ICCJ. Decizia nr. 3633/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3633/2010
Dosar nr. 143/117/2004
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1091/2006 din 7 decembrie 2006 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 143/117/2004, a fost admisă, în parte, plângerea formulată de reclamanta D.E., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi, drept consecinţă:
A fost anulată dispoziţia nr. D1/2004 emisă de către pârât în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a stabilit dreptul reclamantei de a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 3852 m.p. înscris în C.F. nr. C1 Cluj, cu obligarea pârâtului la a emite o nouă dispoziţie în acest sens.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a avut în vedere, în esenţă, următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1/1977, soţul reclamantei - D.C. şi mama acestuia, D.S. au vândut cumpărătorilor B.G. şi B.E. dreptul de proprietate asupra construcţiei înscrise în C.F. nr. C1 Cluj, consemnându-se că dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3852 m.p. aferent construcţiei a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974.
Tribunalul a reţinut că această preluare a terenului s-a făcut fără plată, ea constituind o preluare abuzivă ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, republicată.
Prin urmare, reclamanta este îndreptăţită la a obţine măsuri reparatorii, conform dispoziţiilor art. 3 din această lege, în considerarea calităţii ei de moştenitoare a soţului decedat D.C., care, la rândul său, a fost singurul moştenitor al mamei sale D.S.
Terenul în litigiu nu poate fi însă restituit în natură reclamantei, căci asupra lui sunt înscrişi în cartea funciară, ca proprietari, B.G. şi B.E., în temeiul ordinelor emise de Prefectul judeţului Cluj.
Prin urmare, reclamanta este îndreptăţită la a obţine măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile prevederilor cuprinse în capitolul VII din Legea nr. 247/2005, fiind justificată anularea dispoziţiei Primarului municipiului Cluj-Napoca de respingere a notificării formulate de reclamantă conform Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin decizia civilă nr. 131/A din 24 aprilie 2007, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 1091/2006 din 07 decembrie 2006 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii ca nefondată a plângerii formulată de reclamanta D.E. împotriva dispoziţiei nr. 2502/2004 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin notificarea din 9 iulie 2001, reclamanta D.E. a solicitat, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a suprafeţei de 2405 m.p. din terenul situat în Cluj-Napoca, str. U., înscris în CF C1 Cluj nr. top. T1, precum şi măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 1447 m.p. teren aferent aceluiaşi nr. top. T1.
Cererea astfel formulată s-a întemeiat pe faptul că imobilul înscris în C.F. nr. C1 Cluj, nr. top. T1, compus din casă şi teren în suprafaţă de 1070 m.p. (3852 m.p.) a constituit proprietatea lui D.C., soţ al reclamantei şi a mamei acestuia, D.Sa. (S.), coroborat cu împrejurarea că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1/1977 de notariatul de Stat Judeţean Cluj aceştia le-ar fi vândut cumpărătorilor B.G. şi B.E. doar construcţia - casă de locuit aflată pe teren, însă nu şi terenul în suprafaţă de 3852 m.p. aferent.
Potrivit menţiunilor cuprinse în acest contract de vânzare-cumpărare, obiect al convenţiei a fost doar construcţia, în sensul că terenul în suprafaţă de 3852 m.p. se trece în proprietatea Statului Român, în administrarea operativă a G.I.G.C.L. Cluj ...", potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974 stipulându-se totodată că în favoarea cumpărătorilor se instituie un drept de folosinţă asupra cotei de 90/3852 - a parte din teren.
Astfel fiind, Statul Român şi-a înscris, sub B+6, dreptul de proprietate asupra terenului, în vreme ce cumpărătorii au fost înscrişi ca proprietari ai construcţiei sub B+10, 11, precum şi ca titulari ai dreptului de folosinţă asupra cotei de 90/3852 parte din teren, sub B + 8, 9.
În temeiul art. 35, ulterior art. 36 din Legea nr. 18/1991, în favoarea cumpărătorilor B. a fost emisă decizia nr. 65/1992 a Prefectului judeţului Cluj, prin care li s-a atribuit din terenul în litigiu, cu titlu de proprietari, suprafaţa de 1447 m.p., intabulată sub B + 12, 13 în CF nr. C1.
