ICCJ. Decizia nr. 3335/2010. Civil. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3335/2010
Dosar nr. 810/121/2008
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Judecata în primă instanţă
Prin cererea formulată la 14 decembrie 2005 reclamantul R.S.E.I. a solicitat iniţial, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului Galaţi şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora la plata unei sume de bani reprezentând paguba cauzată pentru o faptă ilicită constând în aceea că în mod nelegal i-a fost preluat imobilul situat în Galaţi, imobil compus din suprafaţa de teren de 622 mp şi construcţii, iar de la momentul preluării şi până la momentul promovării acţiunii a fost lipsit de atributele dreptului său de proprietate.
Prin precizările depuse la dosar la data de 20 octombrie 2006 reclamantul a arătat că, de fapt, acţiunea este formulată în baza Legii 10/2001, ca urmare a împrejurării că nu i s-a soluţionat notificarea depusă în temeiul actului normativ menţionat.
Prin sentinţa civila nr. 8537 din 15 noiembrie 2007 Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare în primă instanţă a cauzei şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Galaţi, în conformitate cu disp. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
După înregistrarea cauzei pe rolul tribunalului, reclamantul a înţeles să-şi modifice din nou acţiunea, în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâţi şi a Primarului municipiului Galaţi şi a Prefectului judeţului Galaţi, în sensul de a i se soluţiona acţiunea şi cu privire la notificarea pe care a formulat-o în baza Legii nr. 10/2001 referitor la imobilul în litigiu. A mai arătat cu privire la cererea de acordare a unei sume de bani cu titlu de reparaţie materială pentru prejudiciul cauzat prin preluarea abuzivă a imobilului, că acest prejudiciu îl reprezintă lipsa de folosinţă a imobilului de la data de 1 iulie 1994 (data de intrare în vigoare a Legilor nr. 30/1994 şi nr. 33/1994) şi până la zi, calculul sumei urmând a fi realizat după modelul HGR. nr. 1886/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 652 din 19 mai 2008 Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român şi Prefectul jud. Galaţi şi a respins acţiunea în contradictoriu cu aceştia pentru lipsa calităţii procesuale pasive; a admis acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Galaţi şi Consiliul Local Galaţi; a constatat că reclamantul este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Galaţi, , imobil compus din 370,32 mp şi construcţii în suprafaţă de 295,02 mp, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005; l-a obligat pe pârâtul Consiliul Local Galaţi să plătească reclamantului suma de 185.530.32 lei contravaloare lipsă de folosinţă imobil, precum şi sumele de bani datorate cu acelaşi titlu, calculate până la executarea efectivă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Din analiza pieselor dosarului, ca şi din recunoaşterile părţilor, reiese că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat, dar la acest moment se află în proprietatea/posesia unităţii administrativ-teritoriale municipiul Galaţi.
Prin dispoziţiile Legii speciale nr. 10/2001 s-a stabilit că în astfel de cauze calitate procesuală pasivă are Primarul municipiului, ca entitate deţinătoare a imobilului.
Este adevărat că prin Legea nr. 247/2005 Prefectul dobândeşte anumite atribuţii de aplicare a legii speciale, dar acestea sunt ulterioare stabilirii existenţei şi întinderii dreptului persoanei solicitante.
Totodată, instituţia Prefectului nu are calitate procesuală pasivă nici într-o solicitare de obligare a sa la acoperirea unui prejudiciu cauzat pentru fapte ilicite, întrucât nu acesta a fost subiectul activ al săvârşirii faptei ilicite.
De asemenea, este adevărat că preluările abuzive din perioada anterioară anului 1990 s-au realizat ca politică de stat, dar Statul Român într-o acţiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001 nu are calitate procesuală pasivă; în acţiunea în pretenţii formulată pe baza dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., art. 480 C. civ. şi Legii nr. 10/2001 persoana care i-a creat reclamantului un prejudiciu începând cu data de 1 iulie 1994 este unitatea administrativ-teritorială, iar nu Statul.
