ICCJ. Decizia nr. 4282/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4282/2010
Dosar nr. 5507/1/2009
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea formulată şi precizată, înregistrată sub nr. 4409/2003, reclamantul I.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Alba-Iulia, Primăria municipiului Alba Iulia, Consiliul judeţean Alba, SC F. Alba Iulia, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi SC I. SA Alba Iulia: anularea dispoziţiei nr. 367 din 23 iunie 2003 a Primăriei municipiului Alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977 a fostului Consiliu Popular al judeţului Alba; să se constate că imobilele înscrise în C.F. 2915 Alba Iulia nr.top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1 şi 436/1, C.F. 2792 Alba Iulia nr.top 431/2 au fost preluate abuziv în proprietatea statului; obligarea pârâţilor să-i recunoască dreptul de proprietate asupra acestora; să se dispună Serviciului de C.F. întabularea în cotă de 1/1 asupra acestora precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 198/2004, pronunţată de Tribunalul Alba, a fost admisă acţiunea reclamantului împotriva pârâtei Primăria municipiului Alba Iulia şi anulată în parte dispoziţia nr. 367/2003; s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la plata despăgubirilor băneşti pentru imobilele trecute abuziv în proprietatea statului, cu obligarea Primăriei să transmită Prefecturii judeţului Alba Decizia şi documentaţia necesară acordării despăgubirilor.
Decizia nr. 1907/A/2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pronunţată asupra apelurilor declarate de Primăria municipiului Alba Iulia, Ministerul Finanţelor Publice, SC I. SA şi reclamant, prin care au fost respinse toate căile de atac formulate, a fost casată în parte de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6388/2006.
Astfel, au fost admise recursurile declarate de reclamant şi de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia, cu trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamant şi de Primăria municipiului Alba Iulia. Recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva acestei decizii a fost respins.
În considerentele deciziei s-a reţinut că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină acestea, nu sunt contradictorii, iar posibilitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar şi atunci când se solicită numai restituirea în natură, rezultă din conţinutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 [art. 26 alin. (1) din Legea republicată].
S-a apreciat că s-a reţinut corect prin sentinţa tribunalului şi Decizia din apel caracterul abuziv al preluării în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi nu cu cele invocate de recurenta pârâtă deoarece reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 contravine dispoziţiilor acestei legi.
Preluarea imobilelor care fac obiectul notificării formulate de recurentul reclamant a fost abuzivă pentru că, deşi Decretul nr. 223/1974 folosea noţiunea înstrăinare, transferul dreptului de proprietate nu se realizează printr-un act care să exprime voinţa proprietarului de a înstrăina imobilul. Proprietarul nu putea înstrăina imobilul unei alte persoane cu scopul de a obţine un preţ corespunzător deoarece, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, dacă înstrăinarea construcţiei se făcea în alt mod decât cel stabilit de art. 2 din Decret, în scopul eludării prevederilor decretului, actul de înstrăinare era nul de drept.
S-au reţinut a fi întemeiate criticile formulate de reclamant şi de Primăria municipiului Alba Iulia cu referire la modul de stabilire a măsurilor reparatorii.
Astfel, s-a constatat că în cauză au fost aplicate greşit prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data soluţionării acţiunii şi a apelurilor, fără ca situaţia de fapt să fie pe deplin stabilită.
Unul din cazurile în care măsurile-reparatorii se acordau numai prin echivalent era cel prevăzut de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, însă aplicarea prevederilor acestui text trebuia să se facă cu observarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) care reglementau expres restituirea în natură a terenului pe care s-au edificat construcţii neautorizate după data de 1 ianuarie 1990 sau construcţii uşoare ori demontabile autorizate sau neautorizate, indiferent de data executării lor.
