ICCJ. Decizia nr. 4059/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4059/2010
Dosar nr. 593/109/2009
Şedinţa publică de la 29 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2009, contestatorul B.C.I. a solicitat, în nume personal şi ca moştenitor legal al defunctei sale surori B.E.C., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Piteşti, prin primar, obligarea intimatului ca în termen de 30 de zile de la pronunţarea unei hotărâri definitive să emită în completarea dispoziţiei din 2006 o nouă dispoziţie prin care să i se acorde despăgubiri pentru suprafaţa de 498 mp, teren ce a aparţinut autorilor săi, situat în Piteşti, str. Republicii nr. 77, sub sancţiunea daunelor cominatorii.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin notificarea din 11 septembrie 2001, reclamantul şi sora sa - B.E.C., au solicitat, în termen legal, reconstituirea dreptului de proprietate pentru un imobil compus din casă şi teren de care autorul B.D.T. a fost abuziv deposedat de fostul regim comunist, dar numai pentru suprafaţa de teren evidenţiată în actul de expropriere din anul 1971, prin care lui B.D.T. i s-a preluat de către stat imobilul, deoarece la acel moment cunoşteau numai această parcelă.
Prin dispoziţia atacată, notificarea petenţilor a fost admisă parţial, respectiv pentru terenul de 256 mp li s-a respins cererea pe considerentul că au primit în schimb suprafaţa de 300 mp pe care este edificată actuala locuinţă, fiind recunoscut dreptul la despăgubiri pentru jumătate din valoarea construcţiilor demolate.
Din verificările efectuate ulterior la nivelul Primăriei Municipiului Piteşti în luna noiembrie a anului 2008, a constatat că autorul său - D.T. - se află înscris în registrul cadastral al oraşului pe anii 1930-1932 cu suprafaţa totală de 1.297 mp teren, situat în Piteşti.
A mai arătat petentul că, prin cererea din 28 noiembrie 2008, însoţită de acte doveditoare, a solicitat Primăriei Municipiului Piteşti completarea dispoziţiei din 2006, în sensul acordării de despăgubiri pentru diferenţa de teren care nu a fost luată în calcul la emiterea acesteia, însă, prin adresa din 7 ianuarie 2009, comunicată petentului la 9 ianuarie 2009, solicitarea acestuia a fost respinsă de intimată pentru considerentul că, pe de o parte, nu a făcut dovada dreptului de proprietate şi nici a preluării terenului în proprietatea statului, iar pe de altă parte, imobilul ce a fost situat în Piteşti, a mai făcut obiectul unei notificări şi că nu a contestat în justiţie dispoziţia emisă.
Prin întâmpinare, intimatul Municipiul Piteşti - prin primar a invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Piteşti în raport de prevederile art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, coroborate cu prevederii art. 28 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 35 din acelaşi act normativ, precum şi excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de către reclamant în condiţiile art. 26 alin. (3) din Lege nr. 10/2001. Pe fond, s-a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 110 din 4 iunie 2009, a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi a respins contestaţia formulată de B.C.I.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a analizat cu prioritate excepţiile invocate, reţinând că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Piteşti este neîntemeiată întrucât în şedinţa publică din 30 aprilie 2009 petentul B.C.I. a arătat că înţelege să se judece în contradictoriul cu Municipiul Piteşti - prin primar, în calitate de emitent al dispoziţiei a cărei modificare se solicită, care a fost introdus în cauză în calitate de pârât.
Excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimat a fost considerată ca întemeiată, fiind admisă, întrucât prin dispoziţia din 2006 Primarul Municipiului Piteşti, analizând notificarea înregistrată din 2001 depusă de B.C.I. şi P.E.C., a respins cererea prin care aceştia solicitau despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Piteşti, - teren de 250 mp şi construcţii în suprafaţă de 256,10 mp., cu motivarea că pentru terenul expropriat de la B.D.T. - autorul notificatorilor - acesta a primit suprafaţa de 300 mp teren în intravilanul Municipiului Piteşti, în baza Deciziei nr. 430/1971 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului Piteşti, de asemenea că notificatorii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri numai pentru 1/2 din construcţii şi legea nu prevede acordarea de despăgubiri băneşti. Prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea de despăgubiri în indiviziune, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru 1/2 din construcţia în suprafaţă de 256,10 mp, potrivit releveului imobilului. S-a menţionat în dispoziţie şi faptul că suma primită la expropriere, în anul 1971, de către B.D.T. şi B.A.R. - autorii notificatorilor -, este de 41.272,50 lei.
