ICCJ. Decizia nr. 460/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 460/2010
Dosar nr. 2940/1/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie la 01 aprilie 2009, numita I.I.I., cu domiciliul ales la Tribunalul Sibiu cu sediul în Sibiu judeţul Sibiu, a formulat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei cu sediul în Bucureşti, Curtea de Apel Alba Iulia cu sediul în Alba Iulia, Curtea de Apel Iaşi cu sediul în Iaşi, judeţul Iaşi, Tribunalul Vaslui cu sediul în Vaslui, judeţul Vaslui, Tribunalul Sibiu cu sediul în Sibiu, judeţul Sibiu contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 5613 din 7 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea contestaţiei, se precizează că prin sentinţa civilă nr. 388 din 07 aprilie 2008 Tribunalul Sibiu a admis acţiunea formulată; împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia iar prin Decizia civilă nr. 613 din 7 aprilie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Alba Iulia, pe care a casat-o şi pe fond a respins acţiunea ca nefondată.
Contestatoarea invocă incidenţa art. 317 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ., învederând că prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, Curtea Constituţională a decis ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. I şi art. II din OUG nr. 75/2008, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie era, la data pronunţării deciziei 5613/2008 necompetentă.
Se consideră că, din punct de vedere material, competentă să soluţioneze recursul era Curtea de Apel Alba Iulia, şi nu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe fondul cauzei, se susţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia 5613 din 7 octombrie 2008 trebuia să analizeze pe fond cererea, să constate dacă asistenţii judiciari sunt sau nu îndreptăţiţi să primească acest spor şi nu să constate că prin Decizia sus arătat s-a soluţionat în mod negativ şi obligatoriu acest drept cuvenit asistenţilor judiciari.
La dosarul cauzei, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a formulat întâmpinare prin care invocă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, deoarece nu ar fi îndeplinită a doua condiţie impusă de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., şi anume că motivele prevăzute la pct. 2 al alin. (1) din art. 317 C. proc. civ. puteau fi invocate prin intermediul căilor de atac; astfel, contestatoarea putea invoca în recurs potrivit art. 2 din Legea nr. 47/92 excepţia de neconstituţionlitate OUG nr. 75/2008.
Se mai consideră că această contestaţie în anulare trebuie respinsă, ea nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural; contestatoarea nu are deschisă calea unei contestaţii speciale întemeiate pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 5613 din 23 septembrie 2008 a admis recursurile declarate, a casat sentinţa Tribunalului Sibiu şi pe fond a respins acţiunea ca nefondată, deoarece a stabilit că Decizia 21/2008 nu a nominalizat şi asistenţi judiciari ca având dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, deoarece nu a beneficiat de dreptul pretins până la intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
Analizând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acţiunea este nefondată pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că o hotărâre irevocabilă poate fi atacată cu contestaţie în anulare, numai dacă motivele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, sau când hotărârea a fost dată de judecător cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. dispun că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unor greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., deoarece o atare contestaţie nu se poate întemeia pe motive de pe care partea a omis să le invoce în calea căii ordinare de atac, deoarece imposibilitatea de a le fi invocat în cadrul căii ordinare reprezintă o condiţie esenţială pentru admiterea contestaţiei în anulare de drept comun.
Necompetenţa instanţei nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac, deoarece contestatoarea avea posibilitatea să invoce excepţia în căile ordinare de atac promovate în cauză, inclusiv excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 95/2008, în baza prevederilor Legii nr. 47/1992.
Nici dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. nu sunt incidente în contestaţia supusă judecăţii, aceste prevederi vizează greşeli de procedură şi nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural. A da posibilitatea părţilor de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărâre de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea şi a stabilit raporturile dintre părţi, ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului.
Pentru aceste considerente, se va respinge contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 5613 din 7 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea I.I.I. împotriva deciziei civile nr. 5613 din 7 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 482/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 452/2010. Civil → |
|---|