De aceea faţă de cererea reclamantului ca expertul-să stabilească dacă noile construcţii au fost edificate ulterior anului 1990 şi dacă au existat aprobările necesare, de constatarea expertului că nu s-au găsit aprobări pentru efectuarea lucrărilor şi de faptul includerii în suprafaţa nou construită a şoproanelor obţinute prin montarea unei copertine metalice lângă peretele lateral trebuia suplimentat probatoriul cu înscrisuri şi completarea expertizei ori efectuarea unei noi expertize, pentru a se stabili când au fost executate construcţiile noi, dacă au fost autorizate şi dacă parte din ele sunt uşoare sau demontabile, în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Numai prin stabilirea acestor împrejurări era posibil sa se hotărască dacă imobilul transformat este nou în raport cu cel preluat şi să se stabilească măsurile reparatorii la care este îndreptăţit recurentul reclamant.
Art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, se arată în decizie, este abrogat, însă prin Titlul 1 art. 1 pct. 42 din Legea nr. 247/2005 a fost introdus art. 19, invocat de recurenţi
Prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, sunt de imediată aplicare, iar art. 19, în alin. (1), stabileşte dreptul persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent, în raport cu aria desfăşurată a noilor corpuri care se determină cu luarea în considerare a prevederilor art. 10 alin. (3) din lege.
În alin. (2), art. 19 reglementează însă în mod expres un caz de restituire în natură. Textul se referă la situaţia construcţiilor cărora după preluarea abuzivă li s-au adăugat pe orizontală sau pe verticală corpuri de sine.
Pentru această situaţie, textul prevede că foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie în natură suprafaţa deţinuta la data trecerii bunului în proprietatea statului împrejurările în raport de care se aplică prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, republicată, şi se stabilesc măsurile reparatorii la care este îndreptăţit recurentul reclamant se pot stabili tot printr-o expertiză.
Recursul pârâtei SC I. SA s-a apreciat a fi nefondat deoarece acesta nu a justificat interes pentru a ataca cu apel sentinţa tribunalului.
Sub acest aspect instanţa de recurs a constatat că în cauză, în limita obiectului pricinii, aceasta a triumfat în conflictul cu reclamantul, faţă de care nu a fost obligată la executarea vreunei prestaţii, iar în calitatea sa de intimată poate invoca mijloace de apărare în propriul interes. De aceea, împrejurările invocate de recurentă nu justificau interesul acesteia pentru folosirea căii de atac a apelului.
S-a recomandat instanţei de trimitere ca în rejudecare să aibă în vedere mijloacele de apărare invocate de părţi şi să administreze probele necesare stabilirii măsurilor reparatorii la care este îndreptăţit reclamantul în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel alba Iulia, învestită cu rejudecarea apelurilor declarate de reclamant şi de Primăria municipiului Alba Iulia, prin Decizia nr. 23 A din 20 februarie 2009 a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale; a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamant; a admis apelul reclamantului şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis acţiunea, constatând că imobilul înscris în C.F. nr. 2915 Alba Iulia, nr.top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1 şi 436/1 în suprafaţă de 1041 mp, C.F. nr. 239/II Alba Iulia nr.top 434/1/1 în suprafaţă de 353 mp şi C.F. nr. 2792 Alba Iulia nr.top 431/2 şi 432/2 în suprafaţă de 1457 mp a fost preluat abuziv de stat; a fost anulată dispoziţia nr. 367/2003 emisă de Primăria municipiului Alba Iulia; a restituit reclamantului în natură imobilul arătat, cu obligarea pârâţilor la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului; a dispus întabularea în cartea funciară; apelul declarat de Primăria municipiului alba Iulia a fost respins, iar pârâţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, pentru considerentele ce urmează.
Curtea a reţinut că, prin Decizia de casare,instanţa de recurs a stabilit că preluarea imobilului în litigiu de către stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 a fost una abuzivă pentru că deşi decretul folosea noţiunea de înstrăinare, transferul dreptului de proprietate nu se realiza printr-un act care să exprime voinţa proprietarului de a înstrăina imobilul. În baza acestui act normativ se realiza o vânzare forţată către stat iar preluarea imobilului se făcea cu plata unei despăgubiri stabilite conform dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 4/1973, proprietarul neavând posibilitatea de a înstrăina imobilul şi de a obţine un preţ corespunzător.
