ICCJ. Decizia nr. 3773/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3773/2010
Dosar nr. 951/117/2008
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 396 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de către reclamanta L.G., născută P.K. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect anularea parţială a dispoziţiei de respingere a notificărilor nr. 1120 din 13 februarie 2008, restituirea în natură a cotei de 1/2 parte din imobilul situat în mun. Cluj Napoca, înscris în C.F. nr. 10151 Cluj, cu nr. top. 704/1 şi 704/2 sau acordarea de despăgubiri, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă.
În considerentele acestei sentinţe, tribunalul reţine că, prin Notificarea nr. 1573 din 13 august 2001, reclamanta a solicitat despăgubiri pentru imobilul cu datele mai sus arătate, arătând că apartamentele au fost vândute chiriaşilor.
Notificarea a fost respinsă prin dispoziţia nr. 1120 din 13 februarie 2008, ca fiind lipsită de obiect, ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 1768/A/2006 a Curţii de Apel Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 12036/1997 a Judecătoriei Cluj Napoca, s-a stabilit preluarea nelegală a cotei de ½ parte de sub B3 a reclamantei, dreptul de proprietate al Statului de sub B 6-7 fiind radiat.
A fost respinsă cererea privind nelegala preluare a celeilalte cote de 1A parte aparţinând părinţilor reclamantei, pe motiv că, în anexa actului de preluare (Decretul nr. 92/1950), este menţionat ca proprietar doar tatăl reclamantei dar, prin art. V, din acelaşi decret s-a prevăzut că imobilele aparţinând soţului, soţiei au fost considerate ca aparţinând unui singur proprietar sub aspectul aplicării acestui act normativ.
Aceeaşi reclamantă a formulat o acţiune pentru sistarea indiviziunii cu privire la imobil, iar, prin sentinţa civilă nr. 3200 din 19 aprilie 2006, modificată în recurs prin Decizia civilă nr. 1768 din 17 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, sistarea indiviziunii fiind încuviinţată conform variantei IV din obiecţiunile la raportul de expertiză, adică prin atribuirea întregului imobil Statului Român, care a fost obligat la plata sultei de 120.874,50 Euro în favoarea reclamantei.
Aşadar, pentru cota sa de proprietate de sub B3, reclamanta a fost despăgubită cu sulta mai sus arătată.
Cererea reclamantei pentru atribuirea în natură a fost respinsă, deoarece, cu privire la contractele de vânzare-cumpărare a apartamentelor există o hotărâre irevocabilă, adică Decizia nr. 1768/2007 a Curţii de Apel Cluj, prin care valabilitatea acestor contracte a fost confirmată sub aspectul dobândirii acestora în condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 112/ 1995.
Imobilul în litigiu este format din teren în suprafaţă totală de 886 mp şi 4 apartamente, iar, prin solicitarea de acordare a despăgubirilor prin plata sultei, corespunzătoare cotei sale de ½ parte, reclamanta a optat definitiv asupra formei în care urmează a fi despăgubită, în prezent Statul Român fiind proprietar al întregului imobil ca urmare a sistării stării de indiviziune.
În art. 47 din Legea nr. 10/2001, se prevede că persoanele îndreptăţite şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prezentei legi.
Acest text şi-a încetat aplicabilitatea prin Decizia nr. 1055 din 09 octombrie 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M.Of. nr. 737 din 30 octombrie 2008.
Curtea Constituţională a constatat că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituţional şi contrar principiilor garantării şi ocrotirii proprietăţii, deci contrar principiului garantat prin art. 44 al Constituţiei României.
Persoanele fizice şi juridice cărora li s-a recunoscut şi consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001 nu pot fi obligate la restituire atâta timp cât măsura nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie.
Art. 47 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea altei acţiuni de restituire a aceluiaşi imobil, deoarece legiuitorul nu poate dispune, nici chiar prin lege, asupra unui drept câştigat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.
În măsura în care art. 47 lipseşte de orice efecte juridice hotărârea judecătorească irevocabilă, textul retroactivează.
