ICCJ. Decizia nr. 3497/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3497/2010
Dosar nr. 8668/30/2008
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Constată că la data de 24 octombrie 2008 contestatoarea Z.O. s-a adresat instanţei, formulând contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 2172 din 24 septembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timişoara prin care s-a modificat Dispoziţia nr. 535 din 13 februarie 2007 emisă de aceeaşi instituţie şi solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Timişoara, să se dispună anularea Dispoziţiei nr. 2172 din 24 septembrie 2008 cu obligarea Primăriei Municipiului Timişoara de a emite o nouă dispoziţie prin care să se modifice art. 3 din Dispoziţia nr. 535 din 13 februarie 2007, în sensul admiterii notificării şi constatării calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 3/8 din terenul în suprafaţă de 1202 mp situat în Municipiul Timişoara, înscris în C.F. Timişoara nr. 2024.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin Dispoziţia nr. 2172 din 24 septembrie 2008 s-a dispus modificarea Dispoziţiei nr. 535 din 13 februarie 2007, în sensul respingerii notificării cu privire la acordarea despăgubirilor pentru cota de 3/8 din imobilul înscris în C.F. nr. 2024 Timişoara, motivat de faptul că nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
A susţinut că această ultimă dispoziţie este nelegală întrucât la emiterea ei s-au încălcat dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din lege, precum şi dispoziţiile sentinţei civile nr. 1243/PI din 4 iunie 2007 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 465 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara şi Decizia civilă nr. 4231 din 19 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Prin sentinţa civilă nr. 1036/PI din 27 martie 2009 Tribunalului Timiş a admis acţiunea formulată de contestatoarea Z.O. şi a dispus anularea Dispoziţiei nr. 2172 din 24 septembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi a constatat calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru cota de 3/8 din terenul situat în Municipiul Timişoara, judeţul Timiş, în suprafaţă de 1202 mp, identificat topografic cu nr. 5393/2 în C.F. nr. 13682 Timişoara, urmare a operaţiunilor tehnice de dezmembrare şi transcriere la care a fost supusă parcela iniţială de 1312 mp având descrierea de „grădină", identificată topografic cu nr. 5393 în C.F. nr. 2024 Timişoara.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta, în calitate de moştenitoare legală a autoarei D.R., are calitate de persoană îndreptăţită la cota de 3/8 din imobilul aflat în litigiu, aşa cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 1243/PI din 4 iunie 2007 a Tribunalului Timiş rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 465 din 25 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara şi Decizia civilă nr. 4131 din 19 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
S-a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 215 din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara.
S-a reţinut de către instanţa de apel că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de pârâţi, în mod corect prima instanţă stabilind că reclamanta Z.O., în baza dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior în cauză în legătură cu notificările nr. 346 şi 347 din 1 august 2001, are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire pentru cota de 3/8 din imobilul aflat în litigiu.
Împotriva deciziei respective, la data de 23 decembrie 2009, au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului ce l-au formulat împotriva hotărârii primei instanţe, care să fie schimbată în tot, respingându-se contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 2172 din 24 septembrie 2008.
Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea s-a susţinut că în mod greşit le-a fost respins apelul formulat împotriva hotărârii primei instanţe, în condiţiile în care au fost aplicate greşit prevederile Legii nr. 10/2001, datorită interpretării eronate a sentinţei civile nr. 1243/PI din 4 iunie 2007 a Tribunalului Timiş.
Astfel, s-a arătat că reclamanta Z.O. este fiica lui D.R., coproprietară a cotei de 3/8 din imobilul aflat în litigiu care a decedat în anul 2005 şi care, până la data decesului, nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât la data notificării reclamanta nu avea calitatea de a cere cota respectivă.
În legătură cu sentinţa civilă nr. 1243/PI/2007 a Tribunalului Timiş s-a arătat că Primarul Municipiului Timişoara a fost obligat în soluţioneze pe fond notificările nr. 346 şi 347/2001 privind cota de 3/8 din imobil, însă nu s-a precizat modalitatea de soluţionare a notificărilor în ceea ce priveşte cota respectivă, fără a se pronunţa în sensul acordării sau neacordării despăgubirilor.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat de pârâţi prin prisma motivelor invocate ce pot fi încadrate numai în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat şi-l va respinge ca atare, avându-se în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziţia nr. 535 din 3 februarie 2007 emisă de Primarul Municipiului Timişoara (art. 3) s-a respins notificarea petentei Z.O. în ceea ce priveşte cota de 3/8 din imobilul situat în Municipiul Timişoara, înscris în C.F. Timişoara, întrucât la momentul exproprierii a fost proprietatea numitei D.R., iar notificatoarea nu a depus acte doveditoare din care să rezulte că este îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru cota respectivă.
Această dispoziţie a fost contestată în instanţă de către notificatoarea Z.O., Tribunalul Timiş pronunţând sentinţa civilă nr. 1243/PI din 4 iunie 2007 prin care s-a admis în parte contestaţia, s-a anulat art. 3 din dispoziţia nr. 535 din 13 februarie 2007 şi a fost obligat intimatul Primarul Municipiului Timişoara să emită o nouă dispoziţie motivată, prin care să se soluţioneze în fond notificările nr. 346 din 1 august 2001 şi nr. 347 din 1 august 2001 privind cota de 3/8 din imobilul înscris în C.F. nr. 2024 Timişoara nr. top 27289.
Această hotărâre a devenit definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 465 din 25 octombrie 2007 a Tribunalului Timiş şi Decizia civilă nr. 4131 din 19 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Susţinerile recurenţilor, că aceste hotărâri judecătoreşti au fost interpretate greşit de către instanţa de apel sunt eronate, întrucât prin acestea s-a statuat în mod clar, cu putere de lucru judecat, că petenta Z.O. este moştenitoarea legală a autoarei D.R. şi că are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru cota de 3/8 din imobilul teren înscris în C.F. 2024 Timişoara.
S-a stabilit prin aceleaşi hotărâri judecătoreşti că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite".
Prin emiterea noii dispoziţii cu nr. 2172 din 24 septembrie 2008, Primarul Municipiului Timişoara a ignorat considerentele acestor hotărâri judecătoreşti, reţinând din nou că petenta Z.O. nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în sensul Legii nr. 10/2001 pentru cota de 3/8 din imobilul aflat în litigiu, astfel încât în mod corect instanţele au dispus anularea acesteia şi modificarea art. 3 din dispoziţia iniţială cu nr. 535/2007.
Faţă de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte pct. 8 se va reţine că a fost invocat doar formal de către recurenţi, întrucât nu au dezvoltat nici-o critică care să se circumscrie acestui motiv de modificare.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţi.
Se va respinge, în acelaşi timp, cererea intimatei Z.O. de acordare a cheltuielilor de judecată, cerere formulată prin întâmpinarea depusă pe data de 6 mai 2010, întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse acte justificative în dovedirea cheltuielilor solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Primarul municipiului Timişoara şi Primăria municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 215 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata Z.O., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3501/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3471/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
