ICCJ. Decizia nr. 4121/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4121/2010
Dosar nr. 4775/103/2007
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 165 din 6 martie 2003 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 4775/103/2007 au fost respinse excepţiile tardivităţii contestaţiei şi lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului comunei Făurei şi a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea G.E., în contradictoriu cu G.S.V.E., SC A.S. SRL Roman şi Primarul comunei Făurei şi a fost anulată, în parte, Decizia nr. 1 din 29 noiembrie 2006 emisă de intimata SC A.S. Roman, în sensul că restituirea în natură a imobilului se dispune şi pentru G.E. în calitate de comoştenitor alături de G.S.V.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 4775/103/2007, G.E. a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 29 noiembrie 2006 emisă de SC A.S. SRL Roman. Contestaţia a fost formulată în contradictoriu cu G.S.V., emitenta deciziei, SC A.S. SRL, şi Primarul comunei Făurei. A solicitat, de asemenea, restituirea în natură a construcţiilor şi a terenului în suprafaţă de 2,65 ha şi 3.0338 ha situate în judeţul Neamţ către G.E. şi G.S.V.
În motivarea cererii s-a arătat că moşia familiei G., situată în extravilanul comunei Făurei, a fost compusă din 553 ha anterior exproprierilor din anii 1920, 1945, 1946 şi 1949. Proprietarul, E.G. a deţinut aceste terenuri până în anul 1946, când a decedat, iar moştenitorii săi până în anul 1949. Între anii 1945 - 1990 au fost expropriate 229 ha prin procesul-verbal al Comisiei de Expropriere, Camera Agricolă Roman în anul 1945; în mai 1946 s-au expropriat 20 ha păşune conform procesului-verbal întocmit de Serviciul Silvic Judeţean Roman nr. 1048/1946 şi ultima suprafaţă de 264,1999 ha, conacul şi terenul aferent s-au expropriat în 23 martie 1949.
Moştenitorii lui E.G. au încheiat un partaj voluntar, la data decesului acestuia, în care soţia supravieţuitoare G.E.E. a primit în proprietate conacul „cu toate acareturile aferente lui, parcul, livada şi lucerniera dinspre nord în suprafaţă de 16 ha".
A mai arătat contestatoarea că a formulat notificare în termen prin cererea datată 24 iulie 2001 şi, respectiv 26 iulie 2001, către Primăria Făurei şi expediate cu scrisoare recomandată, fără a fi fost înregistrate la biroul executorului judecătoresc. Faţă de această situaţie, a invocat poziţia constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul considerării ca valabilă a notificării şi în lipsa formalităţii expedierii prin executor judecătoresc, precum şi dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 întrucât, după răspunsul primit de la Primăria Făurei, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 27 alin. (4) a adresat o nouă notificare, formală de această dată.
A anexat în dovedire acte de stare civilă, hotărâri judecătoreşti şi corespondenţa cu instituţiile abilitate să soluţioneze notificarea.
Prin întâmpinare, SC A.S. SRL Roman a arătat că nedepunerea prin executor a notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii. Sub aspectul deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a arătat că, aceasta constituie doar o soluţie de speţă care nu creează un precedent judiciar şi nu poate fi luat în considerare.
Primăria comunei Făurei a invocat excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă întrucât unitatea deţinătoare este SC A.S. SRL Roman.
Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul, ca instanţă special învestită în temeiul Legii nr. 10/2001, a reţinut că prin Dispoziţia nr. 1 din 29 noiembrie 2006 emisă de intimata SC A.S. SRL Roman, s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 25.600 mp şi construcţii în suprafaţă totală de 2.155,75 mp, situat în sat Climeşti, comuna Făurei, către G.S.V.E., domiciliat în Geneva.
În motivarea acesteia s-a arătat că, numita G.M.E. a solicitat prin executor restituirea în natură a imobilului. Aceasta a decedat ulterior, moştenitor fiind fiul acesteia, G.S.V.E., conform certificatului nr. 922782 din 11 februarie 2006. Din actul de partaj voluntar nr. 3663 din 1946, a reţinut unitatea că imobilul provine de la E.G., a fost trecut cu titlu valabil în proprietatea statului prin Legea nr. 187/1945 şi face obiectul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Aspectele referitoare la autorul proprietar, la dovedirea proprietăţii, la preluarea de către stat în mod valabil şi a incidenţei dispoziţiilor Legii de retrocedare nr. 10/2001 nu au fost contestate pe calea acestei acţiuni. Singurul aspect care reclamă şi discuţii contradictorii în prezenta cauză se referă la calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, în condiţiile în care şi contestatoarea a formulat cerere cu privire la aceleaşi imobile asupra cărora s-a pronunţat intimata.
G.S.V.E. nu a fost de acord cu cererea formulată de contestatoare (fila 100 dosar), întrucât numai el a îndeplinit procedura administrativă în forma prevăzută de legea specială. A invocat dispoziţii privind instituţia executorului judecătoresc şi normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin care se prevede în mod expres că notificarea se depune prin biroul unui executor.
