ICCJ. Decizia nr. 42/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 42/2010
Dosar nr. 14118/3/200.
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Galaţi l.
23 martie 2005, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 10 din 7 ianuarie 2005, emisă de aceasta, prin care i s-a respins notificarea înregistrată sub nr. 469/N/2001 cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale calităţii de moştenitor de pe urma defunctei D.E.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în calitate de moştenitoare a fostei proprietare, D.E., a notificat SC G. SA Galaţi în vederea acordării de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Galaţi, în care funcţionează unitatea nr. 2 Brutărie, aparţinând acestei societăţi cu capital integral privat, care a cumpărat acţiunile statului.
Prin sentinţa civilă nr. 988 din 13 iunie 2005, Tribunalul Galaţi a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâta A.V.A.S. şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 467 din 26 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată contestaţia, constatând că în cauză nu s-au administrat dovezi cu privire la calitatea de moştenitor a contestatoarei B.M. faţă de defunctul D.G.
Prin Decizia civilă nr. 798 din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantei, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 1793 din 4 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins contestaţia formulată în contradictoriu cu SC G. SA Galaţi ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a admis în parte contestaţia în contradictoriu cu A.V.A.S., anulând Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2005, emisă de aceasta şi obligând pârâta A.V.A.S. să propună acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în Galaţi, compus din teren în suprafaţă de 524,12 mp. şi construcţie, aflat în prezent în patrimoniul SC G. SA Galaţi, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 219 din 5 aprilie 2001, emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, adresată iniţial Prefecturii Judeţului Galaţi prin care a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat la adresa menţionată, ce a aparţinut autorului său D.G.
Această notificare a fost înaintată către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (în prezent A.V.A.S.), aceasta respingând notificarea prin Decizia contestată, pentru nedovedirea calităţii de moştenitor conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prima instanţă a reţinut că imobilul ce face obiectul notificării era în anul 1946 proprietatea defunctului D.G., după cum rezultă din certificatul eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie Galaţi sub nr. 1079 din 24 aprilie 1947, precum şi din certificatul eliberat de Primăria Municipiului Galaţi sub nr. 00914 din 27 septembrie 1946 şi a fost naţionalizat în baza Legii 119/1948, intrând în proprietatea fostei I.M.P. Galaţi, care a devenit ulterior SC G. SA Galaţi.
Legat de calitatea de moştenitoare a contestatoarei faţă de fostul proprietar al imobilului, tribunalul a constatat că acest aspect a fost dezlegat cu caracter obligatoriu de către instanţa de apel în primul ciclu procesual, aceasta reţinând că B.M. este moştenitoarea defunctului G.D.
Prima instanţă a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată şi că, în prezent, imobilul se regăseşte în patrimoniul unei societăţi comerciale integral privatizate la 10 februarie 2001, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (3) din lege, impunându-se acordarea de despăgubiri.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta A.V.A.S., fără a-l motiva.
Prin Decizia civilă nr. 405 din 16 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, soluţionând apelul în condiţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., l-a respins ca nefondat.
S-a reţinut, în esenţă, că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri pentru imobilul în discuţie, naţionalizat conform Legii nr. 119/1948, în condiţiile art. 1 şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta A.V.A.S., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, pârâta recurentă a susţinut că, în cadrul procedurii administrative, a soluţionat şi a emis Decizia motivată privind notificarea reclamantei potrivit actelor depuse de aceasta, dosarul nefiind completat cu toate actele doveditoare în condiţiile art. 22 şi urm. din Legea nr. 10/2001 republicată.
S-a învederat de către recurentă că se află încă în termenul legal de analiză a notificării şi este necesară efectuarea demersurilor de către reclamantă pentru completarea dosarului administrativ, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, fiind obligatorie parcurgerea procedurii prealabile instituite prin art. 29 din lege.
O altă critică a arătat faptul că A.V.A.S. nu mai are competenţa de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de a propune acordarea acestora în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituţiei competente – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Ultimul motiv de recurs s-a referit la faptul că, din actele dosarului, nu rezultă dacă imobilul-construcţii exista fizic la momentul notificării, această distincţie fiind necesară, întrucât dacă a fost demolat, competenţa soluţionării notificării ar reveni primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul, şi nu A.V.A.S.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de pârâta recurentă, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.:
Prin Decizia contestată nr. 10 din 6 ianuarie 2005, A.V.A.S. a respins notificarea reclamantei B.M. pentru nedepunerea actelor referitoare la calitatea de moştenitor a notificatoarei, conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În dovedirea calităţii sale de moştenitoare a foştilor proprietari, reclamanta a depus la dosarul administrativ certificatul de moştenitor nr. 792 din 10 mai 1995, eliberat de notariatul de Stat Judeţean Galaţi de pe urma defunctei D.E., precum şi acte de stare civilă, printre care şi certificatul de căsătorie al acesteia cu D.G.
Pe parcursul soluţionării notificării în faza procedurii administrative prealabile, pârâta recurentă nu a solicitat reclamantei să-şi completeze dosarul cu acte în dovedirea calităţii de moştenitoare de pe urma defunctului D.G.
În conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma aplicabilă până la data 4 aprilie 2005, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi a celor care atestă calitatea de moştenitor, vor fi depuse ca anexe la notificare, odată cu aceasta, sau în termen de cel mult 18 luni, termen care a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001, OUG nr. 145/2001, OUG nr. 10/2001 şi Legea nr. 289/2003.
Cum textul nu conţine prevederi speciale în privinţa dovezilor şi termenului de depunere, s-a considerat că sunt aplicabile regulile dreptului comun.
În spiritul Legii nr. 10/2001, reglementare cu caracter reparatoriu, instanţele au încuviinţat în mod corect depunerea actelor doveditoare şi în faza judecătorească a procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Prin urmare critica recurentei în acest sens este nefondată, cu atât mai mult cu cât nu se mai contestă prin motivele de recurs nedovedirea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, această împrejurare fiind stabilită în mod irevocabil, cu putere de lucru judecat, prin Decizia nr. 798 din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în primul ciclu procesual.
Critica referitoare la lipsa de competenţă a A.V.A.S. în acordarea măsurilor reparatorii în echivalent este, de asemenea nefondată.
Prima instanţă nu a obligato pe pârâtă să acorde măsurile reparatorii, ci să propună acordarea acestora în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, astfel încât susţinerile recurentei sunt lipsite de suport şi nu se circumscriu soluţiei pronunţate.
Critica vizând împrejurarea că nu s-ar fi dovedit existenţa fizică a construcţiilor pe terenul în litigiu este, de asemenea, nefondată.
Aşa cum rezultă din adresa nr. 10325 din 16 octombrie 2008 a SC G. SA Galaţi, imobilul în litigiu, este compus din teren în suprafaţă de 524,12 mp pe care se află o construcţie de 288,23 mp, în care funcţionează Unitatea nr. 8 Brutărie, această societate deţinând şi titlul de proprietate seria M07/219 din 5 aprilie 2001 emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, iar dreptul real al acesteia fiind întabulat în C.F. nr. 20599 (filele 16-20 dosar fond).
De altfel, o astfel de susţinere, în sensul nedovedirii existenţei construcţiei pe terenul menţionat nu s-a formulat niciodată pe parcursul procesului, pârâta neinvocînd lipsa competenţei sale în soluţionarea notificării de vreme ce a soluţionat notificarea, respingând-o pentru alte considerente.
Mai mult acest ultim motiv de recurs nu poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, privind de fapt evaluarea probatoriului administrat în cauză, deci nu legalitatea, ci temeinicia hotărârii atacate.
Pentru toate aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 405 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 432/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 405/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
