ICCJ. Decizia nr. 3858/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3858/2010
Dosar nr. 44/110/2006
Şedinţa publică din 18 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia civilă, la data de 13 ianuarie 2006, reclamanta A.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu Primăria municipiului Bacău, obligarea pârâtei de a restitui în natură, prin compensare, suprafaţa de 384 mp teren situată în Bacău, str. M., reprezentând diferenţă din suprafaţa totală de 1051 mp, care i-a fost expropriată prin Decretele nr. 222/1964 şi 491/1984.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că din suprafaţa totală de 1051 mp, i-a fost restituită, prin Decizia civilă nr. 257 din 13 februarie 1998 a Curţii de Apel Bacău, suprafaţa de 676 mp, ulterior acestei date formulând notificări către primărie, pentru restituirea diferenţei de 384 mp, contestând în acest sens, conform precizărilor formulate, Dispoziţia nr. 725 din 04 aprilie 2006 emisă de Primarul municipiului Bacău.
Prin Sentinţa civilă nr. 1066/D din 6 septembrie 2006, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a respins acţiunea astfel cum a fost precizată, reţinând că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Local Bacău, revendicarea suprafeţei de 713 mp teren situat în Bacău str. M., acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 704/1995 al Judecătoriei Bacău.
Iniţial, prin Sentinţa civilă nr. 357/1996, Judecătoria Bacău a respins acţiunea în revendicare, însă ca urmare a apelului declarat de reclamantă, prin Decizia civilă nr. 1914 din 17 decembrie 1997, sentinţa a fost schimbată în totalitate şi admisă acţiunea în revendicare privind suprafaţa de 452 mp teren situat în Bacău, str. M, astfel cum a fost delimitat prin schiţa raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Ca urmare a recursului declarat de reclamantă împotriva acestei decizii, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 288 din 13 februarie 1998, a casat în parte hotărârea recurată, în sensul că suprafaţa revendicată a fost majorată de la 452 la 676 mp.
Din considerentele aceste decizii a rezultat că prin Dispoziţia nr. 725 din 04 aprilie 2006 au fost respinse cererile de restituire în natură privind imobilul casă şi suprafaţă de 376 mp fost situate în Bacău, actual str. M., datorită demolării construcţiei iniţiale şi a faptului că în prezent terenul este ocupat de blocul nr. 5 din str. P. şi reţele edilitare aferente, propunându-se despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, documentaţia fiind predată Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor - Bucureşti, la data de 12 aprilie 2006.
Pentru diferenţa de teren de 139 mp s-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada nici a proprietăţii şi nici a preluării abuzive.
Prima instanţă a mai reţinut că susţinerea reclamantei de a i se acorda această suprafaţă nerestituită de 374 mp în curtea Liceului S. din municipiul Bacău nu poate fi primită, nefiind dovedită în cauză, iar aşa cum rezultă din prezenta contestaţie şi din considerentele Decizie civile nr. 288 din 13 februarie 1998 a Curţii de Apel Bacău, diferenţa de 376 mp este ocupată de blocul nr. 15 şi reţelele edilitare aferente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, arătând că instanţa de fond nu a manifestat rol activ, reţinând fără nici o probă că terenul este ocupat de blocul nr. 15 şi nu s-ar afla în curtea Liceului S.
A mai arătat că nu s-a făcut dovada că terenul ar fi proprietate publică.
Prin Decizia civilă nr. 74 din 14 martie 2007 Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând că prima instanţă a reţinut corespunzător probelor administrate şi având în vedere situaţia stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 288 din 13 februarie 1998 a Curţii de Apel Bacău privind terenul rămas liber, ca urmare a construirii blocului nr. 15, că diferenţa de suprafaţă în litigiu nu poate fi restituită în natură.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanţele nu au manifestat rol activ în soluţionarea cauzei, nepronunţând un punct de vedere unitar cu privire la suprafaţa de teren care este liberă şi care poate fi restituită, şi care în prezent este ocupată, în mod nejustificat, de curtea Liceului S. care, după trecerea terenurilor în proprietatea statului, s-a extins.
A mai arătat că, pentru a se stabili în mod corect dacă diferenţa de 376 mp poate fi restituită, instanţele ar fi trebuit să solicite şi punctul de vedere al Comisiei Centrale, lucru care nu s-a făcut, iar suprafaţa solicitată este liberă şi fără construcţii, aflându-se în prelungirea suprafeţei de 676 mp., deja restituită către reclamantă.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul reclamantei A.I. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, la data de 21 mai 2007.
Prin încheierea de şedinţă din 7 ianuarie 2008, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nici una din părţi nefiind prezentă la strigarea pricinii şi nefiind solicitată judecata în lipsă.
La data de 7 februarie 2008, la solicitarea recurentei-reclamante, cauza a fost repusă pe rol, fiind acordat termen de judecată la data de 14 aprilie 2008.
Prin încheierea de şedinţă din 14 aprilie 2008, judecata recursului a fost din nou suspendată în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., moment de la care nici una din părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând pricina în nelucrare care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252(1) C. proc. civ., părţile fiind legal citate pentru termenul din 18 iunie 2010.
Potrivit art. 248(1) C. proc. civ., incident în cauză, "orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea (14 aprilie 2008) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (22 ianuarie 2010) cursul perimării nu a fost întrerupt, recursul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248(1) C. proc. civ. şi perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanta A.I. împotriva Deciziei nr. 74 din 14 martie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3857/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3859/2010. Civil → |
|---|
