ICCJ. Decizia nr. 3498/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3498/2010
Dosar nr. 15344/3/2008
Şedinţa publică din 4 iunie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Reclamanta M.A.M. a solicitat în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 9 şi 10 din Legea nr. 198/2004, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 şi H.G. nr. 1546/2006, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, urmare a exproprierii suprafeţei de teren de 1.800,443. m.p., cu număr cadastral CC, situată în Comuna G., judeţul Ilfov, să se stabilească suma ce i se acordă reclamantei cu titlu de despăgubire, sumă pe care o estimează provizoriu la echivalentul în RON a sumei 86.605 euro (fiind compusă, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, din suma de 45.011 euro reprezentând valoarea reală a imobilului-teren expropriat şi din suma de 41.594 euro reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, în calitate de proprietar al imobilului).
În motivarea cererii a arătat că prin H.G. nr. 1546/2006 s-a aprobat planul de amplasament al autostrăzii Bucureşti-Braşov, cu declanşarea procedurii exproprierii imobilelor aflate pe respectivul amplasament al lucrării şi aprobarea cuantumului despăgubiri lor (suma globală estimată).
În cursul lunii decembrie 2006, a fost afişată la sediul Primăriei G. lista cuprinzând cuantumul despăgubirilor acordate fiecărui expropriat, reclamantei acordându-i-se o despăgubire în cuantum total de 28.695,37 RON.
În aprecierea reclamantei, această despăgubire stabilită prin Hotărârea de Guvern (de aprox. 4,5 euro/m.p.) este net inferioară valorii reale a terenului expropriat având în vedere preţurile practicate de către agenţiile imobiliare la data exproprierii, respectiv de 25 euro/m.p.
În plus, după cum rezultă din despăgubirile acordate altor persoane, la evaluarea imobilelor nu s-a avut în vedere valoarea reală a terenului supus exproprierii, ci au fost avute în vedere criterii abstracte, care au condus la stabilirea unor despăgubiri care nu au nicio legătură cu valoarea reală a imobilului expropriat. Astfel, proprietarii unor terenuri extravilane agricole situate în zone cotate defavorabil au primit cu titlu de despăgubire sume cu mult superioare celei stabilite în favoarea reclamantei, cu toate că terenul proprietatea sa a fost introdus în intravilanul comunei G., fiind situat la drumul judeţean şi beneficiind de reţea electrică, telefonică, etc.
Mai mult, contrar prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, la stabilirea despăgubirii nu a fost avută în vedere diminuarea valorii de circulaţie a restului de teren neexpropriat, în suprafaţă de 3.199,474 m.p., ce a rămas fără cale de acces şi fără utilităţi în urma exproprierii, diminuare ce reprezintă prejudiciul adus reclamantei prin această deposedare de teren.
Reclamanta a precizat că înţelege să solicite contravaloarea acestui prejudiciu ce constă în diminuarea valorii de circulaţie a restului de teren neexpropriat în valoare de 41.594 euro (în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României) întrucât valoarea acestuia este afectată grav şi ireversibil urmare a exproprierii suprafeţei de 1.800,443 m.p., prin pierderea căii de acces şi a utilităţilor.
Terenurile intravilane situate în comuna G., conform grilei minime de taxare a actelor notariale, sunt evaluate la preţuri cuprinse între 15-80 euro/m.p., în funcţie de zonă şi de utilităţile de care beneficiază, iar în aceste condiţii, reclamanta a refuzat cuantumul despăgubirilor acordate de către expropriator în cursul lunii ianuarie 2007, considerând şi estimând că o justă despăgubire, conform prevederilor art. 44 alin. (3) din Constituţia României, se situează la echivalentul în lei al sumei de 86.605 euro, fiind compusă din valoarea de piaţă a imobilului expropriat, respectiv echivalentul în lei al sumei de 45.011 euro şi din daunele corespunzătoare diminuării valorii restului de teren neexpropriat, respectiv echivalentul în RON al sumei de 41.594 euro.
