ICCJ. Decizia nr. 432/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 432/2010
Dosar nr. 9801/117/2006
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj, secţia civilă, sub nr. 9801/117/2006 N.A. şi N.E.P. au acţionat în judecată Municipiul Cluj-Napoca prin primar şi pe R.D. şi R.A. pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa să îi oblige pe pârâţi să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. 22549 nr. top 56/1 şi rectificarea C.F. în sensul revenirii la situaţia anterioară înscrierii Statului Român.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au dobândit proprietatea imobilului în litigiu în temeiul actului autentic de vânzare-cumpărare nr. 61 din 05 ianuarie 1979 preluat în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, act normativ ce nu reprezintă un titlu valabil deoarece nu este în concordanţă cu Constituţia României din 1965 şi tratatele internaţionale la care România era parte la data preluării.
Prin sentinţa civilă nr. 4656/2003 rămasă irevocabilă s-a statuat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de Statul Român. Reclamanţii nu au putut iniţia procedura prevăzută de Legea nr. 112/1995 – fiind cetăţeni germani, dar au formulat două notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 nesoluţionate, ceea ce le-a deschis reclamanţilor accesul liber la instanţele judecătoreşti.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Primăria Cluj-Napoca a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului faţă de valoarea imobilului, excepţia lipsei sale de legitimare pasivă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare în privinţa imobilelor ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
La rândul lor, pârâţii R.D. şi A. prin întâmpinarea depusă au invocat excepţia lipsei lor de legitimare pasivă întrucât imobilul în litigiu a fost înstrăinat altor persoane. De asemenea aceşti pârâţi au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în sens negativ a Statului Român raportat la litigiul înregistrat sub nr. 748/2003 la Judecătoria Cluj-Napoca şi hotărârile pronunţate în litigiile purtate anterior între părţi şi prin care dreptul de proprietate al pârâţilor R. asupra apartamentului revendicat a fost consolidat, reclamanţii fiind îndreptăţiţi în temeiul Legii nr. 10/2001 la măsuri reparatorii prin echivalent şi nu la restituirea în natură a imobilului.
Prin precizările depuse la data de 30 martie 2007 (filele 110, 117, 118 dosar fond) reclamanţii au arătat că acţiunea lor este o acţiune în revendicare, prin comparare de titluri fondată pe dispoziţiunile art. 480 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, pe prevederile Constituţiei României, art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 6 din C.E.D.O.
Raportat la precizările reclamanţilor şi la motivarea acţiunii tribunalul a analizat cererea de chemare în judecată ca o acţiune în revendicare prin compararea titlurilor şi rectificarea C.F. prin prisma temeiurilor de drept invocate.
Prin sentinţa nr. 398/C din 24 mai 2007 Tribunalul Cluj a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii şi aceea a autorităţii de lucru judecat. Totodată instanţa a admis excepţia lipsei de legitimare pasivă a pârâţilor Municipiul Cluj-Napoca prin primar, R.D. şi R.A.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare este neîntemeiată, deoarece legislaţia actuală permite formularea acţiunii în revendicare fără nici o distincţie între diferitele categorii de bunuri în deplin acord cu art. 6 din C.E.D.O.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, tribunalul a concluzionat că tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. nu operează, deoarece obiectul litigiului înregistrat sub nr. 748/2003 al Judecătoriei Cluj-Napoca viza nevalabilitatea titlului statului şi subsecvent acestei constatări restituirea în natură a imobilului către reclamanţi, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare către pârâţii R., pârâţi în prezenta cauză pe când cauza de faţă are ca obiect principal revendicarea imobilului ce a fost vândut pârâţilor R. prin comparare de titluri.
S-a concluzionat că excepţia lipsei de legitimare procesuală pasivă a statului este întemeiată deoarece statul, prin înstrăinarea imobilului pârâţilor R. a încetat să mai fie posesorul neproprietar al acestuia, în timp ce la rândul lor, pârâţii R. înstrăinând imobilul numitului I.M. nu mai sunt proprietari tabulari ai acestuia şi nici posesori ai imobilului.
