ICCJ. Decizia nr. 3587/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3587/2010
Dosar nr. 6586/117/2006
Şedinţa publică din 9 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 303 din 12 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a dispus admiterea plângerii formulate de reclamantul B.I. în contradictoriu cu pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA.
S-a dispus anularea Deciziei nr. 156/2006 emisă de pârâţi în procedura Legii nr. 10/2001.
Pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de soluţionare a notificării în favoarea reclamantului în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul restituirii în natură a imobilului înscris iniţial în C.F. nr. 4366 Sângoerz-Băi sub A+1, construcţie şi teren.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 4.575,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul este moştenitorul fostului proprietar tubular asupra imobilului în litigiu înscris în C.F. nr. 4366 Sângeorz-Băi.
În această calitate, reclamantul a formulat iniţial cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995, prima lege cu caracter reparator adoptată, obţinând o hotărâre prin care i-au fost acordate despăgubiri.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, apreciind că despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995 nu acoperă valoarea imobilului, reclamantul a formulat o nouă cerere de stabilire a măsurilor reparatorii, iniţial tot în echivalent, ulterior pe parcursul procedurii, manifestându-şi opţiunea în sensul restituirii în natură.
Chiar dacă reclamantul a solicitat iniţial doar despăgubiri, instanţa a reţinut că atâta timp cât acesta a formulat întâmpinare în temeiul Legii nr. 10/2001, intenţia sa era clară în sensul obţinerii unor măsuri reparatorii pentru imobilul naţionalizat.
În raport de această împrejurare şi faţă de faptul că ulterior reclamantul şi-a precizat poziţia în sensul că restituirii în natură a imobilului, având în vedere că restituirea în natură primează faţă de celelalte măsuri reparatorii, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului.
Soluţia aleasă de pârâtă este nelegală pentru următoarele motive :
Astfel, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială în care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
Reţinând că imobilul în litigiu înscris în C.F. nr. 4366 Sângeorz-Băi, preluat de la antecesorul reclamantului se află în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital de stat, instanţa a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor textului citat, astfel încât imobilul poate fi restituit în natură, reclamantului.
În sprijinul acestei reţineri au fost reţinute şi dispoziţiile 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea în natură, cu obligaţia restituirii sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie, dacă imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Pârâta s-a apărat în cauză susţinând că nu poate restitui în natură imobilul către reclamant, deoarece a efectuat modificări substanţiale ale acestuia, rezultând practic un imobil nou faţă de cel naţionalizat, invocând aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 19 din Legea nr. 10/2001 „(1) În situaţia imobilelor construcţie care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la Cap. III şi cărora le-au fost adăugate pe orizontală şi /sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent".
Pentru a verifica această apărare a pârâtei s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză în construcţii, raport care relevă faptul că imobilul a fost reamenajat şi modificat, fiind transformat într-un spaţiu care să fie apt desfăşurării unei activităţi publice şi chiar dacă investiţiile au fost substanţiale: imobilul nu se poate înscrie în dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, deoarece aria desfăşurată a acestuia nu depăşeşte cu 100% aria imobilului de la data preluării în patrimoniul statului.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu se circumscriu ipotezei prevăzute la alin. (1) al art. 19 din lege, acea construcţie căreia i s-a modificat compartimentarea iniţială (din spaţii de locuit în birouri şi invers), ori i s-au adus numai îmbunătăţiri funcţionale (racordări de gaze, termoficare, consolidări sau alte lucrări de întreţinere curentă, consolidări şi altele asemenea).
În aceste condiţii, instanţa, în baza art. 26 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001, a dispus admiterea plângerii, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pârâta la emiterea unei noi dispoziţii în favoarea reclamantului, în sensul restituirii în natură a imobilului, condiţionat de partea despăgubirilor încasate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.
În sensul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4573,63 de către reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 247 din 9 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a dispus respingerea apelului formulat de pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA, împotriva sentinţei civile nr. 303 din 12 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Cluj, păstrarea acesteia şi obligarea apelantului să plătească intimatului suma de 1.220,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, concordante cu cele ale art. 1 şi art. 2 din aceeaşi lege, imobilele preluate în mod abuziv se restituie, de regulă, în natură. În acelaşi sens, prin dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se stabileşte, imperativ, că dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin echivalent decât în cazurile expres prevăzute de această lege.
Din toate aceste prevederi legale a rezultat, cu claritate, că regula cu valoare de principiu major al sistemului reparatoriu propus este aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent rămânând subsecventă, adică, în intenţia legii, condiţionată de imposibilitatea restituirii în natură.