Reclamanta a susţinut că valoarea stabilită de către expropriator pentru terenul al cărui proprietar a fost este de 15,93 RON/m.p., respectiv aproximativ 4,5 euro/m.p., nu poate fi corectă nici măcar pentru terenurile agricole din câmp, situate în zone cu rară perspectivă de dezvoltare.
Este de notorietate faptul că în perioada anilor 2005-2006, ofertele de vânzare a terenurilor similare în zonă, respectiv cele introduse în intravilanul localităţii şi cu utilităţi, se situau la un preţ cuprins între 20-40 euro/m.p.
Terenul în cauză a fost inclus în intravilanul localităţii prin O.U.G. nr. 4/1999 aprobat prin H.C.L nr. 14/2000, fapt confirmat de către Primăria comunei G. prin adresa din data de 10 ianuarie 2007, având reţea de alimentare cu energie electrică, reţea telefonică, reţea de televiziune prin cablu, drum asfaltat şi posibilitatea racordării la reţeaua de gaze. Pentru lotul rămas în proprietate, în suprafaţă de 3.199,474 m.p., rămas fără drum de acces şi fără utilităţi şi a cărui valoare reală de circulaţie a scăzut drastic urmare a exproprierii suprafeţei de 1.800,443 m.p., reclamanta a precizat că înţelege să solicite contravaloarea prejudiciului mai sus indicat (echivalentul în RON al sumei de 41.594 euro), care fac parte integrantă, conform prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, din despăgubirea totală ce i se cuvine urmare a exproprierii.
Pârâtul a formulat întâmpinare arătând, în esenţă, că terenul având numărul cadastral CC, în suprafaţă de 1.800,443 m.p. a fost menţionat în Anexa 2 a H.G. nr. 1546/2006, urmând să fie expropriat în vederea construirii Autostrăzii Bucureşti-Braşov, segmentul Bucureşti-Ploieşti.
În conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat, din 21 octombrie 2005 de B.N.P. D.D. din Snagov, terenul supus exproprierii aparţine reclamantei M.A.M.
Pârâtul a solicitat a se constata că susţinerile reclamantei, în sensul că suma oferită drept justă despăgubire pentru expropriere ar fi mult mai mică faţă de valoarea reală a imobilului sunt neîntemeiate, aceasta încercând doar să se îmbogăţească fără justă cauză pe seama Statului Român.
Astfel, aşa cum rezultă din raportul de evaluare, la stabilirea despăgubirilor expertul tehnic a respectat toate exigenţele impuse de dispoziţiile Legii nr. 33/1994 cu privire la exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Expertul tehnic a respectat dispoziţiile Legii nr. 33/1994, acesta stabilind în mod întemeiat că valoarea totală a despăgubirilor este în suma de 28.695,37 RON.
În plus, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat, din 21 octombrie 2005 de B.N.P. D.D. din Snagov, aceasta a plătit pentru terenul în cauză un preţ de 7,5 RON/m.p.
Or, Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA a înţeles să ofere drept despăgubire pentru exproprierea aceluiaşi teren suma de 15,93 RON, adică dublul sumei plătite de reclamantă pentru achiziţionarea terenului în cauză.
De asemenea, s-a solicitat a se constata că susţinerile reclamantei potrivit cărora terenul sus-menţionat, supus exproprierii, ar fi situat în intravilanul localităţii G. sunt vădit neîntemeiate. Reclamanta nu a ataşat la cererea de chemare în judecată hotărârea de consiliu local prin care acest teren ar fi fost trecut într-adevăr din extravilan în intravilanul localităţii G.
Chiar şi în situaţia în care H.C.L. nr. 14/2000 ar fi stabilit că terenul înregistrat sub nr. cadastral CC a fost trecut în intravilanul acestei localităţi, această hotărâre nu poate fi opozabilă pârâtului, întrucât reclamanta nu a îndeplinit formalităţile legale referitoare la publicitatea imobiliară. Reclamanta avea obligaţia să solicite înscrierea în CF a acestei modificări de regim juridic, respectiv a faptului că terenul nu mai face parte din extravilanul localităţii G., ci din intravilanul acesteia.