Aceste constatări ale instanţei de control judiciar confirmă reţinerile primei instanţe în sensul că prevederile Decretului nr. 223/1974 erau contrarii Constituţiei din 1965 şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi, în acelaşi timp, justifică soluţia respingerii cererii de sesizare a instanţei de contencios administrativ, reclamantul neavând nici un interes în a solicita constatarea nelegalităţii actului menţionat.
Astfel s-a constatat că actul de preluare, respectiv Decizia nr. 362/1977 a fostului Consiliu Popular al jud. Alba, emis în baza unui decret care încălca normele în vigoare la acea dată referitoare la garantarea dreptului de proprietate este lovit de nulitate absolută şi că imobilul supus discuţiei a fost preluat abuziv de stat.
Aşa cum a rezultat din extrasele de carte funciară, imobilele care constituie obiect al notificării formulate de reclamant înscrise în C.F. nr. 2915 Alba Iulia nr. top 434/2/1/1/1, 434/2/1/2/1/1, 434/1/3/1, 435/1, 436/1, C.F. nr. 239 Alba Iulia nr. top 434/1/1 şi C.F. 2792 Alba Iulia nr. top 431/2 şi 432/2 se află în prezent în proprietatea statului român.
SC I. SA deţine imobilul în calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere încheiat cu Primăria municipiului Alba Iulia.
Această societate a deţinut imobilul cu acest titlu încă de la data când proprietar al imobilului era reclamantul.
Expertiza tehnică întocmită în cauză a relevat faptul că Statul Român a preluat de la reclamant terenul în anul 1977 împreună cu următoarele construcţii: atelier tâmplărie manuală, casa de locuit cu târnaţ, atelier tâmplărie-vopsitorie, garaj, şoproane (demolate), respectiv 932,43 mp suprafaţă construită (f. 397 vol. III dos. apel).
Pe terenul în discuţie, societatea chiriaşă a edificat, atât anterior anului 1990 cât şi după această dată, construcţii definitive în suprafaţă de 834, 54 mp şi construcţii uşoare, demontabile în suprafaţă de 611,15 mp (f.398 vol. III dos. apel).
În raport cu această stare de fapt, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma aflată în vigoare la data introducerii acţiunii potrivit căreia imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesii cui se află în prezent se restituie în natură în starea în are se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini dar şi dispoziţiile art. 20 alin. (1) care prevăd că imobilele, terenuri şi construcţii,preluate în mod abuziv indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comerciali la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau orice alta persoană juridică vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură.
Aceste dispoziţii legale, excluzând incidenţa art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, justifică soluţia restituirii în natură a imobilului.
O astfel de soluţie nu este de natură să ducă la îmbogăţirea fără justa cauză a reclamantului deoarece, pe calea unei acţiuni distincte şi în acord cu normele de drept comun, pârâta SC I. SRL are posibilitatea să-şi valorifice pretenţiile constând în contravaloarea construcţiilor noi sau a îmbunătăţirilor aduse imobilului prezent, eventual putând solicita şi un drept de retenţie.
Nici împrejurarea că pârâta SA I. SRL nu ar mai avea acces la imobilele din C.F. nr. 24680 şi 4828/A Alba Iulia nu se poate constitui într-un impediment la restituirea în natură deoarece societatea pârâtă are deschisă o acţiune în stabilirea unei servituţi de trecere în condiţiile prevăzute de codul civil.
Cu privire la apelul Primăriei municipiului Alba Iulia s-a reţinut că asupra celor două motive de apel invocate s-a pronunţat deja instanţa de recurs care a stabilit că, pe de o parte, posibilitatea acordării măsurii reparatorii prin echivalent rezultă din conţinutul art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi că, pe de altă parte, reglementarea de la pct. 1.4 lit. B) din normele metodologice contravine dispoziţiilor legii.
