ICCJ. Decizia nr. 3424/2010. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3424/2010
Dosar nr. 46418/3/2008
Şedinţa publică din 2 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 433 din 23 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamantul C.S., în contradictoriu cu pârâta E.V., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Între reclamantul C.S. şi pârâta E.V. s-a mai purtat un litigiu vizând rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a nudei proprietăţi cu păstrarea dreptului uzufruct viager şi clauză de întreţinere, cu preţul de 390.960 lei, încheiat între părţi în anul 2006, respins irevocabil prin Decizia civilă nr. 147/2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
Acţiunea prezentă vizează aceleaşi motive de rezoluţiune ulterioare acestei date, instanţa reţinând că reclamantul a refuzat primirea întreţinerii situaţie în care pârâta a remis reclamantului diverse sume de bani, fără a putea schimba natura obligaţiei asumate.
În consecinţă, reclamantul nu poate reclama neexecutarea unei obligaţii pe care a împiedicat-o în realizarea ei, situaţie care constituie o cauză exoneratoare de răspundere pentru pârât.
Prin Decizia civilă nr. 681 din 14 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale a soluţionării cauzei în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti.
S-a dispus admitere apelului formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 433 din 23 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele:
Conform art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ., cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare sub 500.000 lei Ron, sunt de competenţa judecătoriei.
Potrivit art. 112 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
În cauză, reclamantul a estimat valoarea la 309.960 lei, valoare care reprezintă şi preţul contractului a cărui rezoluţiune s-a solicitat în justiţie.
Ori a se invoca dincolo de voinţa părţilor o altă valoare a contractului nu poate fi primit, fiind fără relevanţă împrejurarea că sentinţa de declinare a cauzei către Tribunalul Bucureşti este irevocabilă prin nerecurare, nu absolvă instanţa la care s-a declinat cauza să-şi verifice propria competenţă materială, din oficiu.
Tribunalul Bucureşti trebuia pe cale de consecinţă să constate ivit conflictul de competenţă şi să sesizeze instanţa superioară, Curtea de Apel Bucureşti pentru a pronunţa un regulator de competenţă.
Curtea însă a primit ea însăşi excepţia de ordine publică vizând nulitatea hotărârii, cu referire la dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Hotărârea instanţei de apel încalcă art. 294, art. 287 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 C. proc. civ.
Astfel, acţiunea a fost promovată la Judecătoria sectorului 1, fără a preciza valoarea obiectului cererii.
Prin încheierea de şedinţă din data de 26 septembrie 2008 instanţa i-a pus în vedere reclamantului să-şi precizeze valoarea obiectului cererii, acesta arătând la termenul din 24 octombrie 2008 că valoarea este de 250.000 Euro, respectiv 925.000 lei.
Consecinţă a acestui fapt, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei, excepţie la care şi reclamantul a achiesat.
Judecătoria Sec torului 1, prin sentinţa civilă nr. 13463/2009 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, dezinvestirea sa fiind irevocabilă în absenţa exercitării căii de recurs împotriva ei.
Prin urmare greşit Curtea de Apel a reţinut că Tribunalul Bucureşti nu şi-a verificat competenţa din oficiu, ajungând prin declinarea propriei competenţe la pronunţarea unui declinator de competenţă.
Faptul că tribunalul nu a păşit la judecarea cauzei, nu înseamnă că nu şi-a verificat competenţa ci că s-a considerat competent, mai ales că nimeni nu a invocat excepţia de necompetenţă.
În consecinţă, excepţia de necompetenţă deşi de ordine publică, nu putea fi invocată de apelant, decât prin cererea de apel sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, conform art. 294 raportat la art. 287 alin. (1) pct. 3 alin. (2) C. proc. civ.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală încălcând art. 112 C. proc. civ. şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32/2008.
Prin Decizia recurată Curtea de Apel şi-a motivat cererea pe faptul că reclamantul a estimat valoarea obiectului cererii la suma de 309.960 lei, depunând cererea la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, încălcând astfel dispoziţiile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. care precizează necesitatea ca reclamantul să-şi precizeze expres în scris valoarea obiectului fără a se putea deduce valoarea lui din faptul sesizării unei anumite instanţe.