Ulterior, prin Ordinele nr. 426/2002 şi nr. 532/2002 ale Prefectului judeţului Cluj cumpărătorilor le-a fost atribuit în proprietate şi restul de 2405 m.p. din terenul litigios, aceştia intabulându-şi dreptul astfel dobândit sub B+14, 15.
Reclamanta D.E. a promovat, sub nr. 5182/2005 al Judecătoriei Cluj-Napoca, o acţiune în justiţie în contra cumpărătorilor B.G. şi B.E., precum şi împotriva Prefecturii judeţului Cluj, solicitând anularea Ordinelor nr. 426/2002 şi nr. 532/2002 ale Prefectului judeţului Cluj, însă, prin sentinţa civilă nr. 9795/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, devenită irevocabilă, acţiunea a fost respinsă ca netemeinică.
S-a reţinut în motivarea sentinţei, între altele, că din dovezile administrate rezultă, în afara îndoielii, că D.C. şi D.S. le-au vândut soţilor B. nu doar construcţia, ci şi întregul teren în suprafaţă de 3852 m.p., preţul real al vânzării fiind de 160.000 RON, ci nu doar de 60.000 RON, cât s-a menţionat în contractul autentic de vânzare-cumpărare.
Or, aceste statuări ale Judecătoriei Cluj-Napoca se impun împotriva reclamantei cu putere de lucru judecat, în considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat, căci reclamanta a fost parte în acel proces, iar dezlegările instanţei au vizat tocmai terenul cu privire la care reclamanta solicită, în prezentul proces, restituirea în natură şi, parţial, măsuri reparatorii prin echivalent.
Astfel fiind, se constată că atâta vreme cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că întregul teren a fost vândut de către antecesorii reclamantei, aceasta nu mai poate pretinde măsuri reparatorii, căci s-ar ajunge la îmbogăţirea ei fără justă cauză.
Pe cale de consecinţă, notificarea formulată de către reclamantă a fost respinsă în considerarea acestor motive, ceea ce a dus la admiterea apelului în baza art. 296 C. proc. civ. şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii plângerii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat şi motivat recurs reclamanta D.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a schimbat natura şi înţelesul vădit nelămurit al actului juridic dedus judecăţii, respectiv, aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
1. Instanţa a schimbat natura şi înţelesul actului juridic dedus judecăţii - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens se susţine că instanţa de apel a fost învestită printr-o declaraţie de apel ce nu a fost motivată nici în drept şi nici în fapt, solicitându-se doar admiterea apelului şi modificarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.
Reanalizând, din oficiu cauza, prin prisma apărărilor sumare invocate de pârâtul Primarul mun. Cluj-Napoca în faza de judecată a fondului, instanţa de apel a reţinut în mod complet nelegal că terenul a cărui restituire se solicită în baza Legii nr. 10/2001, nu face obiectul acestei legi, faţă de împrejurarea că acest teren a fost preluat de către Statul Român în baza Legii nr. 58/1974.
Instanţa de apel a schimbat astfel natura actului juridic dedus judecăţii, apreciind în mod eronat, că terenul solicitat de reclamantă nu ar fi fost preluat abuziv, nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, apărări ulterior înlăturate fără o motivare justă de către instanţa de apel.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de aspectele esenţiale cu privire la starea de fapt şi de drept dedusă judecăţii, admiţând în mod eronat, apelul pârâtului şi menţinând ca legală dispoziţia Primarului nr. 2502/2004 prin care a fost respinsă notificarea reclamantei din 09 iulie 2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, deşi în speţă erau îndeplinite toate condiţiile impuse de prevederile legale pentru admiterea acestei notificări.
Instanţa de apel a făcut abstracţie de toate înscrisurile existente la dosar, care au făcut dovada incontestabilă a faptului că până în 1992, respectiv 2002, terenul a fost în proprietatea exclusivă a Statului Român, iar terţii subdobânditori, B.G. şi B.E., au dobândit în anul 1977 doar dreptul de proprietate asupra construcţiei şi respectiv, un drept de folosinţă asupra cotei de 90/3852 m.p. teren.