S-a constatat că dispoziţia sus arătată nu a fost contestată de petenţii în favoarea cărora s-a emis, aspect pe care îl menţionează şi petentul de faţă atât în cererea de chemare în judecată, cât şi în notele scrise depuse la dosar, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 156/ A din 12 noiembrie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Critica privind excepţia tardivităţii formulării contestaţiei a fost considerată ca nefondată faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Aşa cum corect a reţinut tribunalul şi cum a confirmat chiar contestatorul, dispoziţia din 2006 nu a fost contestată în termenul prevăzut de lege, care este un termen de decădere, şi curge de la data comunicării dispoziţiei, admiterea excepţiei de către prima instanţă fiind legală.
Prin cea de-a doua critică, apelantul a susţinut că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii şi a apreciat că este investită cu completarea dispoziţiei din 2006, deşi contestatorul a solicitat eliberarea unei noi dispoziţii care să o completeze pe prima sub aspectul suprafeţei la care este îndreptăţit.
Şi această critică a fost considerată ca nefondată, instanţa de fond soluţionând cauza în limitele investirii. Astfel, chiar apelantul prin cererea introductivă a solicitat obligarea intimatei să emită în completarea dispoziţiei din 2006 o nouă dispoziţie prin care să i se acorde despăgubiri şi pentru suprafaţa de 498 mp ce a aparţinut autorilor săi. Tribunalul, faţă de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, a reţinut că o astfel de modificare este tardivă, dispoziţia nefiind atacată în termen.
Instanţa nu a schimbat obiectul judecăţii, ci a soluţionat cauza potrivit investirii. Altfel spus, dispoziţia din 2006, nu a fost atacată, a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi modificată sau completată prin procedura instituită de legea reparatorie.
În speţa supusă analizei, se constată că reclamantul nu a formulat notificare pentru diferenţa de teren solicitată în termenul legal, 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 şi nici cerere de repunere în termen în condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ., fiind decăzut, în condiţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din dreptul de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu.
Sancţiunea decăderii aplicată pentru nerespectarea termenului legal instituit pentru formularea notificării, nu poate fi înlăturată sub motivul acordării preeminenţei dreptului material în defavoarea procedurii, întrucât acest fapt ar echivala cu o eludare a dispoziţiilor procedurale în favoarea anumitor persoane, ceea ce nu este permis.
Instanţa de apel a reţinut şi faptul că dreptul de a se adresa liber unui tribunal, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 25 din Constituţia României, implică obligativitatea părţii interesate de a respecta procedurile instituite de stat pentru a obţine recunoaşterea şi protecţia dreptului material pretins, nefiind permisă o opţiune a persoanei între norma de drept material şi cea procedurală.
Dând o calificare proprie cererii sale şi invocând încălcarea principiului disponibilităţii, contestatorul încearcă de fapt să eludeze dispoziţiile imperative ale Legii nr. 10/2001, care statuează în mod clar etapele procedurii de restituire a imobilelor abuziv preluate, care în cauza de faţă nu au fost respectare de contestator, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, care a admis excepţia tardivităţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B.C.I., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reţinerea cauzei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se susţin următoarele:
Recurentul arată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu ignorarea normelor procedurale, având drept consecinţă grava încălcare a dreptului său la apărare întrucât, pe de o parte, instanţa a refuzat acordarea unui termen în vederea comunicării şi studierii conţinutului întâmpinării formulate de către pârâtul Municipiul Piteşti, prin primar, iar pe de altă parte, i-a fost respinsă cererea de amânare a pronunţării pentru a formula şi depune concluzii scrise.
Pe fondul pricinii, recurentul critică hotărârea instanţei de apel întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001.
Susţine recurentul că la nici data emiterii dispoziţiei din 2006 şi nici la data expirării termenului de depunere a notificărilor nu cunoştea întreaga suprafaţă de teren de care autorul său a fost deposedat, fapt pentru care nu avea temei să conteste dispoziţia respectivă şi nici să formuleze notificare în termenul prevăzut de legea specială.
