ICCJ. Decizia nr. 3471/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3471/2010
Dosar nr. 1982/91/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 1982/91/2008 reclamanţii G.G.L., A.T.C. şi S.P.S. prin procurator C.A., au solicitat în contradictoriu cu pârâta R.N.P. R.D.S. Focşani, obligarea acesteia la plata sumei de 700.000 lei(sau cât va rezulta în urma efectuării raportului de expertiză) sumă ce reprezintă lipsa de folosinţă a suprafeţei de 437 ha pădure de la data validării 18 octombrie 2006 şi până la data punerii în posesie 29 aprilie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 34/2009 a Tribunalului Vrancea s-a respins acţiunea ca nefondată, reţinându-se următoarele:
Prin hotărârea nr. 144 din 18 octombrie 2006 Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a recunoscut moştenitorilor def. C.A. dreptul de proprietate pe suprafaţa de 386 mp pădure pe vechiul amplasament pe raza oraşului Mărăşeşti iar prin hotărârea nr. 145 din 18 octombrie 2006 s-au validat măsurile propuse de comisia judeţeană privind suprafaţa de 51 ha pădure pe vechiul amplasament pe raza oraşului Mărăşeşti de pe urma def. H.M. (pag. 23, 24).
Cu adresele nr. 8845 din 27 noiembrie 2006 şi nr. 24508 din 10 aprilie 2007 reclamanţii au solicitat pârâtei un alt amplasament, deoarece pădurea existentă pe vechiul amplasament era tăiată în proporţie de 90%. Nerăspunzând acestei solicitări reclamanţii au formulat acţiune de chemare în judecată şi prin sentinţa civilă nr. 1019 din 12 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. 710/275/2007 (pag. 275) pârâta a fost obligată să pună la dispoziţia Comisiilor locale de fond funciar Cîmpuri şi Soveja suprafaţa de 536,94 ha pădure cu obligarea acestor comisii la punerea în posesie. Sentinţa sus arătată a fost modificată prin Decizia civilă nr. 1230 din 19 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 710/2007 în sensul că punerii la dispoziţia comisiilor locale a suprafeţei de 437 ha pădure cât fusese validat de comisia judeţeană (pag. 281).
Prin încheierea din 14 martie 2008 pronunţată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. 787/275/2008 la solicitarea reclamanţilor, în temeiul art. 572 şi urm. C. proc. civ. s-a dispus executarea silită de îndată şi fără somaţie a titlurilor executorii respectiv sentinţa civilă nr. 1019/2007 şi Decizia civilă nr. 1230/2007 prin Biroul Executorului judecătoresc T.I.C.
Prin procesul verbal din 29 aprilie 2008 (dosar de executare nr. 108/2008) au fost executare cele două hotărâri judecătoreşti, respectiv s-a procedat la punerea în posesie pe terenurile astfel identificate prin expertiza efectuată de expert de specialitate în dosarul de executare.
Reclamanţii au solicitat lipsa de folosinţă a suprafeţei de 437 ha de la data validării 18 octombrie 2006 până la data punerii în posesie 29 aprilie 2008, pădurea atribuită fiind acceptată de reclamanţi.
Prin punerea în posesie, aceştia în limitele legale pot exploata pădurea, putând beneficia de folosul nerealizat anterior.
Obligarea pârâtei la acest folos ar crea un dublu avantaj reclamanţilor şi anume obţinerea de la pârâtă a acestui folos pe perioada validării şi până la punerea în posesie efectiva, dar şi exploatarea viitoare a masei lemnoase în calitate de proprietari de pe o suprafaţă neexploatată. Mai mult, folosul nerealizat, trebuia raportat la suprafaţa pentru care s-a făcut punerea în posesie respectiv esenţa arborilor, vârsta, densitatea acestora, cantitatea produselor principale şi secundare ce au fost recoltate şi de care reclamanţii au fost în imposibilitate de a beneficia datorită tergiversării punerii în posesie şi implicit a recoltării de către pârâta.
Rezultă aşadar, că reclamanţii în primul rând trebuiau să facă dovada în concret că pârâta prin exploatări frecvente a terenului pe care s-a realizat punerea în posesie, ar fi realizat una sau cealaltă sumă din expertizele efectuate şi cel mult atât li s-ar fi cuvenit acestora.
Împotriva sentinţei civile nr. 34/2009 a Tribunalului Vrancea au declarat apel reclamanţii invocând faptul că în condiţiile în care de la data validării 18 octombrie 2006 şi până la data punerii în executare a titlurilor executorii au trecut mai bine de 18 luni, culpa pentru lipsa de folosinţă a acestei suprafeţe îi revine în totalitate pârâtei care a refuzat în mod constant şi tară temei atribuirea amplasamentului în vederea punerii în posesie.
