ICCJ. Decizia nr. 3436/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3436/2010
Dosar nr. 4228/83/2005
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin plângerea la Legea nr. 10/2001 înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr. 5868/2003, reclamanta O.I. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Satu Mare, solicitând obligarea pârâtei să-i restituie în natură terenul liber de construcţii aferent topograficului nr. 180/2 înscris în C.F. 3154 Negreşti Oaş, arătând că prin notificarea nr. 3328/2001 a solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcţii care a fost proprietatea antecesorilor ei, S.M. şi S.A., iar pârâta este persoană juridică deţinătoare a terenului, teren ce a fost cumpărat de A.P.A.P.S.
Prin sentinţa civilă nr. 252/2004 pronunţată în dosar cu nr. 5868/2003, tribunalul a respins plângerea reclamantei, reţinând că nu a făcut dovada că ar exista o notificare în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul din litigiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 540/2005 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosar nr. 4086/2004 şi hotărârea Tribunalului Satu Mare a fost desfiinţată cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecare la aceeaşi instanţă, pe considerentul că instanţa de fond nu a cercetat susţinerile reclamantei, potrivit cărora imobilul ce a constituit obiectul notificării este identic cu cel asupra căruia poartă litigiul de faţă
În această fază procesuală s-a făcut identificarea topografică a terenului din care a rezultat că imobilul din litigiu este cuprins în C.F. nr. 3154 Negreşti Oaş, nr.top 180/2, proprietar tabular fiind SC M. SA.
În rejudecare, cauza a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 940/2006 prin respingerea acţiunii civile a reclamantei, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia şi a fost respinsă, fără obiect, excepţia nulităţii absolute a actului de partaj.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel soluţionat prin Decizia civilă nr. 140/2007 a Curţii de Apel Oradea, prin admiterea apelului, hotărârea instanţei de fond a fost din nou desfiinţată şi trimisă cauza pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, reţinând că instanţa de fond, în mod greşit, a considerat că reclamanta nu are legitimare procesuală activă, mai precis că nu a făcut dovada calităţii de moştenitor după proprietarul tabular, considerând că, cauza a fost soluţionată pe cale de excepţie în mod greşit, fără a se fi cercetat fondul litigiului.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 1452/D din 30 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a admis plângerea reclamantei şi s-a dispus restituirea în natură a terenului liber de construcţii în suprafaţă de 618 mp, înscris în C.F. 3154 Negreşti Oaş, nr.top 180/2 în suprafaţă de 728 mp.
Din considerentele sentinţei se reţine că prin Decizia nr. 140/2007 a Curţii de Apel Oradea a fost stabilită calitatea moştenitor a reclamantei după proprietarul tabular S.M. în cotă de ½ parte, S.V. fiind înscris alături de acesta în cotă de ½ parte.
Din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta are calitatea de moştenitoare după proprietarul tabular, înscris în C.F. nr. 2161 Negreşti Oaş, iar din cuprinsul C.F. rezultă că parcela nr.top 180 de sub A+1, în baza adresei nr. 4619/78 a Consiliului Judeţean Satu Mare, a fost dezmembrată în nr.top nou 180/1 în suprafaţă de 3534 mp., în nr.top 180/2 în suprafaţă de 782 mp şi a fost retranscrisă sub A+2 şi 3, iar parcela cu nr. 180/2 de sub A+3 s-a transcris în C.F. nou deschisă nr. 3154 Negreşti Oaş, în favoarea Statului Român cu titlu juridic schimb cu CAP, iar din C.F.-ul 3154 Negreşti Oaş rezultă că proprietar în prezent asupra parcelei 180/2, transferată aici, este SC M. SA, cu titlu juridic reconstituire în baza HG nr. 834/1991, conform încheierii de C.F. nr. l358/2003.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză în dosarul nr. 4086/2004 al Curţii de Apel Oradea a rezultat că terenul din litigiu a fost identificat ca fiind înscris în C.F.-ul nr. 3154 Negreşti Oaş, în nr.top 180/2, având o suprafaţă de 782 mp, fiind vecin cu proprietatea reclamantei, respectiv cu terenul ce a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, nr.top 989/2b, căruia în natură îi corespunde teren cu casă de locuit, iar din schiţa cu nr. 2, anexă la raport, precum şi din conţinutul raportului de expertiză, rezultă că terenul în litigiu se compune astfel: curte cu suprafaţa de 186 mp, teren cu construcţii în suprafaţă de 59 mp, drum cu servitute de trecere cu suprafaţa de 250 mp, teren liber în suprafaţă de 122 mp, reprezentând curtea, teren liber în suprafaţă de 60 mp reprezentând grădină şi teren cu construcţii, respectiv fabrica de pâine M. cu suprafaţa construită de 105 mp.
