ICCJ. Decizia nr. 3744/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3744/2010
Dosar nr. 10038/101/2008
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 31 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului Mehedinţi, D.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, anularea dispoziţiei nr. 3645 din 29 octombrie 2008 emisă de Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, având ca obiect Legea nr. 10/2001 şi obligarea primăriei de a-i acorda în echivalent, teren în suprafaţă de 10.000 mp, pe care l-a deţinut în proprietate în Drobeta Turnu Severin, unde există teren în suprafaţă de 53,25 ha, transmis prin HG nr. 81/2006 din proprietatea statului în domeniul public al municipiului Drobeta Turnu Severin, cu destinaţia precisă de se soluţiona cererile formulate în baza Legii nr. 10/2001, Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 247/2005.
A.cţiunea înregistrată iniţial pe rolul Secţiei comerciale şi de contencios administrativ a tribunalului a fost transpusă, prin încheierea din 4 decembrie 2008, pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Mehedinţi, competentă a o soluţiona.
Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 173 din 16 iunie 2009, a respins contestaţia formulată de reclamanta D.F.I. în contradictoriu cu Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin notificarea nr. 1358/N/2001, reclamanta a solicitat despăgubiri băneşti reactualizate pentru suprafaţa de teren de 1 ha care a aparţinut tatălui său, S.F., conform actului autentic nr. 266 din 7 aprilie 1951.
S-a constatat că reclamanta a făcut dovada faptului că autorul său a avut în proprietate suprafaţa de teren menţionată însă nu a dovedit prin ce modalitate a fost preluat imobilul şi nici faptul că îl deţinea atunci când a arătat că i s-a preluat abuziv.
Chiar în lipsa unei atare dovezi privitoare la preluarea abuzivă, aceasta ar putea fi constatată de instanţă, însă numai în cazul în care terenul, proprietatea solicitantului, s-ar afla în proprietatea persoanei de la care îl solicită prin notificare. Or, în speţă, terenul pretins de reclamantă nu este deţinut de pârâtă ci este ocupat de construcţii particulare. Susţinerea reclamantei în sensul că ulterior preluării abuzive a terenului, fostul Consiliu popular a atribuit în folosinţă soţului său o parte din teren pentru a-şi construi o casă nu este de natură a conduce la dovedirea preluării abuzive, învecinările terenului atribuit prin Decizia nr. 190 din 12 mai 1997 nu corespund cu vecinătăţile din actul de proprietate nr. 266/1951.
Întrucât condiţia preluării abuzive nu se prezumă ci trebuie dovedită, iar sarcina probei incumbă persoanei care pretinde dreptul, tribunalul a apreciat că soluţia de respingere a notificării adoptată de Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin este temeinică şi legală.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 296 din 10 noiembrie 2009, prin care s-a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei tribunalului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 este stabilit numai la acele preluări abuzive produse în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar invocarea oricăror altor temeiuri de preluare abuzivă anterioară sau posterioară perioadei de referinţă nu este admisibilă în cadrul acestei proceduri.
Potrivit art. 3 din lege, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. Sarcina probei deţinerii proprietăţii incumbă persoanei care pretinde dreptul potrivit principiului actori incumbit probatio. Prezumţia relativă a preluării abuzive operează numai în situaţia în care s-a făcut dovada proprietăţii şi a faptului că bunul se află în patrimoniul statului şi nu există acte doveditoare privind preluarea (art. 3.1 din Normele metodologice).
S-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada deplină a faptului că autorul său a fost proprietarul bunului revendicat la data preluării de către stat.
Astfel, deşi se invocă ca temei juridic al dovezii dreptului de proprietate actul autentic nr. 266 din 7 aprilie 1951, din analiza acestuia rezultă că nu reprezintă o convenţie de vânzare-cumpărare validă, care să transfere dreptul de proprietate ci doar o promisiune de vânzare-cumpărare, nefacându-se dovada finalizării acesteia.
În raport de acest considerent, instanţa de apel a constatat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul legii, motiv pentru care celelalte aspecte invocate privind identificarea suprafeţei de teren şi caracterul preluării au fost considerate fără relevanţă juridică.
Împotriva acestei ultime decizi a declarat recurs reclamanta, care a considerat că Decizia instanţei de apel a încălcat dispoziţiile pct. 7, 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Astfel, au fost înlăturate în mod eronat probele şi dovezile invocate, inclusiv ceea ce a statuat instanţa de fond şi anume faptul că terenul de 10.000 mp figurează în registrul agricol al Primăriei comunei Brezniţa Ocol la poziţia tatălui reclamantei, S.F.
