ICCJ. Decizia nr. 4076/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4076/2010
Dosar nr. 34169/3/2007
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 8791 din 14 septembrie 2007, Primarul General al Municipiului Bucureşti a restituit în natură, notificatorului S.G., imobilul situat în Bucureşti, Sector 5, format din construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 312 mp.
Totodată, prin aceeaşi dispoziţie s-a respins notificarea formulată de I.E., vizând restituirea în natură a aceluiaşi imobil, pe considerentul că cea în cauză, nu are calitate de persoană îndreptăţită.
La 9 octombrie 2007, I.E. a contestat această dispoziţie, solicitând instanţei – în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Primăria Municipiului Bucureşti – să oblige pârâtul la emiterea unei noi dispoziţii prin care să i se atribuie ½ din imobilul situat în Bucureşti, în calitatea sa de fiică a E.C., moştenitoarea foştilor proprietari ai nemişcătorului.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr.661 din 8 aprilie 2008 a admis contestaţia şi anulând dispoziţia atacată a contestat calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită de a solicita cota de ½ din imobilul în litigiu.
A obligat intimaţii să emită o altă dispoziţie prin care să restituie în natură imobilul din Bucureşti, contestatoarei şi intimatului S.G., în cotă de câte ½ fiecare.
Ulterior, aceeaşi instanţă, prin încheierea din 2 decembrie 2008, a admis cererea formulată de petenta I.E., şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţă, în sensul indicării corecte a numărului poştal al imobilului în litigiu care este 20, în loc de 30 şi de a se menţiona în dispozitiv în calitate de intimat, S.G. domiciliat în Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că notificatoarea I.E. are calitatea de persoană îndreptăţită, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 întrucât a făcut dovada faptului că este moştenitoarea E.C., fiica defuncţilor S.D. şi S.M. foştii proprietari ai nemişcătorului, iar prin notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001 a repus-o pe autoarea sa, în termenul de acceptare a succesiunii părinţilor acesteia.
Tot astfel, mai arată instanţa fondului, cronologia evenimentelor (S.D. a decedat la 7 mai 1988, S.M. a decedat la 14 februarie 1994 iar fiica lor, C.E., autoarea reclamantei, a decedat la 2 noiembrie 1997) atestă faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, mama contestatoarei nu mai era în viaţă pentru a putea formula notificare, astfel că toate drepturile şi obligaţiile din patrimoniul acesteia au fost transmise fiicei sale, respectiv contestatoarea din prezenta cauză.
Ca atare, conchide prima instanţă, prin formularea notificării, contestatoarea a repus pe mama sa în termenul de acceptare a succesiunilor părinţilor acesteia, însă numai în ceea ce priveşte imobilul solicitat prin notificare, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât dreptul de opţiune, fiind un drept patrimonial, se transmite, alături de celelalte drepturi patrimoniale, propriilor moştenitori legali, pe calea retransmiterii succesorale.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, care, prin Decizia nr. 44/A din 24 februarie 2009, a respins ca nefondat, apelul formulat de Municipiul Bucureşti prin Primar General şi ca tardiv, apelul formulat de intimatul S.G., preluat de S.N.R., prin cumpărarea dreptului litigios şi ulterior de intimata contestatoare I.E. în urma exercitării retractului litigios.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că, în aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 10/2001 soluţia dată de intimată notificării formulată de către contestatoare este greşită în condiţiile în care, moştenitorii care nu au acceptat succesiunea, pot beneficia de repunerea legală în dreptul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.
Cât priveşte apelul declarat de S.G. s-a reţinut că acesta este tardiv, în cauză neputându-se considera că operează o repunere în termen ori tardivitatea este înlăturată prin vânzarea dreptului litigios către o altă persoană, respectiv către S.N.R., întrucât cumpărătorul a preluat dreptul la toate atributele şi caracteristicile acestuia.
Luând act de exercitarea în cauză a retractului litigios, prin cumpărarea de către contestatoare a dreptului litigios, de la cumpărătorul cesionar S.N.R., instanţa de apel a constatat că efectele acestui retract, constând în stingerea procesului, nu pot fi atinse întrucât, pe de o parte, există şi un alt intimat în cauză (Municipiul Bucureşti prin Primar General) iar cumularea de către contestatoare a dublei calităţi nu operează în totalitate, iar pe de altă parte, prioritatea dată soluţionării excepţiei de tardivitate a apelului, care afectează dreptul litigios, face inoperant efectul de stingere a procesului în acest fel.