Cu privire la fondul cauzei Tribunalul a considerat că acţiunea este fondată în parte, motivat de următoarele argumente:
Din copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2174 din 31 iulie 1935 de fostul Tribunal al Judeţului Covurlui, Secţia şi din autorizaţia de construire eliberată în anul 1948 de Primăria Municipiului Galaţi rezultă că autorul reclamantului a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren situată în Galaţi, pe care a fost edificată o construcţie de E.R.
În această situaţie Tribunalul a apreciat că reclamantul a făcut pe deplin dovada existenţei în patrimoniul autorului său a dreptului de proprietate privind imobilul în litigiu, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Tribunalul a fost în imposibilitate de a stabili cu exactitate suprafaţa de teren cumpărată de E.R. în anul 1935, întrucât în actul translativ de proprietate nu se face această menţiune, astfel că a apelat la alte înscrisuri depuse de părţi la dosar, cum sunt: foaia matricolă a imobilului, tabelul cuprinzând proprietarii expropriaţi şi procesul-verbal de evaluare nr. 2/1988, foaia matricolă a străzii şi două chitanţe privind plata impozitului din anul 1987, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată.
Este adevărat că în foaia matricolă aferentă anilor 1958-1961 imobilul era precizat ca având suprafaţa totală de teren de 622 mp, dar în anii 1966-1970 se menţionează că există suprafaţa de 928 mp, în anii 1971-1975 suprafaţa de 492 mp. iar ceea ce s-a expropriat a fost doar suprafaţa totală de 370,32 mp, din care suprafaţa de 295,02 mp ocupată de construcţii.
Mai mult decât atât, din certificatele nr. 63328 şi nr. 63330/1987 eliberate de fosta Circă Financiară a Municipiului Galaţi a rezultat că în evidenţele fiscale imobilul avea 245 sau 246 mp. iar nu suprafaţa de 622 mp
Având în vedere că reclamantul nu a depus la dosar nici o altă probă din care să rezulte care a fost suprafaţa reală de teren preluată abuziv de stat, ci doar s-a mulţumit să arate că imobilul avea suprafaţa de 622 mp, tribunalul a reţinut că ceea ce reclamantul a pierdut prin exproprierea abuzivă a fost doar suprafaţa totală de 370.32 mp, din care suprafaţa de 295.02 mp ocupată de construcţii.
Aşa cum şi pârâtul Primarul Municipiului Galaţi a arătat, notificarea formulată de reclamant în baza Legii nr. 10/2001 se află încă în faza procedurii administrative şi nu s-a finalizat cu emiterea unei Dispoziţii, motiv pentru care şi în baza Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, tribunalul i-a recunoscut pe calea prezentei acţiuni dreptul reclamantului dedus judecăţii.
Întrucât pe suprafaţa de teren expropriată s-au construit blocuri de locuinţe ea nu mai poate fi restituită în natură; s-a făcut aplicarea art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că reclamantului i se va recunoaşte dreptul de a primi măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru suprafaţa de 370.32 mp teren, cât şi pentru construcţiile în suprafaţa totală de 295.02 mp descrise prin autorizaţia de construire şi procesul-verbal de evaluare nr. 2 din 13 februarie 1988, măsuri reparatorii ce vor fi stabilite şi acordate conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Galaţi să-i plătească suma de 307.890 lei, despăgubire pentru lipsa de folosinţă, este fondată în parte, fiind calculată pentru perioada 1 iulie 1994 - 13 mai 2008, dar nu la suprafaţa de 622 mp, ci la suprafaţa de 370,32 mp şi la o valoare de 3 lei / mp.
S-a considerat că acest capăt de cerere se impune a fi admis având în vedere caracterul abuziv al preluării imobilului prin expropriere, care este recunoscut chiar prin Legea nr. 10/2001.
România a devenit parte contractantă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994 şi astfel, începând cu acest an, a recunoscut toate garanţiile acordate proprietarilor prin art. 1 din Protocolul nr. 1 anexă la Convenţie.
În sensul dispoziţiilor mai sus arătate a rezultat că reclamantul a fost lipsit în mod abuziv de bunul său, iar o reparaţie eficientă şi efectivă impune acordarea unor despăgubiri care să acorde titularului şi contravaloarea lipsei de folosinţă, valoare de care ar fi beneficiat dacă şi-ar fi exercitat toate atributele dreptului de proprietate.
