ICCJ. Decizia nr. 4072/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4072/2010
Dosar nr. 9302/1/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 30 iulie 2002, reclamanta E.C.E. a chemat în judecată pe pârâţii B.V., S.E. şi M.M.A., solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 265,07 mp şi construcţie alcătuită din pivniţă, parter, etaj şi mansardă.
În motivarea acţiunii, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a defuncţilor Z.L. şi Z.E., decedaţi la 28 iunie 1970 şi, respectiv, 6 mai 1982, foşti proprietari ai imobilului, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 31435 din 18 noiembrie 1932.
Au mai arătat că, în anul 1933, în baza autorizaţiei nr. 86D din 14 august 1933, fostul proprietar a edificat pe teren construcţia compusă din pivniţă, parter, etaj şi mansardă, imobilul fiind naţionalizat, fără titlu legal, prin Decretul nr. 92/1950.
La 17 februarie 2003 reclamanta l-a chemat în judecată pe S.D., în temeiul dispoziţiilor art. 57-58 C. proc. civ., arătând că, alături de ceilalţi pârâţi, acesta a solicitat eliberarea autorizaţiei de construire pentru imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 756 din 22 septembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei de obiect şi a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând că imobilul în litigiu a suferit modificări esenţiale, devenind unul nou în sensul dispoziţiilor art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001, astfel încât măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, conform art. 36 din actul normativ menţionat.
S-a mai constatat că reclamanta nu a depus diligenţele necesare pentru a notifica chiriaşii, neurmând procedura Legii nr. 112/1995.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greşita aplicare a legii, în sensul că instanţa nu a soluţionat acţiunea conform dreptului comun, ci a făcut aplicarea prevederilor speciale ale Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 508 din 24 martie 2005, a Curţii de Apel, secţia a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei, invocându-se în motivare incidenţa prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi reţinându-se că aceasta nu a făcut nici un demers în vederea restituirii imobilului în litigiu anterior încheierii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 de către pârâţi şi nici nu a urmat procedura Legii nr. 112/1995, formulând acţiunea în revendicare la 30 iulie 2002.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală pentru ignorarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi necompararea titlurilor de proprietate ale părţilor, specifică acţiunii în revendicare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4680 din 7 iunie 2007 a admis recursul reclamantei şi a casat Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
S-a reţinut că, prin motivarea realizată în cadrul analizei raportului juridic prin prisma Legii nr. 10/2001, cu referire la art. 18 lit. c) şi la art. 46 alin. (2), instanţa de apel a depăşit limitele investirii sale, schimbând, contrar prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., obiectul acţiunii deduse judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
În faza judecării apelului, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, intimata pârâtă M.A.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 C. civ., raportat la art. 44 alin. (1) teza a II-a, art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Motivând cererea, intimata a susţinut că textul art. 480 C. civ. este neconstituţional, deoarece nu condiţionează exercitarea atributelor dreptului de proprietate şi în raport conţinutul acestui drept, ci doar în raport de limitele determinate prin lege. În acest context, s-a învederat că fostul proprietar, dată fiind reglementarea din art. 480 C. civ., poate ocoli dispoziţiile imperative ale Legii nr. 112/1995 şi, respectiv, ale Legii nr. 10/2001 şi încălca dreptul de proprietate al noului proprietar, dobânditor de bună credinţă al imobilului.
S-a invocat, de asemenea, neconstituţionalitatea în raport de art. 16 alin. (1) din Constituţie, cu referire la ilegalitatea ce se creează între cetăţenii care au dobândit dreptul de proprietate în baza dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi ale Legii nr. 10/2001 şi cei ce au dobândit un drept de proprietate într-una dintre modalităţile reglementate de Codul civil, deoarece nu se acceptă ca buna credinţă să ocrotească proprietatea dobândită în temeiul legilor speciale.
Intimata a susţinut că art. 480 C. civ. este neconstituţional şi în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât deschide calea recuperării în justiţie a imobilelor preluate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 şi ale Legii nr. 10/2001.
Prin încheierea dată în Şedinţa publică din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă şi, pe cale de consecinţă, cererea de suspendare a judecăţii cauzei, reţinând că, deşi formal, s-a invocat neconstituţionalitatea art. 480 C. civ., din considerentele cererii intimatei pârâte rezultă că se critică, în realitate modul în care judecătorii români au înţeles să dea eficienţă dreptului comun în raport cu legile speciale, în speţă, Legea nr. 112/1995 şi Legea nr. 10/2001.
Împotriva încheierii menţionate a declarat recurs în termenul legal pârâta M.M.A., solicitând casarea conform art. 146 alin. (1) lit. d) din Constituţia României, coroborat cu art.29 alin.1, 4 şi 5 din legea nr. 47/1992 republicată, înaintarea dosarului la Curtea Constit uţională şi suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 480 C. civ.
Prin motivele de recurs, dezvoltate prin cererea depusă la 2 iunie 2010, urmare a comunicării încheierii recurate, pârâta recurentă a criticat hotărârea instanţei de apel pentru extinderea nejustificată a sensului excepţiei de neconstituţionalitate invocate şi pe cale de consecinţă, pentru substituirea acesteia în rolul şi atribuţiile instanţei de control constituţional, cu încălcarea dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României.
S-a susţinut că excepţia invocată este admisibilă deoarece textul de lege ce a format obiectul acesteia are legătură cu obiectul cauzei, reprezentând temeiul de drept al acţiunii, este în vigoare şi nu a fost constatat ca fiind neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Examinând criticile formulate prin motivele invocate de recurenta pârâtă raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:
Respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâtă cu motivarea că, în realitate, critica nu priveşte o neconcordanţă normativă a textelor indicate, ci doar modul lor de aplicare, instanţa de apel a procedat nelegal, substituindu-se în atribuţiile instanţei de control constituţional şi încălcând, astfel, dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie.
Din motivarea excepţiei, atât în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 480 C. civ. raportat la art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituţie, cât şi în ce priveşte critica aceluiaşi text de lege raportat la art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu rezultă nicio referire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, ci critica explicită a neconcordanţei dintre reglementarea legală în discuţie şi cea constituţională.
Instanţa de apel a extins în mod nejustificat sensul excepţiei de neconstituţionalitate, adăugând practic la lege prin soluţia pronunţată şi reţinând inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru că motivele invocate nu s-ar circumscrie dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea va constata că excepţia de neconstituţionalitate invocată este admisibilă, deoarece textul art. 480 C. civ., ce formează obiectul acesteia are legătură cu obiectul cauzei, constituind chiar temeiul de drept al acţiunii, este în vigoare şi nu a fost constatat ca fiind neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Ca atare, se va reţine că sunt întrunite cerinţele legale, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, pentru a se putea dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate de recurentă.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta M.M.A. şi se va modifica încheierea recurată în sensul că se va admite cererea acesteia şi se va dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.480 C. civ., raportat la dispoziţiile art. 16 şi art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituţia României.
Urmează să se suspende judecata apelului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, conform art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
În opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, exprimată conform dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 480 C. civ., raportat la textele constituţionale menţionate este neîntemeiată.
Dispoziţiile art. 480 C. civ. precizează că dreptul de proprietate este un drept absolut şi exclusiv, din punct de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, dar cu respectarea ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii.
În acest context, textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a II a din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege şi de asemenea se aplică tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare, fiind astfel respectat şi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consfinţit de art. 16 alin. (1).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta M.M.A. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o modifică în sensul că admite cererea şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 480 C. civ., raportat la art. 16 şi art. 44 alin. (1) teza II din Constituţie.
Suspendă judecata apelului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4074/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4061/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