Totodată, documentul utilizat la întocmirea documentaţiei cadastrale şi a raportului de evaluare, respectiv fişa corpului de proprietate, vizat de către Oficiul Judeţean de Cadastru, Geodezie şi Topografie Ilfov, a confirmat faptul că terenul în cauză se află în extravilanul localităţii G. şi nicidecum în intravilanul acestei localităţi, aşa cum neîntemeiat afirma reclamanta.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV- a civilă, prin sentinţa civilă nr. 427 din 20 martie 2009, a admis acţiunea astfel formulată, dispunând obligarea pârâtului la plata către reclamantă, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat (în suprafaţă de 1800,443 m.p., cu nr. cadastral CC) din com. G., jud. Ilfov, suma de 52.006 euro, în echivalent RON la data plăţii, compusă din suma de 36.009 euro valoare reală a imobilului expropriat şi suma de 15.997 euro reprezentând prejudiciu cauzat prin expropriere şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 RON.
Prima instanţă a reţinut că reclamanta a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, fiind nemulţumită de stabilirea despăgubirilor în cuantum de 28695,37 RON pentru terenul expropriat ca urmare a H.G. nr. 1546/2006 prin care s-a aprobat planul de amplasament al autostrăzii Bucureşti-Braşov.
În cauză s-a efectuat o expertiză pentru a se verifica dacă aceste despăgubiri au fost corect stabilite în condiţiile prevăzute de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Expertul a stabilit că terenul expropriat are o valoare de piaţă de 36.000 euro (la data evaluării, 30 septembrie 2009).
Totodată, din raportul de expertiză tehnică imobiliară a rezultat că prin diminuarea terenului proprietatea expropriatei, valoarea terenului rămas neexpropriat a scăzut producându-se un prejudiciu în patrimoniul reclamantei în valoare de 15.997 de euro.
Tribunalul a avut în vedere că plata despăgubirilor se acordă, potrivit art. 5 pct. 1, pentru imobilele expropriate la data când persoanele îndreptăţite - titulari drepturilor reale - au formulat cererea astfel că, în condiţiile în care hotărârea de stabilire a despăgubirilor nu a fost comunicată niciodată expropriatului, şi acesta nu a formulat cerere de despăgubire adresându-se direct instanţei de judecată şi contestând cuantumul acestor despăgubiri, despăgubirile vor fi cele stabilite prin raportul de expertiză la data efectuării acesteia.
De asemenea s-a avut în vedere că, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere în mod expres art. 9 din Legea nr. 198/2004, la calcularea cuantumului despăgubirilor se ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unităţile administrativ teritoriale, la data întocmiri raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.
Totodată, în cazul exproprierii parţiale, se va avea în vedere valoarea imobilului stabilită în funcţie de această împrejurare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul susţinând, în esenţă, că nu există un prejudiciu suferit de reclamantă în urma exproprierii, având în vedere că proiectul prevede o serie de drumuri secundare, care să permită accesul către proprietăţile rămase neexpropriate.
De altfel, planurile lucrării pentru care a fost dispusă exproprierea arată foarte clar că suprafaţa expropriată este mai mare decât cea necesară construirii autostrăzii tocmai pentru că lucrarea în cauză se referă şi la drumurile de acces menţionate mai sus, nestabilirea cu claritate a acestui fapt în raportul de expertiză constituind, în susţinerea pârâtului, un motiv serios pentru ca această probă să nu fie luată în consideraţie de către instanţă.
În privinţa costului relocării utilităţilor, a precizat că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România se angajează să efectueze toate aceste lucrări de relocare a utilităţilor prezente pe terenul expropriat.
Pârâtul a susţinut că simpla construcţie a autostrăzii a determinat o creştere substanţială a valorii terenurilor şi în această zonă. Mai mult decât atât, este evident că, pe terenul rămas neexpropriat vor putea fi dezvoltate diverse proiecte, putându-se construi numeroase spaţii comerciale.
Prin urmare prejudiciul invocat de către reclamantă nu este cert şi nici actual.
Se mai reproşează instanţei de fond că în mod nelegal a omologat raportul de expertiză pentru că acesta nu stabileşte în mod corect sporul de valoare adus imobilului şi nici nu ţine seama de prevederile art. 26 alin (1) din Legea nr. 33/1994, conform cărora despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului în urma exproprierii.