Din arborele genealogic al familiei G., depus la fila 35 dosar, rezultă că moştenitori ai autorului E.G., decedat la 27 septembrie 1946, sunt atât contestatoarea, G.E., cât şi intimatul G.S.V. Acesta din urmă este descendentul mamei sale G.M.E., care a formulat notificarea nr. 195 din 02 august 2001 prin intermediul executorului judecătoresc C.C., la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001, pentru imobilele aparţinând defunctului E.G.
Cererile datate 24 iulie 2001 şi, respectiv 26 iulie 2001, adresate Primăriei Făurei de către contestatoare, au efectul unei notificări valabile în condiţiile Legii nr. 10/2001 întrucât, în considerarea principiilor prevalenţei realizării dreptului s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi Curtea de la Strassbourg, jurisprudenţa referitoare la protecţia proprietăţii (Primul Protocol adiţional la Convenţie) fiind fermă în acest sens.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dec. 6185/2006) a statuat că: „ de principiu, manifestarea de voinţă trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, ceea ce conduce, între altele, la limitarea efectelor nulităţii actului juridic nul prin conversiunea lui într-unul valabil. Aspectele de ordin formal - respectiv notificarea prin executorul judecătoresc trebuie raportate la momentul manifestării de voinţă, căci aceasta din urmă conferă conţinut formei exterioare. Finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 presupune interpretarea acesteia în favoarea celor îndreptăţiţi şi potrivit principiului constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate.
In mod greşit a fost respinsă contestaţia pe cele două excepţii de tardivitate şi formă, chiar dacă aspectele de ordin formal ...nu erau îndeplinite".
Acţiunea a fost introdusă după aderarea României la Uniunea Europeană, situaţie care impunea verificarea aplicabilităţii, pe teritoriul ţării, a jurisprudenţei CEDO. Astfel, s-a constatat că în procesele împotriva statului român s-a dat câştig de cauză resortisanţilor pentru încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Drepturilor Omului de către instanţe.
Sancţiunea nulităţii pentru nerespectarea condiţiei de formă, invocată în apărare de intimaţi, nu este aplicabilă, astfel întrucât legea nu o prevede în mod expres. De asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 care prevăd că:
„(1) Dispoziţiile art. 25 sunt aplicabile şi în situaţia în care persoana juridică notificată deţine numai în parte bunurile imobile solicitate. în această situaţie persoana juridică deţinătoare va emite Decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deţine.
(2) Persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare şi copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. In cazul în care nu deţine aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptăţite.
(3) Comunicarea prevăzută la alin. (2) şi, după caz, actele anexate vor fi transmise persoanei îndreptăţite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(4) Termenul de 6 luni*) prevăzut la art. 22 alin. (1) curge în acest caz de la data primirii comunicării prevăzute la alin. (3).
(5) Dispoziţiile alin. (2), (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care unitatea notificată nu deţine nici măcar în parte imobilul solicitat, dar comunică persoanei îndreptăţite datele de identificare a unităţii deţinătoare.
Aceasta pentru că, după ce a primit răspuns de la Primăria comunei Făurei, în sensul că nu este competentă să soluţioneze cererea de retrocedare, în condiţiile în care unitatea deţinătoare este intimata SC A.S. SRL, în termen, a formulat o nouă notificare, expediată prin Executor judecătoresc, la data de 28 septembrie 2007( f. 32 dosar). De la această dată, când a solicitat comunicarea în scris a soluţiei, curge termenul de 6 luni derogatoriu de la dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea specială [art. 27 alin. (4)].
Moştenitorul beneficiar al dispoziţiei care se contestă a recunoscut calitatea de moştenitoare a petentei, singurul lucru cu care nu este de acord fiind termenul în care a depus notificarea, termen care excede incidenţei legii speciale.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă excepţia invocată de către intimatul G.S.V.E. referitoare la tardivitatea plângerii întrucât, în realitate, acesta a invocat doar decăderea din dreptul de a obţine măsuri reparatorii, ceea ce ţine de o eventuală tardivitate a notificării.