Soluţionând cauza pe fondul său, tribunalul a concluzionat că prin litigiu înregistrat sub nr. 748/2003 s-a statuat că imobilul în litigiu a fost preluat de la reclamanţi cu titlu valabil, aşa cum acest titlu este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi în aceste condiţii, raportat la art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001 el a intrat în categoria imobilelor preluate abuziv din care fac parte şi imobilele preluate cu titlu valabil şi nu numai acelea preluate fără titlu.
Prin aceleaşi hotărâri judecătoreşti s-a hotărât cu puterea lucrului judecat că actul de vânzare-cumpărare către pârâţii R., încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a respectat cerinţele legale, astfel că valabilitatea actului nu este afectată.
În cauză, reclamanţii nu deţin un titlu actual asupra imobilului în litigiu, care să poată fi supus comparării cu un alt titlu care poartă asupra aceluiaşi imobil aparţinând altei persoane, care să le confere prioritate în cadrul acţiunii în revendicare.
Reclamanţii sunt titularii doar a unui drept de restituire consacrat de Legea nr. 10/2001, drept care poate fi realizat în condiţiile şi procedura acestei legi.
Analizând principiile ce decurg din art. 6 al Convenţiei Europene privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi art. 1 din primul protocol adiţional la această convenţie, instanţa de fond a concluzionat că protecţia convenţiei se aplică doar bunurilor actuale şi că restituirea unui bun aflat în stăpânirea statului nu poate fi pretinsă decât de titularul său actual, respectiv de acela căruia i-a fost recunoscută această calitate printr-o măsură legislativă, printr-o hotărâre judecătorească sau de acela care are cel puţin speranţa legitimă în acest sens.
Art. 1 din protocolul adiţional la convenţie, instituie o obligaţie generală de restituire a bunurilor, fără a se impune statelor contractante nici o restricţie în exerciţiul libertăţii lor de a determina domeniul de aplicare al legislaţiei pe care o va adopta şi stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se restituie dreptul de proprietate, statul deţinând o amplă marjă de apreciere în acest sens.
Prevederile protocolului adiţional la convenţie a fost coroborat cu art. 1 din convenţie potrivit căruia garantarea dreptului de restituire a unui bun preluat în orice mod de către autorităţile statale operează numai în măsura în care statul şi-a asumat o atare obligaţie de restituire fie în natură fie într-un echivalent rezonabil.
Transpunând aceste principii în speţă, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au un drept actual de proprietate asupra imobilului revendicat, că lor nu li s-a recunoscut această calitate printr-o hotărâre judecătorească şi nici printr-o măsură legislativă, iar legislaţia adoptată în materie nu le-a conferit nici chiar o speranţă legitimă în acest sens, nefiind titularii actuali ai dreptului de proprietate, ci numai titularii unui drept de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001 – care raportat la situaţia mai sus expusă, le conferă dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, măsuri care nu pot sta la baza acţiunii în revendicarea imobilului.
Prin Decizia nr. 461/A din 17 decembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii N.A. şi N.E.P., împotriva sentinţei nr. 398 C din 24 mai 2007 a Tribunalului Cluj.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că raport la obiectul cauzei pârâţii nu au calitate procesuală pasivă întrucât aceştia nu sunt nici proprietarii şi nici posesorii imobilului în litigiu.
Pe de altă parte, prin sentinţa nr. 4656/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca dosar 748/2003 s-a statuat cu putere de lucru judecat atât în privinţa valabilităţii titlului statului cât şi a valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâţii R. au dobândit imobilul, astăzi în litigiu.
Deşi instanţa de fond, în temeiul art. 129 C. civ. şi-a exercitat rolul activ faţă de arătările pârâţilor R. privind înstrăinarea imobilului în litigiu către numitul I.M., punând în discuţia reclamanţilor această împrejurare, ei au stăruit însă în soluţionarea acţiunii în revendicare prin comparare de titluri, astfel cum aceasta a fost iniţial formulată.
În temeiul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 31013/1996 între Statul Român şi pârâţii R., precum şi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1651 din 22 decembrie 2006 dintre pârâţii R. şi I.M., inclusiv în temeiul intabulărilor din cartea funciară, Curtea a concluzionat că admiterea excepţiei lipsei de legitimare pasivă a statului şi a pârâţilor R. – pronunţată de Tribunal este legală.
