ICCJ. Decizia nr. 3637/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3637/2010
Dosar nr. 5197/62/2008
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 28 iulie 2008, reclamantul R.F. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale pentru privarea lui nelegală de libertate în perioada 20 iunie 2008 - 23 iulie 2008, plus dobânda legală aferentă, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 52 alin. (3) din Constituţie şi art. 504 alin. (2)-(3), 505 şi 506 C. proc. pen., reclamantul a susţinut că:
- Judecătoria Sinaia, prin sentinţa penală nr. 103 din 21 iunie 2007, l-a condamnat la 3 ani închisoare pentru infracţiune de înşelăciune prevăzută de art. 215 C pen., iar Tribunalul Prahova, secţia penală, prin decizia nr. 128 din 19 mai 2008, i-a respins apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe;
- la 11 iunie 2008, anterior comunicării deciziei instanţei de apel şi expirării termenului de recurs, Judecătoria Sinaia a emis mandatul nr. 155, de executare a pedepsei de 3 ani închisoare;
- acest mandat nelegal de executare i-a fost comunicat în arestul I.PJ. Braşov, unde era încarcerat de la 22 mai 2008, în baza unui mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov într-o altă cauză;
- a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de apel şi totodată a formulat contestaţie întemeiată pe art. 461 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin care a solicitat anularea mandatului de executare;
- la 20 iunie 2008, Curtea de Apel Braşov i-a admis recursul declarat împotriva unei încheieri de prelungire a măsurii arestării preventive, pronunţată de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov în celălalt dosar,
- existenţa mandatului nr. 155, de executare a pedepsei de 3 ani închisoare, a împiedicat punerea sa în libertate până la 23 iulie 2008, când Curtea de Apel Ploieşti a constatat nelegalitatea acestui mandat şi a dispus anularea lui;
- prin urmare, în perioada 20 iunie 2008 - 23 iulie 2008 a fost nelegal privat de libertate.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa nr. 29 din 5 februarie 2009, a admis excepţia prematurităţii şi a respins acţiunea, ca prematur introdusă.
S-a reţinut că:
- încheierea din 23 iulie 2008, prin care Curtea de Apel Ploieşti a constatat nelegalitatea mandatului de executare a pedepsei de 3 ani închisoare stabilite de Judecătoria Sinaia, nu se înscrie în niciunul dintre actele menţionate de art. 504 C. proc. civ.;
- până în prezent Curtea de Apel Ploieşti nu a soluţionat recursul declarat de reclamant în împotriva deciziei nr. 128/2008, prin care Tribunalului Prahova, secţia penală, a confirmat hotărârea de condamnare pronunţată de Judecătoria Sinaia;
- în atare situaţie, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă de achitare sau încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., cererea reclamantului apare ca prematur introdusă.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 78 din 1 iunie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
S-a reţinut că, potrivit art. 504 alin. (3) C. proc. pen., condiţia esenţială pentru repararea pagubei este existenţa unei hotărâri definitive de achitare, iar încheierea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti la 23 iulie 2008 nu echivalează cu o asemenea hotărâre.
Reclamantul a declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului şi desfiinţării sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Braşov.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că:
- decizia instanţei de apel cuprinde considerente fără legătură cu natura pricinii deoarece art. 504 C. proc. pen. reglementează mai multe situaţii, inclusiv existenţa unei hotărâri definitive de revocare a măsurii privative de libertate, care nu este sinonimă cu hotărârea definitivă de achitare;
- încheierea din 23 iulie 2008, prin care Curtea de Apel Ploieşti a anulat, pentru motive de nelegalitate, mandatul de executare şi a dispus să fie pus în libertate, este definitivă, astfel că îndeplineşte condiţia impusă de art. 504 alin. (3) C. proc. pen.
Pârâtul a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, susţinând că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzut de art. 504 alin. (2)-(3) C. proc. civ., iar existenţa prejudiciului nu a fost dovedită.
Criticile formulate de recurent sunt fondate deoarece:
- deşi pretenţiile reclamantului se întemeiază pe dispoziţiile art. 504 alin. (2)-(3) C. proc. pen. privitoare la repararea pagubelor produse prin privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, motivarea deciziei instanţei de apel se referă exclusiv la ipoteza prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi text, respectiv existenţa unei hotărâri definitive de achitare pronunţate în rejudecarea cauzei;
- potrivit textului invocat de reclamant, privarea sau restrângerea de libertate al căror caracter nelegal dă dreptul la repararea pagubei trebuie să fie dispuse „în cursul procesului penal";
- legea nu defineşte noţiunea de „proces penal" dar se admite unanim că această activitate complexă are 3 faze, ultima fiind cea de punere în executare a hotărârilor penale;
- or, este incontestabil că privarea de libertate la care se referă reclamantul s-a luat în baza unui mandat de executare a pedepsei, deci a avut loc în cursul procesului penal, mai exact în ultima fază a acestei activităţi şi că mandatul menţionat a fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă, ca urmare a emiterii lui cu încălcarea art. 3855 C. proc. pen.;
- pe de altă parte, nemenţionarea mandatului de executare a pedepsei printre actele enumerate în art. 504 alin. (3) C. proc. pen. constituie o simplă omisiune pentru că, în caz contrar, persoana privată de libertate în baza unui asemenea mandat emis cu încălcarea legii nu ar putea obţine repararea eventualei pagube, ceea ce este inadmisibil;
- în atare situaţie, conform art. 504 alin. (2) - (3) C. proc. pen., reclamantul poate beneficia principial de repararea pretinsei pagube produse prin privarea nelegală de libertate în perioada 20 iunie 2008 - 23 iulie 2008, cererea sa nefiind aşadar prematură, cum greşit a considerat prima instanţă.
Faţă de cele ce preced, prezentul recurs va fi admis conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în sensul modificării deciziei atacate, admiterii apelului şi desfiinţării sentinţei, cu trimiterea cauzei la acelaşi tribunal, pentru rejudecarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R.F. împotriva deciziei nr. 78/Ap din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov.
Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 29 din 5 februarie 2009 a Tribunalului Braşov.
Desfiinţează sentinţa apelată şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3636/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3642/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