Prin acelaşi text de lege, este încălcat şi principiul puterii lucrului judecat şi astfel contravine principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece legiuitorul nu poate desfiinţa hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, intervenind astfel în procesul de realizare a justiţiei.
Aşa fiind, cererea reclamantei a fost apreciată neîntemeiată, ca urmare a soluţionării cererii sale privind modalitatea de preluare a imobilului, conform sentinţei civile nr. 12036/1997, dar şi ca urmare a soluţionării acţiunii privind sistarea indiviziunii, astfel că, dispoziţia emisă este legală sub aspectul respingerii notificării.
Menţionarea temeiului respingerii notificării „cererea este lipsită de obiect" nu are relevanţă juridică, deoarece, evident, reclamanta este nemulţumită de respingerea notificării, şi nu de temeiul în drept al acesteia.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen legal apel reclamanta, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului ei, reclamanta învederează că sistarea indiviziunii cu Statul român nu rezolvă problema despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru cota de ½ parte a părinţilor ei, sulta fiind stabilită în favoarea ei doar pentru cota ce i-a aparţinut personal, fiind preluată abuziv de stat, nu şi pentru cota părinţilor, pentru care acţiunea ei în revendicare pe dreptul comun a fost respinsă, care, la rândul ei, a fost preluată abuziv de stat. Aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, este posibilă restituirea parţială în natură, pentru diferenţă urmând a fi acordate despăgubiri.
Pârâtul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că reclamanta a optat definitiv pentru forma de despăgubire atunci când a acceptat partajul prin atribuirea imobilului către stat şi plata unei sulte în favoarea ei.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 273/A din 21 octombrie 2009 a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, reclamanta a exercitat o acţiune de drept comun prin care a solicitat constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu de către stat, iar acţiunea sa a fost admisă doar în parte, prin sentinţa civilă nr. 12036/1997 a Judecătoriei Cluj Napoca, pronunţată în dosarul nr. 7773/1997, pentru cota ce a constituit proprietatea ei tabulară, de 1/2 parte, fiind respinsă acţiunea pentru cota de 1/2 parte a părinţilor, pe motiv că tatăl a fost trecut în anexa decretului de naţionalizare, deci preluarea s-a făcut cu titlu, în baza unui act normativ şi cu respectarea dispoziţiilor acestuia.
Ulterior, pentru cota de ½ parte restituită, reclamantei i-a fost achitată o sultă de statul român, nefiindu-i vreodată stabilită vreo reparaţie, în natură sau prin echivalent, pentru cota părinţilor.
După pronunţarea hotărârii prin care acţiunea reclamantei a fost respinsă pentru cota părinţilor, a intrat în vigoare Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care, prin art. 6 alin. (1), a redefinit preluarea cu titlu valabil, ca fiind şi cea făcută cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte si a legilor in vigoare la data preluării lor de către stat. Prin urmare, ulterior, Statul a lărgit sfera noţiunii de preluare abuzivă fără titlu valabil, inclusiv la cele făcute în baza unor acte normative şi cu respectarea dispoziţiilor acestora, în măsura în care acestea contraveneau Constituţiei sau tratatelor la care România era parte. Din această perspectivă, preluarea cotei părinţilor reclamantei s-a făcut fără titlu, Decretul nr. 90/1952 contravenind Constituţiei anului 1948, care, în art. 8 şi art. 10 ocrotea dreptul de proprietate particulară, acesta neputând fi preluat decât prin expropriere pentru cauză de utilitate publică şi numai cu dreaptă despăgubire.
Nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, fiind vorba de un nou temei juridic al preluării abuzive. Nu se pune problema inconsecvenţei legislative a statului, deoarece acesta nu-şi poate invoca propria culpă, iar, în ceea ce priveşte terţii dobânditori ai apartamentelor înstrăinate, aceştia nu sunt parte în prezentul proces, iar prezenta cauză nu repune în discuţie drepturile lor.
