ICCJ. Decizia nr. 3208/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3208/2010
Dosar nr. 5849/118/2007
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele.
Reclamanţii C.N., M.N.L.S., M.A.V., S.R.E. şi B.A.I. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Mangalia, prin Primar, Consiliul local Mangalia, A.V.A.S. şi SC T.H.R. Marea Neagră, au solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă totală de 1458 mp situat în municipiul Mangalia, aferent lotului 49 „Cvartalul între vii" sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Motivând cererea, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii defuncţilor N.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C. - fostă M.I,I.C. şi L.F., născută C,, proprietarii imobilului care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 225/1956, preluare abuzivă care s-a făcut fără acordarea de despăgubiri.
Prin notificarea nr. 445 din 13 august 2001 reclamanţii au solicitat Primăriei municipiului Mangalia restituirea în natură a imobilului, fără a primi un răspuns la această solicitare în modalitatea şi termenul prevăzut de legea specială, deşi prin hotărâre judecătorească Primarul municipiului Mangalia a fost obligat să emită dispoziţie motivată cu privire la solicitarea reclamanţilor.
Au susţinut că terenul este liber de construcţii şi nu este afectat de detalii de sistematizare, că parte din imobil se află în proprietatea privată a Municipiului Mangalia iar suprafaţa de 823 mp în proprietatea A.V.A.S. Bucureşti, aspect confirmat de Primăria Mangalia prin adresa nr.22154 din 23 ianuarie 2007.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Prin întâmpinare pârâţii au invocat excepţia prematurităţii cererii, motivat de împrejurarea că nu a fost finalizată procedura necontencioasă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin încheierea de şedinţă din data de 8 februarie 2009 a respins excepţia prematurităţii cererii şi, în temeiul dispoz. art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul cauzei.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 347 din 17 martie 2009 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de SC T.H.R. Marea Neagră SA, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar, Consiliul local Mangalia, A.V.A.S., a admis acţiunea reclamanţilor, a obligat pe pârâta A.V.A.S. să emită dispoziţie motivată de propunere de despăgubiri în condiţiile legii speciale pentru imobilul teren în suprafaţă de 530, 50 mp, care nu poate fi restituit în natură, a obligat pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar şi Consiliul local Mangalia să restituie reclamanţilor prin compensare suprafaţa de 1225,60 mp formată din lotul 1 în suprafaţă de 927 mp şi lotul 2 în suprafaţă de 298,60 mp, teren de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici urbanistice cu terenul fostă proprietate a autorilor reclamanţilor cu suprafaţa de 927,50 mp, astfel cum a fost identificat prin suplimentul la raportul de expertiză efectuat de inginer S.O.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Pârâta SC T.H.R. Marea Neagră SA, societate rezultată din fuziunea societăţilor SC S. SA şi SC E. SA nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 aceste societăţii erau integral privatizate şi nu are calitatea de unitate deţinătoare al imobilului în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Consiliul local Mangalia se legitimează procesual pasiv în cauză în calitate de administrator al unităţii administrativ teritoriale care deţine parte din imobilul în litigiu.
Pârâta A.V.A.S. se legitimează procesual pasiv din prisma faptului că este instituţia implicată în privatizarea societăţii care are în patrimoniul său o parte din imobilul solicitat de reclamanţi prin notificare.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a fost dobândit de autorii reclamanţilor prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia notariat, cu nr. 25562 din 31 iulie 1935.
Acest imobil, situat în Mangalia lot nr. 49, compus din teren în suprafaţă de 1458 mp, a fost preluat de către stat în baza decretului de expropriere nr. 225/1956 cu ocazia realizării portului militar Mangalia.
În condiţiile dispoz. art. 22 din Legea nr. 10/2001, prin actele depuse, reclamanţii s-au legitimat procesual activ ca moştenitori legali ai defuncţilor N.G., N.I.C., R.I.C., I.I.C., Z.I.C., M.I.C., fostă M., I.I.C. şi L.F. - născută C.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că din totalul suprafeţei de 1458 mp, terenul în suprafaţă de 927,50 mp este ocupat de Şoseaua Mangalia-Saturn-Neptun Constanţa, iar diferenţa de 530 mp este liber, aflându-se în proprietatea SC T.H.R. Marea-Neagră SA, societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât parte din el este afectat de domeniul public, iar altă parte aparţine domeniului privat al unei societăţii comerciale, integral privatizate la data notificării, astfel încât a apreciat ca fiind incidente speţei dispoz. art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Cum unitatea administrativ teritorială, deţinătoarea unei părţi din imobil, a confirmat existenţa în patrimoniul său a unor terenuri ce pot fi atribuite în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, şi cum reclamanţii au fost de acord cu această variantă, prima instanţă a validat raportul de expertiză suplimentar efectuat de S.O. şi a obligat pârâţii Municipiul Mangalia, prin primar şi Consiliul local Mangalia să restituie reclamanţilor prin compensare suprafaţa de 1225,60 mp formată din lotul 1 în suprafaţă de 927 mp şi lotul 2 în suprafaţă de 298,60 mp, teren de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici urbanistice cu terenul fostă proprietate a autorilor reclamanţilor cu suprafaţa de 927,50 mp.
