ICCJ. Decizia nr. 3114/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3114/2010
Dosar nr. 16723/3/2004
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 23 decembrie 2004, sub nr. 3091/2004, reclamanţii P.P. şi D.S.E. au solicitat în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. anularea Deciziei nr. 102 din 23 septembrie 2004 emisă de intimată, obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a imobilelor revendicate, compuse din teren şi construcţie şi în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei decizii motivate prin care să se propună măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
In motivarea contestaţiei, reclamanţii arată că au formulat notificarea nr. 2435/2001 în baza Legii nr. 10/2001 prin care au revendicat în natură sau în echivalent bunuri imobile compuse din construcţie şi teren situate în judeţul Teleorman, Roşiori de Vede.
S-a mai arătat de asemenea că s-au formulat mai multe notificări prin care s-a solicitat restituirea în natură şi a altor imobile aflate în patrimoniul SC R. SA, notificări care au fost respinse de pârâta A.V.AS.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 9 decembrie 2004 s-a dispus disjungerea cererii pentru fiecare dispoziţiei contestată.
Tribunalul Municipiului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 408 din 19 martie 2009, a admis în parte cererea, a anulat dispoziţia contestată nr. 102 din 23 septembrie 2004 emisă de pârâta A.V.A.S. şi a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Roşiori de Vede, judeţul Teleorman.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în anul 1948 fraţii P. au deţinut o fabrică de ulei în localitatea Roşiori de Vede, care a fost naţionalizată în baza Legii nr. 119/1948 iar forma juridică de organizare era aceea de întreprindere individuală aparţinând fraţilor V.P., I.P. şi M.P. S-a mai reţinut de asemenea că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, având în vedere jurisprudenţa în materie care a consfinţit cu putere de lucru judecat că în cazul imobilelor ce constituie F.U.P. se aplică dispoziţiile art. 27, după republicare art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi nu dispoziţiile art. 31.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A.V.A.S., solicitând în principal să se constate perimată cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar, respingerea cererii ca netemeinică şi nelegală pentru că reclamanţii nu au dovedit că imobilul revendicat a existat în patrimoniul autorului lor în condiţiile legii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori, prin Decizia civilă nr. 527/A din 28 octombrie 2009, a respins ca nefondat apelul.
In considerentele deciziei s-a reţinut privitor la perimarea cererii de chemare în judecată, că prin încheierea din data de 10 martie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. suspendarea judecării contestaţiei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2700/2004 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Prin încheierea din 3 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a menţinut măsura suspendării judecăţii cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 2710/2004 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. La data de 30 ianuarie 2009 contestatorii au solicitat repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că motivele ce au determinat suspendarea au încetat. Apelanţii au invocat perimarea pe motiv că sentinţa civilă pronunţată în dosarul pentru care s-a suspendat judecata a rămas irevocabilă la data de 26 februarie 2007 iar părţile nu au solicitat repunerea pe rol a cauzei suspendate în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a sentinţei sus arătate ci cu depăşirea acestui termen. Referitor la acest motiv de apel s-a reţinut că acesta nu poate fi invocat pentru prima oară în faţa instanţei de apel, iar la instanţa fondului apelantul nu a pus în discuţie perimarea cererii de chemare în judecată. S-a mai reţinut, pe fond, că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului supus analizei prin actul de vânzare-cumpărare depus la filele 28 şi 29 din dosar şi că prin sentinţa civilă nr. 1200/2005 pronunţată în dosarul nr. 2700/2004 s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că autorii reclamantei au avut calitatea de asociaţi la întreprinderea P., fosta fabrică şi rafinărie de ulei vegetal P.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- In mod eronat în cauza pendinte nu s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată având în vedere că reclamanţii nu au solicitat repunerea pe rol a cauzei în condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ.
- Reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în condiţiile cerute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu s-a făcut dovada de persoană îndreptăţită la despăgubiri.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru cele ce vor urma:
Privitor la primul motiv de recurs prin care se susţine că, în acţiunea pendinte sunt incidente dispoziţiile procedurale ce disciplinează perimarea cererii de chemare în judecată, se constată contrar celor susţinute; că, potrivit art. 252 alin. (3) C. proc. civ., excepţia perimării cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de apel.
Cum dispoziţiile privitoare la perimare au o natură imperativă, în mod corect s-a respins această excepţie întrucât apelantul a invocat excepţia perimării cererii de chemare în judecată pentru prima oară în faţa instanţei de apel.
Se mai susţine prin motivele de recurs că, la soluţionarea cauzei nu s-au respectat dispoziţiile art. 22 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, care erau incidente cauzei, în sensul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate.
Opus acestor susţineri, s-a reţinut corect că, aceste probleme de drept au fost dezlegate cu autoritate de lucru judecat prin hotărâri judecătoreşti irevocabile şi s-a constatat în acest sens că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi că, în cazul imobilelor ce constituie Fabrica de Ulei P. sunt aplicabile dispoziţiile art. 27, după republicarea art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi nu art. 31.
Hotărârile judecătoreşti irevocabile care au dezlegat aceste probleme de drept au fost pronunţate în alte cauze care au privit pe aceiaşi reclamanţi având acelaşi obiect.
Or, faţă de problemele de drept intrate în puterea lucrului judecat, a hotărî contrar în speţa supusă analizei, ar însemna şi o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 527 A din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3118/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3108/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
