ICCJ. Decizia nr. 3390/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3390/2010
Dosar nr. 1872/2/2009
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 84 din 24 februarie 2006, A.V.A.S., a respins notificarea formulată de M.T.O.J.L., S.L.T., C.M.A.T. şi M.M.E.T., cu motivarea că cei în cauză nu au făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma fostului proprietar al imobilului notificat – situat în Bucureşti, sector 1 – nefiind întrunite cerinţele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
La 28 martie 2006, persoanele îndreptăţite au contestat Decizia, solicitând instanţei anularea acesteia iar pe cale de consecinţă să dispună obligarea pârâtei la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, pentru cota ce le revine din imobil.
Investit în primă instanţă Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1305 din 3 noiembrie 2006, a admis contestaţia şi anulând Decizia a obligat-o pe intimată să emită propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în favoarea contestatorilor, pentru imobilul situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 1277 mp şi 2 corpuri de construcţie.
A constatat totodată că T.S.L., nu are capacitate procesuală de folosinţă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, prin actele de stare civilă depuse în cauză, reclamanţii au făcut dovada faptului că sunt moştenitorii lui T.G., fiul fostului proprietar al imobilului T.D.H., cunoscut şi sub numele de T.H., T.C.S., T.C.D., T.H. şi T.C.U.
Ca atare, se mai arată, cum prin beneficiul Legii nr. 10/2001 în patrimoniul lui T.G. s-a născut la data intrării în vigoare a acestui act normativ dreptul de a accepta succesiunea, acesta a fost transmis pe cale succesorală şi moştenitorilor săi, contestatorii în cauză.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, care, prin Decizia nr. 766 din 21 noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 7941 din 11 decembrie 2008, a admis recursul pârâtei A.V.A.S. şi casând Decizia dată în apel a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut în esenţă că situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, existând o vădită contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii atacate, în sensul că nu s-a stabilit cu certitudine cât anume s-a restituit în natură din imobilul teren în suprafaţă de 1277 mp şi din cele două edificate aflate pe acesta.
Tot astfel, instanţa de apel a fost îndrumată să analizeze situaţia juridică a imobilului în litigiu, în raport de hotărârile judecătoreşti de restituire, respectiv sentinţele civile nr. 7397 din 5 iunie 1997 şi nr. 9550 din 11 iunie 1998, ale Judecătoriei Sector 1 Bucureşti şi să procedeze la identificarea acestuia, urmând a dispune motivat în fapt şi în drept, cu privire la întinderea drepturilor recunoscute contestatorilor.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 555 din 5 noiembrie 2009 a admis apelul declarat de A.V.A.S., împotriva sentinţei civile nr. 1305 din 3 noiembrie 2006 pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta să emită propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, în favoarea contestatorilor, pentru imobilul situat în sector 1, compus din teren de 687 mp şi o construcţie.
A trimis spre competentă soluţionare către Primarul General al Municipiului Bucureşti, notificarea vizând construcţia „Corp A", demolată, şi terenul de 60 mp din sector 1.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că în mod greşit tribunalul a stabilit obligaţia de plată a despăgubirilor pentru întreaga suprafaţă de 1277 mp teren şi două corpuri de clădire, întrucât pentru o suprafaţă de 470 mp s-a dispus, prin hotărâre irevocabilă, pusă în executare, restituirea în natură către T.A. iar pe de altă parte, terenul aferent corpului A, nu se află în patrimoniul SC I.S. SA.
Cât priveşte restul terenului nerestituit, de 60 mp nici acesta nu se află în patrimoniul SC I.S. SA, competenţa de soluţionare revenind de asemenea unităţii administrativ teritoriale, în a cărei rază teritorială se află imobilul revendicat, în acord cu dispoziţiile art. 10, art. 11 şi art. 23 alin. (1) din lege, respectiv Primarului General al Municipiului Bucureşti.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâta A.V.A.S. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- instanţele au apreciat greşit asupra calităţii de persoane îndreptăţite a contestatorilor în condiţiile în care aceştia nu au anexat notificării, în dosarul administrativ al A.V.A.S., toate actele doveditoare, în susţinerea drepturilor conferite de Legea nr. 10/2001, republicată, deşi li s-a solicitat completarea dosarului;
Ca atare, Decizia nr. 84/2006, atacată, s-a fundamentat pe actele iniţial depuse în dosarul administrativ.
