ICCJ. Decizia nr. 4271/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4271/2010
Dosar nr. 42416/3/2007
Şedinţa publică din 7 septembrie 2010
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 29 noiembrie 2007, contestatorii V.D.G.M. şi C.A. au formulat contestaţie în contradictoriu cu intimata A.V.A.S., prin care au solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 348 din 23 octombrie 2007 a A.V.A.S. şi obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii, prin care să fie propuse concret măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă de 9.629 mp şi construcţiile ce se găsesc pe acesta la data preluării, fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 174 A din 28 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost anulată dispoziţia nr. 199 din 1 aprilie 2004 emisă cu privire la imobilul mai sus arătat şi că, Decizia 348 din 23 octombrie 2007 emisă de intimată nu prevede în concret, propunerea de despăgubiri ci reia dispozitivul deciziei civile nr. 174 A din 28 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Prin Decizia civilă nr. 1882 din 17 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondată contestaţia formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia civilă nr. 391 A din 18 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorii V.D.G.M. şi C.A., pentru următoarele argumente.
Prin Decizia nr. 174 A din 28 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-a admis apelul contestatorilor împotriva sentinţei nr. 1397 din 30 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de aceştia împotriva deciziei nr. 199 din 1 aprilie 2005 emisă de A.V.A.S. în temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanţa de control judiciar a schimbat sentinţa, a admis contestaţia, a dispus anularea deciziei sus-menţionate şi a obligat intimata A.V.A.S. să emită o nouă decizie în favoarea contestatorilor prin care să propună acestora măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă de 9.629 mp şi construcţiile aferente la data preluării.
Prescripţia dispozitivului deciziei pronunţate de instanţa de judecată cu caracter irevocabil se regăseşte în cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 348 din 23 octombrie 2007 emisă de A.V.A.S., care face obiectul acestei contestaţii.
Astfel, nu se poate reţine că au fost greşit aplicate şi interpretate dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, cum au susţinut apelanţii.
Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv a fost reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 16 alin. (1) şi (2) capitolul V făcând vorbire despre procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Legiuitorul a operat distincţia între notificările care erau deja soluţionate la data intrării în vigoare a legii – Legea nr. 247/2005, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziţii a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubiri [art. 16 alin. (1)] şi notificările care nu erau soluţionate în această modalitate şi în legătură cu care s-a reglementat [art. 16 alin. (2)] înaintarea acestora la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În cauză este incidentă cea de-a doua teză în discuţie, astfel încât nu se poate aprecia că reparaţia propusă nu este efectivă, concretă, de vreme ce urmează dispoziţiile legale menţionate.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. pentru argumentele ce urmează:
Decizia instanţei de apel are argumentări contradictorii, ambigue, deoarece Decizia nu conţine în concret vreo propunere de despăgubire ci reia dispozitivul deciziei civile nr. 174 A din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Instanţa a reţinut că „prescripţia dispozitivului deciziei pronunţate cu caracter irevocabil se regăseşte în cuprinsul dispozitivului deciziei contestate", reţinere corectă însă fără modalitate concretă de soluţionare a notificării.
Sub aspectul încălcării dispoziţiilor legale se arată că procedura reglementată de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se referă la un mecanism nefuncţional întrucât după parcurgerea procedurii judiciare trebuie să urmeze o nouă etapă administrativă în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Contestatorii sunt în imposibilitate de a-şi valorifica dreptul subiectiv şi se găsesc într-o stare de incertitudine reală cu privire la dreptul lor care tinde să devină iluzoriu şi lipsit de conţinut astfel cum de altfel apreciază şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la Fondul Proprietatea.
Analizând Decizia prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept incidente în cauză, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al căii de atac pentru argumentele ce succed:
- Decizia nr. 348 din 23 octombrie 2007 a fost emisă de intimată în executarea dispozitivului deciziei civile nr. 174 A din 28 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, hotărâre judecătorească prin care s-a dispus anularea dispoziţiei iniţiale emisă de intimată în temeiul legii speciale pentru soluţionarea notificării formulate de recurenţi, având drept obiect imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă de 9629 mp şi construcţiile ce se găseau pe acesta la data preluării.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin hotărârea arătată, a obligat intimata să emită în favoarea contestatorilor V.D.G.M. şi C.A.M.M. o nouă decizie prin care să se propună acestora măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul descris mai sus.
Din motivarea aceleiaşi decizii, ce are putere de lucru judecat împreună cu dispozitivul, rezultă că operaţiunea de stabilire a despăgubirilor urmează a se desfăşura conform procedurii sociale prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei în justiţie şi modificarea altor legi speciale.
Aşadar, entitatea obligată să se pronunţe în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a făcut altceva decât să execute dispoziţiile irevocabile ale unei hotărâri judecătoreşti.
Drept urmare, Decizia administrativă emisă în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, nu poate să cuprindă altceva decât ceea ce a statuat instanţa cu putere de lucru judecat.
- Din expunerea rezumativă a cursului procesului desfăşurat în etapa procesuală a apelului rezultă că instanţa de apel şi-a motivat Decizia cu referire la textele de lege incidente în cauză, respectiv art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, precum şi cele cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, motivând logic şi coerent soluţia adoptată, făcând distincţia necesară între categoria de măsuri reparatorii care se acordă prin decizie şi cele care se acordă conform Legii nr. 247/2005.
Sub acest aspect se constată că Decizia pronunţată în apel respectă dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că sunt arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
- Recurenţii invocă şi incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât Legea nr. 247/2005 impune contestatorilor parcurgerea unei alte etape administrative urmată de o nouă etapă judiciară în situaţia în care recurenţii s-ar declara nemulţumiţi de modul de soluţionare a dosarului de către Comisie.
Legiuitorul român are libertatea de a alege modalitatea de reglementare, de a stabili termenele şi procedurile prin care persoanele îndreptăţite pot fi despăgubite pentru prejudiciul suferit ca urmare a preluării abuzive a imobilului înscris în notificare, procedură stabilită prin Legea nr. 10/2001 şi apoi prin Legea nr. 247/2005.
Prin intermediul primei legi, recurenţilor li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite la acordarea de reparaţii, urmând ca prin intermediul Legii nr. 247/2005 să se stabilească modalitatea concretă de acoperire a prejudiciului.
Dat fiind parcursul procesual iniţial, concretizat prin Decizia mai sus amintită, necontestată prin exercitarea căii de atac a recursului, recurenţii nu pot pretinde în procesul de faţă înscrierea altor dispoziţii decât cele iniţial date şi aceasta pentru a nu se înfrânge puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti.
Criticile referitoare la nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea, la absenţa unei indemnizaţii concrete acordate pentru proprietatea preluată în mod abuziv, nu pot fi primite urmare a faptului că recurenţii au fost de acord cu modalitatea de reparaţie acordată de entitatea deţinătoare şi anume prin intermediul procedurii stabilite de Legea nr. 247/2005 cât timp Decizia Curţii de Apel, secţia civilă, nr. 348 din 23 octombrie 2007, prin care a fost stabilită această modalitate de reparaţie, nu a fost contestată de persoanele îndreptăţite prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, aşa cum de altfel s-a mai arătat.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, reţinând că nu sunt incidente motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.A.V. şi V.D.G.M. împotriva deciziei nr. 391/A din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4282/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3927/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
