ICCJ. Decizia nr. 3141/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3141/2010
Dosar nr. 7600/1/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4408/2004, reclamanţii B.C. şi B.A. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Ploieşti, prin Primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr. 4893/2004 emisă de pârâtă, restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 965 mp (respectiv a unei cote părţi ideale din aceasta) şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor aferente construcţiei ce s-a aflat pe acest teren, în prezent demolată.
In motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că terenul şi construcţiile aflate pe acesta au fost expropriate în baza Decretului nr. 88/1986 şi ulterior demolate, iar prin Dispoziţia nr. 4893/2004 pârâta a dispus restituirea în natură către foştii proprietari numai a unei suprafeţe de 513,20 mp din suprafaţa de 965 mp fără să se precizeze ce se întâmplă cu diferenţa de 451,80 mp şi fără a se dispune cu privire la despăgubirile ce s-ar cuveni pentru construcţiile demolate. S-a solicitat introducerea în cauză a numiţilor Z.E., B.D., L. şi C. având în vedere că dispoziţia contestată a fost emisă şi pe numele acestora. S-a solicitat introducerea în cauză şi a Serviciului Domeniului Public şi Privat Ploieşti. Prin sentinţa civilă nr. 135 din 7 februarie 2005, Tribunalul Prahova a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia nr. 4893/2005 emisă de pârât. S-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 451,80 mp, situat în Ploieşti, judeţul Prahova, identificat prin raportul de expertiză, întocmit de expertul S.M., contestatorilor. S-a constatat dreptul contestatorilor la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două construcţii ce s-au aflat pe teren, în prezent demolate şi pârâta a fost obligată la plata acestor despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, reclamanţii şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu şi că sunt persoane îndreptăţite potrivit Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 774 din 31 mai 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti împotriva sentinţei civile nr. 135 din 7 februarie 2005 a Tribunalului Prahova, în contradictoriu cu contestatorii B.C. şi B.A.
In considerentele deciziei s-a reţinut, în esenţă, cu privire la restituirea integrală a imobilului că, în condiţiile în care s-a constatat dreptul tuturor moştenitorilor de a beneficia de măsuri reparatorii, formularea unei contestaţii menite să aducă imobilul în natură, în masa succesorală şi nu echivalentul bănesc al acestuia, are caracterul unui act de administrare, ce poate fi îndeplinit de oricare dintre proprietari sau coindivizari, iar de efectele unei hotărâri judecătoreşti beneficiază toţi moştenitorii acceptanţi ai succesiunii defunctului B.D. corespunzător cotelor succesorale cuvenite.
S-a mai reţinut că este neîntemeiat motivul de apel privind solicitarea contestatorilor prin notificare a despăgubirilor şi nu a restituirii în natură a imobilului, în condiţiile în care regula instituită de Legea nr. 10/2001 este cea a restituirii în natură a imobilului, în condiţiile în care regula instituită de Legea nr. 10/2001 este cea a restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, astfel că fostul proprietar nu are un drept de opţiune, atunci când restituirea în natură este posibilă.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Ploieşti, care, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată în esenţă că, hotărârea instanţei de apel este nelegală, deoarece terenul restituit aparţine domeniului public, că, cererea de restituire în natură nu a fost formulată de toţi moştenitorii fostului proprietar al imobilului şi că greşit s-au acordat despăgubiri în condiţiile în care trebuia emisă o altă dispoziţie, iar valoarea despăgubirilor nu putea fi stabilită în condiţiile în care nu s-a adoptat legea specială care să reglementeze modalităţile, cuantumul şi procedurile de acordare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 442 din 22 ianuarie 2007 a admis recursul, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia de casare s-a reţinut că în cauza pendinte nu s-au administrat suficiente dovezi din care să rezulte, dacă scopul exproprierii a fost realizat şi că nu s-au clarificat nici aspectele legate de situaţia juridică a terenului, în sensul dacă este liber, neocupat de construcţii şi utilităţi publice şi dacă aparţine domeniului public.
In rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 2915.3/42/2005.
Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia civilă nr. 169 din 9 iunie 2008 a admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti prin Primar, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că s-a admis în parte contestaţia. S-a anulat în parte dispoziţia nr. 4893 din 19 mai 2004, menţinând sub acest aspect dispoziţiile sentinţei civile nr. 135/2005 privind constatarea dreptului contestatorilor la despăgubiri prin echivalent, pentru cele două construcţii care s-au aflat pe terenul situat în Ploieşti, în prezent demolată.
S-a respins cererea contestatorilor privind restituirea în natură a suprafeţei de 451,80 mp (reprezentând diferenţa între 915 mp, solicitat prin acţiunea introductivă şi 513,20 mp restituiţi contestatorilor prin dispoziţia nr. 4893/2004 emisă de Primarul Municipiului Ploieşti), situată în Ploieşti. S-au înlăturat menţiunile din dispozitivul sentinţei referitoare la obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru cele două construcţii demolate.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut în esenţă că, potrivit HG nr. 1359/2001 şi inventarului bunurilor ce aparţin domeniului public al Municipiului Ploieşti, terenul în suprafaţă de 451,80 mp ce face obiectul cauzei pendinte, aparţine parcului dendrologic al Municipiului Ploieşti. S-a mai reţinut că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, pe terenul în litigiu se găsesc spaţii verzi, alei pietonale şi trotuarul care traversează acest teren, toate aparţinând domeniului public, iar în integralitatea sa, se învecinează cu trei loturi, având un unic proprietar ce este terţ faţă de prezenta cauză. împrejurarea că pentru terenurile învecinate s-au emis P.U.G.-uri şi certificate de urbanism nu este de natură să conducă la restituirea în natură a terenului solicitat.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către reclamanţii B.C. şi B.A. invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Prin respingerea cererii de restituire în natură a suprafeţei de 451,80 mp, se încalcă drepturile fundamentale consacrate prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
- Terenul în litigiu este situat într-o zonă unde au avut loc restituiri în natură a terenurilor solicitate tot în baza Legii nr. 10/2001, zonă unde urmează să se edifice diverse construcţii, această zonă fiind construibilă, în mod eronat se reţine că are destinaţia de parc.
