ICCJ. Decizia nr. 3642/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3642/2010
Dosar nr. 28350/3/2007
Şedinţa publică din 11 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 21 august 2007 şi precizată ulterior, reclamanţii C.E., C.P. şi C.V. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Popeşti-Leordeni, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună modificarea dispoziţiei din 5 iulie 2007 emisă de Primarul oraşului Popeşti-Leordeni, în sensul admiterii cererii privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 3200 m.p. situat pe raza oraşului Popeşti-Leordeni sau în subsidiar, obligarea intimatei-pârâte la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1293 din 15 iulie 2008, a admis în parte contestaţia, a modificat dispoziţia din 6 iulie 2007, în sensul că s-a respins cererea de restituire a imobilului - teren în suprafaţă de 3200 m.p., situat în Popeşti-Leordeni, şoseaua O., judeţul Ilfov şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale actului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren, în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât acest imobil nu cade sub incidenţa legii menţionate şi că situaţia juridică a acestuia intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii invocând faptul că terenul în litigiu având un regim juridic incert, nu-i poate lipsi de dreptul constituţional de a intra în posesia terenului preluat în mod abuziv.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 532 din 30 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul.
În considerentele deciziei s-a reţinut că terenul în litigiu a trecut în folosinţa C.A.S. - C.A.P. Popeşti-Leordeni, iar construcţia edificată pe teren a fost demolată, întrucât fusese amplasată în afara perimetrului construibil al comunei, ridicată fără autorizaţie şi că în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate conform titlului de proprietate din 1 februarie 1999 pe numele autoarei pârâţilor, pe nume C.N.
Terenul în litigiu are destinaţia de teren agricol şi nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii invocând incidenţa dispoziţiilor art. 299 - 316 C. proc. civ.
Recurenţii critică hotărârea sub următoarele aspecte:
Au fost interpretate eronat dispoziţiile legale referitoare la recunoaşterea dreptului de proprietate, în sensul că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 sub aplicabile doar imobilului construcţie, nu şi teren.
În mod greşit instanţa s-a declarat necompetentă pentru soluţionarea unui capăt de cerere şi că în atare situaţie avea obligaţia să disjungă cauza şi să o trimită la instanţa competentă spre soluţionare, având în vedere că s-a parcurs procedura prevăzută.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru cele ce succed.
Terenul în litigiu în suprafaţă de 3200 m.p. are destinaţia de teren agricol şi drept urmare nu cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ci fiind teren de categorie extravilan, a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 şi, aşa cum rezultă din întregul material probator; (înscrisuri, precum şi recunoaşterea în acest sens a recurentei C.E.), acest teren a fost reconstituit pe numele autoarei reclamanţilor, eliberându-se în acest sens şi titlu de proprietate din 1 februarie 1999.
Aşa cum precizează recurenta C.E., prin concluziile puse la dezbaterea în fond a recursului, nemulţumirea constă în faptul că, deşi s-a solicitat în temeiul Legii nr. 18/1991, o suprafaţă de 17,000 m.p., în care este cuprinsă şi suprafaţa de teren în litigiu de 3200 m.p., s-a retrocedat efectiv numai suprafaţa de 13.700 m.p. pe motiv „că nu a existat suficient teren".
Prin urmare, imobilul ce a format obiectul unei plângeri întemeiată pe prevederile Legii nr. 18/1991, soluţionată definitiv, nu poate face obiectul unei contestaţii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, având în vedere că această lege nu se aplică terenurilor al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000 pentru restituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere.
În concluzie, hotărârea recurată este legală şi nefiind incidente dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.E., C.P., C.V. împotriva deciziei nr. 532 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3637/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 3643/2010. Civil. Marcă. Recurs → |
|---|