Actul autentic nr. 266 din 7 aprilie 1951 împreună cu chitanţa privind achitarea preţului nu reprezintă doar o promisiune de vânzare-cumpărare, autorul reclamantei deţinând pământul în litigiu şi cultivându-l an după an.
Instanţele nu şi-au manifestat rolul activ şi nu au pus în discuţie problema deţinerii şi folosinţei terenului începând cu anul 1951, inclusiv prin administrarea probei testimoniale.
După 1962, terenul a intrat în deţinerea C.A.P. Cerneţi a cărui întindere cuprindea teritoriul care astăzi este în perimetrul municipiului Drobeta Turnu Severin. Ulterior, după organizarea teritoriului, potrivit Legii nr. 2/1968, pe terenul în litigiu au început să se construiască blocuri şi case.
A arătat că preluarea abuzivă a demonstrat-o şi prin afirmaţia că prin apariţia Legii nr. 58/1974, potrivit art. 34, terenurile cu sau fără construcţii, situate în perimetrul construibil al localităţilor, vor fi expropriate sau preluate de la cei care le au în folosinţă integral sau parţial, afirmaţie susţinută de harta teritoriului municipiului. In cazul reclamantei, terenul a fost preluat fără plată de Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin care l-a parcelat pentru construire de blocuri şi case.
A precizat, de asemenea, că instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra susţinerii reclamantei, însoţită de acte, potrivit căreia, soţul său a deţinut printr-o decizie a Comitetului executiv Drobeta Turnu Severin un teren atribuit în baza Legii nr. 58/1974 pentru construirea unei case, exact în perimetrul terenului de 10.000 mp.
Recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada faptului că autorul său a avut în proprietate suprafaţa de teren în litigiu, arătând că prin actul autentificat sub nr. 266 din 7 aprilie 1951, tatăl acesteia, S.F. a dobândit suprafaţa de 1 ha teren agricol de la D.I.B.
Instanţa de apel a considerat însă că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul legii speciale de reparaţie, întrucât actul autentic despre care s-a făcut vorbire reprezintă de fapt numai o promisiune de vânzare-cumpărare, nefinalizată cu încheierea actului de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate nefiind astfel transmis.
Se reţine că procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat principiul non reformatio in pejus şi a făcut reclamantei, în propria-i cale de atac, o situaţie mai grea decât cea constatată de prima instanţă.
Astfel, potrivit art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantului nu i se poate crea, în propria cale de atac, o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Textul consacră principiul non reformatio in pejus care presupune că părţii care a exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluţia dată de instanţa de control judiciar, situaţia stabilită prin hotărârea atacată. Cu alte cuvinte, hotărârea atacată poate fi schimbată numai în favoarea părţii care a exercitat apelul.
Dacă nu s-ar aplica acest principiu, părţile, cunoscând că există riscul de a li se înrăutăţi situaţia, ar putea să renunţe la atacarea hotărârii, deşi aceasta este nelegală şi netemeinică, ceea ce ar impieta grav asupra aflării adevărului şi asigurării respectării legii.
Se constată totodată că la fila 34 a dosarului nr.10038/101/2008 al Tribunalului Mehedinţi, secţia civilă, există adresa nr. 1187 din 17 martie 2009 emisă de Primăria comunei Brezniţa Ocol potrivit căreia terenul revendicat face obiectul Legii nr. 10/2001, iar prin adresa aflată la fila 47 a aceluiaşi dosar, primăria arată că terenul a fost încadrat în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin şi este ocupat în prezent de diverse construcţii pe raza respectivei localităţi.
De asemenea, prin adresa nr. 2324 din 1 iunie 2009 (fila 70 dosar fond), Primăria comunei Brezniţa Ocol arată că preluarea terenului în litigiu s-a făcut după colectivizare, iar încadrarea acestuia în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin s-a făcut în mod cert prin Planul Urbanistic General al respectivei instituţii publice.
În raport de cele de mai sus, se reţine că terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, reclamanta având dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Cum instanţa de apel, constatând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul legii speciale de reparaţie, nu a analizat şi celelalte aspecte invocate privind identificarea suprafeţei de teren şi caracterul preluării, care au fost considerate fără relevanţă juridică, se impune casarea deciziei atacate.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă va fi admis, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, urmând a se analiza, sub formă de apărări şi celelalte susţineri din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta D.F.I. împotriva deciziei nr. 296 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3741/2010. Civil. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3740/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
