ICCJ. Decizia nr. 3630/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3630/2010
Dosar nr. 4952/97/2007
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantul F.A.A. a solicitat retrocedarea imobilului - casă de locuit, situat în Lupeni, str. S., judeţul Hunedoara, înscris în CF nr. BB Lupeni, nr. topo XX, care a fost expropriată în baza art. 4 alin. (2) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 de C.N.H. SA Petroşani şi dată spre administrare la E.M. Lupeni.
Prin sentinţa civilă nr. 55 din 4 aprilie 2008, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea, reţinând că, prin procesul - verbal încheiat la data de 17 noiembrie 2000 între Comisia de negociere constituită la nivelul C.N.H. SA Petroşani şi reclamantul F.A.A., s-a consemnat acordul acestuia privind exproprierea imobilului în litigiu, menţionându-se că proprietarul nu este de acord cu suma stabilită cu titlu de despăgubiri de către experţii tehnici.
S-a mai reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 61/2003 a Tribunalului Hunedoara, rămasă irevocabilă, s-a luat act de înţelegerea părţilor privind transferul dreptului de proprietate şi a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 488.328.000 ROL.
La data pronunţării acestei sentinţe soţia reclamantului, F.G., era proprietară pe cota de ½ parte, iar la data de 31 martie 2004 aceasta i-a donat reclamantului cota sa parte din imobil.
Ulterior, prin contractul de vânzare - cumpărare din 31 martie 2004, reclamantul a vândut pârâtei C.N.H. SA Petroşani nuda proprietate a imobilului, iar preţul vânzării a fost achitat în trei tranşe de către pârâta C.N.H. SA Petroşani, fapt recunoscut de reclamant.
S-a mai reţinut că, din conţinutul sentinţei nr. 61/2003 pronunţată de Tribunalul Hunedoara rezultă că părţile, E.M. Lupeni, reclamantul F.A.A. şi soţia sa F.G. s-au înţeles ca transferul dreptului de proprietate să se facă fără a fi declanşată procedura exproprierii şi, respectiv, declararea utilităţii publice.
Reclamantul şi soţia sa au continuat să locuiască în imobil, între reclamant şi E.M. Lupeni fiind încheiate contractele de închiriere din 11 noiembrie 2005 şi din 27 noiembrie 2006, fiecare pe o perioadă de câte un an.
Prima instanţă a constatat, faţă de starea de fapt reţinută, că transmiterea imobilului s-a făcut în condiţiile art. 4 din Legea nr. 33/1994 fără a fi declanşată procedura de expropriere, deci fără a fi declarată utilitatea publică, astfel că nu se poate impune retroactiv o asemenea cerinţă.
S-a mai arătat că nu se poate reţine că bunul expropriat n-a fost utilizat conform scopului avut în vedere la expropriere, că scopul exproprierii a fost evitarea potenţialului pericol care există datorită exploatării cărbunelui din zonă, că pârâta a întreprins demersurile necesare demolării imobilelor, printre care şi cel din litigiu, iar o parte dintre acestea au şi fost demolate şi că situaţia existentă la data exproprierii imobilului nu s-a schimbat.
Prin decizia civilă nr. 100/A din 15 mai 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta K.I., obligând apelantul să plătească intimatei E.M. Lupeni cheltuielile de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a concluzionat că imobilul se află în zona de influenţă a exploatării stratului 3 Blocul IIIA, exploatare care s-a oprit în anul 2004, iar fenomenul de deplasare şi deformare a suprafeţei urmează să se resimtă timp de 10-20 de ani la suprafaţă.
A mai reţinut Curtea de apel că actul autentic care a concretizat acordul de voinţă al părţilor cu privire la transferul dreptului de proprietate nu poate fi lipsit de efecte juridice printr-o simplă acţiune de retrocedare, având în vedere că reclamantul a vândut dreptul de proprietate asupra imobilului printr-un înscris autentic, încheiat cu respectarea cerinţelor legale.
