ICCJ. Decizia nr. 3758/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3758/2010
Dosar nr. 1348/30/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1669 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a dispus admiterea contestaţiei formulate de contestatorii M.I. şi M.I. jr., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Lugoj.
A fost anulată Dispoziţia nr. 390 din 6 septembrie 2009 emisă de Primarul Municipiului Lugoj.
Pârâtul a fost obligat să emită o nouă dispoziţie privind acordarea în compensare a unei suprafeţe de teren intravilan în Municipiul Lugoj, corespondentă valoric cu suprafaţa de 769,5 mp teren intravilan situat în Lugoj, cu plata unei eventuale sulte în cazul inegalităţii valorice.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul a reţinut că reclamanţii au avut calitatea de moştenitori legali, în calitate de soţ supravieţuitor, respectiv fiu, după notificatoarea M.M., la rândul său moştenitor al fostului proprietar tabular al terenului înscris în C.F. nr. 491 Lugojul Român, nr. top. 774 – 775/2, în suprafaţa totală de 1539 mp, expropriat de Statul Român în anul 1971, în ceea ce priveşte cota de ½ din acest teren. Aceste aspecte au fost reţinute de către pârât în dispoziţia contestată, în baza actelor de stare civilă, certificatelor de moştenitor şi extraselor de carte funciară. Prin aceeaşi dispoziţie s-a reţinut şi faptul că fostul proprietar tabular nu a fost despăgubit pentru suprafaţa expropriată şi că nu a fost posibilă restituirea în natură a terenului către notificatoare întrucât suprafaţa revendicată a fost afectată de utilităţi subterane. Totodată s-a arătat că Primăria Municipiului Lugoj nu a deţinut bunuri sau servicii spre a fi oferite în compensare notificatorilor. Ca urmare, prin dispoziţia nr. 390 din 6 februarie 2009 (filele 8 – 11 dosar), Primarul Municipiului Lugoj a respins cererea de restituire în natură a suprafeţei de 769,5mp teren intravilan situat în Lugoj, şi cererea privind acordarea în compensare a unei suprafeţe de teren intravilan în Lugoj pentru această suprafaţă, propunând acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în cota de ¼ reclamantului M.I. şi în cota de ¾ reclamantului M.I. jr.
Pe parcursul judecării contestaţiei, reclamanţii au depus la dosar (filele 85 – 94) o serie de hotărâri ale Consiliului Local Lugoj prin care erau scoase la licitaţie în vederea concesionării pentru construirea unor case de locuit terenuri aflate în domeniul privat al Municipiului Lugoj precum şi hotărâri ale aceluiaşi consiliu prin care erau revocate hotărârile iniţiale de concesionare, terenurile întorcându-se deci în proprietatea privată a Municipiului Lugoj. Faţă de aceste aspecte dovedite de către reclamanţi privind existenţa în proprietatea privată a Municipiului Lugoj a unor terenuri susceptibile a fi atribuite în compensare, nu au putut fi reţinute apărările pârâtului conform cărora nu au existat bunuri ce pot fi acordate cu acest titlu.
Cât priveşte înscrisurile depuse la filele 96 – 99 dosar, respectiv referate şi hotărâri de consiliu privind aprobarea unor planuri urbanistice zonale, acestea au vizat terenuri aflate în proprietatea privată a unor persoane fizice, neputând fi reţinute în dovedirea pretenţiilor reclamanţilor.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „Dacă restituirea în natură nu a fost posibilă, deţinătorului imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării a fost obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu a fost posibilă sau aceasta nu a fost acceptată de persoana îndreptăţită". În consecinţă, măsura reparatorie ce s-a impus a fi aplicată cu prioritate a fost acordarea în consecinţă, măsură reparatorie ce s-a impus a fi aplicată cu prioritate a fost acordarea în compensare a unor bunuri sau servicii, ori de câte ori măsura a fost posibilă şi este acceptată de persoana îndreptăţită. Or, în speţă, reclamanţii au arătat prin cerere scrisă depusă la dosarul administrativ că sunt de acord cu acordarea unui alt teren în compensare. Pârâtul nu s-a putut apăra în sensul că iniţial notificatoarea a solicitat restituirea în natură a terenului, câtă vreme obligaţia sa, în calitate de entitate investită cu soluţionarea notificării este că, în situaţia în care restituirea în natură nu a fost posibilă, să facă aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, verificând din oficiu dacă a putut fi dispusă compensarea.