Cererea de lămurire şi completare a dispoziţiilor deciziei nr. 23/A din 20 februarie 2009 formulată de reclamant a fost respinsă prin Decizia nr. 107/A din 29 mai 2009, instanţa reţinând, în esenţă, că prin cererea de chemare în judecată petentul a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect: anularea dispoziţiei nr. 367 din 23 mai 2003 a Primăriei Municipiului alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977 a fostului Consiliu Popular al judeţului Alba; constatarea că imobilul înscris în C.F. 2915 Alba Iulia şi C.F. 2792 Alba Iulia au fost preluate abuziv în proprietatea statului, obligarea pârâtului să recunoască dreptul de proprietate şi întabularea în cartea funciară.
Instanţa s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere astfel cum au fost formulate de petent şi în conformitate cu prevederile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., respectiv cu principiul disponibilităţii.
Reclamantul nu a solicitat instanţei să se constate că imobilele au fost preluate fără titlu valabil, ci a solicitat constatarea preluării abuzive, dispoziţie cuprinsă în hotărârea ce s-a solicitat a fi îndreptată şi completată.
Prin urmare, susţinerile petentului referitoare la considerentele deciziei din care rezultă preluarea fără titlu este fără relevanţă juridică faţă de textele legale analizate.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul şi pârâţii consiliul local al municipiului Alba Iulia şi SC I. SA.
- Reclamantul critică Decizia nr. 23/A/2009 în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., deoarece în hotărâre nu s-a specificat natura preluării abuzive, ca fiind fără titlu valabil.
Se apreciază incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. întrucât actul pe care s-a întemeiat preluarea abuzivă este lovit de nulitate absolută, preluarea fiind fără titlu valabil.
- Primăria municipiului Alba Iulia şi Consiliul local al municipiului Alba, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia pentru nelegalitate, pentru că recurentele nu au calitate procesuală pasivă conform dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Un alt motiv de recurs se referă la greşita restituire în natură a imobilului întrucât reclamantul a emigrat în Israel, primind şi despăgubiri, restituirea în natură fiind oricum condiţionată de restituirea sumelor primite drept despăgubiri, potrivit dispoziţiilor art. 12, art. 21 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001. Tot sub aspectul greşitei restituiri în natură se arată că din 1970 şi până în prezent au fost edificate construcţii definitive cu o suprafaţă de 837 mp, conform raportului de expertiză, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 19 din această lege.
- SC I. SA critică Decizia în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. pentru motivele ce urmează:
Instanţa de apel nu s-a pronunţat în contradictoriu cu toate părţile din proces, respectiv Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul judeţean Alba şi U.J.J.C. Alba, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta învederează că au fost încălcate dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu au fost încuviinţate obiecţiunile la raportul de expertiză efectuat în cauză, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanţa nu a administrat proba cu expertiză dispusă de Înalta Curte pentru a se verifica incidenţa dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 247/2005 în sensul stabilirii că noile corpuri de clădire însumează peste 100% din aria desfăşurată a construcţiilor iniţiale.
Instanţa de apel, aplică nelegal dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, texte de lege ce exclud incidenţa art. 18 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta descrie în motivarea recursului situaţia de fapt a contractului de închiriere, încheiat iniţial cu reclamantul, evoluţia edificării construcţiilor şi a caracterului definitiv al acestora. Totodată se arată că restituirea în natură a bunului ar determinarea concedierea multor salariaţi şi chiar falimentul societăţii.
Se învederează că suprafaţa preluată de la reclamant este de 717,75 mp construcţii definitive şi 210 mp construcţii uşoare demontabile, iar suprafaţa construită de chiriaş este de 837,54 mp construcţii definitive şi 591 mp construcţii apreciate eronat de expert ca fiind uşoare, demontabile.
Reclamantul, prin întâmpinarea formulată în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursurilor declarate de pârâţi.
U.J.C.C. Alba invocă nulitatea recursului declarat de reclamant întrucât a fost formulat de mandatarul reclamantului în nume propriu.
- Susţinerea este nefondată deoarece calea de atac a fost declarată de mandatarul reclamantului în numele şi pentru acesta, aşa cum rezultă din cererea de recurs aflată la fila 11.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Înalta Curte va constata caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.
