ICCJ. Decizia nr. 394/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 394/2010
Dosar nr. 1786/1/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii P.R. şi S.G. au chemat în judecată pe pârâtele SC E. SA Prahova, Primăria municipiului Ploieşti, A.P.A.P.S. Bucureşti şi SIF Muntenia, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să fie constatată nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare a imobilului situat în municipiul Ploieşti, şi să fie obligate pârâtele să le restituie în natură imobilul (teren şi construcţii), iar brutăria să fie repusă în stare de funcţionare.
Prin sentinţa nr. 745 din 19 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia civilă, au fost respinse excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâte, precum şi acţiunea, astfel cum a fost precizată.
După două cicluri procesuale, prin Decizia nr. 219 din 30 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au fost admise excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei municipiului Ploieşti, precum şi apelul declarat de contestatorii P.R. şi S.G. şi a fost schimbată în tot sentinţa tribunalului, în sensul că a fost admisă acţiunea şi a fost dispusă restituirea în natură către contestatori a terenului în suprafaţă de 1671 mp şi a construcţiilor situate pe acesta, din Ploieşti, judeţul Prahova.
Înţelesul dispozitivului deciziei a fost lămurit, prin încheierea din 9 decembrie 2008 a aceleiaşi instanţe, în sensul că a fost dispusă restituirea imobilului de către pârâta SC E. SA Ploieşti.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâtele Primăria municipiului Ploieşti, SC E. SA Ploieşti şi A.V.A.S.
Prin recursul său, Primăria municipiului Ploieşti a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă.
Pârâta SC E. SA Ploieşti şi-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că nu au fost respectate dispoziţiile cuprinse în Decizia de casare nr. 6804 din 18 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; că instanţa de trimitere a respins greşit probele cu înscrisuri şi expertiză tehnică, încălcându-i astfel dreptul la apărare; că reclamanţii nu şi-au dovedit calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 şi nici în întinderea dreptului de proprietate; că imobilul nu poate fi restituit în natură, fiind integral privatizată, iar construcţiile nefiind identice cu cele preluate în baza Legii nr. 119/1949 şi că ele ocupă integral terenul a cărui restituire a fost solicitată.
Prin recursul declarat, încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă, neputând restitui în natură terenul şi construcţiile ce formează obiectul litigiului.
Recursurile vor fi admise, pentru considerentele ce vor urma.
Prin Decizia atacată cu cele trei recursuri, curtea de apel a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1671 mp, fără a-l individualiza prin menţionarea vecinătăţilor şi a construcţiilor aflate pe el, fără a preciza numărul construcţiilor, compunerea şi afectaţiunea lor, ceea ce constituie o nepronunţare în totalitate asupra obiectului acţiunii.
Pe de altă parte, conform art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Or, în prezenta cauză, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite.
Pârâta SC E. SA Ploieşti a susţinut că imobilul nu poate fi restituit în natură deoarece construcţiile nu sunt identice cu cele preluate prin Legea nr. 119/1949 şi că acestea ocupă integral imobilul.
Totodată, în cauză, din expertizele efectuate în primă fază procesuală nu rezultă suficiente elemente pentru individualizarea terenului prin vecinătăţi, a construcţiilor, stabilirea compunerii, afectaţiunii lor şi a existenţei acestora la data preluării de către stat.
Pentru lămurirea acestor aspecte era necesară administrarea, chiar şi din oficiu, a probelor cu expertize tehnice referitoare la teren şi la construcţii, probe greşit respinse de instanţa de apel, chiar dacă în cea de-a doua decizie de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, nu s-a făcut referire la aceste probe, instanţa de trimitere putând administra orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
În consecinţă, recursurile urmează a fi admise, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată Decizia curţii de apel, astfel cum a fost îndreptată şi a fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru completarea probelor cu cele două expertize la care s-a făcut referire, precum şi a oricăror alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.
Având în vedere motivele ce determină casarea deciziei, urmează a fi analizate, cu ocazia rejudecării, celelalte critici formulate de recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele A.V.A.S., Primăria municipiului Ploieşti şi SC E. SA împotriva deciziei nr. 219 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 decembrie 2008 a aceleiaşi instanţe, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 395/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 393/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