Curtea a înlăturat critica din motivarea recursului vizând exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale de către Municipiul Cluj-Napoca, deoarece reclamanţii nu au invocat o asemenea împrejurare în faţa instanţei de fond iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost corect soluţionată de instanţa de fond, de vreme ce imobilul nu s-a aflat în administrarea municipiului Cluj-Napoca ci a unei alte unităţi, respectiv la I.G.C.L. Cluj. În aceeaşi situaţie se află şi terenul aferent imobilului revendicat, deoarece părţile indivize aferente acestuia au fost înstrăinate succesiv pârâţilor R. şi ulterior numitului M.I., care nu este parte în proces.
Pe fond Curtea a concluzionat ca tribunalul a dat o corectă rezolvare cauzei, deoarece prin sentinţa nr. 4656 din 30 mai 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia civilă nr. 537/A din 17 septembrie 2003 a Tribunalului Cluj şi irevocabilă prin Decizia nr. 3790 din 20 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că imobilul în litigiu a fost preluat de la reclamanţi cu titlu valabil, aşa cum acesta este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi că această preluare este abuzivă în condiţiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001.
De aceea s-a statuat cu putere de lucru judecat că vânzarea-cumpărarea imobilului intervenită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 31013/1996 între stat şi pârâţii R. este legală, deoarece s-a făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995.
În cauză s-a reţinut că instanţa de fond a dat o corectă interpretare a art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 şi a Legii nr. 10/2001 – stabilind că reclamanţii nu au un drept de proprietate actual asupra imobilului, acestora nerecunoscându-li-se această calitate prin nici o hotărâre judecătorească.
În condiţiile declanşării de către aceştia procedurii administrative prealabile – reclamanţii sunt titularii dreptului de acordare a măsurilor reparatorii care nu le conferă legitimarea formulării acţiunii în revendicare faţă de valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Împotriva deciziei nr. 461/A/2007 a Curţii de Apel Cluj au declarat recurs N.A. şi N.E.P., invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 304 pct. 9 C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
- Într-un prim motiv de recurs recurenţii arată că în speţă, instanţa de fond a soluţionat pricina pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, unind excepţia invocată de pârâţi cu fondul la 24 mai 2007 şi acordând acestora din oficiu cuvântul pe fond, deşi pârâţii R. au arătat la acest termen ca proprietar de carte funciară este o terţă persoană, ce nu a fost acţionată în judecată, fără a o nominaliza.
- Instanţa a respins nejustificat cererea reclamanţilor de administrare a probelor privitoare la lipsa calităţii procesuale a pârâţilor R., a unit excepţia cu fondul, înfrângând art. 137 C. proc. civ. şi ignorând împrejurarea potrivit căreia pârâţii R. au înfrânt art. 723/1 C. proc. civ., întrucât cu rea credinţă au ascuns adevăratele raporturi dintre părţi şi au nesocotit dispoziţiunile art. 129/1 C. proc. civ.
Reaua credinţă a pârâţilor R. este evidentă, de vreme ce prin întâmpinare nu au arătat că ulterior introducerii acţiunii au înstrăinat imobilul în litigiu, nu au identificat persoana cumpărătorului cu toate datele necesare pentru a fi chemat în judecată şi nu au depus copia contractului de vânzare-cumpărare.
La termenul din 24 mai 2007 când reclamanţii au aflat cu certitudine că imobilul a fost înstrăinat, s-au aflat în imposibilitate de a chema în judecată pe terţul cumpărător, întrucât se acordase cuvântul în fond, iar instanţa nu a dat curs solicitării lor de repunere a cauzei pe rol.
- Asupra acestui motiv de apel vizând modul de soluţionare a excepţiilor invocate de intimaţi şi din oficiu, Curtea de Apel nu s-a pronunţat, ceea ce reprezintă o necercetare a fondului în condiţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
- Instanţa a nesocotit faptul că imobilul în litigiu fiind preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, preluarea este abuzivă iar statul nu l-a deţinut în temeiul unui titlu valabil, dovada fiind faptul că dreptul real înscris în C.F. în favoarea soţilor N.(N.Z.) nu a fost radiat, astfel că în temeiul art. 32 Decretul-lege nr. 115/1938 menţiunile din cartea funciară privitoare la existenţa dreptului real se prezumă exactă.
