ICCJ. Decizia nr. 443/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 443/2010
Dosar nr. 8282/3/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
La data de 7 martie 2007 reclamantul P.M.I.G. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 7281 din 15 ianuarie 2007 emisă de pârât şi emiterea unei alte dispoziţii prin care să se dispună restituirea în natură a terenului liber de construcţii şi măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga construcţie demolată şi eventual pentru partea de teren care nu poate fi restituită în natură.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin notificarea nr. 2212 din 6 august 2001 autoarea sa H.M.L. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, sector 4, solicitând anularea acestei dispoziţii şi emiterea alteia prin care să i se restituie în natură terenul liber de construcţii şi să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga construcţie demolată şi eventual pentru partea de teren ce nu poate fi restituită în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 302/F din 11 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul contestator P.M.I.G. prin mandatar P.M. în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia contestată s-au acordat notificatoarei H.M.L. măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de ½ din imobil, respectiv construcţia demolată şi teren în suprafaţă de 529 mp.
În certificatul de moştenitor nr. 215 din 21 decembrie 2006 contestatorul a făcut dovada calităţii de moştenitor al autoarei sale H.M.L., decedată la 01 noiembrie 2006, calitate în care a contestat dispoziţia nr. 7281 din 15 ianuarie 2007.
În ceea ce priveşte imobilul în litigiu, s-a reţinut, că prin actul dotal nr. 1536/1916 (fila 36 dosar) mama autoarei şi respectiv bunica contestatorului a primit cota de ½ din imobilul în litigiu compus din două corpuri de casă.
Ulterior prin actul de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 1947 (fila 47) aceasta a înstrăinat un corp din jumătatea de imobil dobândită prin actul dotal, către M.G.P. iar prin actul dotal nr. 18690 din 31 martie 1945 a donat fiicei sale (mama contestatorului, notificatoare) apartamentele nr. 1 şi nr. 4.
Cum autoarea moştenitoarei a primit numai ½ din imobil din care a înstrăinat un corp („cel din fundul curţii") în mod corect s-a reţinut prin dispoziţia contestată că notificatorii au dreptul la cota de ½ din imobil, care reprezintă teren şi construcţie P+E3+M.
Referitor la terenul în litigiu, instanţa de fond, a reţinut că suprafaţa de 1800 mp la care a ajuns expertul, în baza actului dotal nr. 1536/1916 este contrazisă de actele dosarului, aceasta fiind de 529 mp, (din care 476 mp construcţii).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul P.M.I.G. criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Prin actul dotal nr. 1536 din 29 ianuarie 1916 bunica reclamantului A.A. a primit de la părinţii săi, cota de ½ din imobilul construcţie şi suprafaţa de 1800 mp şi construcţie (900 mp teren şi două construcţii, una compusă din patru apartamente şi una cu două apartamente).
Restul proprietăţii străbunicilor s-a vândut către S.G.C., prin actul de vânzare autentificat sub nr. 262/1936, primind un nou număr poştal, nr. 3 A.
Ca atare, bunica sa a fost singura proprietară a imobilului de la nr. 3.
În anul 1946, a înstrăinat un corp de clădire către M.G.C. prin actul de vânzare-cumpărare din 29 noiembrie 1946, respectiv „cel din fundul curţii".
Faţă de cele arătate reclamantul a solicitat admiterea apelului şi obligarea la acordarea de măsuri reparatorii pentru întreaga construcţie demolată (cea care a fost la stradă) şi pentru terenul care nu poate fi restituit în natură, în suprafaţă de 900 mp
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 18 A din 12 ianuarie 2009 a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că: a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 7281 din 15 ianuarie 2007 emisă de pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti.
A obligat pârâtul să emită dispoziţia prin care să primească acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 900 mp şi construcţie (P+E3+M) demolată, situată în Bucureşti sector 4.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut în esenţă următoarele:
Potrivit actului dotal, autentificat sub nr. 1536 din 29 ianuarie 1916 de Secţia notariat a Tribunalului Ilfov, G.B.C. şi B.B.C. au constituit dotă pentru fiica lor, A., jumătate din imobilul situat în Bucureşti, partea dinspre stânga de la intrare, care cuprindea 2 corpuri de casă, cel de la stradă având 4 apartamente iar cel din spate având 2 apartamente (fila 14 dosar fond).