- Alin. (6) al art. 129 C. proc. civ. obligă judecătorii să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Instanţa, admiţând apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 198/2004 pronunţată de Tribunalul Alba şi schimbând hotărârea primei instanţe, s-a pronunţat strict asupra capetelor de cerere formulate de reclamant şi anume: anularea dispoziţiei nr. 367 din 23 mai 2003 a Primăriei municipiului Alba Iulia; anularea deciziei nr. 362/1977 a fostului Consiliu popular al judeţului Alba; constatarea că imobilul înscris în C.F. 2915 Alba Iulia şi C.F. 2792 Alba Iulia au fost preluate abuziv în proprietatea statului şi, obligarea pârâtului să recunoască dreptul de proprietate şi întabularea în C.F.
Aşadar, cum instanţa de apel, cu respectarea principiului disponibilităţii, s-a pronunţat doar asupra a ceea ce s-a cerut , criticile referitoare la nepronunţarea asupra modalităţii de preluare abuzivă a imobilului, sunt nefondate, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nefiind incident în cauză.
Recurentul indică şi pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., motiv de modificare fără suport întrucât dispoziţiile se referă la încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, ori în cauză instanţa nu a fost învestită cu o atare cerere.
Nici dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs nu rezultă încălcarea vreunei dispoziţii de drept material, ci doar nepronunţarea asupra cererii referitoare la preluarea imobilului fără titlu.
- Criticile formulate de Primăria municipiului Alba Iulia şi Consiliul local al municipiului Alba Iulia au drept obiect lipsa calităţii procesuale pasive a celor doi recurenţi şi greşita restituire în natură a imobilului notificat sub două aspecte: 1. reclamantul care nu mai are cetăţenie română, a fost despăgubit de Stat urmare a emigrării în Israel, despăgubiri ce nu au fost restituite; 2.chiriaşul a ridicat construcţii definitive pe o suprafaţă de 837,54 mp, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001.
- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a fost modificată şi completată prin multiple acte normative: OG nr. 7/2001, OUG nr. 145/2001, OUG nr. 175/2001, Legea nr. 426/2002, OUG nr. 184/2002, OUG nr. 10/2003, Legea nr. 289/2003, Legea nr. 48/2004, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 209/2005, Legea nr. 263/2006, Legea nr. 74/2007, Legea nr. 1/2009 şi Legea nr. 302/2009.
Cât priveşte unitatea deţinătoare a bunului deţinut de o autoritate a administraţiei publice, aceasta a fost indicată prin Legea nr. 247/2005 ca fiind unitatea administrativ-teritorială prin titlul I al art. 1 pct. 49 din Legea nr. 247/2005 [art. 22 alin. (3)].
Însă, la data formulării cererii de chemare în judecată, 3 iulie 2003, în art. 20 alin. (3) (în prezent art. 22) se folosea noţiunea de primărie („în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită").
Inconsecvenţa legiuitorului în clarificarea entităţii ce deţine bunuri pentru Stat, aflate sub incidenţa Legii nr. 10/2001, nu poate afecta dreptul persoanei îndreptăţite la repararea prejudiciului suferit urmare a preluării abuzive a imobilului.
Cum la data introducerii acţiunii primăria era identificată ca fiind unitatea deţinătoare, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Primăria Alba Iulia este nefondată.
Consiliul local, conform art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, este organul deliberativ care aprobă actele de dispoziţie asupra bunurilor aflate în patrimoniul municipiului Alba Iulia, atribuţie ce îi conferă calitate procesuală şi în litigiile prin care se dispune restituirea în natură a bunului.
Criticile referitoare la greşita restituire în natură pentru că reclamantul a fost despăgubit de Statul român la momentul emigrării în Israel nu pot fi primite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia de casare, a statuat cu putere de lucru judecat, calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul art. 13 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recurenţii invocă, pe fondul cauzei, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 19 din lege întrucât locatarul a edificat construcţii, din 1970 şi până în prezent, pe o suprafaţă de 837,54 mp precum şi faptul că restituirea în natură ar conduce la falimentul societăţii comerciale ce ocupă imobilul în temeiul unui contract de închiriere.