Instanţa de apel a constatat că acest contract de vânzare - cumpărare nu a fost desfiinţat, este perfect valabil şi exprimă voinţa părţilor de vânzare, respectiv de cumpărare a imobilului în litigiu, astfel că reclamantul nu-l poate ignora, cerând direct retrocedarea imobilului, cu atât mai mult cu cât acţiunea sa se întemeiază pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, care nu sunt aplicabile în speţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul F.A.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a criticat hotărârea atacată apreciind că instanţele au restrâns în mod nejustificat aplicarea art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi a arătat că, deşi în speţă nu s-a făcut declarare de utilitate publică, condiţia esenţială pentru retrocedare este ca bunurile imobile expropriate să nu fi fost utilizate în termen de 1 an potrivit scopului pentru care au fost preluate, respectiv lucrările nu au fost începute.
S-a mai susţinut că scopul exproprierii nu s-a realizat până în prezent, deşi au trecut peste 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, iar cu ocazia încheierii celor două contracte de închiriere nu s-a pus problema stării de pericol cauzate de exploatarea cărbunelui în subteran sau demolarea imobilului.
Recurentul a mai arătat că, faţă de constatările făcute prin raportul de expertiză întocmit în cauză, în mod greşit instanţa a reţinut că fenomenul de deplasare şi deformare a suprafeţei urmează să se resimtă timp de 10-20 de ani şi că ar exista stare de pericol.
În ceea ce priveşte actul autentic de vânzare - cumpărare, recurentul a arătat că este adevărat că acesta nu a fost desfiinţat, însă a fost încheiat în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar legea prevede şi acţiunea de retrocedare dacă imobilul nu a fost utilizat în termen de 1 an potrivit scopului pentru care a fost preluat de la expropriat.
Examinând criticile formulate de reclamantul recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cei interesaţi pot conveni atât asupra modalităţii de transfer al dreptului de proprietate, cât şi asupra cuantumului şi naturii despăgubirii, cu respectarea dispoziţiilor legale privind condiţiile de fond, de formă şi de publicitate, fără a se declanşa procedura de expropriere prevăzută în prezenta lege, iar, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că, în cazul în care acordul de voinţă al părţilor priveşte numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu şi cuantumul sau natura despăgubirii, instanţele judecătoreşti vor lua act de înţelegerea părţilor şi vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii potrivit Cap. IV din lege.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 61 din 29 ianuarie 2003 a Tribunalului Hunedoara, învestită cu formulă executorie, s-a luat act de înţelegerea părţilor privind transferul dreptului de proprietate şi s-a stabilit suma de 488.328.000 ROL despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat, din 31 martie 2004, la Biroul Notarului Public D.R., reclamantul a vândut pârâtei C.N.H. Petroşani nuda proprietate asupra imobilului - casă situat în Lupeni, str. S., judeţul Hunedoara, creîndu-se totodată dreptul de folosinţă asupra imobilului - casă în favoarea pârâtei E.M. Lupeni.
Preţul vânzării, în cuantumul stabilit prin hotărârea judecătorească, a fost achitat în întregime.
Se constată aşadar că, faţă de starea de fapt pe deplin stabilită, instanţa a făcut o corectă aplicare a legii, în sensul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
În cauza de faţă, transferul dreptului de proprietate s-a făcut prin acordul părţilor, printr-un contract autentic de vânzare - cumpărare, fără a se declanşa procedura de expropriere, astfel că acest contract este guvernat de regulile dreptului comun în ceea ce priveşte valabilitatea şi efectele sale juridice.
În plus, faţă de înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi în raport de concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, în mod corect instanţele au reţinut că imobilul se află în zona de influenţă a exploatărilor subterane şi că fenomenul urmează a se resimţi la suprafaţă şi după oprirea exploatării, fiind întreprinse demersurile necesare demolării, astfel că susţinerile reclamantului în sensul că starea de pericol nu mai există şi că scopul exproprierii nu s-a realizat nu pot fi primite.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere că recurentul a căzut în pretenţii, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimata E.M. Lupeni, în măsura în care au fost dovedite, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul F.A.A. împotriva deciziei nr. 100/A din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia civilă.
Obligă recurentul F.A.A. la plata sumei de 628 RON către intimata E.M. Lupeni, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3628/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3631/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
