ICCJ. Decizia nr. 3446/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3446/2010
Dosar nr. 10745/3/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia din data de 14 martie 2008, înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 10745/3/2008 şi precizată la data de 14 aprilie 2008, contestatorii D.C., D.I., N.R., au solicitat instanţei în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General anularea parţială a Dispoziţiei nr. 9511 din 08 februarie 2008 emisă de intimat şi restituirea în natură a suprafeţei de aproximativ 308 mp liber de construcţii, situat în Bucureşti, sectorul 3, cu păstrarea celorlalte dispoziţii.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că titularii cererii sunt persoane îndreptăţite la restituirea în natură şi/sau măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 4.978,05 mp, făcând parte din lotul în suprafaţă totală de 7536 mp care a aparţinut autorului lor, Z.T.D., iar acesta a dobândit terenul prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 490/1948 şi prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 2951 din 3 iunie 1949 la acelaşi tribunal.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, prezentându-se în faţa tribunalului prin reprezentant convenţional şi solicitând respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 297 din 2 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorii D.C., D.I., N.R.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că la data de 8 februarie 2008 a fost emisă Dispoziţia nr. 9511 de către Primarul General al Municipiului Bucureşti prin care au fost soluţionate notificările nr. 2109/2001 formulate de contestatorii D.C., D.I., N.R., în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 4978,5 mp, sectorul 3 afectat de elemente de sistematizare şi propunerii de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul amintit.
Tribunalul a constatat că intimata a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 10 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată, constatând că existenţa elementelor de sistematizare pe terenul a cărui restituire se solicită împiedică reparaţia în natură.
Din expertiza tehnică topografică efectuată tribunalul a reţinut că pe suprafaţa de teren de 308,32 mp a cărei restituire se solicită nu există o construcţie supraterană, în partea de nord a terenului există o alee pietonală, fiind vizibile un cămin de vizitare, o răsuflătoare de gaze şi un stâlp mic pentru iluminat.
Tribunalul a constatat că în prezent terenul S 3 în suprafaţă de 308,32 mp este afectat de reţele edilitare subterane pentru alimentarea cu gaze şi cu apă, reţele ce deservesc nevoile comunităţii şi astfel sunt calificate de lege ca amenajări de utilitate publică a localităţii urbane, deci terenul este exclus de la restituirea în natură.
Tribunalul a înlăturat apărarea contestatorilor în sensul că sunt dispuşi a muta reţelele edilitare pe cheltuiala lor, o asemenea posibilitate nefiind permisă de lege, iar în cazul în care legiuitorul ar fi intenţionat a deschide calea restituirii în natură în această modalitate, ar fi prevăzut-o expres.
Tribunalul a reţinut că în mod corect intimatul a propus acordarea de despăgubiri ca măsură reparatorie în echivalent pentru bunurile ce fac obiectul notificării, întrucât nu era posibilă restituirea în natură şi a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii D.C., D.I., N.R.
În motivele de apel contestatorii au solicitat admiterea acestora, schimbarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.
Contestatorii au arătat că au solicitat instanţei anularea Deciziei Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 9511/2008 prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 308 mp, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză.
Prin contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat instanţei anularea deciziei Primăriei Municipiului Bucureşti nr. 9511/2008 prin care s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 308 mp astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză extrajudiciară întocmit în faza procedurii administrative.
Apelanţii susţin că, potrivit raportului de expertiză înregistrat la Biroul Local de Expertize Judiciare terenul a cărui restituire o solicită contestatorii are o suprafaţă de 286,94 mp, şi nu este afectat de construcţii de suprafaţă sau de lucrări de sistematizare în raport de art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa a considerat însă că restituirea în natură a terenului solicitat ar încălca dispoziţiile art. 10.3. din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În opinia apelanţilor, restituirea în natură a terenului de 286,94 mp nu este de natură a afecta amenajările de utilitate publică sau servituţile legale, astfel cum sunt definite de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Apelanţii arată că textul normelor metodologice reţinut de către instanţă prevede că în situaţia în care terenul este afectat parţial de căi de acces şi reţele subterane, terenul neafectat (liber) se restituie în natură, hotărârea instanţei fiind nelegală şi din acest punct de vedere.
Apelul a fost declarat în termen şi este scutit de la plata taxei de timbru.
În susţinerea apelului au fost invocate dispoziţiile art. 282 şi urm. C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, Curtea a constatat că obiectul de analiză în cadrul acestei căi de atac ţine de posibilitatea sau imposibilitatea restituirii în natură a suprafeţei de 286,94 mp care face parte din suprafaţa de 300 mp în legătură cu care intimatul a dispus că se vor acorda despăgubiri prin echivalent.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că prin dispoziţia nr. 9511 din 8 februarie 2008, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 4978,05 mp pe motiv că acesta este afectat de elemente de sistematizare. Prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul menţionat.
La emiterea dispoziţiei contestate s-a avut în vedere raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul OG
Apelanţii-contestatori au susţinut în faţa primei instanţe că din întregul teren în suprafaţă de 4978,05 mp, suprafaţa de 308 mp este liberă de construcţii şi poate fi restituită în natură.
În apel contestatorii susţin că suprafaţa de 286,94 mp nu este afectată de construcţii de suprafaţă sau de lucrări de sistematizare, astfel că poate fi restituită în natură.
