiul Buzău prin Primar este cel care asigură baza materială necesară pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ, fiind în măsură a solicita aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 173 din 2 noiembrie 2009, prin care s-a respins ca nefondat apelul pârâţilor M.A.E.I. şi D.D.V.S. împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că faţă de prevederile art. 19 alin. (2) şi art. 166 alin. (41) din Legea învăţământului nr. 84/1995, este cert că imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Municipiului Buzău, care are deci calitate procesuală activă în solicitarea sa, întemeiată pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, de menţinere a afectaţiunii de interes public a imobilului.
Faptul că imobilul în litigiu este necesar şi afectat exclusiv şi nemijlocit unei activităţi de interes public a rezultat cu certitudine din autorizaţiile de funcţionare a grădiniţei, precum şi din extrasul de carte funciară, existente la dosarul de fond.
S-a constatat că prin Legea nr. 247/2005 a fost instituit principiul restituirii în natură a tuturor imobilelor aflate la dispoziţia statului, inclusiv a celor exceptate de vechea reglementare, fiind însă prevăzută obligaţia, pentru proprietar, de a menţine afectaţiunea de interes public pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani. Raţiunea introducerii de către legiuitor a acestei obligaţii a fost aceea a acordării unei perioade de timp în care autorităţile locale să identifice soluţii pentru desfăşurarea în continuare a respectivelor activităţi.
Nu a fost reţinută susţinerea apelanţilor potrivit căreia trebuia să se facă aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în vigoare la data notificării (tergiversarea soluţionării acesteia fiindu-i imputabilă pârâtului) având în vedere principiul aplicării imediate a legii civile noi.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamanţii-pârâţi M.A.E.I. si D.D.V.S., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Au arătat că în mod vădit, atât modul de soluţionare a litigiului în faţa primei instanţe cât şi în faţa instanţei de apel, a încălcat dreptul recurenţilor la un proces echitabil, astfel cum este acesta prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin încălcarea obligaţiei prevăzută de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., respectiv aceea de a arăta în fapt şi în drept motivele care au format convingerea instanţei şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, instanţa a pronunţat o hotărâre practic nemotivată, iar acolo unde a încercat să dea o motivare, aceasta este străină de natura pricinii.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a Municipiului Buzău prin Primar, ambele instanţe au ajuns la o concluzie greşită, argumentele lor fiind în parte diferite. Nu s-a observat că bunul a fost preluat fără titlu valabil, aspect stabilit prin sentinţa civilă nr. 1101 din 5 noiembrie 2008, astfel încât nu a făcut niciodată parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi nici măcar din cel privat.
Conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 pot face parte din domeniul public sau privat al statului sau unităţii administrativ-teritoriale numai acele bunuri intrate în proprietatea acestora cu titlu, ceea ce nu este cazul în speţă.
Instanţa de fond nu a reţinut că nu Municipiul Buzău ocupa imobilul litigios şi nu acesteia îi era conferită afectaţiunea, ci unei alte instituţii (grădiniţa).
O altă încălcare a dispoziţiilor procedurale o constituie indicarea unui temei de drept străin de pricină şi anume OG nr. 32/2001, act normativ care se referă la acceptarea de către România a Codului internaţional pentru aplicarea metodelor de încercare la foc şi a unor amendamente la acesta adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională.
Chiar dacă s-ar trece peste respectivele greşeli, urmează a se reţine faptul că motivele invocate reprezintă o eronată interpretare şi aplicare a legii. Astfel, simplul fapt că anumite cheltuieli sunt suportate din bugetul local, nu transformă finanţatorul în titularul dreptului de folosinţă, iar finanţarea unor activităţi şi cheltuieli nu conduce la substituirea unei autorităţi în cea a unei instituţii. Au arătat că au invocat, în acest sens, în faţa instanţei dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi (8) din Legea nr. 84/1995.
Dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 trebuie legate de titularul dreptului de folosinţă şi nu de autoritatea care îi finanţează anumite cheltuieli, în speţă Municipiul Buzău nefiind titularul unui drept subiectiv protejat prin lege.
Lipsa unei argumentări în funcţie de criticile aduse în calea de atac a apelului poate echivala cu o nemotivare, la fel ca neanalizarea actelor a căror semnificaţie este pe larg comentată în cuprinsul apelului sau reluarea unor dispoziţii legale, fără a răspunde motivelor de apel astfel cum sunt argumentate. Au invocat în susţinere o decizie a instanţei supreme.