Totodată tribunalul a reţinut incidente şi dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată şi a obligat A.V.A.S., în calitatea sa de instituţie publică implicată în privatizare, să emită dispoziţie motivată cu propunere de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 530,50 mp aflat în patrimoniul SC T.H.R. Marea Neagră SA., imposibil de restituit în natură.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Consiliul local Mangalia, Municipiul Mangalia, prin primar, apel nemotivat, şi A.V.A.S.
A.V.A.S. a criticat sentinţa tribunalului susţinând că instanţa a aplicat greşit dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât nu a fost învestită legal cu soluţionarea notificării.
O altă critică a privit faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care, susţine pârâta, nu se poate reţine culpa sa procesuală, nefiind notificată pentru imobilul în litigiu.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 238C din 19 octombrie 2009 a respins apelurile pârâţilor, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut că, în raport de susţinerile invocate în prima instanţă, apelul pârâţilor Consiliul local Mangalia, Municipiul Mangalia, prin primar este nefondat, tribunalul apreciind corect situaţia de fapt şi aplicând corect textele legale incidente în raport de împrejurările de fapt.
Nefondate au fost găsite şi criticile pârâtei A.V.A.S.
Instanţa de apel a reţinut că tribunalul a analizat dacă în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru acordarea de despăgubiri reclamanţilor, în condiţiile Legii nr. 10/2001, iar răspunderea A.V.A.S. este limitată doar la a soluţiona notificarea acestora prin emiterea dispoziţiei cu propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul de 530,50 mp, conform legii speciale, sens în care această parte nu este prejudiciată.
Curtea a apreciat că faţă de această soluţie procesuală apare ca nefondată şi critica referitoare la greşita obligare A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, atât timp cât aceasta a căzut în pretenţii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel au formulat recurs reclamantele S.R.E., G.G.E. şi pârâţii Municipiul Mangalia şi A.V.A.S.
Prin motivele de recurs formulate reclamantele au invocat excepţia puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor M.N.L.S. şi B.A.I. pentru cota de 1/8 din imobilul în litigiu care a aparţinut autoarei lor G.N.E.
Au arătat, în susţinerea acestei critici, că prin Decizia irevocabilă nr. 6947 din 25 iunie 2009 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în soluţionarea unui litigiu în baza Legii nr. 10/2001 purtat între aceleaşi părţi, se statuează că M.N.L.S. şi B.A.I. nu au calitate de persoane îndreptăţite întrucât autorii lor M.A. şi B.P. au renunţat la moştenirea după defuncta G.N.E.
Municipiul Mangalia a criticat Decizia instanţei de apel arătând într-un prim motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că, deşi prin notificare reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului, instanţele de fond au dispus obligarea sa la acordarea în compensare a unui alt teren de natura şi echivalentul valoric celui preluat de stat.
Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul critică faptul că a fost obligat la restituirea suprafeţei de 1225,60 mp teren în compensare în cartierul Dobrogea 1, deşi nu are teren disponibil în raza Municipiului Mangalia.
Pârâta A.V.A.S. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile de nelegalitate având un conţinut identic cu cele formulate prin cererea de apel, vizând aplicarea greşită a dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în raport de faptul că nu a fost învestită legal cu soluţionarea notificării, precum şi incorecta obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu i se poate reţine o culpă procesuală.
Recursul pârâtului Municipiul Mangalia nu este fondat.
Astfel, potrivit art. 10 şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii ori propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Este adevărat că în cazul imposibilităţii restituirii în natură a imobilului preluat în mod abuziv, dintre măsurile reparatorii prin echivalent, are prioritate acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii, prioritate dedusă din ordinea în care sunt enumerate acestea în textul de lege susmenţionat.
Acordarea în compensare de alte bunuri sau servicii constituie o modalitate de reparaţiune impusă de lege, care depinde atât de voinţa notificatorului, cât şi de existenţa în patrimoniul unităţii notificate a unor bunuri ce pot fi acordate în compensare.
