ICCJ. Decizia nr. 3862/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizie nr. 3862/2010
Dosar nr. 5549/105/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 259 din 25 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii R.E.A.A. şi F.A.E. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, şi a obligat pe pârâtă să achite reclamanţilor suma de 22.807,41 RON conform raportului de expertiză topometrică întocmit de expert A.F., reprezentând justa despăgubire pentru terenul expropriat în suprafaţă de 362,31 mp, proprietatea reclamanţilor, situat în extravilanul localităţii Rîfov, T. aaa, P.bbb/21 arabil, jud. Prahova.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, despăgubirea ce se cuvine reclamanţilor cărora li s-a expropriat suprafaţa de teren respectivă, se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, la calcularea cuantumului acestor despăgubiri avându-se în vedere preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.
S-a reţinut că, în cauză, doi dintre experţii desemnaţi de instanţă au stabilit, pe baza preţului cu care imobilele se vând în zona respectivă în prezent, un preţ mediu de 18 euro/mp, pe baza căruia Tribunalul a stabilit că justa despăgubire ce se cuvine pentru terenul expropriat este de 22.807,41 RON.
Instanţa a înlăturat constatările celui de-al treilea expert privind preţul de 3 euro/mp ca fiind valoarea reală a imobilului, deoarece chiar din fişa tehnică şi de evaluare anexă raportului de expertiză reiese că preţul ofertă pentru o suprafaţă de 2750 mp, în care se încadrează şi cea expropriată, este de 20 euro/mp.
Împotriva sentinţei menţionate, a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:
- în mod greşit, prima instanţă a omologat raportul de expertiză întocmit de către expertul A.F., care nu a luat în considerare preţurile reale de tranzacţionare ale terenurilor din comuna Rîfov, ci doar ofertele de vânzare publicate pe internet, nu a ţinut cont, la stabilirea valorii reale, şi de lipsa daunelor aduse proprietarului, de amplasarea terenului în extravilanul localităţii, de suprafaţa mică expropriată şi nici de categoria de folosinţă a terenului expropriat; de asemenea, comisia desemnată potrivit art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994 trebuia să întocmească un raport de expertiză unic, semnat de toţi cei trei experţi, ceea ce nu s-a întâmplat;
- prin omologarea raportului de expertiză, reclamantul se îmbogăţeşte fără justă cauză pe seama statului, în condiţiile în care statul le-a oferit reclamanţilor, la momentul exproprierii, un preţ de peste 6 ori mai mare decât cel plătit de aceştia la data cumpărării, în anul 2003, pentru întreaga suprafaţă de circa 7500 mp;
- în mod nelegal, prin considerentele sentinţei, s-a reţinut că din raportul de expertiză al expertului parte al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. nu ar rezulta criteriile pe baza cărora expertul ar fi luat în considerare preţurile referitoare la terenuri păduri, din moment ce aceste criterii sunt explicate în acel raport de expertiză;
- în condiţiile în care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a consemnat suma de 13.045,30 RON pe seama şi la dispoziţia reclamantului R.E.A.A. cu titlu de despăgubire cuvenită pentru expropriere, se impunea obligarea pârâtului doar la plata diferenţei între suma consemnată şi valoarea reală stabilită de către instanţă.
Prin Decizia nr. 205 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi, în consecinţă, a fost schimbată în tot sentinţa, în sensul respingerii acţiunii.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că sintagma "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" din art. 26 din Legea nr. 33/1994 are semnificaţia de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, şi nu de oferte de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţul de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet şi din anunţurile de mica publicitate din zonele locale privind imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
În speţă, potrivit evidenţelor unităţii administrativ-teritoriale - Primăria comuna Rîfov, dar şi a evidenţelor cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare întocmite de B.N.P. "I.C." Ploieşti, preţurile terenurilor situate în extravilanul comuna Rîfov, înstrăinate în lunile noiembrie - decembrie 2007, aşadar în perioada imediat următoare pronunţării hotărârii de stabilire a despăgubirilor - octombrie 2007, precum şi în lunile iunie - iulie 2008, au fost cuprinse între 0,16 RON/mp şi 2,07 RON/mp, respectiv 0,11 RON/mp - 1,19 RON/mp.
S-a apreciat că nu pot fi avute în vedere ofertele de vânzare, dată fiind inevitabila negociere a preţului, preţul solicitat fiind mai mare.
