ICCJ. Decizia nr. 356/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 356/2010
Dosar nr. 1367/57/200.
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1714/2005, Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.E. împotriva pârâţilor Primarul comunei Stremţ, Primăria comunei Stremţ şi Agenţia Domeniilor Statului şi, în consecinţă, a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a mai multor suprafeţe de teren, având următoarele categorii de folosinţă: fânaţ (suprafeţele de 6599 mp, 924 mp, 5762 mp şi 107 mp), arător (531 mp), lac (21328 mp), curţi-construcţii (suprafeţele de 1230 mp, 1205 mp, 3778 mp) şi teren de tenis (1125 mp).
A fost respinsă cererea faţă de Prefectura Judeţului Alba, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a Protocolului încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Primăria comunei Stremţ, anularea încheierii de întabulare nr. 2676/2002 şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta, în calitate de moştenitoare legală a defunctei V.C., a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea imobilelor înscrise în C.F. 74, 320,1779,1508 şi 2212 Stremţ. Conform probelor administrate a rezultat că imobilele a căror restituire s-a solicitat au avut ca proprietari tabulari pe V.C. şi V.M., dar au făcut obiect al înstrăinării către terţe persoane (cel înscris în C.F. 2212), sau al unor exproprieri anterioare anului 1945 (imobilele din C.F. 1508, 1779), ori constituirii dreptului de proprietate, prin uzucapiune, în favoarea unor terţe persoane.
S-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire pentru imobilul înscris în C.F. 74 (parcelat şi parte din el trecut în C.F. 3650 Stremţ) şi anume, cu privire la acele suprafeţe de teren rămase în această foaie de proprietate în urma vânzărilor efectuate de proprietari şi a exproprierilor anterioare anului 1945.
Pentru celelalte imobile a căror restituire în natură nu s-a dispus, s-a constatat că o parte au fost atribuite altor persoane, regimul juridic fiind reglementat prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000, reclamantei reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 5,36 ha, iar pentru o suprafaţă de 44,64 ha fiind înscrisă în anexa 39 privind acordarea de despăgubiri, astfel că pentru aceste imobile nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanta, Agenţia Domeniilor Statului şi Primăria comunei Stremţ.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 269/A din 29 septembrie 2006, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte sentinţa în sensul obligării Primarului comunei Stremţ de a emite dispoziţie de restituire în natură şi pentru imobilele cu nr.top 409/1, iazul morii în suprafaţă de 562 mp şi nr.top 414/2/2/2/3, fânaţ, în suprafaţă de 2500 mp. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei şi au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria comunei Stremţ, recurs ce a fost admis prin Decizia nr. 3942 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la 16 mai 2007, prin care s-a casat Decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Instanţa de recurs a reţinut prin considerentele deciziei că, pentru a stabili în ce măsură era incident art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel trebuia să se preocupe de lămurirea regimului juridic al imobilelor, în condiţiile în care s-a susţinut, pe de o parte de către recurentă că pe teren se află o bază de agrement şi ruinele cetăţii Diodului, respectiv o aşezare din epoca neolitică şi ruine din cetatea medievală, incluse ca atare în lista monumentelor istorice (conform Ordinului nr. 2314/2001 al Ministrului Culturii şi cultelor), iar, pe de altă parte s-a afirmat, de către intimata reclamantă, că baza de agrement se reduce la o cabană, iar ruinele cetăţii nu se află pe terenul în litigiu.
De asemenea, s-a reţinut că, în mod greşit, instanţa nu a verificat apărarea pârâtei în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei în condiţiile legilor fondului funciar, verificări necesare faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
S-a statuat, totodată, că Legea nr. 10/2001 nu este o lege de complinire în sensul că suprafaţa de teren a cărei restituire nu a fost obţinută în temeiul legilor fondului funciar pentru că depăşea limita maximă permisă de acestea, ar trebui restituită conform noului act normativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că, faţă de legile de reparaţie anterioare, caracterul completator al Legii nr. 10/2001 constă, dimpotrivă, în posibilitatea de a obţine retrocedarea cu privire la alte imobile decât cel asupra cărora a existat o reglementare anterioară (conform art. 1, art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 22/A din 29 ianuarie 2008, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul comunei Stremţ şi a schimbat în totalitate sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii.