Judecata în apel
Prin Decizia civilă nr. 256 A din 26 noiembrie 2007 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Galaţi, a schimbat în parte sentinţa şi a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Consiliul local al municipiului Galaţi la plata sumei de 185 530,32 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În mod corect prima instanţă a reţinut suprafaţa de teren astfel cum a fost menţionată în actul de expropriere, respectiv 370,32 mp din care suprafaţa utilă 295,02 mp, în condiţiile în care din actul de proprietate nu rezultă suprafaţa terenului.
Chiar dacă reclamantul a depus copia foii matricole aferentă anilor 1958-1961, din care reiese că în această perioadă R.E. figura în evidenţă cu suprafaţa de 622 mp, aceasta nu poate fi considerată o dovadă a proprietăţii, în condiţiile în care tot din evidenţele eliberate de aceeaşi instituţie - Primăria municipiului Galaţi - Secţia financiară - reiese că în anul 1987, la 14 octombrie, imobilul figura cu suprafaţa de 246, respectiv 245 mp.
Pentru aceste considerente apelul reclamantului este nefondat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de către pârât, acesta este întemeiat pentru următoarele considerente :
Din analiza art. 2 din Legea nr. 10/2001 modificată nu rezultă că imobilele expropriate sunt menţionate în mod expres şi absolut ca fiind preluate în mod abuziv în sensul acestei legi, ci această preluare trebuie analizată de la caz la caz şi încadrată sau nu in cazurile prevăzute de acest articol. la pct. f. h, i.
Or, din considerentele sentinţei de fond nu rezultă nici o analiză şi nici o încadrare în vreunul dintre cazurile de preluare abuzivă prin expropriere, în sensul că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la aspectele invocate de către reclamant, respectiv la nepublicarea decretului de expropriere şi la neacordarea despăgubirilor urmare a exproprierii.
Pe de altă parte, referitor la temeiul juridic al acestui capăt de cerere, prin Decizia civilă nr. 53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că, din moment ce a fost adoptată Legea nr. 10/2001, care reglementează toate situaţiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, retrocedarea în natură sau prin echivalent cerută în baza Legii nr. 33/1994 a rămas tară obiect.
Aşadar, cadrul legal privind măsurile reparatorii pentru imobilele expropriate este Legea nr. 10/2001 care în art. 11 nu prevede ca formă de reparaţie şi despăgubirea pentru folosul nerealizat de la data preluării imobilului la zi.
Tribunalul a mai motivat soluţia şi pe dispoziţiile art.1 din C.E.D.O., potrivit cu care orice persoană fizică sau morală are dreptul de a-i fi respectate bunurile.
Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generice ale dreptului internaţional.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se prevede că dispoziţiile precedente nu aduc prejudicii dreptului pe care Statele îl au de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general.
În virtutea rolului consacrat de alin. (2) al art. 1 C.E.D.O., Statul Român a adoptat procedura reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/200l care are plenitudine de jurisdicţie în materie.
După pronunţarea deciziei, reclamantul R.S.E.I. a formulat o cerere de completare şi lămurire a dispozitivului acesteia.
În motivarea cererii reclamantul arată că în mod eronat s-a constatat prin decizie că ar fi declarat apel reclamantul şi pârâtul Consiliul local Galaţi, deoarece apelul acestui pârât nu a apărut niciodată în dosar.
În ceea ce priveşte situaţia stranie a apelului declarat de Primăria municipiului Galaţi, sub semnătura primarului, de asemenea Curtea trebuia să constate că la data de 20 iunie 2008 acest apel nu ajunsese la dosar, reclamantul nefiind citat cu copia cererii şi nici cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinare.
Apelul în discuţie i-a fost înmânat reclamantului abia la 15 octombrie 2008 şi la judecata acestuia s-au încălcat flagrant toate normele de procedură.
În continuare, reclamantul redă toate nemulţumirile legate de modul în care s-a desfăşurat judecata în faţa curţii de apel.