- Nu au fost analizate actele aflate la dosarul cauzei depuse chiar de Primărie, care atestă că în imediata vecinătate a terenului în litigiu s-au edificat construcţii, iar justificarea instanţei pentru neanalizarea acestor acte este puerilă având în vedere că în speţă se pune în discuţie problema unui drept de proprietate.
Nota emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor prin care s-au dat îndrumări în sensul de a se proceda la restituire, constituie o altă probă care justifică nelegalitatea hotărârii.
Incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este contrazisă de raportul de expertiză topo şi de înscrisurile depuse la dosarul cauzei chiar de pârâtă, care atestă că zona în care se află terenul litigios este construibilă. Tot prin raportul de expertiză s-a dovedit că în perimetrul cuprins între R. şi G. - I.M. – S.M. urmează să se edifice construcţii comerciale şi civile private conform P.D.U.- urilor aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
In esenţă, prin motivele de recurs se aduc critici numai cu privire la dispoziţia instanţei, prin care s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 451,80 mp.
In acest sens, susţin recurenţii că suprafaţa de 451,80 mp reprezintă diferenţa între 965 mp solicitată prin acţiunea introductivă şi 513 mp restituiţi prin dispoziţia nr. 4893/2004 emisă de pârât şi că acest teren este situat într-o zonă unde au avut loc restituiri în natură a terenurilor solicitate în baza Legii nr. 10/2001.
Cu privire la susţinerile recurenţilor, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu în suprafaţă de 451,80 mp nu poate fi restituit în natură, constatând că, potrivit HG nr. 1359 din 27 decembrie 2001, terenul din cauza pendinte aparţine domeniului public.
In calea de atac a recursului recurenţii au depus la dosar un certificat eliberat de Curtea de Apel Ploieşti, fila 50 din dosar, care atestă că prin sentinţa nr. 95 pronunţată la 19 aprilie 2010 de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanţii B.C. şi B.A., în contradictoriu cu Guvernul României şi s-a dispus anularea H.L.G. nr. 1359/2001 Anexa FI, Poziţia 3 pentru suprafeţele de 369 mp, perimetrul ABFEA şi 1366 mp perimetrul MNBQM identificate pe schiţa de plan de expert B.L., situate în Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova.
Alăturat acestui înscris nou, depus la dosar s-au mai depus şi alte înscrisuri, respectiv adresa nr. 12538 din 21 august 2009 emisă de Prefect, fila 34 dosar, care atestă că suprafaţa de teren solicitată de reclamanţi nu face parte din Parcul Dendrologic „Mihai Viteazu" situat în Municipiul Ploieşti, concluzie la care s-a ajuns urmare studierii Planului de Urbanizare de Detaliu pentru Zona de Interes.
Raportat la înscrisurile noi depuse în calea de recursului, susţinerile recurenţilor în sensul că terenul din cauza pendinte poate fi restituit în natură, întrucât nu aparţine domeniului public, sunt fondate, având în vedere şi dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură.
Mai mult, art. 7 din Legea nr. 10/2001 dispune că imobilul se restituie de regulă în natură, stabilindu-se astfel regula modalităţii de retrocedare, excepţia fiind aceea a restituirii prin echivalent.
In prezent nu există nici un impediment cu privire la restituirea în natură a terenului din speţa supusă analizei, atâta timp cât a fost anulată HG nr. 1359/2001 care atesta apartenenţa la domeniul public a terenului situat în Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova.
Mai mult, zona cuprinsă între adresele I.M. – R. – G.D., din care face parte şi R. nr. 40, este configurat în Planul Urbanistic General, depus tot ca înscris nou la dosar, un perimetru destinat pentru instituţii şi servicii de interes general.
In concluzie terenul din cauza pendinte nu face parte din domeniul public al Municipiului Ploieşti şi drept urmare Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va casa Decizia atacată precum şi sentinţa civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova, în parte, în sensul că va dispune restituirea în natură a suprafeţei de 451,80 mp. Se va menţine dispoziţia din sentinţa civilă nr. 135 din 7 februarie 2005 a Tribunalului Prahova în sensul obligării intimatei la despăgubiri pentru cele două construcţii demolate, precum şi dispoziţia Primarului Municipiului Ploieşti nr. 4893 din 19 mai 2004 privind restituirea în natură a suprafeţei de 513,20 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii B.G. şi B.A. împotriva deciziei civile nr. 169 din 9 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauza cu minori şi familie.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 135 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, în parte, în sensul că dispune restituirea în natură a suprafeţei de 451,80 mp.
Menţine dispoziţia stabilită prin sentinţa nr. 135 din 07 februarie 2005 a Tribunalului Prahova de obligare a intimatei la despăgubiri pentru cele două construcţii demolate, precum şi dispoziţia Primarului Municipiului Ploieşti nr. 4893 din 19 mai 2004 privind restituirea în natură a suprafeţei de 513,20 mp.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3122/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3118/2010. Civil → |
|---|