Legea nr. 10/2001 instituie la art. 1 alin. (1), (7) şi (9) principiul prevalenţei restituirii în natură a bunului preluat abuziv, cu excepţiile prevăzute în lege, printre ele aflându-se şi situaţia reglementată de art. 19 alin. (1) referitoare la imobilele-construcţii cărora le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial.
Instanţa de apel, în respectarea dispoziţiilor instanţei de casare, a dispus completarea probatoriului pentru a se stabili când au fost executate construcţiile noi, dacă au fost autorizate şi dacă parte din ele sunt uşoare sau demontabile în sensul art. 10 alin. (3) din lege.
Potrivit acestui din urmă text se restituie în natură şi terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
Conform raportului de expertiză tehnică, coroborat cu contractul de închiriere nr. 10397 din 1 iulie 1974, construcţiile ce au aparţinut proprietarilor au avut o suprafaţă totală de 967,33 mp.
În 1977 imobilul a fost preluat de Statul român construcţiile fiind în suprafaţă de 932,43 mp.
Societatea chiriaşă a edificat construcţii definitive în suprafaţă de 834,54 mp şi construcţii uşoare, demontabile în suprafaţă de 611,15 mp.
Drept urmare, cum suprafaţa construcţiilor definitive este mai mică decât suprafaţa construcţiilor preluate de la proprietari şi faţă de împrejurarea că legiuitorul a dispus restituirea şi a terenurilor pe care se află construcţii uşoare, demontabile, instanţa de apel, stabilind corect situaţia de fapt, a aplicat corespunzător dispoziţiile legale aplicabile cauzei.
Aspectele socio-economice invocate de recurentă exced dispoziţiilor legii de reparaţie, nereprezentând în concepţia legiuitorului motiv de neaplicare a principiului restituirii în natură a imobilului notificat.
- SC I. SA, invocă încălcarea dispoziţiilor art. 105 C. proc. civ. întrucât Decizia nu s-a pronunţat în contradictoriu cu toate părţile din proces.
Critica este nefondată întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ. declară nule actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale numai dacă prin acesta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
În cauza de faţă, omisiunea de pronunţare în contradictoriu şi cu pârâţii-intimaţi U.J.C.C. Alba, Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul judeţean Alba, părţi în sarcina cărora instanţa nu a stabilit vreo obligaţie, nu a produs recurentei nicio vătămare.
Recurentul invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. deoarece nu a încuviinţat obiecţiunile sale la raportul de expertiză.
Cele arătate de recurentă nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cât timp, aşa cum s-a arătat, instanţa a dispus şi administrat probele ordonate prin Decizia de casare, criticile putând constitui, eventual, motive de netemeinicie şi nu de nelegalitate astfel cum dispune alin. (1) al art. 304 C. proc. civ.
SC I. SA, chiriaş iniţial al proprietarilor tabulari şi, ulterior, al Statului român, invocă, de asemenea, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, motiv comun cu cel al unităţii deţinătoare.
Motivul de modificare a fost deja analizat, aşa încât nu se impune reanalizarea criticii.
Recurenta, osebit de entitatea deţinătoare , în motivarea căii de atac, dezvoltă, până la detalii fără semnificaţie juridică, - construcţiile edificate pe terenuri ce nu au aparţinut proprietarului, necesitatea mutării fabricii ori a concedierii mai multor salariaţi - imposibilitatea restituirii în natură.
Aşa cum de altfel s-a arătat consecinţele economice şi sociale ale legii de reparaţie ce decurg din restituirea în natură a bunurilor aflate în detenţia unui locatar nu constituie în accepţiunea legiuitorului motiv de neaplicare a principiului prevalenţei restituirii în natură a bunului preluat abuziv în perioada de referinţă înscrisă în Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul I.E. şi de pârâţii Consiliul local al municipiului Alba Iulia, Primăria municipiului Alba Iulia şi SC I. SA Alba Iulia împotriva deciziei nr. 23/A din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4290/2010. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4271/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
