ICCJ. Decizia nr. 4119/2010. Civil. Strămutare. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4119/2010
Dosar nr. 2373/1/2007
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 2373/91/2007, venită prin declinare de competenţă de la Judecătoria Focşani, reclamantul C.V. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să i se restituie pe vechiul amplasament suprafaţa de 1400 mp teren situat în intravilanul comunei Năruja sau diferenţa până la 3222 mp teren să i se restituie în fizic sau în despăgubiri.
In fapt, reclamantul a arătat că suprafaţa totală de 3222 mp a aparţinut autorului său C.V. de la care a fost preluată de stat în mod abuziv şi pentru care a formulat, în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, notificare adresată Primăriei Năruja.
În timpul procesului, la data de 1 august 2007, Primăria comunei Năruja a emis dispoziţia nr. 605 din 18 august 2007 prin care s-a propus acordarea către reclamant de despăgubiri aferente suprafeţei de 3220 mp teren ocupat în prezent de construcţii spaţiu verde.
La data de 03 martie 2007 reclamantul şi-a completat acţiunea în sensul că solicitat să fie anulată în parte dispoziţia în sensul solicitat prin acţiunea iniţială.
În cauză, pentru opozabilitate, au fost introduşi titularii construcţiilor edificat pe teren, respectiv F. Focşani, SC C.C. Năruja, T.A., T.I., M.G., N.T.
Prin sentinţa civilă nr. 468 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Vrancea a fost admisă în parte acţiunea şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta Primăria comune Năruja să restituie reclamantului suprafaţa de 500 mp teren situată în intravilan Năruja, identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză C.D. între reperele 1_Z_N_2 şi suprafaţa de 379 mp teren situat în intravilan Năruic identificată în acelaşi raport de expertiză între reperele A_B_C_D. a fost anulată în parte Dispoziţia nr. 605 din 18 august 2007 emisă de Primăria comunei Năruja şi a fost menţinută în vigoare această dispoziţie numai în ce priveşte măsurile propuse pentru diferenţa de 2343 mp teren.
A fost obligată pârâta Primăria comunei Năruja către reclamantul C.V. la 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cauză s-făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, în sensul Legii nr. 10/2009, acesta fiind moştenitor al defuncţilor C.T. şi I., astfel încât poate să solicite restituirea în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, suprafeţei de 3222 mp teren.
S-a mai reţinut că, prin emiterea dispoziţiei nr. 605 din 18 august 2007, prin care s-a propus acordare de despăgubiri aferente terenului în discuţie, Primăria corm. Năruja a recunoscut, practic, formularea în termen a notificării, făcându-se referire la notificarea înregistrată la nr. 726/2001.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că terenul în suprafaţă de 3222 mp ce a aparţinut autorilor reclamantului, este situat în centrul comunei Năruja T.7, pc. 304, 305, 306, 307, 308.
Din suprafaţa de 3222 mp, 312 mp identificată în poligonul Z_N_0_P_R_S_T_U_V_X_Y, este ocupată de un bloc de locuinţe şi anexe, 500 mp identificată în poligonul 1_Z_N_M este ocupată cu anexe nepermanente în stare de ruină, suprafaţa de 995 mp identificată în poligonul I_J_K_L_M_2_1 este ocupată de magazin şi anexele acestuia aparţinând C., suprafaţa de 1036 mp este ocupată de parcuri aparţinând domeniului public de interes local iar suprafaţa de 325 mp este liberă şi se află deja în posesia reclamantului.
Din aceste suprafeţe, Tribunalul a reţinut că nu pot face obiect al restituirii în natură cele ocupate cu blocul de locuinţe şi magazinul asupra cărora, de fapt, nici reclamantul nu a emis pretenţii.
S-a mai reţinut că nu este susceptibilă de restituire în fizic nici suprafaţa de 1036 mp parcuri, avându-se în vedere că, potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 republicată, terenurile cu această destinaţie nu pot fi dezafectate din domeniul public administrativ decât în cazuri de excepţie, pentru lucrări de interes naţional. In acelaşi este şi art. 21 din OUG nr. 195/2002 privind protecţie mediului, aşa cum a fost modificată prin OUG nr. 114/2002.