Avându-se în vedere expertiza de specialitate întocmită în faza apelului, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, s-a constatat că preţul de vânzare obişnuit al imobilelor de acelaşi fel este mai mic decât preţul oferit de expropriator, de 3,6 RON/mp şi, întrucât despăgubirea acordată de către instanţă nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, se impune respingerea acţiunii, fără a se mai analiza celelalte motive de recurs.
Împotriva deciziei menţionate, au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv adresa din 07 mai 2009 emisă de B.N.P. M.G. şi M.C., care comunică un preţ de tranzacţionare plătit şi stipulat în acte între 18 euro/m.p. şi 27 euro/m.p., pentru terenuri de acelaşi fel, în extravilanul comunei Rîfov, de asemenea, contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, cu un preţ de tranzacţionare plătit şi stipulat de 18 euro/m.p. (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).
Acest din urmă contract a fost avut în vedere într-un alt dosar - 5552/105/2007 - ca reflectând preţul cu care se vând imobilele în comuna Rîfov, respectiv 18 euro/m.p., după cum rezultă din Decizia nr. 97 din 7 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, irevocabilă prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
- Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, refuzând să primească cele două opinii ale experţilor E. şi C. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Cei doi experţi, aşa cum rezultă din conţinutul răspunsurilor la obiecţiunile depuse la raportul de expertiză şi din anexe, au avut în vedere, alături de contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, şi adresa din 07 martie 2009 emisă de BNP M.M.G. şi M.C., care comunică un preţ de tranzacţionare plătit şi stipulat în acte între 18 şi 27 euro/mp pentru terenuri de acelaşi fel, în extravilanul comunei Rîfov, adresă solicitată chiar de expertul C.
- Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportându-se la preţurile din 2007, iar nu la preţul de tranzacţionare de la momentul expertizei (2009).
Recurenţii-reclamanţi au ataşat Decizia nr. 97 din 7 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti şi Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că primul motiv de recurs este inadmisibil, deoarece este fundamentat pe o normă abrogată. Cel de-al doilea motiv de recurs vizează temeinicia, iar nu legalitatea deciziei.
Chiar dacă s-ar lua în considerare susţinerile din acest motiv de recurs, intimata a susţinut că se impune respingerea lor, întrucât cei doi experţi la care s-a făcut referire prin motivele de recurs nu au luat în calcul preţurile de tranzacţionare evidenţiate în adresa din 7 mai 2009 şi în contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009, ci ofertele de preţuri postate pe internet sau publicate în presă. De altfel, în cauză nici nu s-a formulat un răspuns la obiecţiuni de către experţi, astfel cum pretind recurenţii, deoarece instanţa a respins obiecţiunile la raportul de expertiză, recurenţii fiind în eroare pe acest aspect.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, şi acesta vizează aspecte de temeinicie şi, oricum, este nefondat, întrucât recurenţii nu au suferit nicio vătămare, preţurile de tranzacţionare ale terenurilor din aceeaşi zonă fiind mult inferioare despăgubirilor oferite reclamanţilor la momentul hotărârii de stabilire a despăgubirilor (octombrie 2007), cât şi la momentul întocmirii raportului de expertiză (mai 2009). Cele două înscrisuri depuse la dosar de către recurenţi atestă situaţii singulare, iar tranzacţia consemnată în contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009 nu este reală, deoarece vânzătorul achiziţionase terenul tocmai de la recurentul R.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
După cum arată, în mod corect, intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală, dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. nu pot reprezenta un temei juridic viabil al motivelor de recurs, în condiţiile în care această normă era abrogată la data declarării căii de atac - 22 decembrie 2009, încetarea activităţii normei operând prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.
Cu toate acestea, indicarea drept temei juridic a unei norme abrogate nu conduce de plano la înlăturarea, ca inadmisibilă, a criticii astfel formulate, după cum pretinde intimata.
Conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs este sancţionată cu nulitatea recursului, însă numai dacă dezvoltarea acestora nu face posibilă încadrarea sa într-unul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, sancţiunea nulităţii este aplicabilă doar în situaţia în care niciuna dintre criticile formulate prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în ipotezele de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în caz contrar, impunându-se, după caz, menţinerea sau înlăturarea motivelor de recurs potenţial încadrabile sau nu din punct de vedere juridic.