Potrivit actului de notorietate autentificat sub nr. 940 din 16 ianuarie 1942 de Tribunalul Ilfov, Secţia Notariat, A.C.M.A. este una şi aceiaşi persoană cu A.B.C. ce a fost căsătorită cu scluptorul A.T. (f.41 dosar fond).
În anul 1940 A.L.C.M.C., născută G.C. îşi întabulează dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 520 mp şi construcţiilor (una la stradă şi alta în spate) situate la adresa, conform procesului-verbal de înscriere a dreptului de proprietate în C.F. nr. 922/1940 (f.12-13 dosar fond).
Conform aceluiaşi proces-verbal A.L.C.M.A. avea în proprietate la aceeaşi adresă 380 mp teren, în timp ce S.G.C. avea în proprietate 436 mp, specificându-se în privinţa curţii aferente imobilului, că va aparţine în indiviziune.
De asemenea, S.G.C. conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 262/1936 din 4 ianuarie 1936 avea în proprietate la aceiaşi adresă, mai multe construcţii cu o suprafaţă la sol de 464 mp.
Din conţinutul procesului-verbal nr. 922 din 20 februarie 1940 rezultă că judecătorul de carte funciară a constatat că A.A. şi S.G.C. au dreptul fiecare la cota de ½ parte din întregul imobil.
Însumându-se suprafaţa construită la sol de 464 mp şi suprafaţa de teren liberă (436 mp) atestă prin înscrisurile oficiale menţionate, pentru S.G.C., rezultă o suprafaţă de 900 mp aflată la adresa nr. 3 A.
Însumându-se suprafeţele de teren cu care autoarea apelantului s-a înscris în cartea funciară, potrivit înscrisurilor oficiale indicate, 520 mp la nr. 3 şi 380 mp la nr. 3 A, rezultă că A.A. a avut suprafaţa de 900 mp.
Rezultă, că cei doi A.A. şi S.G.C. au avut în proprietate câte o suprafaţă de 900 mp concluzie care se coroborează cu suprafaţa consemnată în cartea funciară şi în menţiunea din actul dotal.
Având în vedere aceste argumente, coroborate cu lipsa individualizării terenului aferent construcţiilor naţionalizate, în extrasul anexei la Decretul nr. 92/1950 (fila 46 cu recunoaşterea implicită a părţii intimate, prin nota de reconstituire a Serviciului cadastru –I mobiliar Edilitar (f.70 dosar fond) a suprafeţei de aproximativ 1850 mp, concluziile expertizei topografice, care a reconstituit imobilul conform actului dotal nr. 1536 din 29 ianuarie 1916, curtea de apel, şi-a format convingerea că întregul imobil avea o suprafaţă de 1800 mp, astfel încât măsurile reparatorii trebuia să vizeze şi suprafaţa de 900 mp teren, situat în Bucureşti, sector 4.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând critica de nelegalitate recurentul a susţinut că dispoziţia nr. 7281 din 15 ianuarie 2007 emisă de intimat, este legală, autoarea contestatorului având dreptul la restituirea cotei de ½ din imobilul reprezentat de teren şi construcţie P+E3+M.
Or, aşa cum atestă şi actele existente la dosarul cauzei, la data naţionalizării pe lista anexă au fost înscrise mama şi respectiv, bunica contestatorului, imobilul în litigiu având suprafaţa de 529 mp, din care 476 mp construcţie, cuprinzând parter, trei etaje, mansardă, ulterior demolată.
Acest aspect este confirmat fără echivoc de actul de vânzare-cumpărare din anul 1947, act prin care a fost înstrăinată partea de ½ din imobilul demolat de A.A. ca şi din adresa aflată la fila (114 din dosarul de fond).
Faţă de cele expuse recurentul a solicitat casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
Recursul nu este întemeiat.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, bunica contestatorului A.A. a dobândit imobilul în litigiu prin actul dotal nr. 1536 din 29 ianuarie 1916.
Prin actul dotal menţionat, mama contestatorului H.M.L. a primit cota de ½ din imobilul ce a aparţinut părinţilor săi, imobil ce era compus din 1800 mp.
Prin urmare, mamei contestatorului îi revine cota de 900 mp.
Prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 29 noiembrie 1946, A.A. a înstrăinat construcţia din spate, specificându-se expres la paragraful 2 din act, că terenul rămâne în proprietatea vânzătoarei.
Prin urmare, A.A. nu a înstrăinat nicio suprafaţă de teren, cum greşit susţine recurentul-intimat.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin.(1) C. proc. civ., recursul declarat de intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 18 A din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 452/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 432/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
