ICCJ. Decizia nr. 3163/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.3163/2010
Dosar nr. 9615/1/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 29 mai 2008 reclamantul P.G.P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestuia la 260.100 Euro daune morale şi 56.998,29 lei daune materiale.
În motivarea cererii, întemeiată pe art. 998 şi art. 999 C. civ., reclamantul a susţinut că:
- în perioada 15 mai 1948 - 23 februarie 1953 a fost privat de liberate printr-un act administrativ, de către D.R.S.P. Piteşti, ocazie cu care i-au fost confiscate hainele şi cărţile din bibliotecă;
- în timpul arestului, datorită condiţiilor groaznice în care a trăit (regim de teroare prin bătaie şi înfometare) starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit atât de mult, încât crezându-se că va muri, a fost pus în libertate;
- daunele morale de 260.100 lei sunt justificate de puternica traumă psihică şi de suferinţele fizice produse în perioada arestării nelegale;
- daunele materiale sunt justificate de veniturile ce ar fi putut fi realizate, făcând un echivalent între salariul mediu net pe economie din acea perioadă şi cel actual.
Judecătoria Târgovişte, secţia civilă, prin sentinţa nr. 3326 din 3 iulie 2008 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, care prin sentinţa civilă nr. 59 din 15 septembrie 2009 a constatat că Judecătoria Târgovişte are competenţa materială să soluţioneze cauza.
Soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa nr. 13CC din 10 decembrie 2008 a stabilit în favoarea Tribunalului Dâmboviţa competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamant.
Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa civilă nr. 1438 din 29 iunie 2009 a admis în parte acţiunea şi 1-a obligat pe pârât să plătească reclamantului 57.000 lei daune materiale şi 50.000 lei daune morale.
S-au reţinut următoarele:
- textul art. 504 C. proc. pen. nu face distincţie între prejudiciul patrimonial şi cel nepatrimonial, astfel că, în lipsa unei distincţii legiuitorul a avut în vedere ambele categorii de prejudicii.
- măsura abuzivă luată împotriva reclamantului a fost demonstrată şi rezultă din faptul că nu a existat un proces sau o urmărire penală împotriva acestuia.
- în afară de prevederile art. 504 - 507 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. reglementează îndreptăţirea victimelor unei erori judiciare la repararea prejudiciului.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 179 din 4 noiembrie 2009 a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune, a admis apelurile formulate de intimaţii Ministerul Public şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a schimbat în tot sentinţa în sensul că a respins acţiunea ca prescrisă.
Prin aceeaşi deciziei a respins ca nefondat apelul reclamantului.
S-au reţinut următoarele:
- dispoziţiile art. 504 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză;
- reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ. şi, potrivit art. 3 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cererea este prescrisă;
- în raport de cele menţionate, critica reclamantului privind cuantumul despăgubirilor acordate este nefondată.
Reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că excepţia prescrierii dreptului la acţiune este nelegală deoarece instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 221/2009.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Analizând pricina exclusiv sub aspectul prescripţiei, prin raportare la textele legale privitoare la răspunderea civilă delictuală, invocate în drept de reclamant, instanţa a stabilit că reclamantul se putea adresa justiţiei pentru repararea prejudiciului cel mai târziu într-un termen de trei ani de la data de 22 decembrie 1989.
Pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă, la data de 2 iunie 2009 Parlamentul României a adoptat Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar la data de 11 iunie 2009 legea a fost publicată în M.OF., partea I, nr. 396.
Prin acest act normativ, legiuitorul a înţeles să definească ce se înţelege prin „condamnare cu caracter politic" [art. alin. (1)], a enumerat faptele considerate a fi atras condamnări cu acest caracter [art. 1 alin. (2)], a prevăzut condiţiile în care şi alte fapte se încadrează în această categorie, rară a fi enumerate expres în lege [art. 1 alin. (3)] şi, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care consideră că au suferit o condamnare de acest gen, de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege [art. 1 alin. (4), art. 4].
In art. 5 lit. a) al legii s-a reglementat dreptul persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic de a primi din partea statului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Este adevărat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul nu indică în mod expres prevederile Legii nr. 221/2009 ca fiind temeiul juridic al pretenţiilor formulate.
Insă, faţă de motivele de fapt şi de drept menţionate, de împrejurarea că pe parcursul desfăşurării litigiului în faţa primei instanţe, prevederile Legii nr. 221/2009 au intrat în vigoare, instanţa avea obligaţia ca în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ., să pună în discuţia părţilor incidenţa în cauză a acestui act normativ, inclusiv sub aspectul prescripţiei dreptului material la acţiune.
Pentru aceste considerente în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul să caseze Decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecarea apelurilor la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant P.G.P. împotriva deciziei nr. 179 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3180/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3158/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