Prin Decizia civilă nr. 185A din 20 mai 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei primei instanţe, pentru argumentele ce succed:
Obiectul prezentei acţiuni este acordarea de despăgubiri rezultate ca urmare a lipsei de folosinţă a terenului forestier pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al apelanţilor reclamanţi din 18 octombrie 2006 şi până la data punerii în posesie: 29 aprilie 2008. Ori, din actele dosarului rezultă că, Comisia Judeţeană Vrancea de aplicare a Legii nr. 247/2005 prin Hotărârea 144 din 18 octombrie 2006 şi Hotărârea 145 din 18 octombrie 2006 ca urmare a adreselor 1523 din 23 februarie 2006, 2049 din 15 martie 2006, şi 6925 din 15 mai 2006 a Comisiei locale Mărăşeşti, a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 386 ha pădure în favoarea reclamanţilor după autor C. şi pentru 51 ha pădure după autor M.H.
La data de 27 noiembrie 2006 şi 10 aprilie 2007 mandatarii apelanţilor reclamanţi aduc la cunoştinţă Direcţiei Silvice Focşani că refuză vechiul amplasament pe care li se reconstituise dreptul de proprietate pentru că aceste suprafeţe fuseseră anterior defrişate şi vârsta actuală a pădurii era de până-n 15 ani (fila 51 dosar fond) şi că doresc un alt amplasament.
La data de 18 aprilie 2007 intimata pârâtă respinge solicitarea reclamanţilor de acordarea unui alt amplasament cu motivaţia că potrivit datelor care le deţin nu se confirmă „defrişarea" şi că în mod nejustificat pretind că vegetaţia forestieră ce au avut-o s-ar încadra în grupa 1 funcţională (fila 50 dosar fond).
De menţionat că-n 08 martie 2007 intimata a dorit punerea-n posesie a apelanţilor reclamanţi potrivit Hotărârii 144, 145/2006 a Comisiei Judeţene Vrancea de aplicare a Legii nr. 247/2005 însă reclamanţii prin mandatar au refuzat-o pentru că nu ar fi fost aceeaşi categorie de vegetaţie forestieră ca în 1948 (fila 181 dosar fond).
Urmare a refuzului clar exprimat al apelanţilor reclamanţi de a intra în posesia vechiului amplasament se ajunge în faţa instanţei de judecată pentru soluţionarea conflictului ivit între părţi, care prin sentinţa civilă nr. 1019/2007 a Judecătoriei Panciu - irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1230 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Vrancea,dă câştig de cauză apelanţilor reclamanţi din prezenta cauză.
Se dispune stabilirea unui nou amplasament pe raza comunelor Soveja şi/sau Câmpuri.
Prin sentinţa civilă nr. 204/2008 a Judecătoriei Panciu reclamanţii obţin pe cale de ordonanţă preşedinţială (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 300/2008 a Tribunalului Vrancea) obligarea Comisiilor Locale Soveja şi Câmpuri de a nu mai dispune restituirea de terenuri către alte persoane şi totodată obligarea D.S. Focşani să nu pună la dispoziţia respectivelor comisii suprafaţa de 437 ha în vederea atribuirii altor cetăţeni, să nu exploateze, ridice masa lemnoasă de pe aceasta.
Totodată demarează procedura de executare silită a sentinţei civile nr. 1019/2007 a Judecătoriei Panciu prin BEJ I.C.C. însă acest birou refuză aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stipulate în hotărârea judecătorească.
La data de 06 martie 2008 se adresează unui alt executor judecătoresc care refuză executarea pentru că nu era competent material (fila 14 dosar fond), în 14 martie 2008 instanţa dispune ca BEJ T. să aducă la îndeplinire cele prinse-n titlul executoriu.
La 25 aprilie 2008 se efectuează expertiza topo de identificare a terenurilor în cauză (fila 29 dosar fond).
La 29 aprilie 2008 are loc finalizarea executării silite (fila 32 dosar fond).
După cum lesne se observă din octombrie 2006 până-n decembrie 2007 nu s-a reuşit punerea-n posesie a reclamanţilor pentru că aceştia au refuzat ca aceasta să aibă loc pe vechiul amplasament iar din decembrie 2007 până-n aprilie 2008 a avut loc executarea silită, executare pe parcursul căreia au apărut diverse impedimente neimputabile intimatei pârâte (refuz executor I., efectuare expertiză de identificare a terenurilor).
În plus, din februarie 2008 apelanţii reclamanţi şi-au luat măsuri asigurătorii în ceea ce priveşte exploatarea masei lemnoase de pe terenul pe care l-au acceptat de abia-n decembrie 2007, potrivit sentinţei civile nr. 204/2008 a Judecătoriei Panciu.