Au susţinut recurenţii că din modul de motivare a hotărârilor nu rezultă analiza probatoriului, ceea ce conduce la concluzia firească a faptului că nu a fost corect stabilită nici situaţia de fapt şi nici fundamentată soluţia adoptată ceea ce contravine art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
In privinţa motivării instanţei de apel dată fondului cererii, s-a arătat că necesitatea la care face referire legea nu poate rezulta din autorizaţia de funcţionare şi nici extrasul de carte funciară nu are rol probator asupra destinaţiei imobilului, nefiind înscrise nici un fel de drepturi în favoarea altor persoane fizice sau juridice.
Indicarea raţiunii pentru care legiuitorul a introdus obligativitatea menţinerii afectaţiunii este irelevantă în speţă, în condiţiile în care imobilului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat fără titlu. Redobândirea dreptului de proprietate, la care face referire alin. (3) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, presupune pierderea prealabilă a acestuia, iar o astfel de situaţie juridică este caracteristică preluării cu titlu valabil şi exclusă în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, situaţie în care proprietarul nu dobândeşte dreptul de proprietate acesta fiind în permanenţă în patrimoniul său. Proprietarului îi este restituită numai posesia bunului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a celor de drept comun.
A arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat ca fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în vigoare la data notificării (Decizia nr. 5707 din 10 octombrie 2008) şi a invocat jurisprudenţă CEDO precum şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie.
Ingerinţa statului în dreptul fundamental de proprietate nu se justifică la peste 8 ani de la data notificării, fiind încălcat un drept de proprietate recunoscut irevocabil, necondiţionat şi liber de sarcini, acesta fiind un drept legal câştigat iar situaţia juridică una legal constituită.
Au arătat că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu sunt respectate chiar şi în forma actuală. Astfel, textul de lege impune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor vizând afectarea exclusivă şi nemijlocită activităţilor de interes public, de învăţământ şi imobilul să fie necesar acestei activităţi. In speţă, sarcina probei, care incumbă titularului cererii reconvenţionale, nu a fost făcută conform art. 1169 C. civ.
Un detentor precar, aşa cum a fost Statul Român, nu are nici un drept de a schimba folosinţa bunului şi cu atât mai mult nu are dreptul de a-1 greva cu anumite sarcini. Municipiul Buzău nu a făcut dovada că ar fi deţinut la data restituirii imobilului contracte încheiate potrivit legii, iar funcţionarea în fapt a grădiniţei nu trebuie confundată cu funcţionarea în drept. In plus, grădiniţa nu îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare, fiind depuse probe în acest sens, recurenţii reiterând respectivele apărări tară a le mai produce expres. Concluzia este că proprietarul ar fi obligat a asigura detentorului precar condiţii mai bune decât şi-a asigurat el însuşi, ceea ce ar aduce un spor de valoare (îmbogăţire fără justă cauză) detentorului.
Municipiul Buzău nu a făcut vreo dovadă nici referitor la aspectul că se impune în vreun fel acordarea perioadei maxime şi nici nu a cerut o perioadă mai redusă pe care să o poată aprecia instanţa de judecată.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fit respins pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Sintetizând motivele de recurs care se reiau pe mai multe pagini, se retine că acestea privesc, pe de o parte, nemotivarea sau motivarea străină pricinii a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, inclusiv în ceea ce priveşte calitatea procesuală a titularului cererii reconvenţionale, iar pe de altă parte, critici vizând aspecte ce ţin de fondul cauzei şi de neaplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001.
In ceea ce priveşte nemotivarea sau motivarea străină de natura cauzei a hotărârilor, ceea ar duce la încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se reţine că această critică nu poate fi primită.
Astfel, menţinând soluţia pronunţată în fond, instanţa de control judiciar a constatat că prin sentinţa civilă nr. 1101 din 5 noiembrie 2008 a Tribunalului Buzău s-a restituit reclamanţilor, în baza Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu. Totodată s-a reţinut că prin Legea nr. 247/2005 au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în sensul că s-a instituit principiul restituirii în natură şi a imobilelor exceptate de vechea reglementare, respectiv a celor afectate unor activităţi de interes public (şcoli, grădiniţe, etc, cum este cazul în speţă), cu obligaţia însă a proprietarului de a menţine afectaţiunea de interes public pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani.
Se reţine deci că instanţele s-au pronunţat asupra cererii dedusă judecăţii care vizează acţiunea reconvenţională a pârâtului privitoare la obligaţia reclamanţilor de a menţine afectaţiunea imobilului în litigiu, pronunţând o hotărâre motivată în raport de textele legale incidente speţei.