- din actele cauzei rezultă că imobilul notificat a aparţinut lui H.T., din certificatul de moştenitor emis de pe urma acestuia nerezultând calitatea de moştenitori a petenţilor, care nu se încadrează în dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
- în condiţiile Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptăţite nu pot beneficia de două măsuri reparatorii în echivalent, aşadar obligaţia stabilită în sarcina A.V.A.S. de a acorda despăgubiri atât pentru teren cât şi pentru construcţie este nelegală.
- în cauză sunt incidente dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 81/2007 din care rezultă că A.V.A.S. nu mai are competenţa legală de a stabili valoarea şi a acorda măsuri reparatorii prin echivalent, ci numai de a propune acordarea despăgubirilor instituţiei competente, în condiţiile legii.
Tot astfel, se mai arată, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 nici instanţa nu mai este abilitată să analizeze şi să stabilească cuantumul despăgubirilor.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate … şi orice alte înscrisuri necesare dovedirii pretenţiilor de restituire, decurgând din acest act normativ, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
În interpretarea acestui text, instanţele s-au pronunţat constant în sensul că sintagma folosită de legiuitor, vizează doare procedura derulată, ulterior notificării, de către entitatea investită cu soluţionarea cererii privind acordarea măsurilor reparatorii, nu şi etapa contencioasă a atacării deciziei sau dispoziţiei, în faţa instanţei judecătoreşti.
În adevăr, din nicio dispoziţie a legii nu rezultă că persoana îndreptăţită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanţă, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moştenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire.
Ca atare, cum legea nu cuprinde o asemenea dispoziţie, prevalează principiul realizării dreptului în raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituţionale şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate.
Or, în cauză, din actele depuse în dosar, analizate judicios de prima instanţă, rezultă că fostul proprietar al imobilului, T.H. (cunoscut potrivit declaraţiilor de notorietate aflate la dosar şi cu numele de T.H.S., T.C.S., T.H. sau T.C.U.) decedat la 28 octombrie 1964, a mai avut un fiu – în afară de T.A. - respectiv, T.G., autorul reclamanţilor, care, în virtutea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a fost repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii tatălui său.
Astfel, certificatul de moştenitor nr. 145 din 24 iunie 1996, la care recurenta face trimitere, nu atestă că T.G., ar fi renunţat la moştenirea autorului său, situaţie în care, aşa cum corect constată instanţa fondului, în patrimoniul acestuia s-a născut la data intrării în vigoare a legii, dreptul de a accepta succesiunea care a fost retransmis pe cale succesorală şi moştenitorilor săi, contestatorii în cauză.
Este adevărat că persoanele îndreptăţite nu pot beneficia de două măsuri reparatorii pentru acelaşi imobil, trimiterea pe care a făcut-o instanţa de control judiciar referindu-se însă la împrejurarea că o suprafaţă de 470 mp, din terenul notificat a fost restituită în natură celor în cauză, urmare punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Or, în acord cu dispoziţiile art. 10 şi art. 32 alin. (1) din lege, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent al contestatorilor subzistă pentru diferenţa de 687 mp teren şi construcţia aflată pe acesta, ulterior demolată, în legătură cu care, în mod corect recurenta a fost obligată să propună acordarea despăgubirilor.
Ca atare, nu au fost încălcate prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, aşa cum în mod surprinzător se susţine prin motivele de recurs, dispoziţia instanţei de control judiciar fiind clară şi neechivocă în sensul obligării A.V.A.S. la emiterea propunerilor, către organismul abilitat, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce nu se mai pot restitui în natură.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D.
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 555 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3427/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3147/2010. Civil. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
