ICCJ. Decizia nr. 4058/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4058/2010
Dosar nr. 37439/3/2008
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti la 11 februarie 2008, reclamantul F.N. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, solicitând să se constate preluarea abuzivă de către stat a imobilului situat în Bucureşti, , sector 3, calitatea sa de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 şi să fie obligată pârâta la emiterea unei dispoziţii în acest sens.
Prin sentinţa civilă nr. 5889 din 9 iunie 2008, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinând că solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la emiterea unei dispoziţii de acordare a despăgubirilor pentru imobil în temeiul Legii nr. 10/2001 constituind capătul de cerere principal, primele două capete de cerere fiind accesorii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a III-a civilă a Tribunalului Bucureşti.
La 5 noiembrie 2008, reclamantul a formulat o cerere modificatoare, prin care a arătat să se judece în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi a precizat cel de-al treilea capăt de cerere, în sensul că solicită acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri pentru imobilul menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 364 din 13 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea reclamantului, a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului situat în Bucureşti, sector 3 şi a obligat pârâtul să emită dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantului pentru terenul în suprafaţă de 220 mp, situat la adresa menţionată, şi pentru construcţia demolată, astfel cum a fost descrisă prin procesul verbal nr. 30093 din 6 februarie 1941, emis de Comisia pentru înfiinţarea cărţilor funciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul este persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind dovedit faptul că autorii săi, R.M. şi R.N. au deţinut dreptul de proprietate asupra imobilului teren şi construcţie, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8980 din 29 martie 1994 de Tribunalul Ilfov, Secţia notariat.
De asemenea, prima instanţă a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951, în temeiul căruia s-a emis Decizia nr. 353/1953, ulterior fiind demolat conform Decretului de expropriere-demolare nr. 130/1989.
S-a concluzionat că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 224/1951, deci în mod abuziv, iar cât priveşte aspectul nesoluţionării notificării de către pârâtă, s-a reţinut că s-a depăşit termenul imperativ de 60 de zile în care trebuia să se emită decizie/dispoziţie motivată conform Legii nr. 10/2001.
S-a considerat că, având în vedere dispoziţiile deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit în mod expres competenţa instanţei de a soluţiona pe fond nu numai contestaţia împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificare, reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 26 raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
S-a constatat că imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, deoarece construcţia a fost demolată în anul 1989, iar terenul este afectat în prezent de un bloc de locuinţe, aşa cum rezultă din planurile cadastrale depuse la dosar.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat apel pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 21-25 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 244/2005, în sensul că notificarea putea fi analizată numai pe cale administrativă şi anume: după emiterea unei decizii/dispoziţii motivate, reclamantul s-ar fi putut adresa instanţei de judecată.
În apel, reclamantul intimat F.N. a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Municipiului Bucureşti în declararea căii de atac.
La termenul la care s-a soluţionat cauza în apel, intimatul reclamant, prin apărător, a precizat că renunţă la această excepţie, solicitând judecarea cauzei în fond.
Prin Decizia civilă nr. 600/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reţinând că lipsa răspunsului entităţii investite cu soluţionarea notificării deschide persoanei îndreptăţite accesul la justiţie, în condiţiile unei lacune a Legii 10/2001 în acest domeniu, potrivit dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 23.1 din HG nr. 498/2003, neobservând că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
S-a susţinut, astfel, că, în cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele de care înţelege să uzeze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care, odată cu notificarea, nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv ar curge de la depunerea acestora.
S-a învederat că, mai mult, Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (pct. 23.1 din HG nr. 498/2003) condiţionează pronunţarea asupra notificării de existenţa unei declaraţii expuse în sensul că nu mai există alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptăţite la restituire.
Pe fondul litigiului, s-a criticat Decizia recurată pentru reţinerea eronată a incidenţei art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001 în condiţiile în care imobilul a făcut obiectul Decretului nr. 224/1951, fiind preluat de stat în baza unei hotărâri judecătoreşti ce nu a fost anulată.
S-a mai susţinut că reclamantul a primit despăgubiri pentru imobilul expropriat, astfel că, instanţa de apel ar fi trebuit să facă aplicabile art. 11 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora restituirea prin echivalent este condiţionată de restituirea sumei reprezentând valoarea despăgubirii actualizată cu coeficientul stabilit potrivit legislaţiei în vigoare.
Intimatul reclamant F.N. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Examinând criticile formulate de pârâtul recurent, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat având în vedere considerentele ce succed:
Instanţa de apel a reţinut corect că lipsa răspunsului entităţii notificate într-un interval de timp mult mai mare decât cel prevăzut de art. 27 din Legea nr. 10/2001 de la data formulării notificării de către reclamantul F.N., echivalentă cu un refuz al acesteia de a stabili măsurile reparatorii cuvenite persoanei îndreptăţite, în condiţiile legii.
Pe cale de consecinţă, lipsa răspunsului pârâtului, datorat conduitei culpabile a acestuia, deschide persoanei îndreptăţite accesul la justiţie pentru valorificarea drepturilor sale recunoscute, de Legea nr. 10/2001.
În acest context, instanţa de apel a procedat legal, aplicând dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, ale art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi ţinând seama şi de Decizia Nr. XX din 19 martie 2007 de recurs în interesul legii, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligatorie pentru instanţe conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
Deşi reclamantul a invocat împrejurarea că persoana îndreptăţită nu ar fi depus odată cu notificarea toate actele de care înţelege să uzeze în dovedirea acesteia, încercând astfel să susţină că nesoluţionarea cererii reclamantei nu i-ar fi imposibilă şi că termenul de 60 de zile va începe să curgă numai după depunerea tuturor probelor, nu a dovedit că ar fi solicitat notificatorului F.N. să completeze dosarul administrativ.
Celelalte critici formulate prin motivele de recurs vizând greşita reţinere a preluării abuzive a imobilului şi neaplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 10/2001, care condiţionează restituirea în echivalent de restituirea despăgubirii actualizate primite pentru bunul expropriat nu vor fi analizate, întrucât nu au făcut obiectul motivelor de apel, fiind invocate pentru prima dată în calea de atac a recursului. Se va constata că aceste critici nu pot fi examinate întrucât s-ar încălca principiul omisso medio.
Pentru toate aceste considerente se va constata că recursul este nefondat şi urmează a fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 600 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul F.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4061/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4056/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