Prin Decizia civilă nr. 80/A din 25 februarie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondată cererea de completare şi lămurire a deciziei civile nr. 25A din 26 noiembrie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că:
Reclamantul nu învederează existenţa vreunei neclarităţi sau contrarietăţi în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, ci formulează critici de netemeinicie şi nelegalitate, care pot face obiectul unei căi extraordinare de atac şi nicidecum a unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ.
Reclamantul se mai plânge de faptul că, prin cererea de apel a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinţei, iar pe fond să se dispună măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Galaţi, compus din suprafaţă de 622 mp construcţii în suprafaţă de 370,32 mp din care suprafaţă utilă 259,02 mp hotărârea instanţei urmând să înlocuiască dispoziţia motivată a primarului şi să asigure continuarea procedurilor care revin prefectului şi primarului în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Or, o atare dispoziţie a fost menţionată în cuprinsul sentinţei şi, cum apelul reclamantului a fost respins, prin Decizia din apel s-a menţinut dispoziţia primei instanţe cu privire la Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Judecata în recur.
Reclamantul a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 256/A din 26 noiembrie 2008, cât şi împotriva deciziei nr. 80A din25 februarie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
1. În recursul declarat împotriva primei decizii recurentul formulează următoarele critici:
1.1. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, conform prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de judecată a încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ. şi, în propria cale de atac, i-a creat - în calitate de apelant - o situaţie mai grea decât aceea din sentinţa tribunalului.
Faţă de acest aspect, se impune admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 256/A din 26 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii.
1.2. Instanţa de judecată a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii, conform prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât a apreciat că instanţa de fond nu a făcut o analiză şi nicio încadrare în unul din cazurile de preluare abuzivă prin expropriere şi nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la aspectele invocate de subsemnatul, respectiv la nepublicarea decretului de expropriere şi la neacordarea despăgubirilor urmare a exproprierii.
Or, preluarea abuziva din anul 1987 poate fi încadrata la doua puncte ale art. 2 din Legea nr. 10 din 2001, menţionate de Curte, respectiv la lit. i), pentru că nu s-au respectat legile în vigoare şi Constituţia din 1965 şi la pct. f, pentru că este un imobil preluat de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării în Buletinul Oficial.
Mai mult, unitatea administrativ-teritoriala a perseverat in încălcarea drepturilor de proprietate şi după primirea notificării reclamantului în luna iulie 2001.
1.3. Nici Primăria, nici Consiliul Local nu au respectat în continuarea dezbaterilor prevederile cu privire la procedură, încurajate de lipsa de reacţie a curţii: nu au depus întâmpinare la apelul declarat de reclamant, nici delegaţie pentru consilierul juridic G.M., confuzia tolerată sau chiar acoperită de instanţă între Primăria Municipiului Galaţi si Consiliul Local Galaţi trebuind să conţină o semnificaţie; au continuat sa obstrucţioneze desfăşurarea dezbaterilor, amânând răspunsul la interogatoriu etc.
1.4. Contrar susţinerilor din Decizia civilă nr. 256/A din 26 noiembrie 2008, în apel s-a făcut dovada suprafeţei solicitate.
Diminuarea suprafeţei la 492 mp, suprafaţa a terenului care apare in foile matricole prezentate la dosar de Primărie, nu poate fi rezultatul unei erori în măsurători, după ce vechile măsurători au fost valabil recunoscute şi a rezultat o suprafaţă pentru care s-a plătit impozit mai mult de 40 de ani.
Dispariţia celor 130 mp este rezultatul unei alte preluări abuzive parţiale, realizata de vecinii/locatarii din imobilul învecinat, imobil proprietatea Întreprinderii Gospodărire Locativă, deci a municipiului, probabil cu acordul întreprinderii sus-menţionate.
Fiind tot o preluare abuziva realizata între anii 1945 - 1989 se încadrează tot in obiectul si în perioada de care se preocupă Legea nr. 10/2001 şi face obiectul acestei acţiuni.
Ceea ce instanţele nu au înţeles este ca certificatele fiscale nr. 63328 si nr. 63330 din 14 octombrie 1987 reprezintă deschiderea a doua roluri fiscale - singura intenţie a administraţiei fiscale a fost să echilibreze cele două obligaţii fiscale în interpretarea prevederii din Certificatul de moştenire cu privire la stăpânirea in indiviziune a terenului imobilului - pe numele mamei reclamantului si al său personal, ca moştenitori ai defunctului R.E., din rolul fiscal pe numele acestuia.