Greşit reţine instanţa că o singură parte din contract, respectiv intimata a invocat o altă valoare, din moment ce reclamantul îndeplinind obligaţia stabilită de instanţă a indicat valoarea obiectului cererii la 925.000 lei.
Argumentarea Curţii de Apel referitoare la invocarea dincolo de contract de către o singură parte a unei alte valori a contractului, nu are nici o legătură cu prezenta cauză deoarece valoarea obiectului litigiului nu se identifică cu preţul vânzării. În caz contrar dispoziţiile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. nu şi-ar mai găsi nici o aplicare.
De altfel, reclamantul în apel nu a invocat o altă valoare.
În aceste condiţii, invocarea de către apelant a excepţiei de necompetenţă în condiţiile în care el însuşi a precizat o valoare de 500.000 lei, nu reprezintă altceva decât o expresie a exercitării abuzive a unui drept procesual, contrar art. 723 C. proc. civ.
Motivează în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., art. 313 C. proc. civ.
Reclamantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Instanţa nu a apreciat corect cadrul procesual în sensul că se află în faţa cererii de rezoluţiune a unui contract nenumit şi în consecinţă greşit i-a pus în vedere să-şi evalueze imobilul pentru a-şi verifica competenţa.
Art. 112 C. proc. civ. nu se aplică în cauză deoarece obiectul cererii îl reprezintă un contract de întreţinere care nu a fost evaluată şi nici prestată, cu consecinţa stabilirii competenţei în favoarea Judecătoriei Sector 1.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele:
În mod greşit instanţa de apel a procedat la anularea sentinţei pronunţate de tribunal în primă instanţă şi a trimis cauza spre rejudecare judecătoriei prin aprecierea identităţii valorii obiectului pricinii cu preţul vânzării din contract în sumă de 309.960 lei.
În realitate, deşi contractul încheiat de părţi s-a intitulat contract de vânzare-cumpărare cu uzufruct viager şi obligaţie de întreţinere, preţul vânzării a fost stipulat în întreţinere şi prin urmare, contractul încheiat a fost de întreţinere în schimbul căruia s-a înstrăinat doar nuda proprietate, reclamantul păstrându-şi uzufructul viager.
Această delimitare a naturii juridice a contractului de întreţinere obliga reclamantul la determinarea valorii obiectului pricinii, în condiţiile art. 112 alin. (3) C. proc. civ. care se referă la obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
Or, în condiţiile în care reclamantul a precizat obiectul cererii (f. 41 dosar 10243/2007) la suma de 925.000 lei, aceasta era valoarea obiectului pricinii care astfel estimată obligă instanţa la a fixa cadrul procesual în aceste limite, fără a-l putea transforma decât în cazul în care ar fi dispus efectuarea unei expertize în cazul contestării ei de către cealaltă parte ori de instanţă.
Cum în cauză valoarea determinată de reclamant nu a fost contestată, instanţa de apel nu putea trece peste estimarea reclamantului şi să stabilească o altă valoare pe motiv că preţul vânzării ar fi fost altul, în condiţiile în care instanţa nu a contestat valoarea precizată de reclamant prin efectuarea unei expertize, care ar fi avut de obiect nu valoarea imobilului ci a întreţinerii stipulate în schimbul bunului transmis cu acest titlu.
În aceste condiţii, în mod corect judecătoria s-a desesizat cu respectarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. în favoarea tribunalului, şi tot astfel, tribunalul s-a pronunţat în primă instanţă, ca instanţă de fond.
Faţă de cele reţinute, instanţa reţine că instanţa de apel şi-a verificat competenţa materială în afara cadrului legal, trebuind a soluţiona în fond calea de atac cu care a fost sesizată, situaţie în care reţinând că recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. este întemeiat, urmează a-l admite, a casa Decizia recurată şi a trimite cauza curţii de apel pentru judecata apelului în conformitate cu dispoziţiile art. 312 pct. 5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta E.V. împotriva deciziei nr. 681/A din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3434/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3420/2010. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
