ICCJ. Decizia nr. 3629/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3629/2010
Dosar nr. 3161/107/2006
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 3161/107/2006 la Tribunalul Alba, contestatoarea P.D.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Direcţia Silvică A.I., să se constate că imobilul înscris în CF nr. C1 Cugir, nr. top. T1 în suprafaţă de 2,1904 ha pădure, proprietatea bunicilor petentei pe linie paternă, a fost construită o casă de locuit şi o bisericuţă de cult ortodox, din material lemnos şi neevidenţiate în cartea funciară; că imobilul sus-menţionat a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil; că imobilul teren împădurit şi construcţiile având destinaţia de locuinţă şi cult religios ortodox, potrivit cu afectaţiunea lor, constituie un tot unitar şi fac obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001; să se anuleze decizia nr. 7994 din 9 octombrie 2006 emisă de Directorul Direcţiei Silvice A.I. şi să fie obligat acesta la emiterea unei decizii de restituire în natură a casei de vacanţă ce a aparţinut bunicilor contestatoarei aflată în patrimoniul şi folosinţa Direcţiei Silvice A.I., ca sediu de brigadă silvică, precum şi a terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 2,1904 ha. De asemenea, s-a solicitat obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care se opun admiterii contestaţiei.
În motivarea contestaţiei, s-a susţinut că imobilul în litigiu a aparţinut bunicilor contestatoarei, defuncţii P.I. şi P.M.M. (născută H.), fiind compus din teren împădurit, casă de locuit şi bisericuţă de lemn.
După 6 martie 1945, imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român, fără niciun titlu, bunicii contestatoarei figurând şi în prezent ca proprietari tabulari.
Cu ocazia construirii lacului de acumulare pentru hidrocentrala de pe râul Sebeş, atât casa, cât şi bisericuţa, au fost demontate şi reconstruite pe alte amplasamente aflate în folosinţa organelor silvice.
În drept a invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1403 din 22 octombrie 2008, Tribunalul Alba a admis în parte contestaţia; a constatat că terenul înscris în CF nr. C1 Cugir, nr. top. T2 pădure, în „Giurgiu", în suprafaţă de 2,1904 ha a fost edificată o casă de vacanţă şi o bisericuţă de cult ortodox, care au fost preluate în mod abuziv de stat; că petenta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru edificatul - casă de vacanţă demolat de pe terenul înscris în CF nr. C1 Cugir şi strămutat pe imobilul înscris în CF C3 Cugir nr. top. T3.
S-a anulat în parte decizia nr. 7994 din 9 octombrie 2006 emisă de directorul Direcţiei Silvice A.I. fiind obligate intimatele la acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, conform art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 pentru edificatul - casă de vacanţă - situat pe imobilul înscris în CF C3 Cugir nr. top. T3.
A fost respinsă în rest contestaţia, iar intimatele au fost obligate la 2268 RON cheltuieli de judecată în favoarea contestatoarei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că terenul în litigiu se află în extravilan, a fost solicitat şi reconstituit contestatoarei în baza Legii nr. 1/2000, astfel că nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte modalitatea de restituire a construcţiei strămutate, s-a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură datorită faptului că edificatul a fost strămutat pe un alt amplasament decât cel proprietatea antecesorilor săi, iar în urma reconstruirii a rezultat o construcţie nouă pe fundaţie de beton, cu instalaţii electrice, sanitare, telefon şi finisaje interioare, conform concluziilor raportului de expertiză în construcţii.
Prin decizia civilă nr. 125/A/2009 din 26 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanta P.M.V., constatând că terenul în suprafaţă de 2,1904 ha a trecut proprietatea statului, fiind apoi preluat de H. SA în vederea realizării lacului de acumulare Oaşa, astfel că intimaţii nu au calitate de unitate deţinătoare, conform dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Critica formulată sub acest aspect de contestatoare este nefondată, dar şi lipsită de interes, în contextul în care terenul nu poate forma obiect al Legii nr. 10/2001.