Cele doua suprafeţe se însumează - 246 + 245 = 491; este adevărat ca nu totalizează 492 mp, dar măcar faptul ca nu erau ambele egale (de 246 mp) nu lăsau in nici un caz posibilitatea pe care o alege instanţa de fond : "imobilul avea 245 sau 246 mp, iar nu suprafaţa de 622 mp
Aşa cum a recunoscut instanţa de fond, acest teren nu a fost niciodată expropriat. În acest sens, reclamantul invocă extrasul comunicat de Consiliul Judeţului Galaţi în decembrie 2001 din "Tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile, situate in judeţul Galaţi se expropriază şi se trec în proprietatea statului" - Anexa 6 la Decretul Consiliului de Stat nr. 308 din 11 decembrie 1987, în care la poziţia 36 apar "moştenitorii defunctului R.E.", iar la "Suprafaţa imobilului ce se expropriază", coloana 5 "terenuri" se expropriază "zero metri pătraţi".
Potrivit art. 24 alin. (1) Legea nr. 10/2001 „existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive", dar numai „în absenţa unor probe contrare".
În aceasta situaţie, considerentele entităţii învestită cu soluţionarea notificării, ale instanţelor de fond şi de apel asupra întinderii dreptului de proprietate -instanţa de apel chiar perseverează în eroarea că suprafaţa este cea prevăzuta in actul de expropriere au fost contrazise prin probele contrare administrate, inclusiv sub semnătura pârâtului reprezentat prin Primarul Municipiului Galaţi.
1.5. Obligarea Consiliului Local Galaţi la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosinţa a imobilului, de natura unor chirii este de fapt o restrângere benevola a exerciţiului unor drepturi, acceptând obligaţia de a menţine destinaţia imobilului teren care, conform susţinerilor Primăriei, are în prezent are o utilitate publică sau socială.
Ce nu poate accepta reclamantul este încălcarea art. 25, art. 26 din Legea nr. 10/2001, prin tergiversarea fără sfârşit a procedurilor administrative.
Astfel, obligarea Consiliului Local Galaţi la plata contravalorii lipsei de folosinţă - pârât care, de altfel, nu a contestat sentinţa şi nu a formulat apel, contrar celor afirmate de instanţa de apel - îşi găseşte izvorul de drept chiar în forma actuala a Legii nr. 10/2001.
1.6. Decizia nr. 53/2007 a Î.C.C.J. stabileşte: „Dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Or, niciodată în acest dosar, încă de la notificarea din 2001, reclamantul nu a cerut restituirea în natura a terenului, în aplicarea art. 35 din Legea nr. 33/1994, ci doar bazat pe prevederile Legii nr. 10/2001, art. 11 alin. (3): în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea in natură a părţii de teren rămase liberă .
La data notificării, reclamantul nu avea cunoştinţă că decretul de expropriere îi lasă în proprietate întreaga suprafaţa de teren şi că pârâtul se află în situaţia unei posesii ilicite.
Singura legătura cu Legea nr. 33/1994 în aceasta acţiune este aceea că reclamantul şi-a ales data de 1 iulie 1994 ca dată de la care curg pretenţiile sale, după ce primarul, în calitate de expropriator, dispunea de noi prevederi legale, art. 26 din Legea nr. 33/1994, pentru a legaliza situaţia terenului ocupat ilicit.
Oricum, data de 1 iulie 1994 poate fi luată ca reper, ca fiind după ratificarea Convenţiei Europene prin Legea nr. 30/1994, astfel încât procedurile eventuale în faţa C.E.D.O. Strasbourg să nu fie afectate de obiecţiuni bazate pe incompatibilitatea rationae temporis.
Poziţia constanta a C.E.D.O. în hotărârile din diferite dosare este că România nu a explicat într-o manieră convingătoare de ce reclamanţii nu au primit nicio despăgubire în schimbul exploatării imobilului de către stat; Curtea consideră că nu s-a păstrat un just echilibru între protecţia dreptului de proprietate al reclamanţilor şi exigenţele interesului general.