Situaţiile în care restituirea în natură trebuie refuzată, fiind posibilă stabilirea în echivalent a măsurilor reparatorii, sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, precum, spre exemplu, în ipotezele evocate de art. 18 ori de art. 7 alin. (1)1 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Astfel fiind, o asemenea concluzie se sprijină, esenţial, pe sus-menţionatele prevederi ale art. 7 alin. (2) din lege - că persoana îndreptăţită nu ar putea opta pentru măsuri reparatorii în echivalent atunci când, în sensul legii, restituirea în natură ar fi posibilă, o asemenea opţiune a ei, chiar manifestată, rămânând fără efecte juridice atunci când contravine prevederilor legii.
Într-un asemenea context normativ a apărut, ca fără relevanţă în procesul de faţă, că reclamantul ar fi solicitat iniţial, prin notificarea întocmită şi comunicată în condiţiile Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, căci această opţiune a sa nu putea fi avută în vedere atâta timp cât imobilul în litigiu era susceptibil de restituire în natură.
Tot astfel, fără relevanţă este şi că adresele nr. 7776/2005 şi nr. 1036/2005 înaintate de reclamant Primăriei oraşului Sângeorz Băi, prin care s-a cerut restituirea în natură, ar fi fost formulate după împlinirea termenului impus de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, căci în circumstanţele cauzei, legea însăşi impunea modalitatea de reparaţie, iar nu opţiunea reclamantului.
Nici prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de către apelantă, nu pot conduce la o altă concluzie, căci acestea se referă la situaţia exproprierii de terenuri pe care, ulterior, s-au realizat lucrările în raport de care s-a dispus exproprierea şi care ocupă funcţional întregul teren afectat. Or, în procesul de faţă imobilul nu a fost preluat prin expropriere, după cum trebuie avut în vedere şi că ceea ce s-a preluat abuziv nu a fost o suprafaţă de teren, ci un teren şi construcţia edificată pe el, construcţie care a fost păstrată şi îmbunătăţită, iar nu demolată pentru a putea fi înlocuită cu o alta.
Corect a statuat prima instanţă şi că apelantei nu îi profită nici prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, căci refuzul restituirii în natură de pe temeiul acestor prevederi legale se află condiţionat de adăugarea, pe orizontală şi/sau pe verticală, în raport cu forma iniţială, a unor noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial. Or, expertiza tehnică efectuată la prima instanţă (f. 210 şi urm.) a stabilit că pârâta a efectuat lucrări de mansardare şi amenajări interioare care au condus la transformarea clădirii iniţiale dintr-una cu subsol parţial şi parter cu funcţiunea de locuire într-o clădire cu parter şi mansardă cu funcţiune administrativă.
În urma acestor lucrări (enumerate la filele 212-213 din raportul de expertiză ), aria desfăşurată a clădirii a sporit cu 136,90 mp., reprezentând 60,27% din aria desfăşurată a clădirii iniţiale (fără subsol). Astfel fiind, rezultă că nu se găseşte îndeplinită condiţia impusă de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceea ca aria desfăşurată a noilor corpuri să fie de peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Nefiind întrunite nici cerinţele prevăzute la alin. (2) al art. 19 din lege (căci prin mansardarea clădirii iniţiale nu s-a realizat un corp de sine stătător), rămâne că, într-adevăr, bine a apreciat prima instanţă că restituirea în natură a imobilului poate fi dispusă.
Astfel, a fost inutilă examinarea şi a motivelor de apel privitoare la determinarea entităţii care are obligaţia de a plăti despăgubiri, precum şi la procedura de urmat pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA, considerând-o ca nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi respingerea plângerii formulate de intimat.
Reclamantul-intimat B.I., moştenitor al numitului I.B., a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a imobilului Vila 16 situat în Sângeorz Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, imobil format din teren în suprafaţă de 284 mp şi construcţie înscris în C.F. 205/1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 de despăgubiri în cuantum de 135.071.513 lei, actualizată la suma de 196.000.000 lei.
Bunul imobil solicitat ca măsură reparatorie este proprietatea exclusivă a recurenteii, preluat fiind prin Decizia civilă nr. 92/1950 privind naţionalizarea unor imobile, este în prezent proprietatea sa tabulară şi face parte din imobilul ce serveşte Centrul de Relaţii cu Clienţii Sângeorz Băi, obiectiv de interes public, conform Legii nr. 13/2007 a energiei electrice, recurenţii fiind de asemenea o societate care desfăşoară un serviciu de utilitate publică.
În mod greşit instanţa de apel a reţinut că deşi intimatul a solicitat iniţial doar despăgubiri, pe care de altfel le-a şi primit, a avut intenţia de a obţine restituirea în natură.
