ICCJ. Decizia nr. 3778/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3778/2010
Dosar nr. 791/115/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 463 din 30 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 791/115/2009, Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea formulată de reclamanţii A.I. şi A.M. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Reşiţa pentru anularea dispoziţiei nr. 3401 din 05 martie 2009 a pârâtului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la 30 noiembrie 2008 reclamanţii au formulat o cerere pentru restituirea în natură a terenului înscris în C.F. nr. 1639 Reşiţa Montană, nr. top 251/a/1/ II/b/2/40, în suprafaţă de 302 mp.
Prin dispoziţia nr. 3401 din 05 martie 2009 a fost respinsă cererea, întrucât a fost formulată fără respectarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată şi republicată şi pentru că reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001.
Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2741 din 24 noiembrie 1976, reclamanţii au cumpărat casa n.c. 603 şi construcţiile gospodăreşti înscrise în C.F. 1639 Reşiţa Română, nr. top 251/a/1/1 l/b/2/40; terenul aferent de 302 mp a trecut în proprietatea Statului Român conform Legii 58/1974 şi a Deciziei nr. 493/1976 a Consiliului Popular al Municipiului Reşiţa, atribuindu-se reclamanţilor drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor asupra unei suprafeţe de 124 mp.
Nefiind niciodată proprietari ai terenului, reclamanţii nu au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, a reţinut prima instanţă.
Art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 impune condiţia ca persoana ce solicită restituirea să fi fost proprietară a imobilului în momentul preluării de către stat. Această calitate o are T.P., cel care a vândut construcţiile reclamanţi şi cel de la care statul a preluat terenul.
Împotriva sentinţei civile nr. 463 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Caraş-Severin au declarat apel în termenul legal reclamanţii A.I. şi A.M.
În motivarea apelului, reclamanţii au arătat că o mare parte din preţul plătit baza contractului de vânzare-cumpărare era pentru terenul aferent construcţiilor, T.P. vânzându-le întreg imobilul, construcţii şi teren; terenul a trecut de la stat în mod abuziv şi tot lor trebuie să le fie restituit.
Au mai arătat că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 604 din 28 ianuarie 2004, statuând că fostul proprietar al terenului trecut în proprietatea statului în momentul vânzării locuinţei, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/197, nu are dreptul la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, regimul juridic al bunului fiind reglementat de lege în beneficiul cumpărătorului locuinţei, iar nu în beneficiul vânzătorului.
Şi prin art. 1 pct. 1.4 lit. C) din Normele Metodologice de aplicare unitară Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003, legiuitorul a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor.
Prin Decizia civilă nr. 260 din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 463 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele :
În mod corect prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu au calitatea d persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, aşa cum de altfel s-a reţinut şi prin dispoziţia nr. 3401 din 05 martie 2009 a pârâtului, dispoziţie contestată de reclamanţi prin acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă.
Art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres că sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora.
Reclamanţii nu au fost niciodată proprietarii terenului înscris în C.F. nr. 163 Reşiţa Română, cumpărând în anul 1976, de la numitul T.P. prin contract autentic doar casa înscrisă în C.F. nr. 1639 Reşiţa Română, terenul de 302 mp trecând îi proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, reclamanţilor fiindu-le atribuit un drept de folosinţă asupra a 124 mp pe durata existenţei construcţiilor, aşa cum rezultă din înscrisul de la fila 43 a dosarului de fond.
Reclamanţii nu mai sunt proprietari nici asupra construcţiilor pentru a se putea pune în discuţie problema dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei cumpărate, pentru care ar fi putut dobândi titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Aceştia au vândut casa în anul 1978 (fila 38) numiţilor M.V. şi M.E. care, la rândul lor, au înstrăinat-o numiţilor C.M.O. şi C.A., iar de la aceştia din urmă casa a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 (fila 9), construcţie care a fost demolată ulterior, în prezent terenul fiind ocupat de zonă verde, parcare şi alei (fila 12).