Deşi prin încheiere instanţa a stabilit printre obiectivele expertizei, stabilirea sporului de valoare pe care îl înregistrează partea din imobil rămasă neexpropriată în urma realizării lucrării de utilitate publică, totuşi comisia de experţi nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a evaluat acest spor de valoare ce urma a fi scăzut din valoarea prejudiciului suferit de către proprietar în urma exproprierii.
Expertiza efectuată în dosarul de fond nu are în vedere valoarea reală de tranzacţionare a terenului supus exproprierii.
Pentru efectuarea unei expertize pertinente era absolut necesar ca experţii să pornească de la valorile reale de tranzacţionare şi nu de la ofertele imobiliare apărute în diverse publicaţii.
O altă critică adusă sentinţei a vizat faptul că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata contravalorii terenului de la data efectuării expertizei, şi nu a valorii de la data consemnării.
Chiar dacă dispoziţiile exprese ale Legii nr. 198/2004 relative la momentul calculării despăgubiri lor au fost abrogate, nu trebuie aplicate prin analogie dispoziţiile Legii nr. 33/1994 de vreme ce situaţiile reglementate de cele două acte normative sunt diferite, respectiv: în cazul exproprierilor efectuate în temeiul Legii nr. 198/2004 transferul dreptului de proprietate operează la momentul plăţii/consemnării despăgubirilor; în schimb, în cazul exproprierilor efectuate în temeiul Legii nr. 33/1994, transferul dreptului de proprietate are loc după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti şi îndeplinirea obligaţiilor impuse prin hotărâre.
Argumentele instanţei de fond cu privire la momentul calculării despăgubirilor sunt - în susţinerea pârâtului - contrare dispoziţiilor legale şi situaţiei de fapt.
Astfel, instanţa reţine faptul că reclamanta nu a formulat cerere de acordare a despăgubirilor, prin urmare acestea ar trebui calculate la momentul efectuării expertizei.
Pe de o parte, reclamanta a formulat cerere de acordare a despăgubirilor, iar pe de altă parte, momentul ce trebuie avut în vedere este acela al transferului dreptului de proprietate şi nu acela al formulării cererii de acordare a despăgubirilor.
Mai arată că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata integrală a despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, fără a ţine seama de faptul că suma de 28.695,37 RON fusese deja consemnată.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 183A din 12 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul pârâtului, având în vedere următoarele considerente:
Pârâtul a susţinut că nu ar exista un prejudiciu pe care reclamanta-intimată să îl fi suferit în urma exproprierii, argumentând această susţinere prin aceea că a arătat instanţei faptul că planurile lucrării pentru care a fost dispusă exproprierea, respectiv proiectul, prevăd o serie de drumuri secundare menite să permită accesul la partea de teren rămasă neexpropriată, totodată făcând referire la angajamentul asumat de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România de a efectua toate lucrările necesare relocării utilităţilor existente pe terenul expropriat.
Pârâtul nu a formulat asemenea apărări pe parcursul dezbaterilor purtate în faţa primei instanţe, şi nici nu a administrat un probatoriu apt să susţină poziţia ce rezidă din motivul de apel menţionat.
Altfel spus, nu numai că pârâta nu a expus în faţa instanţei de fond situaţia potrivit căreia neajunsul (creat urmare a exproprierii suprafeţei de 1800,44 m.p.) constând în lipsirea terenului rămas neexpropriat de deschidere către drumul judeţean precum şi de acces imediat la utilităţi ar fi compensat prin drumurile secundare ce s-ar crea potrivit proiectului/planurilor lucrărilor pentru care s-a făcut exproprierea, dar nu a depus - nici chiar în faza apelului - proiectele/planurile la care face referire.
Curtea a apreciat că potrivit art. 129 alin. ultim C. proc. civ., instanţa este ţinută a se pronunţa numai asupra cererilor şi apărărilor formulate de părţi în timpul procesului, hotărârea instanţei de fond respectând întru totul exigenţele acestei norme.