Cu privire la această din urmă chestiune, s-a reţinut că din adresa din 08 aprilie 2009 emisă de Comisia locală Şugag pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, rezultă că cererea nr. CC/2005 depusă de contestatoare în baza Legii nr. 247/2005 pentru retrocedarea terenului a fost deja soluţionată prin hotărârea nr. 2244/2006 emisă de Comisia judeţeană de fond funciar Alba.
Prin această hotărâre s-a aprobat, la poziţia AA din anexa nr. 37 suprafaţa de 2,19 ha teren cu vegetaţie forestieră, urmând ca reclamanta să fie pusă în posesie cu această suprafaţă.
S-a concluzionat, că în aceste condiţii, este inadmisibil a se solicita pentru acelaşi teren măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, iar toate criticile aduse primei instanţe cu referire la reţinerea incidenţei art. 8 din Legea nr. 10/2001 în cauză apar ca fiind nefondate şi că, de vreme ce terenul în discuţie nu intră în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, este inutilă analizarea susţinerilor apelantei întemeiate pe dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 10/2001 şi din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, dar şi al celor bazate pe probele dosarului din care ar rezulta că acest teren nu avea destinaţia de exploataţie forestieră.
Referitor la construcţia preluată abuziv de către stat, s-a reţinut că expertiza tehnică efectuată în faţa instanţei de fond, cât şi depoziţiile martorilor audiaţi în apel, relevă faptul că în urma strămutării construcţia a avut nevoie de fundaţie şi acoperiş noi dar şi de alte lucrări de amenajare, nemaifiind aceeaşi cu cea de dinainte de strămutare, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cabana, a cărei restituire în natură se solicită, se află pe un teren care nu a aparţinut antecesorilor reclamantei şi asupra căruia aceasta nu justifică nici un drept, în contextul în care pentru terenul preluat abuziv a beneficiat deja de măsuri reparatorii conform Legilor fondului funciar.
S-a mai reţinut, că nu se poate crea un drept de folosinţă asupra terenului de sub construcţie, Legea nr. 10/2001 neavând prevederi în acest sens, iar atribuirea construcţiei fără teren este practic imposibilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta P.D.M.V., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele:
Imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului ca un tot unitar, astfel că acesta are un regim juridic unic, cu atât mai mult cu cât terenul şi edificatele aparţineau aceluiaşi proprietar.
În ceea ce priveşte supraedificatele, care aveau destinaţia de locuinţă de agrement şi, respectiv, de cult religios, s-a arătat că devin aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 10/2001, coroborate de art. 6 lit. a) din Normele metodologice, potrivit cărora fac obiectul legii imobilele construcţii, având destinaţia de locuinţă, fără a se face restrângerea aplicării acestor norme la imobilele situate în intravilanul localităţilor, determinant în aplicarea legii fiind destinaţia construcţiilor de pe terenul respectiv şi nu situarea imobilului în intravilan sau extravilan.
Se arată că, prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 se referă strict şi limitativ la terenurile fără construcţii, cu destinaţie agricolă sau forestieră, având în vedere că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, în baza legilor fondului funciar nu s-au restituit sau despăgubit eventualele supraedificate ce s-ar fi aflat pe aceste terenuri, chiar dacă au avut destinaţia de locuinţe, conace, etc. şi că s-a reţinut greşit că reclamanta ar fi solicitat reconstituirea dreptului de proprietate exclusivă asupra terenului în baza legilor fondului funciare.
De asemenea, s-a arătat că greşit instanţele de fond şi apel au reţinut că nu poate fi restituită în natură imobilul-construcţie, întrucât, în sensul art. 19 din Legea nr. 10/2001, ar fi vorba de o construcţie nouă.
Or, din probele administrate, rezultă că, în urma strămutării, casa în litigiu nu şi-a sporit suprafaţa desfăşurată, conform art. 19 din lege, iar aceasta are toate dotările de confort pe care le avea şi după strămutare.