În consecinţă, în raport cu situaţia juridică a terenului existentă, din punctul de vedere al Legii nr. 10/2001, inclusiv al art. 1.4 lit. C) din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, text legal invocat în apel de apelanţii-reclamanţi, singurul care ar putea emite pretenţii asupra terenului în litigiu în baza Legii nr. 10/2001 este proprietarul iniţial, cel de la care a fost preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.I. şi A.M., care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:
În mod greşit, instanţele au reţinut că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2741 din 24 noiembrie 1976, reclamanţii au devenit proprietari doar asupra construcţiilor, terenul trecând în proprietatea statului şi deci nu au calitate de persoane îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate abuziv, conform Legii nr. 10/2001.
Se susţine că dispoziţiile Legii nr. 58/1974 şi Legii nr. 59/1974, ce prevedeau că terenul aferent construcţiilor care se înstrăinează trec în proprietatea Statului Român, deşi interziceau înstrăinarea terenurilor prin acte juridice între vii, nu interziceau transmiterea „mortis causa" şi nici nu cuprindeau dispoziţii prin care să se fi declarat fără efect exercitarea posesiunii utile asupra terenurilor.
Se conchide în cuprinsul motivelor de recurs că prin art. 1 pct. 1.4 lit. c) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate prin HG nr. 498/2003, legiuitorul a înţeles să soluţioneze această problemă în favoarea subdobânditorilor construcţiilor, recunoscând dreptul acestora de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate.
Se invocă în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de reclamanţii A.I. şi A.M. împotriva sentinţei civile nr. 463 din 30 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Primarul municipiului Reşiţa, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 3401 din 5 martie 2009 emisă de pârât.
Potrivit dispoziţiilor legii speciale de reparaţie, Legea nr. 10/2001, o condiţie esenţială pentru aplicarea prevederilor legii speciale de reparaţie este aceea ca solicitantul să fi avut calitate de proprietar al bunului la momentul preluării abuzive de către stat.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2641 din 24 noiembrie 1976, reclamanţii au cumpărat imobilele casă şi construcţii gospodăreşti înscrise în C.F. 1639 Reşiţa Română nr. topo 2051/a/1/II/b/2/40, iar terenul aferent a trecut în proprietatea Statului Român conform Legii nr. 58/1974 şi a Deciziei nr. 493/1976 a Consiliului Popular al Municipiului Reşiţa, atribuindu-li-se reclamanţilor un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, pentru suprafaţa de 124 mp.
Instanţele de judecată au interpretat şi aplicat în mod just prevederile art. 3 din Legea nr. 10/2001, conform cărora pentru a putea beneficia de restituirea în natură a terenului în litigiu, persoana ce se consideră îndreptăţită trebuie să fi avut calitatea de proprietar al acestui bun la data preluării de către stat, condiţie neîndeplinită în speţa supusă judecăţii.
Criticile recurenţilor-reclamanţi, privind dispoziţiile Legii nr. 58/1974 şi Legii nr. 59/1974 care de fapt nu interziceau decât transmiterea prin acte juridice între vii a terenurilor nu pot fi primite, în condiţiile în care prin contractul de vânzare-cumpărare susmenţionat, reclamanţii nu au dobândit terenul respectiv, ci doar construcţiile aferente, asupra terenurilor ei având doar un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor.
Nici susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind incidenţa prevederilor art. 1 pct. 1-4 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, deoarece, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, reclamanţii nu au fost niciodată proprietarii terenului înscris în C.F. 1639 Reşiţa Română, ei au cumpărat de la numitul T.P. imobilul „casă", terenul trecând în proprietatea statului conform Legii nr. 59/1974, ulterior, în anul 1978, au vândut casa numiţilor CM.O. şi C.A. iar de la aceştia din urmă a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, în prezent a fost demolată şi construcţia, terenul respectiv fiind ocupat de zonă verde, alei şi parcare.
Pentru a fi aplicabile prevederile art. 1.4 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, persoanei solicitante, e necesar ca acea persoană să fie proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului, condiţie neîndeplinită în cauza de faţă.
Nefiind incidente motivele de nelegalitate a deciziei recurate, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.I. şi A.M. împotriva deciziei nr. 260 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3779/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3777/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