Primăria Năruja nu a făcut dovada că acest teren aparţine domeniului public, însă acest fapt, aşa cum rezultă şi din raportul de expertiză, este proprietate publică, iar dezinteresul Primăriei de a dovedi această situaţie nu poate îndreptăţi reclamantul la restituire în dauna interesului general.
În schimb, s-a apreciat că suprafeţele de 500 mp ocupată cu anexe în ruină şi că 379 mp aflată deja în posesia reclamantului, pot fi restituire în fizic în baza art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei civile nr. 468 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Vrancea au declarat apel reclamantul şi pârâta criticând-o pe motive de nelegalitate.
În esenţă, reclamantul a susţinut că în mod greşit s-a dispus restituirea suprafeţei de 379 mp teren în condiţiile în care aceasta nici nu a format obiectul cererii de chemare în judecată.
Acest teren este aferent casei de locuit, s-a aflat în proprietatea efectivă a reclamantului încă dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare pe care reclamantul l-a încheiat în anul 2003 cu numiţii C.T. şi C.D. Apelantul a mai precizat că cererea de restituire a suprafeţei de 1400 mp nu se referă şi la acest teren în suprafaţă de mp.
Sub un alt aspect, reclamantul a solicitat să se constate că în mod greşit nu i-au fost restituite suprafaţa de 1036 mp identificată ca având destinaţia „parcuri şi scări acces în parcela 307 precum şi suprafeţele de teren aferente anexelor construite fără autorizaţie de C.C., N.T., T.A. şi M.G., suprafeţe care nici nu au fost măsurate şi identificate cu exactitate, motiv pentru care reclamantul a solicitat, în apel, suplimentarea raportului de expertiză efectuat la fond, în sensul de a se măsura şi aceste suprafeţe de teren.
Apelanta pârâtă a solicitat să se constate că dispoziţia instanţei de fond cu privire la retrocedarea către reclamant a suprafeţelor de 500 mp şi, respectiv, 379 mp teren nu îi este opozabilă întrucât cele două terenuri nu se află în posesia sa astfel încât nu poate executa această dispoziţie.
De asemenea a solicitat exonerarea de plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant, motivat de faptul că nu are nicio culpă procesuală.
Curtea de Apel Galaţi prin Decizia civilă nr. 323 din 20 noiembrie 2009 a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte sentinţa în sensul că oblică Primăria comunei Năruja să restituie reclamantului suprafaţa de 983 mp situaţi în comuna Năruja. S-a anulat în parte dispoziţia şi s-a menţinut propunerea acordorii despăgubirilor băneşti.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, în mod greşit prin hotărârea instanţei de fond s-a dispus restituirea către reclamant a suprafeţei de 379 mp teren în condiţiile în care, aşa cum rezultă din petitul acţiunii deduse judecăţii, aceasta nici nu a fost solicitată de reclamant.
Terenul mai sus menţionat face parte din terenul aferent casei de locuit, s-a aflat tot timpul în posesia reclamantului, fiind dobândit de acesta prin moştenire, şi, mai mult decât atât, a format obiectul unui contract de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant în anul 2003 prin care acesta l-a înstrăinat numiţilor C.T. şi D.
În consecinţă, terenul în suprafaţă de 379 mp nu putea face obiectul retrocedării dispuse conform Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte suprafeţele de teren aferente anexelor construite de C.C. , N.T., T.A. şi M.G., acestea au fost identificate şi măsurate în cadrul expertizei efectuate în apel astfel: 492 mp teren pe care se află construcţii ale C.C., 144 mp teren pe care se află anexe construite de N.T., 98 mp teren pe care se află anexe construite de T.A., 116 mp teren pe care se află anexe construite de T.I. şi 125 mp teren pe care se află anexe construite de M.G.