Pe de altă parte, pârâtul a pretins că se angajează să efectueze toate aceste lucrări de relocare a utilităţilor prezente pe terenul expropriat, fără însă a menţiona care este valoarea juridică a angajamentului astfel invocat.
Nu numai că referirea apelantului la menţionatul angajament este una care nu este susţinută de suport probator, dar chiar în ipoteza în care o atare obligaţie viitoare a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România s-ar regăsi în conţinutul unui act juridic determinat, ea nu ar putea primi vreo eficienţă în ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite intimatei-reclamante pentru că ar fi contrară principiului care rezidă din prevederile art. 481 C. civ., cât şi din dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Constituţia României, şi anume acela că, în cazul exproprierii, despăgubirea acordată trebuie să fie prealabilă.
Curtea a apreciat că, potrivit art. 1069 C. civ. cel care face o propunere înaintea judecăţii, trebuie o dovedească.
Astfel, afirmaţiile pârâtei că „simpla construcţie a autostrăzii a determinat o creştere substanţială a valorii terenurilor din această zonă", cât şi că „este evident că, pe terenul rămas neexpropriat vor putea fi dezvoltate diverse proiecte, putându-se construi numeroase spaţii comerciale" nu au fost susţinute de suport probator şi prin urmare nu pot constitui elemente care - corespunzător exigenţelor impuse de norma menţionată - să fie apte a permite înlăturarea probei ştiinţifice administrate în faţa primei instanţe, probă prin care s-a stabilit faptul că terenului rămas neexpropriat i s-a diminuat valoarea.
Curtea a reţinut că expertizele judiciare în litigiile având ca obiect stabilirea despăgubirilor în caz de expropriere se efectuează - potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 - de o comisie de experţi având o compunere specială, respectiv de o comisie formată dintr-un expert desemnat de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un altul desemnat de persoana expropriată. Astfel, opinia fiecăruia dintre membrii comisiei de experţi are o valoare egală în întocmirea raportului de expertiză, părţile care i-au desemnat având în acest fel o garanţie suplimentară asupra obiectivităţii concluziilor ce rezidă din raportul final, dar şi posibilitatea de a comunica - prin expertul pe care l-au desemnat - în condiţii mai lesnicioase cu comisia constituită.
În condiţiile în care toţi cei trei experţi care au întocmit raportul efectuat la judecata în fond a pricinii au prezentat instanţei - corespunzător obiectivelor stabilite pentru expertiză - concluziile pe care aceasta le-a avut în vedere la soluţionarea pricinii, şi au conchis (printre altele) în sensul că „valoarea terenului rămas neexpropriat a scăzut", nu se poate reţine că nu au răspuns obiectivului care viza stabilirea împrejurării dacă respectivul teren a înregistrat sau nu un spor de valoare ca urmare a exproprierii.
Din cuprinsul raportului de expertiză a rezultat faptul că experţii, deşi au pornit de la valori ale unor oferte de vânzare pentru terenuri având situaţii similare cu cel expropriat, au aplicat corecţii specifice raportului dintre cererea de cumpărare şi ofertele de vânzare, stabilind în acest mod valoarea de circulaţie a imobilului.
Curtea a apreciat că nu este fondată critica prin care se susţine că expertiza efectuată în speţă nu ar avea în vedere valoarea reală a terenului în condiţiile în care nu există o bază de date în care să se regăsească informaţii certificate oficial cu privire la tranzacţii efectiv realizate, iar pârâta nu numai că nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză (deşi instanţa fondului i-a încuviinţat o cerere de amânare spre a avea posibilitatea de a lua cunoştinţă de raportul de expertiză şi de a-şi exprima ulterior eventualele obiecţiuni), dar nici nu a produs ea însăşi eventuale dovezi care să ateste vânzarea-cumpărarea de terenuri similare celui în litigiu la preţuri mai mici decât cele stabilite prin expertiză - astfel cum avea posibilitatea în baza art. 26 alin. (2) teza finală din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte momentul prin raportare la care instanţa a stabilit valoarea terenului în litigiu, Curtea a constatat că aceasta a procedat în acord cu prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reglementare în raport de care „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Prin dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 se face în mod expres trimitere la procedura reglementată prin art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ce priveşte soluţionarea litigiilor referitoare la despăgubirile pentru imobilele expropriate, aşa încât nu este vorba de o aplicare prin analogie a prevederilor acestui din urmă act normativ, cum susţine pârâta.