- Hotărârea tribunalului conţine motive contradictorii, deoarece deşi respinge excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare, ignorând dreptul reclamanţilor de acces la justiţie pe calea revendicării, confirmat principial şi prin Decizia nr. 1/2000 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, respinge pe fond revendicarea, reţinând că reclamanţii nu deţin un titlu actual asupra imobilului, ei fiind titularii unui drept de restituire prin echivalent, dar care nu le poate conferi un drept de proprietate. Invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
Contrar celor menţionate în încheierile de şedinţă din 22 martie, 12 aprilie şi 24 mai 2007 cauza a fost amânată pentru ca reclamanţii să-şi precizeze obiectul şi temeiul juridic al acţiunii şi nu să cheme în judecată o altă persoană şi aceasta în condiţiile în care la termenele acordate nu s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor R.
- Greşit instanţa a reţinut că pârâţii R. sunt proprietarii terenului, deoarece în 1996 data cumpărării apartamentului nu li se putea vinde şi terenul, fiind interzis potrivit Legii nr. 18/1991, ei având dosar un drept de folosinţă. Drept urmare, Municipiul Cluj-Napoca prin primar este prezumat în prezent proprietar al terenului şi deci are legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
- Decizia pronunţată în apel este nelegală şi sub aspectul soluţionării cererii de suspendare a cauzei, în temeiul art. 244 C. proc. civ. – până la soluţionarea contestaţiei asupra dispoziţiei nr. 6498/2007 emisă de primarul Municipiului Cluj-Napoca privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001 în privinţa imobilului în litigiu, deoarece soluţia din prezenta cauză depindea de soluţia ce urma a fi pronunţată în contestaţia la dispoziţia nr. 649/2007 şi care putea avea o influenţă hotărâtoare asupra dreptului dedus judecăţii.
Recursul este nefondat.
Corect instanţa de fond şi apoi aceea de apel au admis excepţia lipsei de legitimare pasivă a Municipiului Cluj-Napoca prin primar şi a pârâţilor R.
Aşa cum rezultă din menţiunile făcute în C.F. 22549 Cluj de sub B+7,8 şi B+9,10 apartamentul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului şi în administrarea G.I.G.C.L. Cluj.
Municipiul Cluj nu are atribuţii de administrare a bunurilor proprietatea privată a statului, astfel că nu poate sta ca pârât în prezenta cauză.
- Mai mult, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3 G.I.G.C.L. a vândut apartamentul preluat de la reclamanţi în temeiul Decretului nr. 223/1974 pârâţilor R., iar prin sentinţa civilă nr. 4656 din 30 mai 2003 definitivă şi irevocabilă, din dosarul nr. 748/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâţii R. au dobândit apartamentul în litigiu, motiv pentru care în mod legal prin hotărârile pronunţate în cauză s-a concluzionat în raport de obiectul acţiunii – revendicare prin comparare de titluri şi temeiul juridic al acesteia, art. 480 C. civ., art. 6 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 10/2001 şi art. 6 din C.E.D.O., că nici statul şi nici Municipiul Cluj nu deţin în calitate de proprietari sau posesori imobilul în litigiu.
Aceeaşi este situaţia şi în privinţa terenului aferent imobilului în suprafaţă de 131 mp, deoarece la data sesizării instanţei cu acţiunea în revendicare, Statul Român prin Municipiul Cluj nu mai deţinea nici suprafaţa de teren în litigiu din terenul aflat în indiviziune şi înscris în C.F. 5441 Cluj-Napoca. Iniţial acest teren a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 la data cumpărării de către reclamanţi a apartamentului nr. 1 de la L.A. prin contractul nr. 61 din 05 ianuarie 1979 şi atribuit în folosinţa reclamanţilor, după care a rămas în proprietatea statului odată cu preluarea apartamentului în temeiul Decretului nr. 223/1974 şi deciziile nr. 461/1981 şi nr. 86/1983.
