ICCJ. Decizia nr. 3748/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3748/2010
Dosar nr. 4043/121/2009
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 16 iulie 2009, reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor din Ministerul Administraţiei şi Internelor a chemat în judecată pe C.M.C., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie în Italia.
Tribunalul Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1231 din 14 august 2009 a respins acţiunea formulată de reclamant ca fiind nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că având în vedere reglementările cuprinse la art.14 (7A), art. 18 (8A), art. 61 (731) şi urmat. din Tratatul de la Roma, art. 45 din Cartea Uniunii Europene, dispoziţiile art. 39 - 42 privind libera circulaţie a persoanelor din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum şi faptul că în decembrie 2000, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar şi că instanţa naţională are obligaţia să aplice dreptul comunitar şi să-i asigure efectul direct deplin, înlăturând chiar din oficiu orice normă contrară internă, solicitarea de a se restrânge exercitarea dreptului pârâtului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene este nefondată.
S-a avut totodată în vedere şi faptul că spre deosebire de reglementarea internă cuprinsă la art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE stabileşte expres şi limitativ doar trei cazuri în care autorităţile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice, siguranţei publice sau sănătăţii publice.
În consecinţă, norma comunitară este mai favorabilă, cea internă fiind parţial neconcordantă, în condiţiile în care permite îngrădirea dreptului fundamental analizat şi în alte cazuri decât cele menţionate, urmând ca aceasta să fie aplicată cu prioritate.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 299A din 29 octombrie 2009, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii tribunalului, în acţiunea civilă având ca obiect interdicţie în baza Legii nr. 248/2005.
S-a reţinut, în esenţă, de către instanţa de apel, că restrângerea unui atare drept fundamental la libera circulaţie poate fi luată doar pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică, în condiţiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/30/C.E., aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată.
În plus, luarea unei astfel de măsuri excepţionale impune respectarea principiului proporţionalităţii întemeiat exclusiv pe conduita celui în cauză, iar în speţă, prin restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului s-ar ajunge la o dublă sancţionare.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, care a susţinut că în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din HG nr. 1347/2007 coroborate cu cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor are obligaţia de a înainta către instanţa competentă, dosarul cetăţenilor români expulzaţi din Italia.
S-a apreciat ca fiind oportună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulaţie pe teritoriul Italiei, având în vedere circumstanţele faptei acestuia, care aduc atingere gravă intereselor României şi relaţiilor bilaterale cu Italia.
Conform Decretului emis de autorităţile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de la 5 la 10 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Având în vedere exigenţele legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, iar prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtului pe teritoriul unor state membre ale uniunii ar dovedi exact contrariul, cu repercursiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor de mai jos.
Măsura restrângerii libertăţii de circulaţie, prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru singurul motiv al returnării intimatului-pârât, pe baza unui acord de readmisie, ignoră normele de drept internaţional.
Aceasta, în condiţiile în care, norma internă impune drept unică condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce normele comunitare permit limitarea acestei libertăţi în condiţii mult mai restrictive, legate de pericolul pe care persoana l-ar prezenta pentru ordinea, siguranţa sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
Or, astfel de motive care să impună restrângerea libertăţii de circulaţie nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării determinat de şederea ilegală, pentru că ar însemna ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii să nu mai intereseze şi astfel, să fie ignorată exigenţa normei internaţionale.
La această interpretare obligă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
In consecinţă, pentru a se permite persoanei - cetăţean român să iasă de pe teritoriul ţării şi să circule în statele membre ale Uniunii Europene, nu mai trebuie avută în vedere neîndeplinirea condiţiilor de şedere în spaţiul Uniunii (care după data aderării României oricum nu mai subzistă în aceiaşi termeni).
Pe de o parte, nerespectarea culpabilă a cerinţelor de şedere pe teritoriul unui stat a fost sancţionată şi s-a consumat prin adoptarea măsurii interzicerii pârâtului de a se întoarce în statul respectiv.
Pe de altă parte, potrivit dreptului internaţional, libertatea de circulaţie poate fi îngrădită doar atunci când este vorba de măsuri necesare într-un stat democratic, cu respectarea principiului proporţionalităţii în adoptarea măsurii şi a exigenţelor impuse de normele comunitare, situaţie neregăsită în speţă.
Cum interpretarea şi aplicarea dreptului naţional nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei, datorită condiţiilor restrictive impuse (art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005), rezultă că instanţa - ca autoritate a statului căruia îi revine obligaţia de transpunere în legislaţia internă a normei comunitare - trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel, drepturile conferite de acesta persoanelor.
Altminteri, ar însemna ca, prin măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, potrivit căreia „jurisdicţiile naţionale sunt obligate să se abţină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului propus de respectiva directivă".
Or, potrivit dreptului comunitar [art. 4 alin. (1) din Directivă], toţi cetăţenii Uniunii au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa într-un alt stat membru, fără a li se putea impune vize de ieşire şi nici alte formalităţi echivalente.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant urmează a se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (în prezent Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date) împotriva deciziei nr. 299A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3794/2010. Civil. Completare/lămurire... | ICCJ. Decizia nr. 3741/2010. Civil. Recurs → |
|---|