Or, în speţa supusă analizei, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, prin notificarea formulată reclamanţii au optat pentru o astfel de măsură reparatorie, solicitând subsidiar cererii de restituire acordarea în compensare a unui teren, iar pârâtul Municipiul Mangalia prin adresa nr. 22154 din 23 ianuarie 2007 (fila 43 dosar tribunal) a făcut propunerea de a acorda în compensare pentru terenul imposibil de restituit în natură un alt teren de aceeaşi valoare şi cu aceleaşi caracteristici. Totodată expertiza de specialitate efectuată în cauză a confirmat existenţa în patrimoniul pârâtului a unor terenuri libere şi disponibile, de natură a putea fi acordate ca măsură reparatorie echivalentă.
În acest context al analizei, Înalta Curte apreciază că prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora "În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv." legiuitorul nu a înţeles să lase la latitudinea entităţii învestite cu soluţionarea notificării alegerea modului de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, existând o ordine de prioritate a acestora, instituită prin legea specială de reparaţie şi în raport de care instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a textului legii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs vizând modul greşit de apreciere a situaţiei de fapt, în sensul că nu are în patrimoniu teren disponibil, critica nu va fi primită întrucât, pe de o parte, instanţa de recurs nu poate face o astfel de analiză în actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, această critică nu a fost supusă controlului judiciar în apel, pârâtul formulând–o omisso medio, peste cale de atac a apelului.
De altfel, critica oricum nu este sustenabilă atât timp cât din suplimentul raportului de expertiză (aflat la fila 155 dosar apel) rezultă că pârâtul are în patrimoniu în zona Dobrogea 1 un teren disponibil de 1225,60 mp pe care este de acord să le atribuie în compensare persoanelor îndreptăţite, constatări pe care pârâtul nu le-a retractat sau contestat ulterior, neformulând obiecţiuni.
Recursul declarat de A.V.A.S. nu este fondat, deoarece în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, chemarea A.V.A.S. în judecată este obligatorie, ca instituţie publică implicată în procesul de privatizare a societăţii comerciale deţinătoare a imobilul solicitat a fi restituit.
Prin urmare, chiar dacă A.V.A.S. nu are competenţa efectivă de a restitui în natură sau de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, calitatea sa procesuală pasivă decurge din considerentele precedente şi nu din faptul învestirii sale cu soluţionarea notificării, în procedura prealabilă demersului judiciar care a învestit instanţa.
În condiţiile în care pârâta a fost obligată în raportul juridic dedus judecăţii, fapt de natură a-i contura culpa procesuală, obligarea acestei părţi la plata cheltuielilor de judecată în etapele procesuale anterioare s-a făcut cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., critica nefiind fondată, ceea ce face inaplicabil cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamante se priveşte ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În acest context al analizei, în calificarea de persoană îndreptăţită se au în vedere dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent pct. a) „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora„ şi b) „persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv", precum şi, în condiţiile art. 4 alin. (2) „moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite".
Or, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii B.A.I. şi M.N.L.S. s-a statuat cu putere de lucru judecat (prin sentinţa civilă nr. 285 din 12 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 6947 din 25 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală) că aceştia nu au calitate de persoane îndreptăţite, neavând nici un drept la moştenirea defunctei N.E.G. (născută C.), deoarece autoarele lor B.B. şi M.A. au renunţat expres la moştenire.
S-a reţinut, totodată că după decesul N.G., cota sa parte de 1/8 din imobil a fost culeasă de fiul său G.M., care a fost singurul acceptant al moştenirii, iar în urma decesului acestuia de către soţia şi fiica sa.
În condiţiile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 C. civ., o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumţia absolută de adevăr a celor judecate, principiu exprimat prin adagiul res iudicata pro veritate habetur, astfel încât aspectele soluţionate prin aceasta nu mai pot fi puse în discuţie într-un proces ulterior.
Faţă de aceste considerente, se constată că sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se priveşte ca fondat şi va fi admis în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speţă, partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Dispoziţia legală menţionată prevede o singură condiţie pentru obligarea uneia dintre părţile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfăşurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenţii, adică să fi pierdut procesul, motiv pentru care va fi obligată pârâta A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimatul-reclamant C.N., potrivit chitanţei reprezentând onorariul de avocat (fila 45 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii A.V.A.S. şi Municipiul Mangalia, prin primar împotriva deciziei nr. 238C din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursul declarat de reclamantele G.G.E. şi S.R.E. împotriva deciziei nr. 238 C din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi familie, muncă şi asigurări sociale.
Modifică Decizia recurată, în sensul că, admite apelurile declarate de pârâţii A.V.A.S., Consiliul local Mangalia şi Municipiul Mangalia împotriva sentinţei nr. 347 din 17 martie 2009 a Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că, respinge acţiunea formulată de reclamanţii M.N.L.S. şi B.A.I., ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă pe recurenţii-pârâţi la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant C.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3209/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3192/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