Nu au putut fi reţinute nici apărările pârâtului în sensul că în situaţia în care unitatea deţinătoare a declarat că nu au existat bunuri ce pot fi acordate în compensare instanţa nu se poate substitui voinţei acesteia, obligând-o să acorde în compensare alte terenuri. A accepta această situaţie ar însemna a lăsa necenzurată poziţia unităţii deţinătoare, care de multe ori poate îmbrăca forma unui abuz. Recunoscându-se dreptul de acces la instanţă notificatorilor nemulţumiţi de dispoziţia persoanei juridice notificate, în situaţia notificatorilor care au criticat neacordarea de bunuri în echivalent, analiza instanţei a vizat tocmai acest aspect, al existenţei unor asemenea bunuri în patrimoniul unităţii notificate şi al posibilităţii acordării acestora în compensare.
Odată ce s-a dovedit existenţa în domeniul privat al Municipiului Lugoj a unor terenuri, instanţa a apreciat că prioritară este rezolvarea situaţiei juridice a foştilor proprietari spoliaţi de către Statul Român, prin acordarea în compensare a unor asemenea terenuri, iar nu încheierea unor acte de concesionare sau alte asemenea acte, Statul Român, prin organele sale, inclusiv cele administrativ-teritoriale având datoria de a repara prejudiciul suferit de proprietarii deposedaţi.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr. 390 din 6 februarie 2009 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Lugoj şi a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie privind acordarea în compensare a unei suprafeţe de teren intravilan în Municipiul Lugoj, corespondentă valoric cu suprafaţa de 769,5 mp teren intravilan situat în Lugoj, cu plata unei eventuale sulte în cazul inegalităţii valorice.
Prin Decizia civilă nr. 259 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a dispus respingerea apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Lugoj împotriva sentinţei civile nr. 1669 din 26 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „În cazurile în care restituirea în natură nu a fost posibilă s-au restituit măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent au constat în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
De asemenea, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 – republicată „Dacă restituirea în natură nu a fost posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu a fost posibilă sau aceasta nu a fost acceptată de persoana îndreptăţită".
Din economia textelor legale precitate a rezultat că legiuitorul a instituit o ordine a măsurilor reparatorii, prima s-a referit la restituirea în natură a imobilelor, cea de-a doua la acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii iar cea de-a treia la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În speţa de faţă, prima măsură, respectiv restituirea în natură nu este posibilă, întrucât imobilul este afectat de utilităţi, aşa încât în mod corect Tribunalul a apreciat că se impune măsura acordării în compensare a altui teren.
Argumentele invocate de apelant, în sensul că în mod corect prin dispoziţia contestată au fost acordate despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu au putut fi primite, deoarece această măsură reparatorie a putut fi dispusă numai în situaţiile de excepţie, prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 - republicată, şi anume atunci când măsura compensării nu a fost posibilă sau aceasta nu a fost acceptată de persoana îndreptăţită.
Or, prin înscrisurile depuse la dosar (F. 85 – 94 dosar fond), s-a făcut dovada că măsura compensării a fost posibilă la data emiterii dispoziţiei, precum şi că a fost acceptată de moştenitorii persoanei îndreptăţite.
Mai mult decât atât, măsura compensării a fost în concordanţă şi cu jurisprudenţa CEDO, prin aceea că a asigurat persoanelor îndreptăţite o reparaţie concretă, efectivă şi completă a prejudiciului cauzat acestora, avându-se în vedere absenţa funcţionalităţii mecanismului de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului „Proprietatea".
Pe cale de consecinţă, Curtea a reţinut că toate criticile aduse deciziei atacate sunt neîntemeiate, urmând ca în baza art. 296 C. proc. civ. să respingă apelul pârâtului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Primarul Municipiului Lugoj, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate şi respingerea contestaţiei.
Astfel, în mod greşit s-a dispus respingerea apelului împotriva sentinţei prin care s-a admis contestaţia şi obligarea recurentei la emiterea unei noi dispoziţii în sensul acordării în compensare a unei suprafeţe de teren, deoarece nu s-a analizat corect soluţia administrativă în raport de conţinutul notificării.
Persoana îndreptăţită M.M. a solicitat restituirea în natură a unei suprafeţe de teren fără a solicita ca în situaţia în care acest fapt nu este posibil să-i fie atribuite bunuri în compensare, astfel încât dispoziţia contestată s-a limitat la această solicitare.
În anul 2008, moştenitorul M.I. a depus o adresă prin care a solicitat ca notificarea depusă de soţia sa să fie soluţionată prin acordarea în compensare a unei suprafeţe de teren în municipiul Lugoj, însă această cerere nu a putut fi luată în considerare, ca precizare a notificării, deoarece M.I., având calitatea de moştenitor, poate beneficia doar de soluţia emisă ca urmare a rezolvării notificării formulate de beneficiara legii speciale.
