ICCJ. Decizia nr. 3427/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3427/2010
Dosar nr. 951/54/2009
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 decembrie 2004, astfel cum a fost precizată, reclamantul C.P.I. a chemat în judecată pe pârâţii SC H.I. D.V. SA Drobeta Turnu Severin, Prefectura Judeţului Mehedinţi, Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi A.V.A.S. Bucureşti cerând să fie obligaţi să îi acorde o despăgubire în echivalent pentru imobilele, construcţie cu 4 camere acoperită cu ţiglă şi un grajd de cai, preluate de stat în mod abuziv la momentul deportării sale în zona Bărăganului.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că în perioada 18 iunie 1951 – 22 ianuarie 1956 a fost strămutat de stat, în mod forţat, din domiciliu său în jud. Călăraşi şi că, la revenirea sa acasă a constatat că statul a demolat construcţiile pe care le deţinea în proprietate şi a comasat terenul pe care erau edificate în cooperativa agricolă de producţie.
Reclamantul a susţinut că terenul i-a fost restituit prin Decizia civilă nr. 75/R din 4 februarie 1994 a Tribunalului Mehedinţi iar pentru construcţii a formulat notificare pentru a fi despăgubit în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, notificare care însă i-a fost soluţionată nefavorabil prin Decizia nr. 43 din 4 noiembrie 2004 de pârâta SC H.I. D.V. SA.
Prin sentinţa civilă nr. 304 din 24 februarie 2006, Tribunalul Mehedinţi a admis acţiunea precizată şi a constatat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri în cuantum de 30.074 RON.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că, potrivit menţiunilor procesului verbal datat 5 iunie 1956, imobilele construcţii pe care le deţineau în proprietate reclamantul şi mama acestuia, C.F., au fost demolate de stat în vederea comasării terenurilor în G.A.S. Halânga, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, cererea de despăgubire formulată de reclamant este fondată.
Prin Decizia civilă nr. 926 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelurile declarate de pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi, A.V.A.S. Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu reclamantul C.P.I. şi pârâta SC H.I. D.V. SA Drobeta Turnu Severin, prin lichidator judiciar G.V. şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea faţă de apelanţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că are calitatea de unitatea deţinătoare, în sensul dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, doar pârâta SC H.I. D.V. SA, care a emis dispoziţia de soluţionare a notificării, nu şi celelalte părţi pârâte, motiv pentru care se impune respingerea cererii formulate de reclamant împotriva acestora pentru lipsa calităţii procesule pasive.
Prin Decizia civilă nr.1654 din 12 martie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantul C.P.I., a casat Decizia menţionată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiaşi instanţe.
În motivarea deciziei s-a reţinut că instanţa de apel, în conformitate cu prevederile art. 296-297 C. proc. civ., are a păstra sau a „schimba în tot sau în parte hotărârea atacată".
În speţa supusă analizei, instanţa de recurs a constatat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este incompletă, întrucât dispozitivul acesteia este redactat de o manieră care nu permite identificarea cărei prestaţii la care pârâţii sau parte din aceştia au fost obligaţi prin sentinţa primei instanţe a fost menţinută.
Prin Decizia civilă nr. 197 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi, A.V.A.S. Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins acţiunea faţă apelanţi, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
În motivarea deciziei instanţa a reţinut că apelanţii nu au calitate procesuală pasivă, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, o atare calitate revenind doar pârâtei SC H.I. D.V., care a emis dispoziţia de soluţionare a notificării.
Instanţa de apel a reţinut că soluţia se impune justificat şi de împrejurarea că legiuitorul a prevăzut o procedură specială pentru plata unor astfel de despăgubiri cuvenite persoanelor îndreptăţite, anume procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, care cuprinde dispoziţii clare atât cu privire la modalitatea de acordare a despăgubirilor cât şi cu privire la instituţiile statului implicate în această procedură.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului reclamantul susţine că instanţa de apel a primit în mod eronat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Instituţia Prefectului Judeţului Mehedinţi, întrucât Legea nr. 10/2001, în redactarea iniţială stabilea, prin dispoziţiile art. 36 alin. (2) şi (3) şi art. 37 din, mai multe obligaţii în sarcina sa.
Reclamantul susţine, totodată, că soluţia este greşită în raport de prevederile art. 20 alin. (1), art. 10 şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi în ceea ce priveşte pe pârâţii A.V.A.S. Bucureşti şi Statul Român, întrucât Statul Român a fost acţionar la SC H.I. D.V. iar A.V.A.S. Bucureşti este organismul prin care statul şi-a exercitat atribuţiile în ceea ce priveşte administrarea societăţii.
Reclamantul apreciază că reţinerea calităţii procesuale pasive a apelanţilor se impunea justificat şi de împrejurarea că pârâta SC H.I. D.V. se află în faliment şi nu a reuşit să se înscrie la masa credală, caz în care nu va mai putea fi despăgubit în mod efectiv de această pârâtă.