În acest context, în care în anul 1977 era de notorietate că terenurile nu erau în proprietatea persoanelor fizice, ci a Statului Român, ele neaflându-se în circuitul civil spre a putea fi înstrăinate, nu se poate afirma de către nici o instanţă de judecată că B.G. şi B.E. au achiziţionat cu bună credinţă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 3852 m.p.
2. Instanţa de apel a pronunţat decizia civilă nr. 131/A din 24 aprilie 2007 cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 1201 C. civ.
Astfel, în mod complet nejustificat Curtea de Apel Cluj a apreciat că intră în puterea de lucru judecat anumite aspecte reţinute în considerentele unei hotărâri irevocabile, însă apreciate ca fiind fără relevanţă pentru pronunţarea soluţiei.
Sentinţa civilă nr. 9795/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca a menţinut ca valabile Ordinele prefectului nr. 426/2002 şi nr. 532/2002 prin care le-a fost atribuit numiţilor B. suprafaţa de 2405 m.p. din terenul ce a făcut obiectul notificării reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că aceste ordine au fost corect eliberate, raportat la prevederile art. 36 alin. (3)-(4), la art. 23 din Legea nr. 18/1991, fără a face vorbire despre obiectul exact al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorii reclamantei cu numiţii B.G. şi B.E., respectiv despre preţul real al acestei tranzacţii.
În aceste condiţii, instanţa de apel a apreciat în mod complet nelegal că o serie de afirmaţii reţinute de o instanţă în considerentele unei hotărâri irevocabile dar care nu au stat în fapt la baza soluţionării respectivei pricini, intră în puterea de lucru judecat.
Aşadar, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că intră sub puterea de lucru judecat aspectul, nedovedit în faţa nici unei instanţe, că actul juridic încheiat între antecesorii reclamantei şi B.G. şi E. ar fi avut ca obiect, atât construcţia cât şi terenul, iar preţul real ar fi privit aceste două imobile în întregul lor.
Voinţa declarată a părţilor a fost cea de înstrăinare a construcţiei pentru un anumit preţ, astfel că în speţă nu putea vorbi cel mult de o simulare a preţului, nu de o modificare a obiectului contractului, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel, contrar celor stabilite de Judecătoria Cluj-Napoca prin sentinţa nr. 9795/2005.
Faţă de argumentele mai sus expuse, rezultă fără îndoială că instanţa de apel a reţinut greşit ca Judecătoria Cluj-Napoca s-ar fi pronunţat în mod irevocabil prin sentinţa civilă nr. 9795/2005 asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare încheiat între antecesorii reclamantei şi B.G. şi B.E.
Din această greşeală comisă de instanţa de apel a derivat cea referitoare la negarea dreptului reclamantei de a pretinde şi obţine măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la terenul ce a fost preluat în mod abuziv de la D.C. şi D.S.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de motivele de nelegalitate invocate şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că nu este fondat.
Relativ la prima critică invocată de recurenta reclamantă, în sensul că instanţa de apel a schimbat natura actului juridic dedus judecăţii, apreciind în mod eronat, că terenul solicitat în cauză nu ar fi fost preluat abuziv, nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, faţă de împrejurarea că acest teren a fost preluat de către Statul Român în baza Legii nr. 58/1974, instanţa supremă constată, în primul rând, că în speţă, instanţa de judecată nu a fost sesizată cu un diferend în legătură cu un act juridic în înţelesul art. 969 alin. (1) C. civ., la care se referă art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Interpretarea şi aprecierea probelor de către instanţa de apel, în stabilirea regimului juridic al terenului în litigiu, reprezintă o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea unui act juridic, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Prin acest motiv de nelegalitate nu se poate invoca încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, o asemenea critică putând fi formulată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care, de fapt, se apreciază că se încadrează motivele recursului declarat de reclamantă.