1.7. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere din apel, pe baza prevederilor Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curţi de Casaţie si Justiţie: „hotărârea justiţiei sa înlocuiască dispoziţia motivata a Primarului şi să asigure continuarea procedurilor care revin Prefectului si Primarului, în conformitate cu forma la zi a Titlului VII Legea nr. 247/2005 şi a Normelor metodologice HG nr. 1095/2005.
2. Împotriva celei de-a doua decizii, reclamantul formulează următoarele critici:
2.1. Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., întrucât dna judecător A.I. a făcut parte din ambele complete de judecată: completul care a soluţionat dosarul în apel, ocazie cu care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 256/A din 26 noiembrie 2008, dar a făcut parte şi din completul care a soluţionat cererea de completare şi lămurire a deciziei.
2.2. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii, conform prevederilor art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ.
Decizia din apel cuprinde inexactităţi, contrarietăţi şi erori care, nefiind corectate şi lămurite, pot duce chiar şi la afectarea recursului.
Reclamantul a solicitat completarea deciziei datorită faptului că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere din apel, şi anume: „hotărârea justiţiei să înlocuiască dispoziţia motivată a Primarului şi să asigure continuarea procedurilor care revin defectului şi Primarului, în conformitate cu forma la zi a Titlului VII din Legea nr. 147/2005 şi a Normelor Metodologice HG nr. 1095/2005".
După cum se poate uşor observa din lecturarea deciziei, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului de apel invocat mai sus.
În mod greşit se apreciază că prin respingerea apelului reclamantului s-a menţinut dispoziţia primei instanţe cu privire la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât nici instanţa de fond nu face referire la acest aspect al acţiunii.
Intimatul Prefectul judeţului Galaţi a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Ceilalţi intimaţi nu au depus întâmpinări la dosar.
Analizând cele două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 25A din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, este fondat şi va fi admis, parte din criticile formulate fiind întemeiate, în sensul celor ce se vor arăta:
1.1. Curtea de apel a analizat două apeluri şi a admis apelul părţii potrivnice, respingându-l pe cel declarat de reclamant.
Prin urmare, înrăutăţirea situaţiei reclamantului a avut loc nu în propria cale de atac, cum susţine acesta, ci în calea de atac a pârâtului, situaţie în care nu pot fi incidente prevederile art. 296 C. proc. civ., care consacră principiul non reformatio in pejus.
Afirmaţia referitoare la situaţia pârâtului care a declarat apel şi a căii de atac a acestuia reprezintă o critică distinctă, ce va fi analizată ulterior.
Faţă de modul cum a înţeles însă curtea de apel să soluţioneze cele două apeluri nu i se poate imputa încălcarea principiului neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac.
1.2. Cea de-a doua critică este impropriu încadrată în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin confuzia pe care o face recurentul între „actul juridic dedus judecăţii" şi calea de atac exercitată împotriva sentinţei, sentinţă care face obiectul judecăţii în apel, dar care nu este asimilată unui act juridic a cărui natură ori al cărui înţeles să poată fi denaturate, aşa cum prevede art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În realitate, critica vizează un aspect de nelegalitate şi este fondată din perspectiva art. 2 şi art. 11 ale Legii nr. 10/2001.
Chiar dacă exproprierea nu este una din modalităţile enumerate expres de art. 2 ca fiind de preluare abuzivă a imobilelor, aceasta nu înseamnă că legiuitorul nu a considerat abuzive exproprierile făcute în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Posibilitatea ca un imobil expropriat să fi fost preluat abuziv de stat rezultă fără echivoc din întregul conţinut al art. 11 al legii, care reglementează tocmai măsurile reparatorii cuvenite pentru imobile expropriate în perioada de referinţă a legii speciale de reparaţie.
Problema pe care o ridică reclamantul este dacă imobilul său - teren şi construcţie - a fost preluat abuziv cu titlu sau fără titlu valabil, distincţie pe care art. 2 din Legea nr. 10/2001 o face atât în alin. (1) lit. i), cât şi în alin. (2).
