ICCJ. Decizia nr. 3779/2010. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3779/2010
Dosar nr. 3107/63/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1244/63/2009, reclamantul Teică M. Vergii a chemat în judecată Ministerul Apărării şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi la despăgubiri materiale în valoare de cinci milioane de Euro pentru suferinţa produsă prin pierderea în totalitate în stadiu ireversibil a vederii la ochiul stâng începând din 27 iulie 1954 şi în prezent ca urmare a eforturilor şi a condiţiilor de muncă foarte grele ca lucrător necalificat şi strungar, după trecerea în rezervă cu gradul de locotenent major pe "motive politico-morale".
În motivarea în fapt a cererii a arătat că, în baza Ordinului nr. M.C. 02079/12 august 1952, în conformitate cu art. 40, lit. F) din Statutul Corpului Ofiţerilor Armate ale RPR, a fost trecut în rezervă,
întrucât avea manifestări duşmănoase împotriva regimului şi nu era ataşat clasei muncitoare, s-a recomandat să nu fie încadrat în anumite locuri de muncă. După 4 luni de căutări de muncă, la data de 26 decembrie 1952, reclamantul s-a angajat la Ministerul Căilor Ferate - Întreprinderea Atelierele CFR 16 februarie Cluj în funcţia de "lucrător necalificat", cu scopul de a se califica la locul de muncă în meseria de strungar.
În perioada 26 decembrie 1952 şi până la 31 decembrie 1954 a trecut prin mai multe funcţii şi anume - lucrător necalificat - desenator - strungar.
Munca prestată în această perioadă de 2 ani şi 5 zile a constat în muncă fizică peste puterile sale - eforturi foarte mari în condiţii - locuri de muncă în care atmosfera era de nesuportat (gaze - curent), eforturi care au favorizat scăderea greutăţii, ajungând la 52 kg, ducând la apariţia infecţiei la ochiul stâng fiind internat în clinica oftalmologică din Cluj timp de 60 zile, după care, datorită faptului că infecţia respectivă a condus la pierderea vederii, a fost propus pentru pensionare.
Începând cu data de 01 ianuarie 1955 a fost pensionat, încadrat în gradul III de invaliditate cu drept de muncă şi schimbarea locului de muncă în profesia de funcţionar.
La data de 01 aprilie 1973, prin Decizia nr. 173 din 31 martie 1973, în baza Decretului nr. 162/1973 a fost trecut din funcţia de tehnician principal în muncitor instalator, de către TCI Craiova. întrucât cabinetul oftalmolog nu a fost de acord cu schimbarea funcţiei constatând invaliditatea, la data de 01 iulie 1973 s-a întocmit dosarul de pensie, fiind trimis la Comisia de expertiză I din cadrul Direcţiei pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale, care, prin Decizia nr. 1282 din 14 iunie 1973 1-a încadrat în gradul trei de invaliditate, indicând funcţiile în care ar fi putut lucra - funcţionar, tehnician birou.
Faţă de cele expuse, reclamantul a concluzionat că la baza "invalidităţii" - pierderea vederii la ochiul stâng se datorează exclusiv Ministerului Apărării şi că invaliditatea s-a produs la circa doi ani de la îndepărtarea din cadrele active ale armatei, precum şi faptul că datează de 53 de ani, timp în care a folosit un singur ochi, şi acesta cu glaucom.
Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, motivat de aspectul că fapta materială, respectiv emiterea ordinului de trecere în rezervă care, conform susţinerilor reclamantului a condus la producerea prejudiciului, respectiv pierderea vederii la ochiul stâng, s-a produs la data de 12 august 1952, iar reclamantul a cunoscut prejudiciul cel mai târziu la data de 01 iunie 1955, când a fost încadrat în gradul III de invaliditate.
Prin urmare, dreptul de acţiune al reclamantului s-a stins prin curgerea termenului general de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului la despăgubire prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripţia extinctivă, republicat.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât nu există raport de cauzalitate între fapta materială a Ministerului Forţelor Armate a RPR şi prejudiciul suferit de reclamant.
Având în vedere dispoziţiilor art. 14 şi art. 22, alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, în baza art. 61-63 C. proc. civ., pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09 martie 2009, cauza a fost scoasă de pe rolul Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal şi înaintată Secţiei Civile a Tribunalului Dolj.
Pe rolul Secţiei civile, cauza a fost înregistrată sub nr. 3107/63/2009.
Chematul în garanţie, Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestei cereri întrucât rolul Ministerului Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat, precum şi a proiectelor locale, această instituţie neputând fi confundată cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
În şedinţa publică din 15 mai 2009, instanţa a pus în discuţie excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 182 din 15 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepţia prescripţiei acţiunii.
A fost respinsă acţiunea formulată de petentul T.M.V., ca prescrisă şi s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului este o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ., potrivit cărora "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara."
Fiind o acţiune al cărei obiect este de natură patrimonială, aceasta este supusă prescripţiei extinctive, aşa cum a fost reglementată prin Decretul nr. 167/1958.