Referitor la susţinerile recurenţilor care privesc calitatea procesuală a titularului cererii reconvenţionale şi în raport de care au considerat că instanţele, în baza unor argumente în parte diferite, au ajuns la o concluzie greşită, se reţine că nu pot fi primite.
Calitatea procesuală a Municipiului Buzău prin Primar a fost analizată atât de instanţa de fond cât şi de cea din apel prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 84/1995 cu referire la cele ale OUG 32/2001, constatându-se că titularul cererii reconvenţionale este cel care poate solicita aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în virtutea faptului că este cel care asigură baza materială necesară desfăşurării activităţii de învăţământ. Potrivit dispoziţiilor Legii învăţământului, administraţia locală este obligată să asigure grădiniţelor şi resursele materiale, nu numai cele umane şi financiare, deci inclusiv spaţiile necesare desfăşurării activităţii acestora, spaţii care fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ - teritoriale.
Nu sunt relevante astfel susţinerile recurenţilor potrivit cărora nu Municipiul Buzău ocupa imobilul în litigiu ci o altă instituţie, respectiv grădiniţa astfel încât nu se justifică afectaţiunea de fapt în persoana titularului cererii reconvenţionale, cu atât mai mult cu cât cererea de intervenţie formulată de Grădiniţa nr. 3 cu orar prelungit Buzău a fost respinsă de tribunal.
Totodată, se reţine că notificarea nr. 662/2001 formulată de reclamanţi a fost adresată Primăriei municipiului Buzău, în calitatea acesteia de unitate deţinătoare.
Mai mult, hotărârea judecătorească de restituire în natură a imobilului în litigiu a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău prin Primar. Astfel, independent de faptul dacă grădiniţa are sau nu personalitate juridică şi, prin urmare, este titulara capacităţii de exerciţiu şi de folosinţă, imobilul a fost restituit de titularul dreptului de dispoziţie asupra acestuia, obligat prin sentinţa civilă menţionată.
In ceea ce priveşte critica privind indicarea unui temei de drept străin de pricină şi anume OG nr. 32/2001, se reţine că a fost avută în vedere OUG nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, strecurându-se astfel o eroare materială.
Trecând la criticile potrivit cărora bunul în litigiu nu putea face parte din domeniul public întrucât prin hotărârea judecătorească de restituire a acestuia s-a constatat că preluarea a fost una fără titlu valabil, se reţin următoarele:
Textul cuprins la art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data pronunţării sentinţei de restituire a imobilului în litigiu, stipulează că în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a). Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate.
Se reţine că textul de lege menţionat, care reglementează o restituire sub condiţie suspensivă, nu mai face distincţia existentă în forma anterioară modificării adusă prin Legea nr. 247/2005 referitoare la imobilele preluate fără titlu valabil, ceea ce face incident principiul de drept potrivit căruia ubi tex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Cum efectele viitoare ale raportului juridic sunt determinate, după starea de fapt a imobilului, prin dispoziţiile unei legi civile noi, respectiv ale art. 16 din Legea nr. 10/2001, în forma modificată prin art. 1 pct. 37 din Legea nr. 247/2005, care pe planul dreptului intertemporal sunt obligatorii şi de imediată aplicare, în mod corect s-a făcut aplicaţiunea acestui text de lege.
Ca atare, criticile privitoare la faptul că instanţa nu a observat că bunul a fost preluat fără titlu valabil, astfel încât nu a făcut niciodată parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi nici măcar din cel privat nu-şi găsesc relevanţă în cauza dedusă judecăţii, prin prisma textului de lege aplicabil.
In plus, se reţine că menţinerea afectaţiunii imobilului este o obligaţie legală, dreptul recurenţilor putând fi exercitat doar în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, care prevede că proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate.
Nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 nici chiar în forma actuală, întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă îndeplinirea condiţiilor pe care recurenţii le consideră necesare, respectiv ca imobilul să fie afectat exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ şi să fie necesar acestei activităţi.
Se constată astfel că reclamanţii nu au contestat faptul că în imobilul în litigiu îşi desfăşoară activitatea o grădiniţă de copii ci faptul că aceasta nu îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare, aspect ce excede cadrului procesual.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii-pârâţi M.A.E.I. şi D.D.V.S. împotriva deciziei nr. 173 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3098/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3092/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