Tocmai fiindcă motivarea sentinţei era lacunară sub acest aspect, pentru o justă soluţionare a cauzei şi în virtutea caracterului devolutiv al apelului, curtea de apel trebuia să analizeze acest motiv pe fondul său şi să stabilească în ce articol din Legea nr. 10/2001 se încadrează situaţia terenului, respectiv a construcţiei ce fac obiectul notificării nesoluţionate.
1.3. Criticile referitoare la nerespectarea unor etape procedurale nu sunt dezvoltate de o asemenea manieră încât să permită încadrarea lor în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sau în vreunul din celelalte cazuri de casare ori modificare a deciziei.
Astfel, nu este suficient ca recurentul să semnaleze o deficienţă, ci trebuie să şi arate în ce măsură constatarea acesteia de către instanţa de recurs este posibilă faţă de specificul acestei căi extraordinare de atac şi, de asemenea, în ce măsură poate să conducă la casarea ori modificarea deciziei.
1.4. Pentru a respinge apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, curtea de apel a reţinut că, deşi în perioada aferentă anilor 1958-1961 reclamantul a figurat în evidenţele foii matricole cu o suprafaţă de 622 mp la data de 14 octombrie 1987 reclamantul figura cu suprafaţa de 246, respectiv 245 mp şi că, dată fiind această împrejurare, în mod corect tribunalul a reţinut ca fiind dovedită suprafaţa din decretul de expropriere.
Procedând astfel, curtea de apel a aplicat greşit prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, critica de nelegalitate formulată de recurent fiind întemeiată în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul a susţinut că statul i-a preluat abuziv întregul imobil, adică atât construcţia, cât şi întreaga suprafaţă de teren pe care a avut-o în proprietate.
Prezumţia potrivit căreia întinderea suprafeţei este cea menţionată în actul de preluare operează în lipsa altor probe care să ateste dreptul de proprietate.
În speţă, prezumţia nu se putea aplica referitor la teren din două motive, şi anume:
În tabelul anexă la Decretul de expropriere nr. 308 din 11 decembrie 1987 la imobilul figurează exclusiv construcţia, cu o suprafaţă de 370,32 mp, din care suprafaţa utilă 295,10 mp, rubrica privitoare la teren fiind barată, aspect al situaţiei de fapt necontestat în cauză.
În al doilea rând, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată funcţionează în lipsa unei probe contrare.
Or, reclamantul a înţeles să depună la dosar şi alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate, pe lângă contractul de vânzare-cumpărare al terenului - din care lipseşte menţiunea privind întinderea acestuia - acte constând în foi matricole, certificate fiscale, certificat de moştenitor etc.
Nu în ultimul rând, dacă ar fi tras concluzia că din terenul iniţial cumpărat autorul reclamantului ar fi ajuns, la un moment dat, să deţină o suprafaţă mai mică, instanţa ar fi trebuit să se stabilească modalitatea în care diferenţa a ieşit din patrimoniul acestuia.
Cu alte cuvinte, pentru a se putea reţine că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii doar pentru o parte din terenul cumpărat de autorul său, ar fi trebuit să existe dovada că din suprafaţa iniţială acesta ar fi înstrăinat o anumită porţiune de teren anterior exproprierii.
Or, reclamantul a susţinut în mod constant că diferenţa dintre cei 622 mp pe care i-a deţinut în proprietate şi cei 492 mp recunoscuţi de autorităţi, şi anume suprafaţa de 130 mp, „a dispărut" din evidenţe ca rezultat tot al unei alte preluări abuzive, ce a avut loc în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Instanţa de apel era datoare să clarifice acest aspect, în sensul de a stabili dacă diferenţa dintre suprafaţa iniţială de 622 mp şi cea recunoscută a fost de asemenea preluată de stat şi dacă da, în ce temei, iar în cazul în care se constata că se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001 să stabilească măsurile reparatorii la care reclamantul este îndreptăţit.
Sub acest aspect trebuie precizat că sub incidenţa art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 intră şi orice preluare de facto a unui imobil, care s-a produs în perioada de referinţă a legii, în absenţa oricărui temei legal.
1.5. În ceea ce priveşte apelul declarat de pârât, este corectă susţinerea reclamantului în sensul că prin Decizia atacată s-a admis apelul declarat de pârâtul Consiliul local Galaţi, în condiţiile în care, un asemenea apel nu a fost declarat în cauză.