Instanţa a înlăturat susţinerile reclamantului potrivit cărora pentru faptele săvârşite anterior nu se aplică prevederile Decretului nr. 167/1958, întrucât, în conformitate cu art. 25, alin. (1), din Decretul nr. 167/1958, republicat, "dispoziţiile prezentului Decret sunt aplicabile şi prescripţiilor neîmplinite la data intrării sale în vigoare, în care caz termenele de prescripţie prevăzute în Decretul de faţă vor fi socotite că încep să curgă de la intrarea în vigoare a acestui Decret", iar potrivit art. 26, "pe data intrării în vigoare a Decretului de faţă, se abrogă orice dispoziţii legale contrare prezentului Decret, în afară de cele care stabilesc un termen de prescripţie mai scurt decât termenul corespunzător prevăzut prin Decretul de faţă".
Prin urmare, dispoziţiile din Codul civil privitoare la prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune având un obiect patrimonial, au fost implicit abrogate prin Decretul nr. 167/1958, astfel încât şi în speţa de faţă sunt aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.
În speţă, instanţa fiind învestită cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii născute dintr-o faptă ilicită, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Ca atare, dreptul reclamantului la acţiune s-a născut la data producerii prejudiciului, astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată, termenul prescripţiei era împlinit.
Întrucât cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca o consecinţă a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a respins şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca neîntemeiată.
In termen legal, împotriva acestei sentinţe a formulat apel petentul T.M.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie deoarece în mod greşit s-a reţinut prescrierea dreptului la acţiune, având în vedere Legii nr. 221 din 2 iunie 2009, privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 281 din 28 octombrie 2009, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, petentul a chemat în judecată MApN şi Statul Român, prin M.F., pentru obligarea la plata despăgubirilor în valoare 5.000.000 EURO pentru suferinţa produsă prin pierderea în totalitate a vederii la ochiul stâng, începând cu data de 27 iulie 1954 şi ca urmare a eforturilor şi condiţiilor de muncă foarte grele la care a fost supus după trecerea în rezervă cu gradul de locotenent major pe motive politico-morale.
Instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor Decretului 167/1958. Ulterior pronunţării a intrat în vigoare Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora săvârşite în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, lege căreia i se circumscrie şi prezenta acţiune supusă judecăţii faţă de obiectul cererii.
Chiar dacă acţiunea este introdusă anterior intrării în vigoare a Legea nr. 221/2009, având în vedere că judecata nu s-a finalizat şi se află în calea de atac a apelului care constituie o cale devolutivă, respectiva lege este aplicabilă şi acestei acţiuni care în momentul actual nu mai poate fi considerată prescrisă.
Potrivit art. 5 din această lege, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanţei, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri, aşa cum sunt prevăzute la lit. a), b) şi c).
Prin demersul judiciar s-a solicitat obligarea la plata sumei de 5.000.000 Ero reprezentând despăgubiri pentru suferinţa produsă prin pierderea în totalitate a vederii la ochiul stând, începând cu data de 27 iulie 1954 şi ca urmare a eforturilor şi condiţiilor de muncă foarte grele la care a fost supus după trecerea în rezervă cu gradul de locotenent major pentru motive politico - morale.
Acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată însă, ulterior pronunţării a intrat în vigoare Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora săvârşite în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a decalat recurs pârâta D.G.F.P. pentru Ministerul Finanţelor Publice, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi Ministerul Apărării Naţionale.
Recurentele critică Decizia sub următoarele aspecte:
- Acţiunea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. Menţinerea Legii nr. 221/2009, ca temei legal lega, pentru prima dată în apel, echivalează cu schimbarea obiectului cauzei.
- Cererea apelantului prin care se schimbă temeiul juridic în apel nu poate fi primită, întrucât controlul judiciar nu poate privit decât ceea ce s-a dezbătut şi soluţionat în faţa primei instanţe.
- S-a încălcat şi principiul neretroactivităţii legii civile care stabileşte că act normativ se poate aplica doar acelor situaţii care se ivesc de la data intrării în vigoare a legii.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte, constată recursurile ca nefondat.
Drept urmare, dacă din probele administrate în cauză se constată dovedite cele susţinute de petent, prin cererea de chemare în judecată, este cert că prezenta acţiunea are ca temei drept Legea nr. 221/2009 şi ar fi fără eficienţă juridică dacă în prezent acţiunea ar fi respinsă ca tardiv introdusă, potrivit vechii reglementări ca ulterior, petentul uzând de dispoziţiile Legii nr. 221/2009, să formuleze o nouă cerere pe rolul instanţelor care, cu siguranţă o va dispune dezbaterii pe fond, potrivit noii reglementări, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009 care stipulează că, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanţei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi obligarea statului la despăgubiri.
Cum, sus menţionata lege a intrat în vigoare anterior soluţionării definitive a cauzei, în mod corect s-a apreciat că prezenta acţiune nu mai poate fi considerată ca fiind prescrisă.
Aşa fiind hotărârea recurată nu a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cum greşit se susţine prin motivele de recurs.
În concluzie, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Apărării Naţionale împotriva deciziei nr. 281 din 28 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I a civilă, pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3781/2010. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3778/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