Prin urmare, s-a reţinut că, reclamantei nu i-au fost stabilite deloc măsuri reparatorii pentru cota părinţilor preluată abuziv de stat, neexistând autoritate de lucru judecat cu privire la această cotă faţă de legea ulterioară, care redefineşte preluarea abuzivă fără titlu valabil, în condiţiile neatingerii drepturilor terţilor dobânditori.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Cluj-Napoca invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Există contradicţie între susţinerile pârâtei cu privire la existenţa autorităţii de lucru judecată, având în vedere că pe de o parte susţinerile sunt în sensul că acţiunea reclamantei a fost respinsă pentru cota pârâţilor, iar pe de altă parte, susţinerile sunt în sensul că deşi s-a pronunţat o hotărâre judecătorească în acest sens, nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecată fiind fundamentată cea de-a doua cerere pe un alt temei de drept.
- Reclamanta putea uza de drepturile sale procesuale în obţinerea unei sentinţe care să fie în concordanţă cu drepturile pretinse, într-un cadru procesual stabilit corect de către aceasta.
- Chestiunile litigioase referitoare la imobilul în litigiu au fost definitiv şi irevocabil soluţionate prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti iar reluarea acestora în prezenta cauză ar echivala cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată fondat recursul pentru cele ce succed:
Imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 10151 Cluj sub nr.top 704, i-a avut ca proprietari iniţiali pe numiţii P.A. şi soţia P.E., născută D., în cote egale.
În anul 1943, P.A. a donat cota sa parte de ½ din imobilul (teren şi construcţie) în favoarea reclamantei L.G. care şi-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. cu încheierea nr. 10889 din 10 mai 1943.
La data de 13 mai 1958, în baza Decretului nr. 92/1950, asupra cotei de ½ parte din imobil, de sub B+2, s-a intabulat Statul Român.
La data de 5 octombrie 1958 a fost intabulat dreptul de proprietate al statului şi asupra cotei de ½ parte, de sub B+3 tot cu titlu de naţionalizare, în baza Decretului nr. 92/1950.
Aceasta este situaţia de fapt a imobilului în litigiu corect reţinută şi de instanţa fondului.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 12036 din 3 octombrie 1997 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a constatat nelegalitatea măsurii naţionalizării şi trecerii în proprietatea statului a cotei de ½ parte in imobilul înscris în C.F. 10151 Cluj nr.top 704, de sub B+3.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia civilă nr. 1768/B din 17 septembrie 2007 a constatat, la cererea reclamantei, că aceasta şi pârâtul Statul Român a intrat în indiviziune asupra întregului imobil situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 10151 Cluj sub nr. 704, format din teren în suprafaţă de 886 mp şi construcţie cu trei apartamente şi subsol, fiecărei părţi revenindu-i ½ parte din imobil.
Contra principiilor care guvernează proprietatea indiviză, pârâtul Statul Român a încheiat acte de dispoziţie juridică cu privire la întregul imobil, fără consimţământul celuilalt coindivizor adică al reclamantei care era proprietar pe ½ din acest imobil.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia sus amintită nr. 1768 din 17 septembrie 2007 a dispus definitiv şi irevocabil sistarea stării de indiviziune asupra întregului imobil situat în Cluj Napoca, teren şi construcţie în sensul că întregul imobil a fost intabulat Statului Român cu obligaţia de a plăti reclamantei pentru întregul imobil ce a fost expropriat, sultă în cuantum de 120.874,50 Euro.
Faţă de cele sus reţinute şi necontestate de pârâţi este cer că situaţia juridică a imobilului în litigiu a fost definit şi irevocabil stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
Aşa cum bine se susţine prin motivele de recurs a repune în discuţie chestiunea litigioasă a imobilului supus analizării, ar echivala cu încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, care implică, printre altele, că soluţia definitivă dată de instanţă cu privire la un litigiu, să nu mai fie repusă în discuţie.
Drept urmare, în mod corect instanţa fondului a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată a reclamantei care solicita repunerea în discuţie, a unor chestiuni litigioase, ce au fost dezlegate definitiv şi irevocabil după intrarea în vigoare a legilor speciale, prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Cum, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 292 alin. (1) şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va menţine ca legală sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 273A din 21 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu minori şi familie.
Casează Decizia recurată şi menţine sentinţa civilă nr. 396 din 3 iunie 2009 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3777/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3772/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
