ICCJ. Decizia nr. 3180/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3180/2010
Dosar nr. 10534/99/2005
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe data de 9 noiembrie 2005, contestatorii F.M., T.G., P.I., V.V., I.P. şi S.E. s-au adresat instanţei formulând contestaţie împotriva deciziei nr. 37 din 27 septembrie 2001 emisă de intimata U.S.A.N.V.I.I.B. Iaşi şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea deciziei respective cu consecinţa restituirii în natură a terenului situat în Iaşi, judeţul Iaşi, în suprafaţă de 2,82 ha.
Prin sentinţa civilă nr. 1231 din 24 mai 2006 Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins, ca tardiv formulată, contestaţia promovată de contestatori împotriva Deciziei nr. 37/2001 emisă de intimată.
Prin Decizia civilă nr. 167 din 29 noiembrie 2006 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatori.
Prin Decizia civilă nr. 6455 din 5 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 4503/45/2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi F.M., C.I., P.I., V.V., T.G., I.P. şi S.E., a casat Decizia civilă nr. 167 din 29 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi în sensul admiterii apelului declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 1231 din 24 mai 2006 a Tribunalului Iaşi; a desfiinţat hotărârea respectivă şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de casare a reţinut că este greşită soluţia dată de către Tribunalul Iaşi şi menţinută de Curtea de Apel Iaşi prin care s-a respins, ca tardiv formulată, acţiunea reclamanţilor, întrucât imobilul ce face obiectul litigiului intră sub incidenţa art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, fiind ocupat de o instituţie de învăţământ superior, aşa cum rezultă din Decizia nr. 37 din 27 septembrie 2001 emisă de pârâtă anterior apariţiei Legii nr. 247/2005/.
S-a mai reţinut că Decizia respectivă nu a fost valorificată până la apariţia Legii nr. 247/2005 , în condiţiile în care această lege a intrat în vigoare pe data de 22 iulie 2005, iar reclamanţii au introdus acţiunea pe data de 10 noiembrie 2005 înăuntrul termenului de 12 luni prevăzut de art. II alin. (1), Titlul I din aceeaşi lege.
Prin sentinţa civilă nr. 1131 din 10 iunie 2009 Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins cererea formulată de reclamanţii F.M., T.G., P.I. şi V.V., în contradictoriu cu pârâta U.S.A.N.V.I.I.B. Iaşi - pentru excepţia autorităţii de lucru judecat-conform dispoziţiilor art. 166 C. proc. civ. şi art. 1201 C. civ.
A respins cererea reclamanţilor I.P. şi S.E., în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut cu privire la primii patru reclamanţi, că în cauză, există autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 42 din 27 ianuarie 2003 a aceleiaşi instanţe, fiind îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Referitor la ultimii doi pârâţi, s-a reţinut că deşi nu au fost părţi în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 42 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Iaşi, această hotărâre le este opozabilă acestora ca o prezumţie de lucru judecat, conform principiului „res judicata pro veritate habetur".
Prin Decizia civilă nr. 165 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins , ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi.
Împotriva deciziei respective la data de 8 decembrie 2009, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa de apel a menţinut greşit hotărârea Tribunalului Iaşi prin care cererea le-a fost respinsă în mod eronat, pe baza excepţiei autorităţii de lucru judecat, precum şi faptul că s-a nesocotit Decizia de casare pronunţată anterior în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de reclamanţi din perspectiva motivului de recurs de ordine publică, prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., reportate la prevederile art. II alin. (2) Titlul I din Legea nr. 247/2005, motiv invocat din oficiu dec către instanţă şi pus în discuţia părţilor la termenul din data de 21 mai 2010, Înalta Curte constată că este întemeiat, şi-l va admite, avându-se în vedere considerentele ce se succed:
Potrivit dispoziţiilor art. II alin (1) şi (2) Titlul I din Legea nr. 247/2005 se va reţine faptul că „Deciziile sau Dispoziţiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităţilor administraţiei publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-2 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nevalorificate, pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Hotărârea pronunţată de prima instanţă poate fi atacată cu recurs la curtea de apel.
Prin urmare, în cazul imobilelor prevăzute la alineatul unu şi care face trimitere la cele enumerate la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, hotărârea pronunţată în primă instanţă este supusă, prin derogare de la dreptul comun, unei singure căi de atac, aceea a recursului.
În cauză, este cert că imobilul teren aflat în litigiu, intră în categoria celor prevăzute în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aşa cum s-a stabilit prin Decizia de casare pronunţată anterior în cauză de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ( Decizia nr. 6455 din 5 octombrie 2007 ).
În consecinţă, hotărârea pronunţată de către Tribunalul Iaşi în primă instanţă, trebuie supusă unei singure căi de atac, aceea a recursului, în mod greşit Curtea de Apel Iaşi soluţionând cauza ca o instanţă de apel, şi nu ca o instanţă de recurs.
Ori, în condiţiile în care normele de competenţă jurisdicţională de ordin material a curţilor de apel prevăzute în art. 3 pct. 2 şi 3 C. proc. civ. au un caracter absolut şi imperativ, se impune admiterea recursului declarat de către reclamanţi, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, pentru a soluţiona cauza în mod irevocabil, ca instanţă de recurs, şi nu în mod definitiv, ca instanţă de apel.
Cu ocazia rejudecării, vor fi analizate motivele de recurs formulate de reclamanţi, urmând a se stabili dacă hotărârea primei instanţe a respectat considerentele deciziei de casare pronunţate anterior în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi dacă există într-adevăr autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 42 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Iaşi, ţinându-se cont de faptul că această ultimă hotărâre s-a pronunţat în temeiul Legii nr. 10/2001, nemodificată iar cea de-a doua cerere a fost formulată de reclamanţi în temeiul art. II alin. (1) titlul I al Legii nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii F.M., P.I., V.V., T.G., I.P., S.E. împotriva deciziei nr. 165 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, ca instanţă de recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3184/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3163/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