Stabilirea despăgubirilor prin raportare la momentul la care s-au consemnat despăgubirile stabilite de către expropriator ar fi constituit o încălcare nejustificată a prevederilor legale menţionate, conţinutul lor fiind unul care nu lasă loc vreunui echivoc pe acest aspect.
Pârâtul deşi pretinde că reclamanta-intimată a depus cerere pentru acordarea despăgubirilor, nu a produs vreo probă care să ateste un asemenea demers al reclamantei, sau/şi soluţionarea ei printr-o hotărâre emisă şi comunicată conform cu exigenţele art. 5 şi 7 din Legea nr. 198/2004.
Cum, potrivit art. 1069 C. civ., pârâtul avea obligaţia de a dovedi faptul că ar fi primit de la reclamantă şi ar fi soluţionat cererea despăgubire pretins formulată de aceasta, iar asemenea dovezi nu au fost produse, Curtea a reţinut că este nefondată această susţinere.
Prin hotărârea primei instanţe s-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei ca urmare a exproprierii terenului cu număr cadastral CC din comuna G., judeţ Ilfov, şi aceasta în cadrul procedurii judiciare în contextul căreia reclamanta a contestat despăgubirile oferite de către pârâtă.
În condiţiile în care această procedură judiciară este una în care se realizează un control de legalitate şi temeinicie în privinţa despăgubirilor oferite de către expropriator - astfel cum rezidă din economia prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 - Curtea a apreciat că instanţa avea a stabili (în raport de probatoriul administrat) cuantumul final al acestor despăgubiri, iar nu numai diferenţa între suma acordată de către pârâtă şi cea rezultată din expertiza efectuată în condiţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 raportat la art. 21-25 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dezvoltând următoarele critici de nelegalitate:
- instanţa de apel a menţinut sentinţa apelată prin care s-a omologat raportul de expertiză ordonată în cauză, cu toate că acest raport de expertiză evaluatorie a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) şi ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Astfel, art. 26 alin. (2) din legea menţionată prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Cu toate acestea, valoarea reieşind din raportul de expertiză a fost stabilită prin raportare la oferte de pe internet.
Potrivit art. 26 alin. (4), în cazul exproprierii parţiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a valorilor ce se vor realiza, experţii [...] ar putea propune instanţei o eventuală reducere numai a daunelor, dar nici la acest obiectiv nu s-a răspuns de către experţi.
Totodată comisia de experţi nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a evaluat sporul de valoare ce urma a fi scăzut din valoarea prejudiciului suferit de către proprietar în urma exproprierii.
Recurentul susţine că nu există un prejudiciu suferit de reclamantă în urma exproprierii, având în vedere ca proiectul prevede o serie de drumuri secundare, care să permită accesul către proprietăţile rămase neexpropriate. De altfel, planurile lucrării pentru care a fost dispusă exproprierea arată foarte clar faptul că suprafaţa expropriată este mai mare decât cea necesară construirii autostrăzii tocmai pentru că lucrarea în cauză se referă şi la drumul de acces menţionat mai sus, nestabilirea cu claritate a acestui fapt în raportul de expertiză constituind, în opinia recurentului un motiv serios pentru ca această probă să nu fie luată în consideraţie de către instanţă.
- instanţa de apel a greşit respingând solicitarea recurentului de a se administra o nouă expertiză, care să aibă în vedere valoarea reală de tranzacţionare a terenului supus exproprierii.
În ceea ce priveşte sintagma valoarea reală a terenului, Instanţa Supremă a arătat că aceasta trebuie înţeleasă prin raportare la preţul real de tranzacţionare (aşa cum acest preţ rezultă din contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile similare) şi nicidecum din ofertele de vânzare apărute în diverse publicaţii (aşa cum s-a procedat în speţă).