Niciuna dintre aceste construcţii nu a fost edificată pe baza unei autorizaţii legale astfel încât în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziţii potrivit cărora terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii se restituie în natură persoanelor îndreptăţite.
Cu privire la suprafaţa de 1036 mp teren identificată de expert ca având destinaţia „parcuri şi scări de acces" în parcela 307, s-a constată că, aceasta nu poate fi restituită în natură întrucât face parte din domeniul public al comunei Năruja, aşa cum rezultă din actele depuse de pârâtă la dosar, respectiv Hotărârea nr. 908/2002 a Guvernului României privind atestarea domeniului public al judeţului Vrancea precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Vrancea şi anexa nr. 36 cuprinzând inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Năruja.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârât, Curtea constată că acesta este nefondat, fiind evident că, atât timp cât obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie anularea dispoziţiei emise de Primarul comunei Năruja şi restituirea în natură a terenurilor preluate în mod abuziv de stat, dispoziţiile instanţei de judecată referitoare la aceste aspecte sunt întru totul opozabile apelantului.
Pe de altă parte, dispoziţia de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, ocazionate de judecarea în fond a cauzei, este legală, asta având la bază culpa procesuală ce revine pârâtului conform art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul invocând, incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- În mod nelegal nu s-a dispus restituirea în natură şi a suprafeţei de 1036 mp identificat „parcuri şi scări de acces" în parcela 307 din expertiza tehnică topometrie C.D., fiind astfel incidente prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; întrucât notificarea a fost înregistrată înainte de data adoptării HG nr. 908/2002.
- HG nr. 908/2002 este lovită de nulitate absolută în temeiul Legii nr. 10/2001, şi că această hotărâre contravine prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1990.
- Decizia este nelegală şi pentru că s-au luat în calcul dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., cheltuielile de judecată nefiind rambursate în cuantumul dovedit de 1150 lei şi nu 1000 lei.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul în sensul considerentelor ce succed.
Criticile formulate prin cererea de recurs privesc încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul că în mod greşit nu s-a restituit şi suprafaţa de teren de 1036 mp identificat „parcuri şi scări de acces", apreciindu-se, fără temei legal, că această suprafaţă de teren situată în parcela 307 este inventariată în domeniul public.
Contrar criticilor formulate, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv anexa 360 HG nr. 908/2002, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în mod legal s-a apreciat că suprafaţa de 1036 mp, nu este liberă în sensul prevăzut de legea specială şi drept urmare, nu poate fi restituit în natură, fiind domeniu public.
HG nr. 908/2002 este un act administrativ a cărui legalitate nu poate fi analizată decât la cererea părţilor interesate de către instanţa de contencios administrativ şi fiscal.
Or, în cauza pedinte, recurentul având suspiciuni în ceea ce priveşte adoptarea HG nr. 908/2002, după înregistrarea notificării, putea solicita la instanţa de contencios administrativ şi fiscal, analizarea legalităţii acestui act administrativ.
Instanţa civilă în cadrul legii speciale în mod corect la soluţionarea cauzei a ţinut cont de acest act administrativ, nefiind competentă să analizeze legalitatea sau nelegalitatea acestuia indiferent de motivul invocat.
Soluţia nerestituirii suprafeţei de teren de 1036 mp este corectă fiind în acord cu toate actele şi lucrările dosarului, legea aplicabilă fiind corect interpretată.
Susţinerile recurentului potrivit cu care, nu au fost corect aplicate dispoziţiile procedurale ce disciplinează cheltuielile de judecată, sunt tot nefondate, întrucât cheltuielile de judecată se restituie la cerere corespunzător pretenţiilor admise.
Or, în cauza pedinte, în mod corect s-a apreciat cuantumul cheltuielilor de judecată ce urmează a fi restituite, având în vedere că pretenţiile reclamantului nu au fost admise în totalitate.
Cum, în speţa supusă analizei motivul de nelegalitate invocat, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind incident, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei nr. 323 A din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4121/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4076/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