Totodată, se mai arată, trebuie lămurită confuzia între dreptul în litigiu, aparţinând contestatoarei, constând în pretinderea a ½ din imobil şi dreptul intimatului S.G. asupra celeilalte jumătăţi din imobil, care nu a fost contestat şi care nu poate fi afectat de exercitarea retractului litigios.
În cauză, au declarat recurs în termen legal atât Municipiul Bucureşti prin Primar General, cât şi contestatoarea I.E.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., intimatul pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, critică hotărârea dată în apel pe considerentul greşitei menţineri a soluţiei pronunţată de prima instanţă, în condiţiile în care, se arată, contestatoarea nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, aspect atestat de certificatul de moştenitor nr. 1424 din 22 septembrie 1992, prin care S.V. a renunţat la moştenire.
Tot astfel, se mai arată notificatoarea nu se poate prevala de prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sau ale Codului civil întrucât chiar dacă a dovedit relaţia de rudenie cu autorii ei nu a făcut dovada calităţii de succesoare a acestora.
Or, dreptul la opţiune succesorală poate fi exercitat şi prin renunţarea, caz în care, conform art. 696 C. civ., succesibilul este considerat că nu a fost niciodată moştenitor.
Ca atare, conchide recurentul, soluţia dată notificării este cea corectă, avându-se în vedere şi faptul că din înscrisurile existente la dosarul administrativ nu rezultă calitatea de persoană îndreptăţită a notificatoarei.
Întemeindu-şi calea extraordinară de atac, pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., contestatoarea I.E., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- deşi ia act de exercitarea retractului litigios asupra cotei indivize de ½ din imobil, în mod greşit instanţa de apel reţine că acesta nu operează, în condiţiile în care nu s-a probat îndeplinirea cerinţelor art. 1404 C. civ.;
- cum retractul litigios, operaţiune juridică asemănătoare tranzacţiei, ţine exclusiv de voinţa părţilor, refuzul de a lua act de exercitarea acestuia este o atingere adusă principiului disponibilităţii;
- contestatoarea nu „a cumpărat" dreptul litigios, aşa cum greşit s-a reţinut ci a exercitat un retract litigios prin plata unei sume de bani, în cauză neexistând vreun contract prin care acesta să se subroge în drepturile şi obligaţiile apelantului pârât S.N.R.;
- prin exercitarea retractului, s-a desfiinţat vânzarea dreptului litigios faţă de retractanta I.E., cu efect retroactiv.
Recursul formulat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Este de necontestat că imobilul în litigiu a constituit proprietatea autorilor S.D. şi S.M., fiind dobândit urmare contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12016 din 16 noiembrie 1972, de notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti.
Din certificatul de moştenitor nr. 1424 emis la 22 septembrie 1992 de Notariatul de Stat al Sectorului 5, (fila 109 – dos.fond) rezultă că după autorul S.D., decedat la 7 mai 1988 a rămas ca moştenitoare S.M. în calitate de soţie supravieţuitoare, cu 6 fii şi fiice ale defunctului, neacceptând în mod expres sau tacit succesiunea.
Ulterior, acest certificat de moştenitor a fost anulat în parte prin sentinţa civilă nr. 3120 din 31 martie 2000 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, care a constatat calitatea de moştenitori a M.S., soţia supravieţuitoare, E.S., fiică şi a lui G.S., fiu.
Din toate actele dosarului rezultă fără echivoc atât calitatea mamei contestatoarei de fiică a foştilor proprietari ai imobilului cât şi împrejurarea că aceasta nu a renunţat în mod expres la succesiunea părinţilor săi.
Ca atare, aşa cum corect au reţinut instanţele, în cauză sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora succesibilii care, după data de 6 martie 1945 nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare pentru bunurile care fac obiectul legii, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii.
Or, cum la data intrării în vigoare a acestui act normativ, mama contestatoarei nu mai era în viaţă, pentru a putea să solicite restituirea imobilului – fiind decedată la 2 noiembrie 1997 – dreptul acestuia s-a transmis către contestatoare care, prin formularea notificării a repus-o pe autoarea sa în termenul de acceptare a moştenirii rămase de pe urma lui S.D. şi M., părinţii acesteia.