Prin vânzarea apartamentului în temeiul Legii nr. 112/1995 către pârâţii R. a fost vândută şi cota din terenul de 131/262 parte, aşa cum se menţionează în C.F. 5441 de sub B 26, 27 şi C.F. 22549 de sub B 1,2.
Prin sentinţa nr. 4656 din 30 mai 2003 definitivă şi irevocabilă s-a statuat asupra valabilităţii contractului perfectat între G.I.G.C.L. Cluj-Napoca şi pârâţii R. în totalitatea sa, cu puterea lucrului judecat, astfel că în cauză nu se mai poate pune în discuţie aspectele legate de nelegalitatea vânzării terenului şi corespunzător dreptului reclamanţilor la revendicarea acestuia.
Este de subliniat că în cauză nu se mai poate pune în discuţie valabilitatea titlului statului deoarece şi sub acest aspect operează puterea de lucru judecat a sentinţei 4656/2003 rămasă irevocabilă, care a statuat prin prisma Legii nr. 10/2001 şi art. 6 din Legea nr. 213/1998. Reclamanţii făcând referire la art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, confundă caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, în speţă Decretul nr. 223/1974 – cu preluarea fără titlu, deşi prima categorie se raportează la caracterul abuziv al actului normativ în timp ce lipsa de titlu se raportează nu numai la caracterul abuziv al actului normativ dar şi la nerespectarea acestuia, a principiilor constituţionale de la data preluării precum şi a convenţiilor internaţionale la care Statul Român era parte, astfel cum acest concept – lipsa titlului – este definit de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998.
Pentru considerentele de mai sus şi această critică este nefondată.
Nefondată este critica potrivit căreia instanţa a admis excepţia lipsei de legitimare pasivă a pârâţilor R., prin prisma lipsei de rol activ al instanţei şi reaua credinţă a acestora, pe care au cerut să o probeze – motivat de faptul că pârâţii nu au invocat prin întâmpinare această excepţie, nu au invocat înstrăinarea imobilului, nu au depus actele aferente înstrăinării şi datele de identificare ale noului proprietar.
Prin întâmpinarea aflată la fila 72 dosar fond, pârâţii R. au invocat încă de la 26 februarie 2007, înaintea primului termen de judecată 01 martie 2007 – faptul că imobilul în litigiu a fost vândut altei persoane, ataşând întâmpinării copia xerox a cărţilor funciare cu situaţia la zi (filele 91 şi 92) şi în care se evidenţiază numele actualului proprietar, acela de M.I.
De-a lungul celor 4 termene de judecată, aflate în intervalul 01 martie 2007 – 24 mai 2007 reclamanţii au dispus de timp suficient pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cărţii funciare şi a-şi stabili cadrul legal al procesului, în condiţiile în care în C.F. era menţionat numele proprietarului imobilului.
Este de observat că după depunerea întâmpinării şi anexelor cărţii funciare de către pârâţi, la cererea acestora şi a instanţei, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în scris (fila 117 dosar) – în sensul că aceasta constituie o revendicare prin comparare de titluri, temeiul constituindu-l art. 480 C. civ., art. 6 Legea nr. 213/1998 alin. (4), art. 20/4 şi art. 22/1-4, art. 24/1, art. 26/1 şi 2, art. 2 din Constituţia României şi art. 6 din C.E.D.O., ratificată de România prin Legea nr.30/1994.
La termenul din 12 aprilie 2007 (fila 120) deşi pârâţii R. au învederat instanţei că în C.F. figurează un alt proprietar al imobilului, reprezentantul reclamanţilor a precizat că înţelege să se judece cu părţile indicate în acţiunea în revendicare. Reclamanţii nu au contestat precizările făcute de apărătorul lor nici la fond şi nici în căile de atac, iar la termenul acordat – acela din 24 mai 2007 (fila 153) reclamanţii şi-au susţinut acţiunea astfel cum au formulat-o şi şi-au precizat-o, şi au solicitat respingerea excepţiei lipsei de legitimare a pârâţilor, excepţie invocată de tribunal din oficiu.