Pentru că executarea silită este parte a procesului civil prin care se tinde la realizarea unui drept şi pentru considerentele de mai sus, se reţine că-n speţă nu se constată cauzarea vreunui prejudiciu apelanţilor fapt ce determină respingerea apelului ca nefondat.
Împotriva deciziei de apel, în termen legal au declarat recurs reclamanţii, solicitând obligarea paratei la plata sumei de 712100, 20 lei, suma ce reprezintă lipsa de folosinţa a suprafeţei de 437 ha pădure de la data validării, 18 octombrie 2006 şi pana la data punerii noastre în posesie, 29 aprilie 2008, în cadrul dosarului de executare nr. 108/2008 al BEJ T.I.C., conform raportului de expertiza N.M. (cu precizările formulate la data de 29 noiembrie 2008).
Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata;
Instanţa de apel în mod greşit a respins cererea noastră de apel, motivând sumar prin aceea că "nu se constata cauzarea vreunui prejudiciu apelanţilor...." Susţinându-se fără temei că apelanţii ar fi refuzat amplasamentul descris în cererea introductiva, fapt ce ar fi dus la întârzierea punerii în posesie.
Aceasta, motivare sumară şi fără a fi însoţită de probe, nu poate fi primită. Apelanţii au refuzat vechiul amplasament motivat, dovada că instanţa de judecată (in cadrul dos. civ. 710/275/2007) a admis cererea acestora privind schimbarea amplasamentului, vechiul amplasament neputând fi restituit.
Am arătat instanţei faptul ca, prin Hotărârea nr. 144 din 18 octombrie 2006, Comisia Judeţeană validează suprafaţa de 386 ha, după autor C., iar prin Hotărârea nr. 145 din 18 octombrie 2006 ne este validate suprafaţa de 51 ha pădure de la autor M.H.
Cu adresele nr. 8845 din 27 noiembrie 2006 şi nr. 24508 din 10 aprilie 2007, văzând pasivitatea paratei, am solicitat acesteia să pună la dispoziţia Comisiei Locale amplasamente libere în sensul Legii 247/2005 art. 24 alin. (3) şi art. 3, având în vedere faptul că pe vechiul sau amplasament pădurea fusese tăiata în proporţie de 90%, în acea zona existând o plantaţie cu o vârsta de 0-15 ani, aceasta având rol de protecţie, astfel încât parata era obligate să asigure un amplasament liber acceptat de proprietar care să aibă o valoare echivalenta cu cea a vechiului amplasament.
In condiţiile în care parata a continuat să ignore obligaţiile ce-i reveneau, am înţeles să ne adresăm instanţei de judecata în sensul obligării paratei să ne pună la dispoziţie un alt amplasament liber pentru suprafaţa de pădure validate, instanţa de judecata admiţând cererea prin sentinţa civila nr. 1019 din 12 octombrie 2007 pronunţata de Judecătoria Panciu în dos. civ. 710/275/2007, sentinţa definitive şi irevocabila prin dec. civ. 1230 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Vrancea. în cadrul acestui litigiu a fost efectuata o expertiza tehnica de specialitate silvica ce a stabilit grupa din care făcea parte terenul forestier pus la dispoziţie de către parata, stabilirea consistenţei actuale, expertul având ca obligaţie şi identificarea unui alt amplasament liber în sensul art. 24 alin. (2), (3) din Legea nr. 247/2005.
Cu toate probele administrate, parata a declarat în mod ferm prin adresa nr. 275 din 18 aprilie 2007 că se opune la reconstituirea dreptului pe un alt amplasament, încercând fără temei tergiversarea punerii noastre în posesie, întârziere care a dus la grave încălcări a dreptului nostru de proprietate, sfidând dispozitivul sentinţei civile nr. 1019/2007 a Judecătoriei Panciu definitivă prin dec. civ. 1230/2007 a Tribunalului Vrancea.
Având în vedere faptul că parata a continuat să refuze nejustificat stabilirea amplasamentului pentru a putea fi puşi în posesie [deşi aveau aceasta obligaţie potrivit disp. art. 24 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 modificata prin Legea nr. 2005), am înţeles să ne adresam din nou instanţei de judecata, în sensul investirii cu formula executorie a sent. civ. 1019/2007 şi dec. civ. 1230/2007, în vederea punerii în executare, Judecătoria Panciu prin încheierea din data de 14 martie 2008 data în dos. civ. 787/275/2008 dispunând executarea de îndată şi fără somaţie a acestor titluri executorii.
In condiţiile în care de la data validării, 18 octombrie 2006 şi pana la data punerii în executare a titlurilor executorii indicate mai sus, 29 aprilie 2008 au trecut mai bine de 18 luni, culpa pentru lipsa de folosinţa a acestei suprafeţe ii revine în totalitate paratei care a refuzat în mod constant şi fără temei atribuirea amplasamentului în vederea punerii noastre în posesie.
