ICCJ. Decizia nr. 3927/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3927/2010
Dosar nr. 3929/95/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 330 din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâţii Consiliul judeţean Gorj şi A.V.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 148 din 17 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă.
Instanţa a reţinut, în privinţa apelului declarat de A.V.A.S., că tribunalul a soluţionat corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi. S-a arătat că A.V.A.S. nu a fost obligată în vreun fel la restituirea în natură a imobilului, ci în mod generic a fost obligată la emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate la notificarea autorului reclamanţilor.
SC C. SA este o societate comercială privatizată ce face parte din categoria celor la care se referă art. 29 şi nu art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât la data intrării în vigoare a acestei legi statul nu era acţionar.
Art. 29 alin. (1) şi (3) nu are în vedere restituirea în natură a imobilului şi nici stabilirea direct de despăgubiri de către instituţia ce a făcut privatizarea, ci propunerea de acordare de despăgubiri.
In acest caz, nu A.V.A.S. este obligată ca prin dispoziţie să stabilească despăgubirile, cum de altfel instanţa de fond nici nu a dispus, ci trebuie doar să soluţioneze notificarea într-o modalitate sau alta.
Nu a fost considerată întemeiată nici critica vizând excepţia prematurităţii. A.V.A.S. nu a comunicat reclamanţilor că este necesar a-şi completa dosarul cu acte doveditoare în vederea soluţionării notificării astfel că, raportat la momentul primirii notificării de către aceasta, până la data pronunţării sentinţei s-a împlinit termenul de soluţionare şi nici pe parcursul judecăţii apelanta pârâtă nu a înţeles să-şi îndeplinească obligaţia de a răspunde la notificare.
Nu a fost considerată întemeiată susţinerea conform căreia instanţa nu este competentă să soluţioneze cauza decât în măsura în care s-a emis deja dispoziţia de către unitate, în caz contrar acţiunea fiind prematură. Instanţa nu a soluţionat pe fond cauza, în sensul analizării îndreptăţirii reclamanţilor şi a tranşării dreptului acestora, neasimilând lipsa răspunsului cu un răspuns negativ ce să conducă la o veritabilă judecare pe fondul dreptului cu lipsa emiterii unei dispoziţii, ci a obligat în mod corect apelantele pârâte la soluţionarea notificării şi emiterea unei dispoziţii.
Nu a fost considerată întemeiată nici critica referitoare la neclaritatea dispozitivului sentinţei, aceasta nereprezentând un motiv de nelegalitate care să conducă la schimbarea soluţiei, iar pe de altă parte, limitele soluţionării de către fiecare a notificării sunt stabilite prin notificare.
2. Recursul
2.1. Motive
A.V.A.S. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând următoarele aspecte:
A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă şi nu poate dispune restituirea în natură a imobilelor revendicate de foştii proprietari. Această competenţă revine exclusiv unităţii deţinătoare a imobilului.
Acţiunea privind obligarea A.V.A.S. să soluţioneze notificarea este prematur formulată pentru că în cadrul procedurii administrative reclamanţii nu au depus actele doveditoare ale calităţii lor de proprietari. Competenţa instanţei poate interveni numai în măsura în care se emitea Decizia sau dispoziţia motivată prin finalizarea procedurii administrative, această decizie putând să facă obiectul analizei instanţei judecătoreşti.
Se impune a se analiza legalitatea evidenţierii imobilului în patrimoniul societăţii comerciale.
Dispozitivul sentinţei civile nu este clar, în sensul că instanţa de fond nu a stabilit care dintre pârâţi are obligaţia de a emite decizie motivată cu privire la imobilul revendicat. Astfel, se creează o premisă a îmbogăţirii fără justă cauză prin obligarea pârâţilor de a soluţiona notificarea.
A.V.A.S. nu are competenţa de a acorda măsuri reparatorii.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recur.
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanţă reclamanţii W.C. şi B.I.R. au solicitat obligarea pârâţilor Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Municipiul Târgu-Jiu, Prefectura Gorj, Prefectul judeţului Gorj, Consiliul Judeţean Gorj, Spitalul Judeţean T.V. şi SC C. SA la emiterea unei dispoziţii/decizii motivate la notificarea formulată de autorul comun, L.C., la 8 mai 2001 privind terenul în suprafaţă totală de 3.000 mp situat în Târgu Jiu, str. Eroilor, teren ocupat de SC C. SA şi de Spitalul Judeţean Tudor Vladimirescu.
Prima instanţă a obligat A.V.A.S. să emită decizie/dispoziţie motivată pentru suprafaţa de teren evidenţiat în patrimoniul SC C. SA iar instanţa superioară de fond a arătat că întrucât A.V.A.S. nu a fost obligată la restituire în natură, excepţia lipsei calităţii procesuale a acestei părţi nu este întemeiată.
Pronunţând această soluţie, instanţele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi au respectat principiul disponibilităţii, de vreme ce reclamanţii nu au cerut obligarea A.V.A.S. ori a unui alt intimat la restituirea terenului în natură.
Întrucât nici A.V.A.S. nu a contestat faptul că SC C. SA ar fi fost privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, se reţine incidenţa textului arătat.
Acţiunea depusă de contestator nu este prematur formulată, în sensul invocat de către recurentă - nesocotirea prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Conform acestui text, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Expresia „soluţionarea notificării" trebuie înţeleasă în sensul că vizează soluţionarea acesteia în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în faţa persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
Singura sancţiune prevăzută de legea specială, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la faptul că ar trebui analizată legalitatea evidenţierii imobilului în patrimoniul societăţii comerciale parte în litigiu.
Aceasta s-ar putea face numai în cadrul unui litigiu în care să se conteste legalitatea privatizării.
Pe de altă parte, susţinerea conform căreia dispozitivul sentinţei nu este clar nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Dispozitivul se completează că considerentele iar instanţa de apel a arătat cât se poate de clar, păstrând sentinţa, în ce limite trebuie să se pronunţe fiecare intimat.
In fine, critica în sensul că A.V.A.S. nu are competenţa de a acorda măsuri reparatorii conform Legii nr. 247/2005 nu este întemeiată de vreme ce această parte a fost obligată doar să emită decizie prin care să se pronunţe asupra notificării depuse de autorul reclamanţilor.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
In raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 330 din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta-pârâtă la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi B.I.R. şi W.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4271/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3874/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