S-a concluzionat, că lucrările efectuate de pârâtă pe parcursul celor 50 de ani de când are în proprietate imobilul nu sunt de natură a încadra imobilul respectiv în prevederile art. 19 din lege, determinant pentru aceasta fiind sporirea suprafeţei construite desfăşurată cu minim 100%. În speţă, această suprafaţă nu a sporit, astfel că se impune restituirea în natură a întregului imobil potrivit art. 9 (1) coroborat cu art. 20 din Legea nr. 10/2001, precum şi ale principiilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
S-a mai arătat, că greşit s-a reţinut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, pârâtele nu aveau calitate procesuală, întrucât la data depunerii notificării acestea nu mai deţineau imobilul în litigiu, terenul fiind predat de Ocolul Silvic S. către Hidrocentrala S., în vederea realizării lacului de acumulare.
Imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului iar împrejurarea că, după preluare, a fost predat de către pârâţi, împreună cu terenul, prin transfer, către Hidrocentrala S. SA, nu este de natură a excepta de la restituirea în natură, către reclamantă, a terenului pe care a fost strămutată casa, deci un alt teren, având în vedere că restituirea în natură pe vechiul amplasament nu mai este posibilă.
Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare”.
Faţă de aceste dispoziţii legale, pentru ca terenul să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuie să fie situat în intravilan atât la data preluării, cât şi la data notificării, sau ca regimul său juridic să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În speţă, terenul în litigiu înscris în CF nr. C1 Cugir nr. top T2 pădure, în suprafaţă de 2,1904 ha ce a aparţinut autorilor reclamantei, pe care au fost edificate o casă de vacanţă şi o bisericuţă de cult ortodox, au fost preluate în mod abuziv de către stat, şi, după preluare, a fost predat către H. SA în vederea realizării lacului de acumulare Oaşa.
Terenul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, întrucât acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar; fiindu-i aprobată contestatoarei cererea nr. DD/2005, depusă în baza Legii nr. 247/2005, şi aprobându-i-se suprafaţa de 2,19 ha teren cu vegetaţie forestieră, urmând ca aceasta să fie pusă în posesie, potrivit hotărârii nr. 2244/2006 emisă de Comisia judeţeană de fond funciar Alba, pe de o parte, iar, pe de altă parte, şi pentru că terenul în litigiu a fost situat în extravilan atât la momentul preluării abuzive, cât şi la data notificării.
Prin urmare, faţă de considerentele expuse, se constată că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele ambelor ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că la data preluării, cât şi la data notificării terenul se afla în extravilan, iar, pe de altă parte, acesta a făcut obiectul legilor fondului funciar, astfel că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001. Constatând că regimul juridic al terenului în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, celelalte distincţii făcute de către recurenta-reclamantă nu au nicio relevanţă juridică cu privire la incidenţa art. 8 alin. (1) din lege.
În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-reclamantă, potrivit căreia lucrările efectuate de pârâtă de-a lungul timpului la construcţia în litigiu nu sunt de natură a încadra imobilul în prevederile art. 19 din lege, este nefondată.
Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „în situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă, sau după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Acest text de lege are în vedere imobilele preluate abuziv de la foşti proprietari, care existau la data formulării notificării, însă, în speţă, imobilul preluat de stat de la autorii reclamantei a fost demontat şi mutat pe alt amplasament, iar refacerea pe noul amplasament s-a făcut prin respectarea elementelor iniţiale, respectiv, compartimentări, faţade, volume, rezultând însă o construcţie nouă pe fundaţie de beton, cu instalaţii electrice, apă, sanitare,telefon şi finisaje interioare, conform concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză.
Prin urmare, în mod legal, instanţele de fond şi apel nu au dispus restituirea în natură a imobilului-construcţie, potrivit art. 9 alin. (1) coroborat cu art. 20 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante potrivit căreia, în măsura în care terenul preluat de la autorii săi a fost predat, prin transfer, către Hidrocentrala S. SA, nu este de natură a excepta de la restituire către aceasta a terenului pe care este amplasată construcţia, se constată că este nefondată.
Măsurile reparatorii prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege vor consta şi în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În speţă, recurenta-reclamantă solicită acordarea în compensare, a terenului aferent construcţiei, însă nu s-a făcut dovada, în sensul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, că acesta este disponibil şi poate fi acordat în compensare în temeiul acestui act normativ.
Faţă de considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta P.D.M.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.D.M.V. împotriva deciziei nr. 125/A din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2602/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5111/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