În cauză, nu se pune problema aplicaţiunii dispoziţiilor art. 696 C. civ., atâta vreme cât, aşa cum s-a arătat, nu s-a făcut dovada că E.C. ar fi renunţat, în mod expres, la succesiunea părinţilor săi.
Cât priveşte critica ce vizează nedepunerea la dosarul administrativ a întregului set de act doveditoare, nici aceasta nu poate fi reţinută în condiţiile în care din nicio dispoziţie a legii nu rezultă că persoana îndreptăţită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanţă, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moştenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire.
Examinând recursul contestatoarei, prin prisma temeiurilor invocate, Înalta Curte îl priveşte ca întemeiat, urmând a-l admite în considerarea următoarelor argumente.
Potrivit dispoziţiilor art. 1402 C. civ., cel în contra căruia există un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numărându-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii.
Asemenea tranzacţie, retractul litigios îşi găseşte sorgintea în principiul disponibilităţii, care guvernează procesul civil şi are ca efect stingerea procesului odată ce este însoţit de remiterea preţului, a cheltuielilor şi dobânzilor aferente.
În speţă, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5423 din 12 august 2008, S.G. a vândut dreptul său litigios - respectiv cota parte indiviză de ½ din imobilul situat în Bucureşti - lui S.N.R.
Faţă de acesta din urmă, contestatoarea I.E. a exercitat retractul litigios, la termenul din 10 februarie 2009 predându-i sumele de 20.000 Euro şi respectiv 450 Euro, aferente contractului de vânzare-cumpărare a dreptului litigios, dată de la care potrivit specificului acestei operaţiuni juridice, cea în cauză a dobândit o dublă calitate, atât de reclamant cât şi de pârât, situaţie care nu poate conduce decât la stingerea litigiului.
Din această perspectivă prin orientarea dată soluţionării excepţiei de tardivitate a apelului apare ca fiind lipsită de relevanţă atâta vreme cât, luând act de voinţa părţilor, instanţa trebuia să constate că, prin efectul retractului, s-a stins litigiul dintre intimata contestatoare şi apelantul pârât S.N.R., fiind desfiinţată totodată retroactiv faţă de cea în cauză, vânzarea dreptului litigios.
Ca atare, în mod greşit instanţa de control judiciar deşi ia act de exercitarea retractului litigios, apreciază că efectele acestuia nu pot fi atinse, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada îndeplinirii vreuneia din cerinţele art. 1404 C. civ.
Ca motivaţie a acestei soluţii s-a reţinut necesitatea „lămuririi confuziei" între dreptul în litigiu, aparţinând contestatoarei şi dreptul intimatului S.G. asupra celeilalte jumătăţi din imobil care „nu a fost contestat şi nu poate fi afectat de exercitarea retractului litigios".
Or, aşa cum corect susţine contestatoarea prin motivele de recurs, în vreme ce dreptul său asupra cotei de ½ din imobil există, fiind recunoscut prin hotărârea primei instanţe (care a anulat dispoziţia Primarului General) intrată sub acest aspect în puterea lucrului judecat, dreptul aparţinând intimatului pârât S.G., asupra celeilalte cote de ½ din imobil, a fost vândut ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare de drept litigios autentificat sub nr. 5423 din 12 august 2008 şi nu mai poate fi afectat de operaţiunea juridică în discuţie.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul contestatoarei urmează a se admite cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general împotriva deciziei nr. 44A din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Admite recursul declarat de contestatoarea I.E. împotriva aceleiaşi hotărâri, pe care o modifică în parte în sensul că respinge apelul formulat în cauză de S.G., continuat de S.D.R., ca tardiv formulat.
Ia act de exercitarea retractului litigios prin care contestatoarea I.E. a dobândit cota parte indiviză de ½ din imobilul situat în Bucureşti, sector 5, construcţii de tip B şi D cu parter, anexe şi teren aferent de 312 mp.
Obligă intimatul pârât Municipiul Bucureşti, prin primar general să emită dispoziţie prin care să restituie în natură întregul imobil către contestatoare.
Menţine dispoziţia din decizie, vizând respingerea ca nefondat a apelului declarat de Municipiul Bucureşti, prin primar general.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4119/2010. Civil. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4074/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