Curtea constată că prima instanţă şi-a motivat soluţia de respingere a contestaţiei prin raportare la concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit de expertul I.I.D., în care se arată că terenul de 308,32 mp prezintă două reţele subterane (apă şi gaze) ce afectează parţial sau tangenţial terenul.
În drept, prima instanţă a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Potrivit art. 10 pct. 3 din HG nr. 250/2007 „în toate cazurile entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia, înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul şi vecinătăţile şi totodată de a verifica destinaţia actuală a terenului solicitat şi a subfeţei acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate şi altele asemenea), existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare şi altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situaţii, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafeţe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Sintagma „amenajări de utilitate publică„ ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele. Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servitutile legale, cât şi documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate şi faţă de schiţele anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul D.I.I., Curtea reţine că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică.
În cauză este fără relevanţă faptul că „partea reclamantă" şi-a manifestat disponibilitatea mutării pe cheltuială proprie a eventualelor reţele subterane şi alei pietonale.
Aplicând dispoziţiile art. 10 pct. 3 situaţiei de fapt a terenului de 308,32 mp, Curtea constată că acesta din urmă se încadrează în excepţiile de la principiul restituirii în natură a terenurilor.
În plus, faţă de cele reţinute de tribunal (terenul în discuţie constituie spaţiu verde aferent blocul G7, este afectat de o alee pietonală şi parţial de reţele subterane de utilităţi), Curtea constată că un alt argument care împiedică restituirea în natură a terenului menţionat (fie că este vorba de 308,32 mp, fie că este vorba de 286,94 mp) rezultă din necesitatea respectării planului urbanistic general la întocmirea şi realizarea căruia s-au avut în vedere inclusiv aspecte cum ar fi distanţa minimă necesar a fi păstrată între clădirile cu mai multe etaje, spaţiul aferent minim necesar pentru exploatarea utilă şi eficientă a clădirilor de locuit cu mai multe etaje, necesitatea asigurării unui minim de spaţiu verde pe cap de locuitor. Nu în ultimul rând trebuie observat că la alcătuirea şi realizarea planului urbanistic general autorităţile competente au avut în vedere şi estetica ansamblurilor de clădiri cu mai multe locuinţe. Fărâmiţarea spaţiilor dintre blocuri şi eventuala ridicare a unor construcţii ori simpla îngrădire a unor părţi din spaţiile respective, sunt aspecte care afectează negativ inclusiv drepturile locatarilor blocurilor din preajma acestora.
Pentru motivele arătate, Curtea a respins ca nefondat apelul prin Decizia civilă nr. 571 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:
Hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii şi este lipsită de temei legal, fiind încălcate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece ei nu au înţeles să conteste Decizia de stabilire a măsurilor respective în echivalent doar în ce priveşte suprafaţa de 4978,5 ci numai pentru suprafaţa de 308 mp liberă de construcţii, situată între un atelier mecanic şi altele din jurul blocului C 17.
Se consideră că se încalcă art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii, fiind incidente art. 1, art. 7, art. 9 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, deoarece instanţa nu putea să refuze restituirea părţii de teren liberă de detalii de sistematizare şi nu putea refuza restituirea terenului afectat de date de sistematizare, decât în măsura în care se dovedea că restituirea afectează accesul şi utilizarea normală a amenajărilor subterane.
Se conchide astfel că terenul este liber, cu ieşire la drumul public, nefiind aferent vreunui bloc hotărârea instanţei încălcând şi normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 ce stabilesc regula restituirii terenurilor preluate abuziv libere de orice sarcini.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.
În mod corect Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de apelanţii reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 297/1989 prin care s-a respins contestaţia reclamantei şi s-a menţinut dispoziţia nr. 9511/2008 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, dispoziţie prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul solicitat.
Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 prevăd că în situaţia imobilelor preluate abuziv şi ale căror construcţii edificate pe aceasta au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Instanţele de judecată au procedat la o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, precum şi a art. 10 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţinerile recurenţilor privind posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 308 mp nu pot fi primite, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut în mod just că terenul respectiv, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză, este un spaţiu verde aferent blocului G 7 este afectat de o alee pietonală şi parţial de reţele subterane de utilităţi.
Criticile aceloraşi recurenţi-reclamanţi privind posibilitatea restituirii în natură a terenului, chiar afectat de detalii de sistematizare sunt lipsite de relevanţă, deoarece la stabilirea categoriei de teren „liber" sau „ocupat" şi drept urmare, de teren restituit în natură s-a avut în vedere, pe lângă caracterul de amenajări de utilitate publică al reţelelor subterane de utilităţi ce împiedică restituirea în natură a terenului respectiv şi necesitatea respectării planului urbanistic, general la întocmirea şi realizarea căreia s-au avut în vedere aspecte cum ar fi distanţa minimă necesară a fi păstrată între clădirile cu mai multe etaje, necesitatea asigurării unui minim de spaţiu verde pe cap de locuitor, evitarea fărâmiţării spaţiului dintre blocuri ori a îngrădirii unor părţi din spaţiul respectiv.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., se va menţine Decizia ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii D.I. şi N.R. împotriva deciziei civile nr. 571 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3450/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3445/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
