ICCJ. Decizia nr. 3406/2010. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3406/2010
Dosar nr. 7238/1/2008
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 420 din 3 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a fost admisă, în parte acţiunea formulată de reclamantele M.C., B.C.F. şi S.H. împotriva pârâtei SC P. SA, a fost anulată dispoziţia nr. 790 din 5 iulie 2001, emisă de pârâtă, a fost dispună anularea parţială a încheierii de intabulare 7737/1995 din C.F. 211 Cristian III de sub B 7, 8, 9 şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F., în sensul reînscrierii imobilelor cu nr. top. 182/1/24/1/2/1 teren de construcţii cu vila 20, în suprafaţă de 929 mp din C.F. 222 Cristian p III şi cu nr. top. 182/1/24/1/2/2 – pădure în suprafaţă de 1272 mp, în C.F. 211 Cristian p III sub A 1 şi sub nr. top. 182/1/24/1/2 – pădure cu vila 20 în suprafaţă de 2201 mp, a fost obligată pârâta SC P. SA să emită dispoziţie de restituire, în natură, asupra imobilelor înscrise în C.F. 211 Cristian p III, cu nr. top. 182/1/24/1/2 – pădure cu vila 20, în suprafaţă de 2201 mp şi C.F. 221 Cristian p. III nr. top. 182/1/24/1/1/2 – pădure în Păltiniş în suprafaţă de 1240 mp, în caz de refuz sentinţa ţinând loc de dispoziţie, precum şi să le lase reclamantelor deplina proprietate şi posesie imobilele susmenţionate, au fost respinse celelalte capete de cerere formulate în contradictoriu cu această pârâtă, respectiv SC P. SA, a fost respinsă acţiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin Primăria municipiului Sibiu şi prin Primăria comunei Cristian şi a fost obligată pârâta SC P. SA să le plătească reclamantelor suma de 20.000.000 lei, reprezentând parte din cheltuielile de judecată.
Apelul declarat de pârâta SC P. SA a fost admis, prin Decizia nr. 1237/A din 7 decembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a fost schimbată în tot sentinţa tribunalului, în sensul că a fost respinsă acţiunea şi a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante împotriva aceleiaşi sentinţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a pronunţat Decizia nr. 7070 din 25 octombrie 2007, prin care a fost admis recursul declarat de reclamante, a fost casată Decizia curţii de apel şi a fost trimisă cauza, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a pronunţat Decizia nr. 114/A din 6 iunie 2008, prin care au fost admise apelurile declarate de reclamante şi de pârâta SC P. SA, a fost schimbată, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a fost obligată această pârâtă să emită dispoziţie de restituire în natură şi a imobilului cu nr. top. 182/1/24/1/1/1/1/1/2 cabana 21 şi teren în suprafaţă de 256 mp, înscris în C.F. nr. 404 Cristian p. III, să le lase reclamantelor în deplină proprietate şi posesie şi acest imobil, au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a încheierilor de intabulare şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F., au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată pârâta să le plătească reclamantelor suma de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamantele şi pârâta SC P. SA.
Reclamantele şi-au încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi au susţinut că, în mod greşit a fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a încheierilor de intabulare şi restabilirea situaţiei anterioare de C.F., câtă vreme s-a constatat că titlurile au fost nevalabile, soluţie contrară deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că nejustificat le-a fost admis apelul doar cu privire la cabana 21 şi terenul aferent şi că Statul Român are calitate procesuală pasivă, deoarece a preluat abuziv imobilele.
Prin recursul său, încadrat în prevederile art. 304 pct. 4, 5, şi 9 C. proc. civ., pârâta SC P. SA a susţinut, în esenţă, că nu există notificare formulată în termen legal pentru vila 21, situaţie în care se impunea casarea cu trimitere, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal, care nu s-a pronunţat pe fond; că în acest mod le-a fost încălcat dreptul la apărare, pentru a demonstra că această vilă nu mai există; că instanţa de apel a omis a se pronunţa cu privire la motivul de apel referitor la existenţa unui titlu distinct asupra terenului, respectiv HG nr. 834/1991; că au fost încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ., raportat la faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin Decizia de casare că nu este inadmisibil capătul de cerere vizând anularea privatizării; că nu a fost analizată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de primărie; că nu a fost respectată Decizia de casare privind buna-credinţă a recurentei; că a fost încălcat principiul disponibilităţii părţilor; că există o eroare cu privire la momentul privatizării; că sunt aplicabile prevederile art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege; că nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor decât în situaţia în care este desfiinţat titlul subdobânditorului şi că vila 21 a fost distrusă, iar în locul ei a fost construit un alt imobil.
În faza de recurs a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei SC P. SA, intervenientul A.T. (fila 96), cerere admisă, în principiu, la termenul din 9 februarie 2010.
Recursurile şi cererea de intervenţie sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma.
Prin Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, şi anume Decizia nr. 7070 din 25 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a stabilit că instanţa de apel era datoare să se pronunţe pe fondul apelului, că nu poate fi considerată inadmisibilă cererea formulată în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, deoarece această prevedere legală are scopul de a putea fi anulate actele juridice, inclusiv cele de privatizare, total sau parţial, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale şi că problemele de carte funciară ar putea forma obiectul altui litigiu, dar nimic nu se opune ca acestea să fie rezolvate concomitent cu fondul litigiului.
Aceste probleme de drept dezlegate erau obligatorii pentru instanţa de trimitere, care nu s-a conformat deciziei de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de altă parte, pârâta SC P. SA a invocat, printre motivele de apel, existenţa unui titlu distinct asupra terenului, respectiv HG 834/1991, motiv asupra căruia instanţa a omis a se pronunţa.
Ambele motive învederate sunt de natură a conduce la casarea deciziei curţii de apel.
În consecinţă, conform art. 313 C. proc. civ., urmează a fi admise ambele recursuri, precum şi cererea de intervenţie, a fi casată Decizia curţii de apel şi a fi trimisă cauza, aceleiaşi instanţe, pentru rejudecarea apelurilor.
Având în vedere motivele ce determină casarea deciziei atacate, urmează a fi examinate cu ocazia rejudecării, celelalte critici formulate de recurente şi de intervenient.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D.
Admite recursurile declarate de reclamantele B.C., M.C. şi S.H. şi pârâta SC P. SA, precum şi cererea de intervenţie formulată de intervenientul A.T.
Casează Decizia nr. 114/A din 6 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3412/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3377/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