Astfel, la fila 18 a dosarului curţii de apel se află cererea formulată de Municipiul Galaţi prin primar, cerere care poartă antetul Primăriei municipiului Galaţi şi care conţine apelul declarat împotriva sentinţei civile nr.652 din 19 mai 2008 al Tribunalului Galaţi.
Cum din dispozitivul şi din considerentele deciziei recurate rezultă că s-a analizat apelul declarat de Consiliul local Galaţi, Înalta Curte constată că instanţa nu a respectat limitele învestirii şi nici calitatea părţilor, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluţionării apelului declarat de municipiul Galaţi prin primar.
1.6. Toate criticile legate de nelegalitatea ori netemeinicia deciziei din perspectiva modului în care a fost soluţionat capătul de cerere privitor la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă vor fi avute în vedere de instanţa de trimitere, în limitele devoluţiunii din apel.
1.7. De asemenea, în funcţie de constatările pe care le va face cu privire la întinderea dreptului reclamantului, la situaţia juridică actuală a imobilului şi la măsurile reparatorii care i se cuvin reclamantului, faţă şi de dispoziţiile Deciziei nr. XX/2007 a Î.C.C.J., curtea de apel se va pronunţa, aşa cum solicită reclamantul, arătând expres care sunt şi în sarcina cui revin obligaţiile de acordare/propunere de măsuri reparatorii ce trebuie îndeplinite în continuare, dispoziţia din sentinţa tribunalului, prin care doar se constată dreptul la măsuri reparatorii ce se vor acorda în temeiul Legii nr. 247/2005, nefiind susceptibilă de executare.
Se va avea în vedere, dacă va mai fi cazul, şi lipsa învederată de reclamant cu privire la dovada calităţii de reprezentant a consilierului juridic a apelantului pârât.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa Decizia şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinţei.
2. Recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 80 din 25 februarie 2009 va fi respins ca nefondat.
2.1. Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi primit, deoarece judecătorii care au soluţionat cererea de lămurire şi de completare a dispozitivului deciziei date în apel nu se aflau în niciunul de cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 24 C. proc. civ., din pricină că ar fi soluţionat apelul.
Textul de lege menţionat se referă expres şi limitativ la situaţiile în care judecătorul se află în situaţia de a lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel, în recurs sau în caz de rejudecare după casare.
Mai mult, art. 99 alin. (5) din Hotărârea C.S.M de aprobare a Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti prevede că cererile de lămurire ori de completare a dispozitivului hotărârii se soluţionează de acelaşi complet care a pronunţat hotărârea, situaţie faţă de care ideea de incompatibilitate este exclusă.
2.2. Nici dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu sunt incidente.
Decizia este motivată în fapt şi în drept şi nu se impune rejudecarea cererii de lămurire şi de completare a dispozitivului, cu atât mai mult cu cât Decizia dată asupra apelurilor va fi casată în întregime.
Pe fond, aşa cum corect a reţinut curtea de apel, prin cererea formulată reclamantul nu a urmărit să obţină lămurirea unor dispoziţii contradictorii din dispozitivul deciziei pronunţate în apel, ci a formulat o serie de critici referitoare la modul în care instanţa a soluţionat apelurile, critici car se puteau formula prin exercitarea căilor de atac.
De asemenea, pentru argumente ce substituie considerentele deciziei atacate, curtea de apel nu putea ca, printr-o completare a primei deciziei, să mai schimbe sentinţa tribunalului, sub un aspect pe care l-a găsit corect dezlegat cu ocazia soluţionării apelurilor declarate împotriva hotărârii primei instanţe.
Nefiind incidente dispoziţiile art. 2811 şi 2 C. proc. civ., recursul declarat împotriva celei de a doua decizii va fi respins ca nefondat, iar aspectele reclamate prin acesta vor fi avute în vedere de instanţa de trimitere în virtutea admiterii primului recurs şi dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R.S.E.I. împotriva deciziei nr. 256/A din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul menţionat împotriva deciziei nr. 80/A din 25 februarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3334/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3313/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
