ICCJ. Decizia nr. 3434/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3434/2010
Dosar nr. 39608/1/2004
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 27 ianuarie 2004 a Tribunalului Alba pronunţată în dosar nr. 6670/2003, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii S.I. şi S.L. împotriva Dispoziţiei nr. 711/2003 emisă de Primarul Municipiului Blaj privind respingerea notificării nr. 131/2001 formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, pe care a anulat-o şi s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la plata despăgubirilor băneşti pentru imobilul înscris în C.F. 695 Blaj, nr.top. 522/13/1, casă şi grădină în suprafaţă de 640 mp şi în cota de ½ parte. A fost obligată pârâta să transmită Prefecturii Judeţului Alba Decizia şi documentaţia necesare despăgubirilor conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că asupra imobilului înscris în C.F. 693, nr.top. 522/13/1, casă şi grădină în suprafaţă de 640 mp sunt proprietari reclamanţii S.I. şi L. în cotă de ½ părţi.
În anul 1982, reclamanţii au formulat cerere pentru a părăsi definitiv ţara, împrejurare în care, în conformitate cu dispoziţiile Decretului nr. 223/1974 în vigoare la acea dată, trebuia să înstrăineze în favoarea statului imobilele proprietatea lor.
În acest context a fost emisă Decizia nr. 543/1982 a fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Alba, prin care imobilul proprietatea reclamanţilor a trecut în proprietatea statului.
Conform disp. art. 1 din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură sau prin echivalent imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Art.2 defineşte sintagma „imobile preluate în mod abuziv" incluzând printre acestea şi orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică asupra imobilelor şi regimul juridic al acestora, precum şi orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Potrivit disp. art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 pentru ca titlul să fie valabil, el trebuie să respecte Constituţia, tratatele internaţionale la care România era parte şi legile în vigoare la data preluării lor către stat.
În ce priveşte trecerea în proprietatea statului a imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974, Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003 la art. 1.4 pct. B disting două situaţii:
- cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancţiune pentru cel care au plecat fraudulos din ţară şi care, fiind plecaţi în străinătate nu s-au înapoiat la expirarea termenului;
- cazul în care persoana a făcut cerere de plecate definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa sa către stat.
Pentru primul caz s-au prevăzut două rezolvări în funcţie de situaţie, respectiv restituirea în natură sau prin echivalent.
Pentru cel de-al doilea caz, se prevede că stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin preţul primit sau având vocaţia de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăinarea imobilului respectiv s-a făcut înainte de formalizarea intenţiei de a părăsi definitiv ţara.
Această din urmă soluţie a fost adoptată de Primăria Mun. Blaj, care prin Dispoziţia nr. 711/2003 a respins notificarea depusă de petenţi privind restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 693 Blaj, nr.top. 522/13/1, casă şi grădină în suprafaţă de 640 mp, care a aparţinut reclamanţilor în cotă de ½ părţi şi a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974 cu plata despăgubirilor.
S-a reţinut în considerentele dispoziţiei că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului, întrucât preluarea în favoarea statului nu a fost abuzivă.
Decizia este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Astfel, se constată că, în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 14 pct. B din Norme, întrucât preluarea imobilului proprietatea reclamanţilor s-a făcut ca urmare a aprobării plecării lor definitive din ţară, construcţiile cu plata despăgubirilor legale, iar terenul fără plată.
Prin urmare, antecesorii reclamanţilor nu şi-au înstrăinat imobilul înainte de formalizarea intenţiei de a pleca din ţară şi nici nu au fost îndestulaţi rezonabil, aşa cum prevăd dispoziţiile legale la care face referire pârâta.
Înstrăinarea imobilului în favoarea statului s-a făcut ca urmare a constrângerii psihice, constând în ameninţarea cu un rău de natură să provoace o temere şi anume refuzul de a se elibera actele necesare plecării din ţară, respectiv neacordarea unor drepturi recunoscute de însăşi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (adoptată la 10 decembrie 1948) şi de pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (semnat de România în anul 1968 anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 223/1974 şi modificat în anul 1975, viciindu-se astfel consimţământul.
Rezultă aşadar că preluarea în proprietatea statului s-a făcut în mod abuziv şi fără titlu valabil, întrucât prevederile Decretului nr. 223/1974 erau contrare Constituţiei din 1965, care prin art. 36 alin. (1) ocrotea dreptul de proprietate personală, obiectul acestui drept putându-l constitui printre altele şi „casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea şi terenul pe care ele se află", iar prin art. 17 alin. (1) interzicerea discriminarea în drepturi a persoanelor în toate domeniile, vieţii economice, politice, juridice, sociale şi culturale.
Încălcarea regimului constituţional de ocrotire a proprietăţii personale rezultă nu numai din faptul că proprietarul era obligat la înstrăinarea construcţiei pe un temei care nu avea de ce să constituie un factor de discriminare între cetăţenii români ci şi din faptul că dobânditorul nu putea fi decât Statul Român.
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâta.
În apelul lor, reclamanţii au criticat hotărârea prin aceea că imobilul nu cade sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001, nefiind ocupat de nici una din instituţiile culturale, iar în ce priveşte art. 18 din aceeaşi lege, s-a făcut aplicarea prin inducerea lor în eroare, comunicându-li-se oral că imobilul nu se retrocedează.
Primarul Mun. Blaj a susţinut că imobilul nu a fost preluat abuziv, deoarece contestatorii au fost despăgubiţi şi şi-au dat acordul la înstrăinare la plecarea legală definitivă din ţară, astfel că soluţia legală era aceea a respingerii contestaţiei.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 1035/A din 23 iunie 2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi de pârâta Primăria Blaj, reţinând că antecesorii reclamanţilor şi-au înstrăinat imobilul de teamă că nu li s-ar fi aprobat plecarea definitivă din ţară.
Împotriva acestei din urmă decizii reclamanţii S.I. şi S.L. au declarat recurs întrucât imobilul preluat abuziv de Statul Român nu se încadrează în dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată din data de 20 octombrie 2005 constatând că la strigarea pricinii, nu au răspuns părţile şi nu s-a cerut judecarea în lipsă, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii recursului.
Cauza a rămas în nelucrare până la data de 21 ianuarie 2010 când a fost repusă pe rol din oficiu în vederea discutării excepţiei perimării.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Cum recursul declarat de reclamanţi a rămas în nelucrare din data de 20.10.2005, data suspendării cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., privind perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii S.I. şi S.L. împotriva deciziei civile nr. 1035 din 23 iunie 2004 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3436/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3424/2010. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