Reclamanta nu a produs probe care să ateste vânzarea-cumpărarea de terenuri similare celui în litigiu la preţuri mai mici decât cele stabilite prin expertiză.
Recurentul susţine că în privinţa costului relocării utilităţilor, se angajează să efectueze toate lucrările de relocare a utilităţilor prezente pe terenul expropriat, context în care instanţa de apel trebuia să ţină cont de acest lucru în evaluarea prejudiciului efectiv generat de expropriere.
Cu toate că reclamanta a susţinut că i s-a adus un prejudiciu întrucât terenul său nu mai are acces la utilităţi, nu a dovedit existenţa racordării efective a acestui imobil la utilităţile de care se face vorbire.
Or, simplul acces la aceste utilităţi nu echivalează cu racordarea efectivă la acestea, reclamanta nefiind prejudiciată în niciun fel, invocând de fapt un prejudiciu eventual şi nu unul real.
Pe de altă parte, susţinerile experţilor în sensul că valoarea terenului rămas neexpropriat a scăzut sunt absolut neîntemeiate, în condiţiile în care simpla construcţie a autostrăzii a determinat o creştere substanţială a valorii terenurilor din această zonă.
- instanţa de apel a încălcat dispoziţii legale obligatorii, principiul rolului său activ cât şi principiul aflării adevărului, întrucât simpla inexistenţă a unei baze de date nu duce la imposibilitatea revelării preţurilor reale de tranzacţionare ale unor imobile similare.
Instanţa trebuia să solicite, în virtutea principiilor anterior enunţate, Camerei Notarilor Publici informaţii referitoare la preţurile reale de tranzacţionare a imobilelor similare celui expropriat, cu toate acestea, atât instanţa de judecată cât şi experţii au preferat să se raporteze la preţurile de ofertare din publicaţiile de gen dând astfel soluţii nelegale.
Examinând decima atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurentul a susţinut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece expertiza efectuată în cauză şi însuşită de instanţă nu s-a raportat la criteriul prevăzut de acest text de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobile de acelaşi fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Tribunalul ca primă instanţă a dispus, contrar celor susţinute de recurent, ca obiective ale expertizei, să se stabilească 1. valoarea de piaţă a imobilului a cărui expropriere se solicită, 2. să se precizeze dacă valoarea imobilului teren rămas neexpropriat a crescut sau a scăzut şi 3. să se indice şi suma, în situaţia în care apreciază să se impune, conform menţiunilor din încheierea pronunţată la data de 26 septembrie 2008.
Raportul de expertiză a avut în vedere aceste obiective, stabilind valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, în funcţie de criteriul legal menţionat, determinat conform informaţiilor privind tranzacţiile încheiate în zonă, respectiv făcând o comparaţie directă a terenului evaluat cu loturile similare de teren pentru care existau informaţii disponibile asupra tranzacţiilor de piaţă recente, furnizate de publicaţiile de specialitate apărute în zona G., după cum rezultă din menţiunile expertizei de la pct. 6.2.3.3., la raport fiind ataşate oferte imobiliare din zonă.
Din aceste verificări a rezultat că preţurile la care se tranzacţionează terenuri pentru construcţii situate în extravilanul comunei G. sunt cuprinse în intervalul 17-20 euro/m.p., experţii stabilind, pentru terenul în litigiu, o valoare de 36.000 euro la data evaluării - 30 septembrie 2009, respectiv 16,5 euro/m.p, avută în vedere de instanţă şi care se încadrează în limitele valorice ale preţurilor cu care se vindeau, în mod obişnuit, terenuri în zonă, la data întocmirii raportului de expertiză.
Astfel, raportul întocmit de experţi s-a fundamentat pe mai multe informaţii şi date privind tranzacţii imobiliare din zonă, după cum rezultă din cele consemnate de ei în document.
De altfel, nu era necesar să se depună contracte de vânzare-cumpărare ale imobilelor din zona în referinţă pentru a stabili preţul cu care se vând imobile de acelaşi fel cu cel expertizat la momentul întocniirii raportului, întrucât este posibil ca, într-o anumită perioadă de timp, să nu se încheie tranzacţii imobiliare şi, în aceste condiţii, este fără dubiu că efectuarea expertizei nu poate fi amânată până la realizarea actelor juridice translative de proprietate.