Această din urmă situaţie descrisă corespunde celei din speţă, unde s-a indicat eronat temeiul juridic al unuia dintre motivele de recurs, a cărui înlăturare se realizează numai dacă nu este posibilă recalificarea sa în raport de cazurile din art. 304 C. proc. civ.
Se constată că susţinerile recurenţilor-reclamanţi pot fi cercetate prin prisma cazului din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum se va arăta în cele ce urmează:
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză ...".
În cauză, în cadrul contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 66 din 4 octombrie 2007 emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - prin care s-a dispus exproprierea terenului proprietatea reclamanţilor din prezenta cauză, situat în extravilanul comunei Rîfov, judeţ Prahova, număr cadastral bbb/1, în suprafaţă de 362,31 mp - s-a efectuat, în luna decembrie 2007, o expertiză topografică, în urma căreia prima instanţă a admis contestaţia şi a stabilit cuantumul despăgubirii la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii în urma exproprierii la suma de 22.897 RON.
În cursul judecării apelului, s-a efectuat o nouă expertiză specialitatea topografie, datată mai 2009.
În aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sus-citat, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor ca urmare a exproprierii ar fi trebuit stabilit în raport de data întocmirii raportului de expertiză, respectiv al celui efectuat în apel, dispus la solicitarea apelantei-pârâte, care criticase, în motivarea căii de atac, modul de efectuare a aceleiaşi probe în faţa tribunalului.
Cu toate acestea, se observă că instanţa de apel a valorificat înscrisuri (adresele emise de B.N.P. I.C. şi de Primăria comunei Rîfov) din care rezultau preţurile de vânzare în aceeaşi zonă consemnate în contracte de vânzare-cumpărare încheiate în lunile noiembrie - decembrie 2007 şi iunie - iulie 2008, înlăturând înscrisurile administrate de către reclamanţi, respectiv adresa din 7 mai 2009 emisă de B.N.P. M.M.G. şi contractul de vânzare-cumpărare din 23 martie 2009 - la care se face referite prin motivele de recurs - ce atestau preţuri de vânzare din acte autentice la nivelul anului 2009, respectiv cu două luni anterior datei întocmirii raportului de expertiză.
În aceste condiţii, se constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, dând eficienţă unor mijloace de probă nerelevante pe aspectul momentului calculării despăgubirilor şi ignorând dovezi pertinente şi concludente pe acel aspect.
Constatarea că mijloacele de probă favorabile pretenţiilor nu răspundeau, astfel cum se deduce din considerentele deciziei de apel, cerinţei - regăsite în acelaşi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - de a reflecta preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare nu este viabilă în ceea ce priveşte cele două înscrisuri anterior menţionate, înfăţişate de către reclamanţi, din moment ce acestea atestă, după cum s-a arătat, tocmai asemenea preţ de cumpărare.
Pe de altă parte, interpretarea dată de către instanţa de apel dispoziţiei legale "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", în sensul că ar viza preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare, este corectă, însă nu epuizează conţinutul conceptual al sintagmei, fiind necesar a se recurge la regula de interpretare teleologică, pentru identificarea voinţei legiuitorului în edictarea normei.
Preţul de vânzare practicat "în mod obişnuit" reprezintă preţul de piaţă, respectiv cel care se formează pe piaţa imobiliară locală în urma fluctuaţiei cererii şi a ofertei şi la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referinţă, la o anumită dată, respectiv cea indicată de către legiuitor.
În acest context, actele autentice de vânzare-cumpărare constituie un indiciu important pentru aprecierea acestui preţ, fără a se ignora, însă, alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale, pe care instanţa de apel le-a exclus de plano din probatoriul considerat relevant în cauză.
Determinarea forţei probante a unei dovezi administrate implică stabilirea, în prealabil, a împrejurărilor şi situaţiilor de fapt ce trebuie probate, iar acestea din urmă se conturează din interpretarea corespunzătoare a legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.
În cauză, instanţa de apel a restrâns înţelesul noţiunii de "preţ de vânzare obişnuit" la preţul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare (dar şi acelea reţinute selectiv, înlăturând nemotivat date rezultate din alte contracte încheiate în formă autentică), fapt ce a condus la înlăturarea unor mijloace de probă concludente pe aspectul preţului de piaţă.
Interpretarea sintagmei legale în discuţie în sensul necesităţii determinării preţului de piaţă este confirmată de intenţia legiuitorului, exprimată în acelaşi art. 26 alin. (2), de a se recurge la administrarea probei cu expertiză.
