ICCJ. Decizia nr. 3856/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3856/2010
Dosar nr. 13300/1/2003
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2002 pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, sub nr. 5872/2002, reclamanta B.V. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului Arad şi I.E., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 situat în Arad, str. I., înscris în CF nr. xxx Arad şi anularea dispoziţiei din 21 mai 2002 a Primarului municipiului Arad, în sensul obligării pârâtei la restituirea în natură a imobilului menţionat.
În motivare a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu în baza Decretului nr. 92/1950 de la defunctul S.G. proprietarul imobilului moştenit de soţia acestuia, numita H.V., a cărei legatară cu titlu universal este reclamanta B.V.
În cauză s-a formulat întâmpinare, de către pârâta I.E. şi cerere de intervenţie în interesul acesteia de către intervenientele Ş.Z. şi M.O., solicitând respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei.
S-a invocat lipsa competenţei materiale a Tribunalului Arad cu privire la judecarea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, tardivitatea introducerii acţiunii, precum şi lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, de către pârâta Primăria municipiului Arad.
Prin Sentinţa civilă nr. 560 din 27 noiembrie 2002, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Arad invocată de pârâtă şi intervenientă, a disjuns cererea reclamantei de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de cererea de anulare a Dispoziţiei nr. 2629/2002 a Primarului municipiului Arad şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 în favoarea Judecătoriei Arad; a respins cererea reclamantei de anulare a Dispoziţiei nr. 2629/2002 a Primarului municipiului Arad şi a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată către pârâta I.E. şi interveniente în cuantum de 3.000.000 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că cererea reclamantei de anulare a Dispoziţiei nr. 2629/2002 a Primarului municipiului Arad a fost înregistrată cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001, între reclamantă şi persoana titulară a dreptului dedus judecăţii nu există identitate, Primăria municipiului Arad nu are calitate procesuală pasivă, iar cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare reglementată de art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu a fost dată în mod expres în competenţa tribunalelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, formulând următoarele critici:
- În mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei competenţei materiale a tribunalului în soluţionarea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, din coroborarea dispoziţiilor art. 24 alin. (7) şi art. 31 din Legea nr. 10/2001, rezultând că această instanţă este competentă în soluţionarea ambelor cereri formulate de reclamantă, iar cele două cereri sunt indivize şi necesită soluţionarea împreună;
- În mod greşit s-a apreciat că reclamanta nu ar avea calitate procesuală activă, întrucât este moştenitoarea defunctului S.G., fiind persoană îndreptăţită la restituire conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
La dosar s-au depus întâmpinări atât de pârâţi, cât şi de interveniente, care au solicitat respingerea apelului şi a fost introdusă în cauză numita A.L.C., în calitate de moştenitoare a defunctei M.O.
Prin Decizia nr. 70 din 7 mai 2003 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8, 9, 10 C. proc. civ. şi a vizat următoarele aspecte:
- Greşita disjungere a soluţionării cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 1997 de cererea privind anularea Dispoziţiei primarului nr. 2629/2002, cele două cereri fiind de competenţa tribunalului, iar instanţa pronunţându-se asupra acestor aspecte fără a intra în cercetarea fondului;
- Pronunţarea asupra excepţiei de tardivitate a acţiunii civile fără a fi pusă în discuţia părţilor, deşi în cursul judecăţii în fond s-a dezbătut doar problema necompetenţei materiale a instanţei;
- Greşita admitere a cererii de intervenţie, în condiţiile în care intervenientele nu justificau nici un interes în cauză;
- Greşita reţinere a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, aceasta având calitate de persoană îndreptăţită la restituire conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- Greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri pronunţate într-o altă cauză, în care nu erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ. (identitate de obiect, părţi şi cauză), fără a se da posibilitate reclamantei de a face dovada că antecesoarea sa, H.V., a făcut, în timpul vieţii, toate demersurile necesare pentru restituirea imobilului în litigiu.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul formulat de reclamanta B.V. împotriva Deciziei civile nr. 70 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 23 iunie 2003.
Prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2005 s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru nerespectarea, de către recurenta-reclamantă, a obligaţiei stabilite de instanţă în sarcina acesteia la termenul din 18 februarie 2005, respectiv, de a depune la dosarul cauzei copia contractului de vânzare-cumpărare privind bunul în litigiu.
De la acest moment nici una din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252(1) C. proc. civ., părţile fiind legal citate pentru termenul din 18 iunie 2010.
Potrivit art. 248(1) C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea (4 noiembrie 2005) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (23 aprilie 2010) cursul perimării nu a fost întrerupt, recursul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248(1) C. proc. civ. şi perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva Deciziei nr. 70 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3855/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3857/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