Corespondenta purtata cu parata (adresa nr. 8845 din 27 noiembrie 2006, nr. 2751 din 18 aprilie 2007, adresa nr. 4330 din 04 aprilie 08) prin care am solicitat insistent ca aceasta să se conformeze obligaţiei ce-l incumba de a pune la dispoziţie amplasamentul în discuţie, şi lipsa unui răspuns concret din partea paratei sunt de natura a dovedi culpa R.N.P. D.S. Focşani.
Potrivit disp. art. art. 998. Orice faptă care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-1 repara.Iar potrivit art. 999 Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa. dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa. (C. civ. art. 998).
Raportul de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciul pretins exista şi este dovedit, pasivitatea paratei susţinuta de reaua sa credinţa (prin formularea de cereri repetate în fata instanţei de judecata toate respinse dosar 724/275/2008 al Judecătoriei Panciu, 1095/91/2008 al Tribunalului Vrancea, dosar 4038/91/2008 al Tribunalului Vrancea, numai în ideea de a paraliza orice acţiune a petenţilor) şi refuzul nejustificat al paratei de a pune la dispoziţie amplasamentul , sunt argumente clare că petenţii au fost prejudiciaţi ca urmare a lipsei de folosinţa a suprafeţei de 437 ha pădure, conform calculelor făcute de expertul consilier N.M.
Sumara motivare data de instanţa de apel este de natura a crea convingerea cu privire la eroarea în care s-a aflat instanţa de judecata şi la aprecierea superficiala a ansamblului probelor.
In cauza , prin cele doua rapoarte de expertiza tehnica (raportul expertului desemnat de instanţa dar sic el al expertului consilier) se confirma existenta şi cuantumul prejudiciului pretins de reclamanţi, prin înscrisurile depuse făcând şi dovada raportului de cauzalitate dintre fapta paratei şi prejudicial pretins de reclamanţi.
Suprafaţa de pădure referitor la care reclamanţii au formulat prezenta cerere este în prezent exploatata de parata, care nu justifica nici un drept.
Examinând recursul declarat de reclamanţi, Înalta Curte constată că principala critică adusă hotărârii atacate este nemotivarea hotărârii, respectiv motivarea sumară a acesteia, motivul de nelegalitate astfel invocat, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind de ordine publică.
Conform art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
În speţă, reclamanţii au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în pretenţii ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 437 ha pădure de la data validării, 18 octombrie 2006 şi până la data punerii în posesie a acestora, respectiv, 29 aprilie 2008.
Prin motivele apelului formulat împotriva sentinţei de respingere a acţiunii, pronunţate de instanţa fondului, reclamanţii au invocat culpa pârâtei pentru lipsa de folosinţă a acestei suprafeţe de teren pentru o perioadă de mai bine de 18 luni, invocând răspunderea civilă delictuală a acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Totodată, apelanţii-reclamanţi au criticat motivarea sumară a sentinţei, arătând că această motivare de natură a crea convingerea cu privire la eroarea în care s-a aflat instanţa de fond şi cu privire la aprecierea superficială a ansamblului probator.
Prin Decizia pronunţată în apel, instanţa de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate, motivarea reprezentând, practic, o înşiruire în ordine cronologică, a demersurilor administrative şi judiciare ale părţilor, fără să analizeze în niciun punct criticile de netemeinicie şi nelegalitate invocate prin motivele de apel.
Lipsa oricărei referiri, în Decizia de apel, la instituţia răspunderii civile delictuale la condiţiile angajării unei asemenea răspunderi - aspecte invocate de apelanţii-reclamanţi - nu reprezintă o motivare să satisfacă cerinţele unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României).
Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor.
În acest sens, părţile trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate ţi că judecătorul a examinat probele administrate. În plus, arătarea problemelor de drept şi de fapt pe care judecătorul şio-a întemeiat convingerea, trebuie să-i permită părţii să aprecieze şansele de succes ale unui recurs.
În speţă, obligaţia de a motiva îmbracă o importanţă deosebită, în condiţiile în care, instituţia executării silite pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a apelului, este foarte generală iar dispoziţia legală, ce constituie fundamentul juridic al unei asemenea soluţii, lipseşte cu desăvârşire.
Prin urmare, Decizia atacată cu recurs nu este motivată, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului, aşa încât se impune casarea soluţiei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului apelului.
În consecinţă, în baza art. 304 pct. 7 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va casa Decizia recurată, trimiţând cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi Curte de apel, deoarece instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.G.L., A.T.C. şi S.P.S. împotriva deciziei nr. 185/A din 20 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3497/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3454/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
