ICCJ. Decizia nr. 3781/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3781/2010
Dosar nr. 9755/2/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele.
Reclamantul D.N.C. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA solicitând să fie obligată aceasta să îi elibereze o adeverinţă privind activitatea desfăşurată de el în grupa a II a de muncă, în procent de 100%.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 6746 din 3 noiembrie 2008 a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la eliberarea adeverinţei din care să rezulte dacă reclamantul a beneficiat de grupa a II a de muncă în perioada 15 martie 1965-31 martie 1966.
Reclamantul a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale din sentinţă, în sensul în care, deşi i s-a admis acţiunea, instanţa nu a precizat că a lucrat în procent de 100% în grupa a II a de muncă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea de şedinţă din 23 martie 2009 a respins această cerere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 5035R din 07 iulie 2009, a respins ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant D.N.C., împotriva încheierii anterior menţionate.
În motivarea deciziei, instanţa de recurs a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., că textul legal mai sus menţionat, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, vizează erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.
Ca urmare, legea are în vedere numai erorile materiale de fapt, şi nu şi erorile de judecată, de apreciere a probelor, ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Or, în speţă, recurentul-reclamant, deşi invocă existenţa unei erori materiale, îşi exprimă, de fapt, nemulţumirea cu privire la modul în care instanţa de fond a soluţionat cererea sa de chemare în judecată, privind eliberarea adeverinţei pe care a solicitat-o în temeiul dispoziţiilor art. 34 alin. (5) C. muncii.
Nefiind vorba despre o eroare de fapt susceptibilă de a fi îndreptată în condiţiile art.2 81 C. proc. civ., ci despre chestiuni de fond ce ţin de interpretarea dispoziţiilor Codului muncii (Legea nr. 53/2003), Curtea a apreciat că ar putea fi valorificate criticile recurentului-reclamant numai prin exercitarea căilor legale de atac, în speţă, pe calea recursului pe care acesta, eventual, acesta l-ar declara, în termenul legal, împotriva sentinţei civile nr. 6746 din data de 03 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul 17042/3/LM2008, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare reclamantul D.N.C., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 6242R din 4 noiembrie 2009 a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de reclamant.
Curtea a reţinut că motivele invocate de contestator nu constituie temei de exercitare a contestaţiei în anulare, care este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ. şi că, în speţă, nici una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită.
Împotriva deciziei, date în contestaţie în anulare, a formulat recurs reclamantul D.N.C. întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. şi formulând critici care exprimă nemulţumirea sa pe fondul cauzei.
Înalta Curte la termenul de judecată din data 17 iunie 2010, învestită fiind cu soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, pe care o găseşte incidentă speţei, pentru următoarele considerente:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
În cauza de faţă se reţin dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Potrivit dispoziţiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu zisă, în fond sau recurs.
În speţa supusă analizei, hotărârea atacată cu recurs, rezolvând o contestaţie în anulare, contra unei decizii, date în recurs, este irevocabilă ca şi hotărârea atacată, în conformitate cu art. 320 alin. (3) C. proc. civ.
Având în vedere această împrejurare şi faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins, pentru că, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale.
De altfel, această concluzie decurge şi din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exerciţiul lui, deoarece o altă soluţie ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.N.C. împotriva deciziei nr. 6242 R din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3782/2010. Civil. Dizolvare persoana... | ICCJ. Decizia nr. 3779/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