Sub acest aspect adresele nr. 7776 din 16 august 2005 şi 9036 din 19 septembrie 2005 formulate de Primăria Sângeorz Băi, nu pot fi considerate ca o completare la notificare, nefiind formulate de intimat, din moment ce Legea nr. 247/2005 nu a prelungit termenul de depunere a notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin urmare conform art. 12 alin. (5 ) din Legea nr. 10/2001, respectarea termenului prevăzut pentru depunerea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, fiind exclusă admiterea cererii de restituire în natură deoarece nu a fost formulată printr-o notificare, înregistrată în termen şi cu respectarea art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât adresele în discuţie, nefiind comunicate prin executorul judecătoresc, nu au fost înregistrate în dosarul nr. 11/2002.
În ipoteza în care instanţa de apel consideră irelevante adresele citate, singura solicitare formulată de intimat, era cea înaintată prin executorul judecătoresc prin care solicita restituirea prin echivalent.
Greşit au fost aplicate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001 deoarece alin. (1)1 , prevede interdicţia restituirii în natură a imobilelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, situaţie în care este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin urmare, instanţa nu putea acorda restituirea în natură.
În aceste condiţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, fiind exclusă restituirea în natură, cu atât mai mult cu cât imobilul este afectat funcţional în întregime activităţii pentru care a fost preluat, iar, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, restituirea nu se poate realiza decât prin echivalent.
Astfel, intimatul a primit despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995, a solicitat despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001, în condiţiile nerespectării termenelor şi condiţiilor impuse de Legea nr. 10/2001, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Solicită instanţei aplicarea art. 19 alin. (2) şi 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care în situaţia imobilelor-construcţii cărora le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foştilor proprietari li se restituie suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului, având dreptul doar la diferenţa de valoare încasată actualizată cu indicele de inflaţie, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Tot astfel, precizează că îmbunătăţirile aduse imobilului sunt în valoare de 981.767,77 lei, faţă de valoarea de piaţă a imobilului de 305.400 lei.
Cu privire la acordarea de despăgubiri recurenta relevă că, potrivit vechilor reglementări cuprinse în art. 40 din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, persoana juridică deţinătoare nu poate realiza plata despăgubirilor, existând în acest sens entităţi care au ca atribuţie centralizarea notificărilor prin care se stabileşte acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. Astfel, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 se reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 ca de altfel şi procedura reglementată prin art. 16 din Legea nr. 247/2005.
Motivează în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8, 9 C. proc. civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Examinând cererea de recurs instanţa reţine următoarele.
Situaţia juridică a imobilului în litigiu se prezintă astfel:
Este necontestată împrejurarea referitoare la faptul că reclamantul este moştenitor al proprietarului tabular al imobilului înscris în C.F. nr. 4366 Sângeroz Băi, nr. top 5311, compus din construcţii vilă, nr. 16 şi teren în suprafaţă de 284 mp preluat de statul român în baza Decretului nr. 92/1950 şi aflat în prezent în proprietatea recurentei, în temeiul actelor normative de reorganizare.
Tot astfel, necontestată este şi împrejurarea vizând despăgubirea reclamantului în condiţiile Legii nr. 112/1995, precum şi cea privitoare la dreptul privind acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
În cauză se contestă dreptul reclamantului la măsuri reparatorii în natură, deoarece prin notificare s-a solicitat despăgubiri băneşti fiind exclus ca cererea să fie completată prin adresele nr. 7776 din 16 august 2005 şi 9036 din 19 septembrie 2005, prin care s-a solicitat măsuri reparatorii în natură, deoarece au fost formulate în afara termenului prevăzut în art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, şi cu nerespectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din aceiaşi lege cu privire la formă.
Contestată este şi măsura restituirii în natură dispusă de instanţă, deoarece art. 71 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe de o parte şi dispoziţiile art. 11 alin. (4) din aceiaşi lege, pe de altă parte nu permit restituirea în natură ci doar prin echivalent bănesc, în condiţiile art. 19 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi cu respectarea a procedurii instituite de art. 1 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (5), art. 16 alin. 6 şi art. 40 din Legea nr. 10/2001.
Sub toate aceste aspecte, hotărârea instanţei de apel, în opinia recurentei, este nelegală, motive de recurs calificate juridic ce aparţin art. 304 pct. 6, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Este în afara oricărui dubiu, că sistemul reparator pentru imobilele preluate abuziv, instituit de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 (art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001 ), stabileşte ca regulă restituirea în natură şi în mod excepţional restituirea prin echivalent, excepţie subsecventă care se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, cum ar fi în speţă cea invocată de recurentă reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, generată de situaţia juridică a imobilului la epoca formulării cererii de restituire.
Sub acest aspect, criticile recurentei vizând circumscrierea notificării reclamantului doar la solicitarea de despăgubiri, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi la neaplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ( motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ) sunt neîntemeiate.