Primarul comunei Făurei a solicitat scoaterea din cauză întrucât unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu este SC A.S. SRL. întrucât contestaţia dedusă judecăţii se referă şi la omisiunea Primarului de a înainta notificarea unităţii abilitată să o soluţioneze, e necesară prezenţa procesuală şi a acestei unităţi în prezenta cauză tocmai pentru opozabilitatea formală, dar şi pentru verificarea condiţiilor de fond ale cererii. Pentru aceste considerente s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 22 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, raportate la dispoziţiile art. l din Primul Protocol adiţional la Convenţia Drepturilor Omului, tribunalul a admis contestaţia, a anulat în parte Dispoziţia nr. 1/2006 şi a constatat, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, îndreptăţirea contestatoarei de a beneficia de restituirea în natură a imobilului situat pe raza comunei Făurei, alături de beneficiarul de drept al actului contestat, intimatul G.S.V.E.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ca fiind legale şi temeinice.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul G.S.V.E., în motivare arătând că notificarea formulată de contestator nu are valoarea juridică pe care legea o dă acestui act, întrucât contestatoarea nu a respectat exigenţele procedurale ale legii, pierzând prin tardivitate vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de legea specială. Mai mult, a arătat apelantul, contestatoarea nu a urmat procedura stabilită de lege, care condiţionează parcurgerea unei faze administrative obligatorii, prealabilă sesizării, pe calea unei notificări adresate, prin intermediul executorului judecătoresc de persoana îndreptăţită persoanei juridice deţinătoare şi nu a unei simple scrisori/cerere adresată Primăriei Făurei, prin poşta obişnuită.
Prin Decizia civilă nr. 147 din 5 noiembrie 2008 Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâtul G.S.V., împotriva sentinţei civile nr. 165/C din 6 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Neamţ. S-a luat act că intimata G.E. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 21 şi urm. din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcţii - de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor sale de conducere.
Art. 22 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prevede că persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului, iar notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elemente de identificare a persoanei îndreptăţite, elemente de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
Totodată, potrivit alin. (3), (4) al aceluiaşi articol de lege, notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare a imobilului, notificarea înregistrată făcând dovada deplină în faţa oricăror autorităţi, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. l chiar dacă a fost adresată altei unităţi decât cea care deţine imobilul iar nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Este adevărat că, în speţă, notificarea formulată de G.E. nu a fost comunicată prin intermediul executorului judecătoresc, dar din cuprinsul scrisorii recomandate rezultă denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare ale persoanei îndreptăţite şi ale imobilului cu privire la care s-a solicitat restituirea, în termen ceea ce înseamnă că reclamanta şi-a manifestat voinţa de a beneficia de dispoziţiile legii speciale în materia revendicării imobiliare
Nerespectarea cererilor de formă impuse de art. 22 nu poate lipsi de efecte juridice manifestarea de voinţă a contestatoarei.
De altfel, nici legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul Legii nr. 10/2001 vreo sancţiune pentru astfel de situaţii.
Interpretarea dată de apelant art. 22 contravine finalităţii reparatorii a Legii şi principiului constituţional al protejării şi garantării dreptului de proprietate şi în mod corect a fost înlăturată de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul G.S.V.E. care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate:
Decizia a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece s-au încălcat prevederile art. 28 din Legea nr. 10/2001, susţinându-se că reclamanta, întrucât nu a primit în termenul legal de la Primăria Făurei nicio comunicare privitoare la unitatea deţinătoare, ea trebuia să cheme în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, până la data de împlinire a terenului de 90 de zile, anume 16 mai 2002.
Se mai susţine de către recurentul-pârât că este descendent al defunctului G.E. şi al moştenitorilor acestuia deposedaţi abuziv în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, iar în privinţa imobilului (teren şi construcţii) situat în sat Climeşti, comuna Făurei, judeţul Neamţ, are calitatea de persoană îndreptăţită, conform actelor depuse.
Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 155 din 26 februarie 2008, Normele metodologice nr. 250/2007 de Aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 şi, în drept, se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat, pentru considerente ce succed:
În mod corect Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 165 C din 6 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
Procedura administrativă prevăzută de legea specială de reparaţie prevede că persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării legii în vigoare persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat/sau în a cărei circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare imobilului.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente, constatând că, din cuprinsul scrisorii recomandate, rezultă denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare ale persoanei îndreptăţite, precum şi ale imobilului cu privire la care s-a solicitat restituirea, prevalând principiul realizării dreptului prin cererea formulată de reclamantă, în raport de cel al respectării procedurii pentru care, în cuprinsul Legii nr. 10/2001, nu s-a prevăzut vreo sancţiune pentru neadresarea notificării prin intermediul executorului judecătoresc.
Criticile recurentului-reclamant nu pot fi primite, susţinerile sale privind calitatea sa de descendent al defunctului G.E. şi a calităţii sale de persoană îndreptăţită conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, neputând conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.
De altfel, din analiza declaraţiei depuse la dosarul cauzei (la fila 31) rezultă că recurentul nu mai doreşte „continuarea procesului cu rudele sale, referitor la imobilul din satul Climeşti, comuna Făurei, judeţul Neamţ", declaraţie care, deşii nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 246 C. proc. civ., prezintă caracteristicile unei achiesări la pretenţiile intimatei-reclamante.
Pentru aceste considerente se va respinge recursul declarat de recurentul-pârât ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine Decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul G.S.V.E. împotriva deciziei nr. 147 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4123/2010. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4119/2010. Civil. Strămutare. Fond → |
|---|