Se mai susţine că obiectul prezentului dosar nu îl constituie atacarea dispoziţiei din 2006, ci refuzul Primăriei municipiului Piteşti comunicat prin adresa din 7 ianuarie 2009 de a emite o dispoziţie în completarea celei din anul 2006, prin care să se pronunţe cu privire la diferenţa de teren ce nu a făcut obiectul primei dispoziţii.
Prin urmare, recurentul consideră că respingerea contestaţiei sale ca tardivă constituie o eroare de judecată ce poate fi îndreptată doar prin casarea hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatul Municipiul Piteşti, prin primar a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei pronunţată de instanţa de apel.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
În dezvoltarea motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. s-a invocat de către recurent necomunicarea întâmpinării din apel, formulată de pârâtul Municipiul Piteşti, prin primar, cu toate că a solicitat acordarea unui termen în vederea studierii acesteia.
Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Necomunicarea întâmpinării nefiind sancţionată cu nulitatea prevăzută anume de lege, reclamantul trebuia să invoce vătămarea pricinuită prin aceasta, conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ., până la prima zi de înfăţişare ce i-a urmat (situaţie care nu se regăseşte în cauză, fiind acordat un singur termen de judecată pentru soluţionarea apelului, când a fost depusă şi întâmpinarea) şi înainte de a primi concluzii în fond, situaţie nedovedită în cauză de recurent.
De altfel, se constată că reclamantul-apelant, deşi prezent la termenul de judecată la care s-a depus întâmpinarea şi la care cauza s-a soluţionat, nu a solicitat un termen scurt pentru a studia întâmpinarea depusă la dosar de intimat, dovadă fiind menţiunile făcute în practicaua deciziei atacate cu recurs.
Prin urmare, susţinerea recurentului cu privire la încălcarea dreptului la apărare întrucât nu a avut posibilitatea efectivă de a cunoaşte şi analiza conţinutul întâmpinării, este neîntemeiată.
Neîntemeiată este şi critica privind respingerea cererii de amânare a pronunţării pentru a formula şi depune concluzii scrise.
Recurentul susţine că la sfârşitul dezbaterilor a solicitat instanţei, în temeiul art. 156 alin. final C. proc. civ., amânarea pronunţării pentru a putea formula şi depune concluzii scrise, având în vedere că nu a fost asistat de un avocat şi nu are studii juridice.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
Alin. (2) arată că, atunci când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Recurentul nu a făcut dovada că a formulat cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, în practicaua deciziei atacate nefiind consemnată o astfel de solicitare, motiv pentru care instanţa nu avea temei să amâne pronunţarea cauzei. De altfel, în practicaua hotărârii nu este consemnată nici solicitarea reclamantului de a i se acorda un termen în vederea depunerii de concluzii scrise.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi care vizează fondul cauzei, se constată că şi acesta este nefondat.
Referitor la cererea formulată de reclamant, se constată că prin aceasta se urmăreşte completarea dispoziţiei din 2006 emisă de Primarul municipiului Piteşti, în sensul de a i se acorda despăgubiri şi pentru suprafaţa de 498 mp teren ce a aparţinut autorilor săi.
Această cerere însă nu poate fi primită, cum corect au reţinut şi instanţele anterioare, atâta cât timp reclamantul nu a făcut dovada formulării unei notificări, cerinţă prevăzută de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, sub sancţiunea pierderii dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Astfel, deşi soluţia pronunţată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel, din punct de vedere formal, prin admiterea excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei, nu a avut în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, considerentele reţinute de instanţele anterioare, prin argumentele invocate, sunt corecte, în sensul că dispoziţia din 2006 emisă de Primarul municipiului Piteşti nu a fost contestată, iar pentru suprafaţa de 498 mp teren, pentru care se solicită emiterea unei noi dispoziţii în completarea cele menţionate anterior, nu a fost formulată notificare.
Prin urmare, recurentul nu a urmat procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a formulat notificare pentru diferenţa de teren de 498 mp, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 10/2001, în sensul de a respecta etapele procedurii speciale de restituire a imobilelor preluate abuziv.
Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.C.I. împotriva Deciziei nr. 156/ A din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3362/2010. Civil ŞI DE PROPRIETATE... | ICCJ. Decizia nr. 4078/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