În această situaţie, este firesc ca expertiza să se realizeze în raport şi de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de exemplu, dar şi situarea imobilului, apropierea de anumite utilităţi ş.a.).
Dacă s-ar limita posibilitatea experţilor de a evalua imobilul numai în raport de tranzacţiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice, s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere şi s-ar lipsi de conţinut însuşi scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de către o comisie formată din trei experţi, propuşi de instanţă şi de părţile aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că este suficient.
Or, nici în faţa primei instanţe şi nici în apel recurentul nu a produs contracte de vânzare-cumpărare prin care să probeze o valoare mai mică decât cea stabilită de experţi pentru terenul în litigiu.
De altfel, recurentul nu a formulat nicio obiecţiune la acest raport de expertiză nici în ceea ce priveşte metoda de evaluare şi nici în ceea ce priveşte stabilirea valorii atât a terenului expropriat cât şi a celui rămas în afara acestei măsuri.
În concluzie, a fost respectat criteriul legal prevăzut în art. 26 din Legea nr. 33/1994, în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Recurentul a susţinut şi încălcarea art. 129 C. proc. civ., privind rolul activ al instanţei, criticile sale vizând, însă, greşita stabilire a situaţiei de fapt, în opinia sa, în raport de probele administrate în cauză şi faptul că i s-a respins o nouă expertiză în apel.
Faţă de actuala structură a recursului, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, în baza probelor administrate, nu mai poate fi realizată, motivul de casare care permitea astfel de verificări, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Referitor la motivele instanţei de apel pentru care aceasta a respins efectuarea unei noi expertize în faza procesuală respectivă, Curtea a considerat lămuritoare concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, considerat ca fiind realizat cu respectarea cerinţelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, ceea ce a determinat-o să respingă solicitarea apelantului pârât de efectuare a unei noi expertize în faza procesuală respectivă.
Or, cât timp recurentul nu a dovedit că măsura Curţii de apel în legătură cu cererea de probe formulată în apel, este rezultatul încălcării unei prevederi legale în materia probelor, prezenta instanţă nu poate cenzura, pentru argumentele deja arătate privind structura actuală a recursului, dispoziţia instanţei anterioare.
Concludenţa şi utilitatea administrării unei probe reprezintă atributul exclusiv al instanţei în faţa căreia se solicită proba respectivă, ce nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs, neîncadrându-se în motivele de nelegalitate prevăzute în art. 304 C. proc. civ., singurele care pot fi invocate şi cercetate în această fază procesuală.
În consecinţă evaluarea necesităţii administrării probei revine, însă, doar instanţei învestite cu cererea de încuviinţare a probei şi nu poate fi cenzurată în recurs.
Pentru aceleaşi argumente nu pot fi examinate nici criticile privind metodele de expertizare, eronate sau improprii categoriei terenului expertizat, precum şi cele referitoare la supraevaluarea imobilului în raport de grilele de evaluare deţinute de Camera Notarilor Publici care conţin preţurile reale de tranzacţionare a imobilelor similare celui expropriat, atât timp cât comisia a avut în vedere obiectivul stabilit de instanţă, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De asemenea, nu se poate reţine critica privind neluare în considerare de către instanţa de apel a faptului că recurentul se obligă să efectueze lucrările de relocare a utilităţilor necesare terenului rămas neexpropriat, pentru a înlătura prejudiciul astfel creat reclamantei proprietare, atât timp cât acest aspect nu are relevanţă în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că valoarea prejudiciului trebuie stabilită în raport de situaţia terenului de la data exproprierii.
Deşi s-a susţinut şi încălcarea principiului rolului activ al instanţei şi cel al aflării adevărului, recurentul nu a susţinut, în mod concret, motivele pentru care acestea nu ar fi fost respectate în faza apelului, în consecinţă, Înalta Curte nu poate examina o asemenea critică formală.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, sunt, în parte, nefondate, în parte, nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) din acelaşi Cod, va respinge recursul exercitat de această parte, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statului Român reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 183A din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4531/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3496/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