În acest context, conduita procesuală a contestatorilor este inacceptabilă deoarece solicită desfiinţarea unui act jurisdicţional pentru motive care exced obiectul notificării soluţionării prin actul jurisdicţional menţionat.
În mod gratuit s-a dispus obligarea recurentei la măsura compensatorie, deoarece nu există bunuri ce pot fi acordate în compensare, afişând acest lucru la sediul Primăriei. Procedând în acest mod instanţa s-a substituit voinţei persoanei juridice notificate, singura în măsură a se pronunţa asupra acordării măsurilor compensatoare, instanţa depăşindu-şi atribuţiile.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
A reţine că persoana îndreptăţită a solicitat doar restituirea în natură a cotei de ½ teren, şi doar ulterior moştenitorul M.I. a solicitat bunuri în compensare situaţie în care cererea acestuia din urmă nu a fost luată în considerare ca neprovenind de la titulara notificării beneficiară a legii speciale reparatorii semnifică de fapt cu ignorarea sensului dispoziţiilor legale reparatorii, şi o contradicţie în termeni faţă de chiar dispozitivul deciziei atacate, din moment ce recurenta a respins atât cererea de restituire în natură cât şi pe cea de acordare în compensarea unei suprafeţe de teren intravilan pentru suprafaţa de 769,5 mp teren.
Sensul Legii în reglementarea măsurilor reparatorii este acela de a restitui imobilele preluate abuziv în natură, şi în caz contrar prin echivalent, măsurile reparatorii prin echivalent constând în 1) compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător cu acordul persoanei îndreptăţite precum şi 2) despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, măsurile reparatorii prin echivalent putând fi combinate (art. 1 din Legea nr. 10/2001).
Aceasta fiind gama măsurilor reparatorii, prin dispoziţiile art. 26 alin. (1) al aceleiaşi legi s-a statuat ordinea în care operează măsurile reparatorii, astfel restituirea în natură, acordarea în compensare a altor bunuri sau servicii, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Aceasta nu înseamnă că entitatea învestită alege arbitrar măsuri reparatorii şi nici că poate interpreta ca rămânând la dispoziţia sa alegerea măsurilor reparatorii prin echivalent, în ipoteza în care partea a solicitat doar restituirea în natură.
În sensul Legii, măsurile reparatorii se află într-o succesiune reglementatorie, determinată ca ordine a incidentei lor, partea nefiind lăsată în puterea entităţii notificate în a identifica modalitatea de reparare prin echivalent, ci coborârea în ordinea statuată prin lege se realizează pe măsura absenţei modalităţilor de reparare înscrise în text.
Aşa stând lucrurile, recurenta nu poate invoca acordarea de despăgubiri pe motiv că reclamanta a solicitat doar restituirea în natură ori că cererea de acordare în compensare a unei suprafeţe de teren echivalente ar fi fost formulată de moştenitorul M.I. şi nu de titulara dreptului supus măsurilor reparatorii, deoarece în cazul imposibilităţii restituirii în natură a bunului expropriat, recurenta trebuia să procedeze la identificarea bunurilor ce trebuie acordate în compensare şi nu la măsura reparatorie a despăgubirilor băneşti.
Procedând în acest mod, recurenta a înfrânt dispoziţiile legale în materie, alegând arbitrar modalitatea de reparaţie.
Or, în mod corect instanţa a procedat la statuarea reparaţiei concrete şi efective, prin intermediul măsurii compensării cu alt teren, deoarece aceasta era posibilă la epoca emiterii dispoziţiei conform înscrisurilor depuse la dosar, şi există acceptul moştenitorilor persoanei îndreptăţite, instanţa neintruzionându-se în competenţa entităţii investite cu soluţionarea notificării, ci a dat semnificaţia juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale care obligă la respectarea ordinii de preferinţă a măsurilor reparatorii, în ipoteza în care acordarea măsurilor compensatorii este posibilă, acordarea acestei măsuri nefiind o opţiune a entităţii notificate şi nici un drept discreţionar al său.
Prin urmare, recurenta nu putea refuza în ipoteza de faţă acordarea măsurilor comparatorii pe motiv că are o competenţă exclusivă în a le acorda, deoarece competenţa sa se limitează la identificarea acestor măsuri şi la stabilirea consimţământului persoanei îndreptăţite, luarea măsurilor fiind obligatorie şi nu facultativă.
Faţă de cele reţinute, instanţa urmează a respinge recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ., calificând în prealabil criticile aduse deciziei recurate ca aparţinând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Lugoj împotriva deciziei nr. 259 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3768/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3427/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