Din fişa privind istoricul privatizării societăţii deţinătoare a terenului rezulta că societatea avea capital social privat 100% la data de 21 septembrie 2001, iar până la acea dată în structura acţionariatului figura şi FPS, care era acţionar minoritar, astfel că instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente disp. art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, şi, în consecinţă, tribunalul a dispus restituirea în natură a terenului liber de construcţii.
Faptul că prin sentinţa civilă nr. 1163/2004 a Judecătoriei Negreşti Oaş, rămasă definitivă şi irevocabilă prin deciziile civile nr. 304/2005 a Curţii de Apel Oradea, respectiv nr. 328/2006 a Curţii de Apel Oradea, a fost stabilită în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere asupra terenului de 250 mp din terenul din litigiu, nu reprezintă un impediment la restituirea în natură a terenului liber de construcţii, având în vedere că în vecinătatea terenului din litigiu există casa de locuit a reclamantei împreună cu terenul aferent, care nu avea ieşire la calea publică, iar notificarea formulată în baza legii era formulată la unitatea administrativ-teritorială şi în curs de soluţionare.
Împotriva sentinţei a declarat apel SC M. SA, motivând că terenul în litigiu a fost cooperativizat iniţial iar ulterior el a fost atribuit antecesoarei în drepturi a societăţii apelante – I.J.L.M. Satu Mare, intervenind în anul 1978 un schimb între CAP Negreşti şi Statul Român, schimb înscris în C.F. 3154 Negreşti, iar reclamantei i s-a asigurat prin compensare suprafaţa aflată în prezentul litigiu.
Un al doilea motiv de apel a fost acela că hotărârea instanţei de fond s-a fundamentat pe ideea că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea apelantă ar fi avut ca acţionar şi FPS , astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, însă acest aspect nu a fost pus în discuţia părţilor.
În faţa instanţei de apel au fost introduşi în cauză moştenitorii defunctei reclamante iar, la 12 ianuarie 2009 s-a formulat o cerere de aderare la apel prin care reprezentantul masei succesorale a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul de a se dispune restituirea în natura a suprafeţei de 667 mp teren.
Instanţa de apel a constatat întemeiată prima critică formulată întrucât, din coroborarea înscrisurilor existente la dosar – înscrierile din C.F. nr. 3154 şi C.F. nr .2161 Negreşti Oaş, cererea lui O.M., soţul reclamantei, de înscriere în GAC cu o suprafaţă de2,76 ha teren, formulată la 4 martie 1962, cererea formulată de acelaşi Olteanu Mihai la 13 martie 1991 prin care în temeiul Legii nr. 18/1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un total general de 6,22 ha, făcându-se menţiunea că în intravilan se solicită 20 ari formate din grădina de acasă şi fabrica de pâine, Titlul de proprietate nr. 31-20130 din 14 octombrie 1994 prin care i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru o suprafaţa totala de 6,3463 ha teren, din care în intravilan 1766 mp – se poate trage concluzia că titlul de proprietate cuprinde în întregime, şi chiar mai mult, suprafaţa solicitată de antecesorul intimatelor.
Instanţa de apel a constatat întemeiată şi cea de-a doua critică a apelantei în sensul că la data intrării în a Legii nr. 10/2001, societatea fusese în întregime privatizată ca urmare a încheierii celor două contracte din 23 decembrie 1996 şi, respectiv, 14 aprilie 2000, prin acest din urmă contract FPS înstrăinând diferenţa pe care o mai deţinea de 6,57% din valoarea capitalului social subscris, astfel încât nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă.