S-a menţinut sentinţa cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Prefectura Judeţului Alba şi Agenţia Domeniilor Statului şi au fost exoneraţi pârâţii de plata cheltuielilor de judecată la instanţa de fond.
S-au respins apelurile declarate de Agenţia Domeniilor Statului şi reclamanta B.E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, după ce a făcut o serie de consideraţii cu privire la independenţa judecătorului instanţei de trimitere în contextul aplicării dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., a reţinut că reclamantei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 5,36 ha teren, iar pentru diferenţa de 44,64 ha s-a propus înscrierea în anexa 39 a aceluiaşi act normativ.
Având în vedere amplasamentul terenurilor înscrise în C.F. 74, 320, 1779, 1508 şi 2212 în extravilanul localităţii, s-a considerat că devin aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 8.1 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 498/2003, neputându-se dispune restituirea în natură.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta B.E., solicitând, în principal casarea şi trimiterea spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel şi, în subsidiar, modificarea în sensul respingerii ca nefondate a apelurilor declarate de Primarul comunei Stremţ şi de Agenţia Domeniilor Statului şi admiterea apelului său.
Critica formulată prin primul motiv de recurs a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5, în condiţiile în care lipseşte cu desăvârşire motivarea, nefiind analizate motivele de apel ale fiecăreia dintre părţi şi neargumentându-se soluţia pentru fiecare motiv de apel în parte.
Cea de a doua critică s-a referit la încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în sensul că formularea cuprinsă în art. 10 alin. (1) se referă şi la acele terenuri din intravilanul localităţilor, care, până la intrarea în vigoare, la 14 februarie 2001, a legii nu au fost restituite integral celor îndreptăţiţi.
Recurenta a susţinut că, în speţă, s-a efectuat un raport de expertiză topografică judiciară, completat după casare, prin care s-a stabilit că, în afara suprafeţei de 5,36 ha pentru care s-a eliberat titlu de proprietate, nu s-a propus şi validat nici o altă suprafaţă pentru restituirea în natură sau pentru despăgubiri.
Recursul a fost motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimata Primăria comunei Stremţ a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fond şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, nerespectarea acestora conducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, deşi în Decizia recurată se reţine că, prin Decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a obligat instanţa de apel să verifice şi să stabilească în ce măsură pretenţiile formulate de apelantă se încadrează în temeiurile juridice care constituie, de fapt, cauza cererii cu care a fost învestită instanţa, şi cu toate că, după casare s-au efectuat aceste verificări, efectuându-se o completare la raportul de expertiză topografică, din considerentele deciziei atacate nu rezultă motivele care au stat la baza soluţiei pronunţate.
Hotărârea recurată este nemotivată, instanţa de apel neanalizând pe rând motivele de apel ale fiecărei părţi şi neargumentând soluţia pentru fiecare motiv de apel în parte.
Fiind învestită cu o cerere formulată în baza Legii nr. 10/2001, al cărui principiu esenţial îl reprezintă principiul restituirii în natură, instanţa de apel avea obligaţia, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., să analizeze şi să stabilească dacă imobilele ce fac obiectul cererii reclamantei intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi dacă există sau nu vreun impediment legal la restituirea lor, aspecte ce nu se regăsesc însă în cuprinsul deciziei recurate.
Instanţa de apel nu a făcut nicio referire la raportul de expertiză topografică judiciară, completat după casare, conform dispoziţiilor din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că terenurile restituite în baza Legii nr. 18/1991, cuprinse în titlul de proprietate nr. 14133/1820 din 19 decembrie 2005 nu se suprapun peste terenurile a căror restituire s-a solicitat în prezenta cauză şi că acestea sunt situate în intravilanul localităţii Stremţ.
De asemenea, nu s-a făcut nicio referire la constatarea expertului în sensul că ruinele de zid ale cetăţii Diodului nu se suprapun peste terenul a cărui restituire a solicitat reclamanta (fila 40 dosar apel).
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că, în lipsa motivării hotărârii conform dispoziţiilor imperative ale art.261 pct. 5 C. proc. civ., ce corespund cerinţelor art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu se poate analiza legalitatea deciziei recurate, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu necercetarea fondului pricinii.
Prin urmare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei şi, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. se va casa Decizia recurată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.E. împotriva deciziei nr. 22/A din 29 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 360/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 350/2010. Civil → |
|---|