Reclamantul susţine şi că atâta timp cât acţiunea supusă analizei a fost formulată la data de 3 decembrie 2004, în baza principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 247/2005 ci dispoziţiile Legii nr. 10/2001 în vigoare la data formulării notificării.
De asemenea, reclamantul susţine că, în speţă, nu este incidentă excepţia prematurităţii cererii în raport de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, deoarece nu se justifica declanşarea procedurii prealabile administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi faţă de această pârâtă, dat fiind că nu avea calitatea de unitate deţinătoare a imobilelor - construcţii în litigiu.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, stabilind o procedură în cadrul căreia să se verifice şi să se stabilească dreptul persoanelor pretins îndreptăţite la restituirea în natură sau la despăgubire în caz de imposibilitate de restituire a unor astfel de imobile.
Prin intrarea în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, care a modificat şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a scindat procedura în două etape, anume, pe de o parte, a statuat că instanţele civile sunt abilitate să verifice şi să stabilească dreptul persoanelor îndreptăţite la restituire ori despăgubire, în cadrul legal instituit prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a statuat că stabilirea cuantumului final al despăgubirii şi plata efectivă a acesteia sunt în competenţa Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor şi se realizează, sub controlul instanţei de contencios administrativ, în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Dispoziţiile prevăzute de actele normative menţionate sunt unele speciale, specifice actelor normative de reparaţie aplicabile unui număr însemnat de persoane şi ele sunt derogatorii de la normele de drept comun.
Ca atare, cât timp dreptul subiectiv invocat de o persoană îşi are fundamentul direct şi imediat în preluarea abuzivă a unui imobil de stat în perioada de referinţă prevăzută de Legea nr. 10/2001, conţinutul măsurilor reparatorii şi modalitatea în care se acordă sunt determinate de conţinutul actelor normative adoptate de legiuitor în acest scop.
Cu alte cuvinte, fiind vorba efecte juridice generate de raportul juridic fundamentat pe faptul preluării abuzive, acestora li se aplică, indiferent de data formulării notificării ori a cererii de chemare în justiţie, legea nouă, care este de imediată aplicare, aplicare care nu înfrânge principiul neretroactivităţii legii civile.
În speţa supusă analizei, se constată că reclamantul C.P.I. a declanşat procedura prealabilă prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001, anume a formulat o notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, invocând faptul că imobilele – construcţii în litigiu au fost preluate de stat în mod abuziv şi demolate la nivelul anilor 1951 – 1956.
Notificarea a fost adresată, conform dispoziţiilor art. 36 din Capitolul V al Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare la acea dată, prefecturii în a cărei rază s-a aflat imobilul preluat abuziv.
Dispoziţiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001 au fost însă abrogate prin dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 247/2005, motiv pentru care notificarea formulată de reclamant a fost direcţionată spre competentă soluţionare către pârâta SC H.I.D.V., pârâtă care a emis Decizia nr. 43 din 4 noiembrie 2004 - contestată de reclamant, caz în care, în mod just instanţa de apel a statuat că în atare situaţie Prefectul Judeţului Mehedinţi nu justifică calitate procesuală pasivă.
Totodată, este de observat că pentru astfel de imobile - construcţii preluate şi demolate de stat în perioada de 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu stabileau o competenţă de soluţionare a notificărilor în favoarea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor sau în favoarea entităţii implicate în privatizarea unei societăţi comerciale, categorie în care se încadrează A.V.A.S. Bucureşti, nici în forma iniţială a legii şi nici forma modificată prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Mai mult referitor la pârâta A.V.A.S. Bucureşti se constată că atâta timp cât această entitate nu avea în competenţă soluţionarea unei astfel de notificări, reclamantul nu avea obligaţia de a declanşa împotriva sa procedura prealabilă prevăzută de legea de reparaţie şi, pe cale de consecinţă, în legătură cu acest fapt, nu se impune analizarea excepţiei prematurităţii cererii deduse judecăţii, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Aşa fiind, în mod just instanţa de apel a statuat că Instituţia Prefectului Judeţul Mehedinţi, A.V.A.S. Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
De altminteri, deşi reclamantul pretinde prin recurs că instanţa de apel ar fi încălcat prevederile art. art. 20 alin. (1), art. 10 şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu dezvoltă argumentele pentru care apreciază că aceste dispoziţii erau incidente raportului juridic dedus în prezenta cauză şi, respectiv, în ce anume a constat încălcarea.
În acest context al analizei este de menţionat că nu poate fi primit nici argumentul invocat de reclamant referitor la eventualitatea imposibilităţii plăţii de către pârâta SC H.I. D.V. a despăgubirilor stabilite în favoarea sa, justificat de faptul că se află în stare de insolvenţă, dat fiind că, astfel cum s-a arătat, acordarea efectivă a despăgubirilor în această materie nu este dată în sarcina acestei pârâte ci în sarcina Statului Român, reprezentat prin Comisia Centrală a Despăgubirilor, şi se realizează în cadrul procedurii prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a nu fi fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.P.I. împotriva deciziei nr. 197 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3758/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3390/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