Dacă s-ar fi urmărit cercetarea doar a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică la data indicată de legiuitor, instanţa de judecată ar fi fost în măsură să procedeze la administrarea probei cu înscrisuri fără a solicita opinia unui specialist, ceea ce ar încălca prevederea legală anterior menţionată.
Pe de altă parte, în aprecierea coroborată a probelor, instanţa de judecată poate da eficienţă doar acelor dovezi care conturează o anumită situaţie de fapt şi să înlăture pe cele contrare, inclusiv un raport de expertiză, căruia nu i se poate recunoaşte o poziţie superioară în ierarhia mijloacelor de probă.
În cazul în care, însă, raportul de expertiză se corelează cu alte probe administrate, nu există nicio justificare pentru înlăturarea sa din ansamblul dovezilor relevante pentru stabilirea unei anumite situaţii de fapt.
În cauză, în raportul de expertiză întocmit în apel, doi dintre cei trei experţi desemnaţi de către instanţa de apel, respectiv P.M. (nu E., astfel cum se arată în motivele de recurs) şi C.C. au opinat în sensul că despăgubirile trebuie calculate la preţul de 18 euro/mp, ceea ce este de natură să confirme menţiunile din cele două înscrisuri înfăţişate de către reclamanţi în faza apelului, totodată, aprecierea primei instanţe în calculul despăgubirilor; astfel, nu există nicio justificare pentru înlăturarea concluziilor acestui raport adoptat în majoritate de către echipa de experţi desemnată conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 (cu privire la modul de desemnare a experţilor în cauză nu s-a formulat nicio critică în cauză).
Este de precizat, în acelaşi timp, că expertiza din apel a fost dispusă în contextul motivului de apel ce viza nelegalitatea întocmirii raportului de expertiză în primă instanţă, din perspectiva faptului că cei trei experţi desemnaţi în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, au întocmit trei rapoarte diferite, semnate individual, din cauza divergenţei de opinii între unul dintre experţi şi opinia majoritară.
Or, în apel, opinia majoritară a confirmat-o pe cea adoptată, de asemenea, în majoritate la prima instanţă, în sensul determinării preţului zonei ca fiind 18 euro/m.p.
Se reţine, totodată, că, în cadrul probei cu înscrisuri administrate de către reclamanţi, s-au depus la dosar mai multe hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Prahova, ce au vizat stabilirea despăgubirilor pentru exproprierea unor terenuri din aceeaşi zonă aparţinând aceluiaşi reclamant R. (în prezentul recurs făcându-se dovada rămânerii irevocabile a uneia dintre hotărârile astfel ataşate prin Decizia nr. 9760 din 2 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Din conţinutul acestora, rezultă, de asemenea, că preţul de vânzare obişnuit pentru terenuri din aceeaşi zonă cu cel din cauză este de 18 euro/m.p.
Se impune, de asemenea, precizat că preţul stabilit de către expropriatori prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor, contestată în prezenta cauză, a fost de 36 RON/m.p. (total 13.045,30 RON pentru o suprafaţă de 362,31 mp, la un curs de 3,53 RON/1 euro), ceea ce înseamnă că probatoriul relevant pe aspectul preţului zonei administrat în cursul procedurii judiciare ar fi trebuit să reflecte, dacă nu acelaşi preţ, cel puţin un preţ apropiat de cel oferit de către pârâta din cauză.
Or, probatoriul valorificat prin decizia de apel, relevă o diferenţă foarte mare între preţul oferit de expropriator şi cel reţinut de către instanţa de apel, ceea ce era de natură a induce un dubiu în privinţa aptitudinii mijloacelor de probă respective de a avea putere doveditoare în prezenta cauză, motiv pentru care trebuiau înlăturate, pe lângă argumentele deja expuse.
În aceste condiţii, se constată că decizia de apel este nelegală, întrunit fiind cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pe acest temei, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în tot decizia de apel, în aplicarea art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi, procedând la rejudecarea apelului, constată că acesta este nefondat şi îl va respinge ca atare, în temeiul art. 296 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii R.E.A.A., împotriva Deciziei civile nr. 205 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti , secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot decizia recurată.
Respinge apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva Sentinţei civile nr. 259 din 25 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3845/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5769/2010. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
