ICCJ. Decizia nr. 405/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 405/2010
Dosar nr. 40198/3/2007
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 16 noiembrie 2007, H.M. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 8986 din 30 octombrie 2007 a Primarului general al municipiului Bucureşti, care este lovită de nulitate absolută şi prin care s-a respins cererea reclamantului pentru restituirea în natură a terenului curţii imobilului din Bucureşti, şi totodată s-au revocat dispoziţiile anterioare, nr. 7411 din 12 februarie 2007, nr. 8713 din 28 august 2007 şi nr. 8714 din 28 august 2007 şi s-a dispus reintrarea imobilului în suprafaţă de 279 mp în proprietatea statului. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1480 din 23 septembrie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul H.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul general al municipiului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că dispoziţia nr. 8986 din 30 octombrie 2007 nu este lovită de motivul de nulitate absolută prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât revocarea dispoziţiei s-a făcut în baza sentinţei civile nr. 9928 din 8 decembrie 2005 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, anterioară emiterii dispoziţiei nr. 8986 din 30 octombrie 2007.
Prin Decizia nr. 346 din 22 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea de apel formulată de reclamantul H.M. împotriva sentinţei tribunalului în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti. A schimbat în totalitate sentinţa şi a admis cererea formulată de reclamant împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti.
S-a reţinut că potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Decizia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra respectivului imobil, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu, neputând fi modificată chiar de persoana care a emis-o. Prin revocarea propriilor decizii, Municipiul Bucureşti a acţionat fără niciun temei legal şi a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, neavând relevanţă aspectul că printr-o sentinţă de partaj pronunţată la data de 8 decembrie 2005, pârâtul pierduse dreptul de proprietate asupra terenului restituit reclamantului în favoarea unor terţi.
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general, întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A arătat că având în vedere sentinţa civilă nr. 9928 din 8 decembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, se impunea revocarea celor trei dispoziţii prin care reclamantului i s-a restituit în natură un imobil construcţie şi teren în suprafaţă de 180,91 mp şi i s-a stabilit dreptul la despăgubiri pentru bunurile ce nu pot fi restituite în natură. Întrucât cele trei dispoziţii au fost emise de Primăria municipiului Bucureşti, revocarea acestora nu putea fi decât atributul aceleiaşi entităţi emitente, sugestia instanţei de apel în sensul că o decizie poate fi modificată doar pe cale judiciară neputând avea susţinere în prezenta cauză întrucât instituţia pârâtă nu putea formula o acţiune de nulitate a dispoziţiilor emise invocându-se propria turpitudine.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce se vor prezenta în continuare.
Prin dispoziţia nr. 8986 din 30 octombrie 2007 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti, având în vedere sentinţa civilă nr.9928 din 8 decembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, prin care se dispune ieşirea din indiviziune a părţilor şi atribuirea în deplină proprietate şi posesie numiţilor M.I.L. şi M.F.G., a terenului în suprafaţă de 270,30 mp situat în Bucureşti, şi în baza căreia a fost emisă dispoziţia Primarului general nr. 1175 din 3 august 2006, s-au respins cererile privind restituirea în natură a imobilului formulate de H.M., deoarece este vândut în baza Legii nr. 112/1995. S-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul menţionat compus din teren în suprafaţă de 270 mp şi construcţie demolată persoanei îndreptăţite H.M. S-au revocat dispoziţiile Primarului general nr. 7411 din 12 februarie 2007, nr. 8713 din 28 august 2007 şi nr. 8714 din 28 august 2007. S-a precizat că actele încheiate în baza dispoziţiilor revocate îşi încetează valabilitatea şi imobilul reintră în proprietatea statului.
Problema de drept care se pune în speţă este calificarea naturii juridice a dispoziţiei emisă de primar în reglementarea cuprinsă în Legea nr. 10/2001.
Dacă în dreptul administrativ, regula generală este revocabilitatea actelor administrative, există totuşi şi excepţii în sensul că unele acte au un caracter irevocabil sau devin irevocabile, şi anume: actele administrative jurisdicţionale, actele administrative pe baza cărora s-au format raporturi juridice de altă natură, respectiv civile, de muncă, de dreptul familiei, etc., actele administrative care au generat drepturi subiective garantate prin lege prin stabilitatea lor şi actele administrative realizate material.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie.
Actele de drept administrativ, aşa după cum arată şi denumirea lor, generează în primul rând raporturi de drept administrativ, existând o legătură indisolubilă între natura actului juridic şi respectiv raportul juridic generat. Raporturile administrative sunt acele raporturi juridice formate în cadrul şi pentru realizarea activităţii executive care au la bază subordonarea, în temeiul puterii de stat, a unuia din subiecţi faţă de celălalt.
Or, se reţine că dispoziţia nr.8986 din 30 octombrie 2007 emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti, nu reprezintă un act administrativ de autoritate, iar entitatea emitentă nu a acţionat în calitate de autoritate executivă, ci în calitate persoană juridică.
Pentru cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 346 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 42/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 409/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
---|