Prin Decizia civilă nr. 104/A din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul şi a schimbat în întregime hotărârea instanţei de fond, respingându-se plângerea formulată de O.I. şi însuşită de moştenitorii acesteia şi, corelativ, a respins cererea de aderare la apel formulată de intimaţi.
Nemulţumită de soluţia pronunţată de instanţa de apel, reclamanta F.A.R. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului intimatei-pârâte SC M. SA şi admiterii cererii de aderare la apel, cu consecinţa admiterii în parte a hotărârii instanţei de fond, respectiv a restituirii în natură a suprafeţei de 677 mp, criticând hotărârea recurată întrucât instanţa a schimbat intelesul actelor existente la dosar si a apreciat greşit că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la cererea sa de aderare la apel, recurenta arată că aceasta este întemeiată, iar în ceea ce priveşte titlul preluării de către stat, susţine că instanţa de apel l-a interpretat greşit întrucât, în realitate, terenul a fost preluat de la mama sa.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Susţinerea potrivit căreia instanţa de apel, în Decizia pronunţată ar fi pornit de la ideea că imobilul în discuţie a intrat în posesia statului român cu titlu de schimb cu CAP Negreşti Oaş, instanţa concluzionând că ternul a fost cooperativizat nu se poate circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
În realitate, prin modalitatea de formulare a criticii, recurenta tinde la reevaluarea mijloacelor de probă administrate de instanţele fondului, ceea ce este însă inadmisibil în raport de structura şi rolul recursului, în cadrul căruia pot fi supuse cenzurii doar aspectele de legalitate, nu şi cele de fapt ale judecăţii.
Susţinerea recurentei în sensul că în cauza au aplicabilitate prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 nu poate fi primită întrucât, prin contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 1612 din 23 decembrie 1996 şi nr. DMM din 14 aprilie 2000, intervenite între FPS şi SC M. SA s-a fãcut dovada cã la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea pârâtã era integral privatizatã, statul nemaiavând nicio acţiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din capitolul III al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, " imobilele – terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. "
"Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. "
Pentru corecta soluţionare a cererii de restituire în natură a imobilului în discuţie, instanţa de apel, pe bază de dovezi certe a stabilit data la care pârâta SC M. SA, s-a privatizat, respectiv data la care pârâta a încetat de a mai fi o societate comercială la care statul sau o altă autoritate publică a încetat de a mai fi acţionar sau asociat majoritar, iar din analiza acestor elemente, în mod just s-a conchis conchis că pârâta SC M. SA deţine un titlu legal asupra imobilului şi că dobândirea bunului, prin stabilirea datei şi a condiţiilor în care statul a încetat de a mai fi acţionar majoritar, s-a făcut cu bună credinţă.
Un argument în plus că textul de lege invocat de recurentă nu are aplicabilitate în ceea ce priveşte bunurile din patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital privat sunt şi dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora, " Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate. Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate".
Ori, în cauza pendinte se observă că instituţia despăgubirilor nu poate opera câtă vreme din probatoriul administrat a rezultat că autorului antecesoarei i s-a restituit, conform titlului de proprietate ce cuprinde şi suprafaţa solicitată.
Prin urmare, legiuitorul, fără a face distincţie după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil, a exceptat această categorie de bunuri de la restituirea în natură, societatea comercială devenind proprietara acestuia de la data transferului integral al acţiunilor.
Privatizarea societăţilor comerciale s-a realizat prin transferul integral al acţiunilor sau al părţilor sociale deţinute de stat în capitalul social al acestuia, către persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat, altele decât societăţile comerciale cu capital total sau parţial de stat, prevăzute în art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Pe cale de consecinţă, a obliga societatea comercială, privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, să restituie imobilele echivalează cu o expropriere forţată încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 480 C. civ., ale art. 41 alin. (2) teza I-a şi alin. (3) din Constituţie precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale potrivit cărora " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."
Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în ce priveşte cheltuielile de judecată efectuate de intimata-pârâtă SC M. SA în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.A.R. împotriva deciziei civile nr. 104 A din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Obligă recurenta la 4.344 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3437/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3434/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