În speţă, s-a reţinut că imobilul înscris în C.F. nr. C1 Cluj, nr. top T1, compus din casă şi teren în suprafaţă de 3852 m.p. a constituit proprietatea lui D.C., soţ al reclamantei, şi a mamei acestuia D.S.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. V1/1977 de Notariatul de Stat Judeţean Cluj, aceştia au vândut cumpărătorilor B.G. şi B.E. construcţia, iar terenul în suprafaţă de 3852 m.p. aferent, s-a trecut în proprietatea Statului român, în administrarea operativă a G.I.G.C.L. Cluj, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974 stipulându-se totodată, că în favoarea cumpărătorilor se instituie un drept de folosinţă asupra cotei de 90/3851 - parte din teren.
Astfel fiind, s-a înscris în C.F. nr. C1 Cluj nr. top. T1, dreptul de proprietate al Statul român asupra terenului, sub B+6, în vreme ce cumpărătorii au fost înscrişi ca proprietari ai construcţiei sub B+10,11, precum şi ca titulari ai dreptului de folosinţă asupra cotei de 90/3852 parte din teren, sub B+8,9.
În temeiul art. 35, ulterior art. 36, din Legea nr. 18/1991, în favoarea cumpărătorilor B. a fost emisă decizia nr. 65/1992 a Prefecturii Judeţului Cluj, prin care li s-a atribuit din terenul în litigiu, cu titlu de proprietari suprafaţa de 1447 m.p., intabulată sub B+12, 13 în C.F. nr. C1.
Ulterior, prin Ordinele nr. 426/2002 şi nr. 532/2002 ale Prefectului judeţului Cluj, cumpărătorilor le-a fost atribuit în proprietate şi restul de 2405 m.p. din terenul litigios, aceştia intabulându-şi dreptul astfel dobândit, sub B+14,15 în C.F. nr. C1.
Recurenta-reclamantă D.E. a promovat, sub nr. 5182/2005, la Judecătoria Cluj-Napoca, o acţiune în contra cumpărătorilor B., precum şi împotriva Prefecturii judeţului Cluj, solicitând anularea Ordinelor nr. 426/2002 şi nr. 532/2002 ale Prefectului judeţului Cluj, însă, prin sentinţa civilă nr. 9795/2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca, devenită irevocabilă, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, construcţia ce a făcut obiect al contractului de vânzare-cumpărare mai sus-menţionat, nu era demolată, context în care, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 36 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, privind constituirea dreptului de proprietate asupra terenului atribuit în folosinţă pe durata existenţei construcţiei.
În atare situaţie, prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt aplicabile în prezenta cauză, statuându-se în mod corect prin dispoziţia din 14 iunie 2004, contestată, că terenul în litigiu nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Referitor la critica potrivit căreia, instanţa de apel a pronunţat hotărârea atacată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 1201 C. civ., apreciind eronat că intră în puterea lucrului judecat anumite aspecte reţinute în considerentele unei hotărâri irevocabile, considerată ca fiind fără relevanţă pentru pronunţarea soluţiei, Înalta Curte a constatat că nu este fondată.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut în mod corect, că în considerarea efectului pozitiv al lucrului judecat, acele statuări din considerentele sentinţei civile nr. 9795/2005, irevocabilă, a Judecătoriei Cluj-Napoca, se impun împotriva recurentei reclamante cu putere de lucru judecat, căci aceasta a fost parte în acel proces, iar dezlegările instanţei au vizat tocmai terenul solicitat în prezentul proces.
Astfel fiind, instanţa de apel a concluzionat că atâta vreme cât printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că întregul teren în litigiu a fost vândut de către antecesorii reclamantei, aceasta nu mai poate pretinde măsuri reparatorii pentru acelaşi teren, căci s-ar ajunge la îmbogăţirea ei fără justă cauză.
În prezentul proces, nu poate fi pusă în discuţie legalitatea acelei hotărâri judecătoreşti, iar puterea lucrului judecat înseamnă că, din momentul în care o hotărâre nu mai poate fi supusă nici unei căi de atac, ea trebuie considerată că reflectă adevărul.
Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.L.O.K.M., moştenitoarea lui D.E., împotriva deciziei civile nr. 131 A din 24 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3632/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3634/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