Din moment ce legea instituie situaţiile în care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, este irelevantă împrejurarea că prin adresele nr. 7776/2001 şi nr. 9035/2005, intimatul ar fi solicitat restituirea în natură, deoarece modalitatea de reparare este impusă de lege şi nu de solicitant, repararea prin echivalent operând doar în ipoteza imposibilităţii de restituire în natură.
Prin urmare, opţiunea persoanei îndreptăţite nu priveşte alegerea între restituirea în natură sau între măsurile reparatorii în echivalent, ci conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură este posibilă, persoana îndreptăţită nu poate opta iar pentru măsuri reparatorii prin echivalent, situaţie în care, opţiunea pentru restituirea în natură considerată de recurentă ca fiind o notificare tardivă şi nerespectând condiţiile de formă [art. 22 alin. (5) şi art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/200], este lipsită de efecte juridice, contravenind dispoziţiilor legale. Din aceste considerente, instanţa de apel a procedat corect neanalizând ca notificări distincte adresele prin care intimatul a solicitat restituirea în natură, deoarece modalităţile de reparaţie sunt cele stabilite de lege şi nu cele alese de intimat.
De asemenea, neîntemeiată este şi critica privind neaplicarea textului art. 7 alin. (1)1 şi art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, de către instanţă, deoarece recurenta nu a dobândit imobilul în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru a fi exclus de la înstrăinarea în natură, ci în baza unor acte normative de reorganizare, nefiind posibilă confuzia între despăgubirea primită de intimat în temeiul Legii nr. 112/1995 şi situaţia juridică a unui imobil (construcţie şi teren) înstrăinate în temeiul aceleiaşi legi, supuse interdicţiei restituirii în natură, motiv de recurs calificat şi examinat de instanţă ca aparţinând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. şi nu pct. 8 al aceluiaşi text de lege care nu este incident în cauză, din moment ce instanţa nu a avut de interpretat un act juridic dedus judecăţii în condiţiile art. 969 C. civ.
Motivul de recurs privind la greşita interpretare a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât textul de lege vizează situaţia exproprierii de terenuri pe care, ulterior s-au realizat lucrările, în raport de care s-a dispus exproprierea şi care ocupă funcţional întregul teren şi nu situaţia în care imobilul preluat abuziv a fost teren cu construcţii, păstrată şi îmbunătăţită.
Deoarece nu s-a preluat de la intimat doar o suprafaţă de teren, şi având în vedere că imobilul construcţie nu a fost demolat şi înlocuit cu alta, în mod legal, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care este străin de situaţia juridică a imobilului supus restituirii,.
Motivul de recurs indicat de recurent ca aparţinând pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., privind acordarea reclamantului mai mult decât a cerut, prin încălcarea art. 19 alin. (2)şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, va fi examinat prin prisma pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., deoarece vizează modalitatea de aplicare a legii ( textele considerate a fi aplicate greşit de instanţă ) şi nu pretenţia dedusă în justiţie de către reclamant circumscrisă prin petitul cererii.
Sub acest aspect, instanţa de recurs reţine că, sunt exceptate de la restituirea în natură conform art. 19 din Legea nr. 10/2001 imobilele –construcţii, obiect al notificării cărora li s-a adăugat pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
În cauză însă, conform raportului de expertiză, lucrările de transformare a imobilului iniţial compus din subsol şi parter destinat locuirii, a fost mansardat, amenajat interior, şi transformat într-o funcţionare administrativă, compus din parter şi etaj, aria desfăşurată a clădirii, reprezentând 60,27% din aria desfăşurată a clădirii iniţiale, fără subsol.
În aceste condiţii, nu sunt realizate nici condiţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, din moment ce aria desfăşurată a noilor corpuri nu este de peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi nici condiţiile art. 19 alin. (2) din aceeaşi lege, deoarece mansardarea clădirii iniţiale nu înseamnă realizarea unui corp de clădire de sine stătător, cum nu sunt realizate nici condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care vizează imobilele vândute în condiţiile Legii nr. 112/1995, modalitate juridică de dobândire a imobilului străină de cea prin care imobilul a intrat în patrimoniul recurentei.
Faţă de cele reţinute, instanţa va dispune respingerea recursului formulat de pârâtă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., motivele de recurs formulate nefiind fondate, fără a mai examina sediul materiei privitor la procedura stabilirii despăgubirilor, deoarece aceasta nu a fost aplicată în speţă, consecinţă a restituirii imobilului în natură.
În temeiul dispoziţiilor art. 271 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul de pârâta SC F.D.E.E.E.D.T.N. SA împotriva deciziei nr. 247 A din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Obligă recurenta la plata sumei de 2.390 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant B.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3599/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3581/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