În această situaţie, raportat la principiul disponibilităţii nu i se poate reproşa instanţei lipsa de rol activ şi obstrucţionarea reclamanţilor, care au beneficiat de trei termene de judecată că aceştia s-au aflat în imposibilitate de a-şi administra probe în apărare pentru înlăturarea excepţiei lipsei de legitimare pasivă a pârâţilor R. De fapt, din examinarea încheierii de dezbateri din 24 mai 2007 nu rezultă că sub acest aspect reclamanţii ar fi solicitat probe pe care instanţa să le fi înlăturat, astfel că cererea de repunere pe rol a cauzei pentru acest considerent, cerere, aşa cum au susţinut aceştia în motivarea recursului, nu se justifică.
Nu se poate reproşa pârâţilor reaua credinţă, deoarece potrivit dispoziţiunilor procesuale reclamanţii sunt cei ţinuţi să stabilească cadrul procesual şi sub acest aspect, aşa cum s-a reţinut şi în Decizia pronunţată în apel, reclamanţii nu au invocat o asemenea împrejurare la fond şi nici nu au probat-o în condiţiile art. 1169 C. civ.
Reclamanţii nu pot susţine că nu au avut parte de un proces echitabil, de vreme ce au beneficiat de mai multe termene de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi a actelor anexate acesteia, din care rezultă cu evidenţă situaţia proprietăţii imobilului, aceştia menţinându-şi cu obstinaţie cererea iniţială şi precizările acesteia.
Tribunalul a examinat cauza nu numai pe excepţie dar şi pe fondul său, astfel că nu se poate susţine că din acest punct de vedere reclamanţii au fost vătămaţi în drepturile lor.
Din probe a rezultat, respectiv din sentinţa nr. 4656/2003 irevocabilă, că imobilul proprietatea reclamanţilor a fost preluat de stat abuziv, însă în temeiul unui titlu valabil, prin această hotărâre fiind respinsă cererea reclamanţilor de anulare a deciziilor nr. 466/1981 şi 86/1983. În această situaţie, corect s-a reţinut în cauză că reclamanţii nu sunt în posesia unui titlu de proprietate ce nu a fost niciodată desfiinţat, pentru a se încadra în dispoziţiunile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Neexistând pentru reclamanţi un titlu de proprietate valabil, în vigoare, asupra imobilului în litigiu, înstrăinat legal de Statul Român, prin G.I.G.C.L. Cluj-Napoca pârâţilor R., aşa cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 4656/2003, aceştia nu au un drept de proprietate actual consacrat prin titlu, astfel că în mod corect s-a reţinut în cauză că aceştia nu deţin nici elementul de comparaţie care să-i legitimeze activ în acţiunea în revendicare.
Sub aspectul Legii nr. 10/2001, reclamanţii sunt doar titularii unui drept la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent în spiritul art. 18 din Legea nr. 10/2001, care nu-i legitimează ca proprietari ai imobilului şi nici procesual activ în acţiunea în revendicare.
Corect a fost respinsă cererea reclamanţilor de suspendarea cauzei până la soluţionarea contestaţiei la dispoziţia nr. 6498/2007, emisă de primar privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobil sub forma despăgubirilor, deoarece potrivit normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, acţiunea în revendicare prin comparare de titluri nu are relevanţă în soluţionarea contestaţiei, aceasta fiind influenţată în privinţa modalităţii de acordare a măsurilor reparatorii de revendicarea imobilului de la cumpărătorul acestuia, atunci când se pune în discuţie valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare. Or, în cauză acest aspect a fost irevocabil tranşat prin sentinţa nr. 4656/2003, care a constatat valabilitatea contractului pârâţilor R.
În contextul celor arătate mai sus, niciuna din criticile formulate de reclamanţi în prezentul recurs nu sunt întemeiate, considerent pentru care recursul va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reclamanţii urmează a fi obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 2993,23 lei – reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii N.A. şi N.E.P. împotriva deciziei nr. 461 din 17 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, de minori şi familie.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de 2993,23 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi R.D. şi R.A., în condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 443/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 42/2010. Civil → |
|---|
