ICCJ. Decizia nr. 4216/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4216/2010
Dosar nr. 144/84/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1579 din 5 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1193/84/2008, Tribunalul Sălaj, secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârâtul primarul comunei Vârşolţ, cu motivarea că, în mod corect, au fost respinse notificările reclamantei prin dispoziţiile din 14 martie 2008, emise de către pârât, contestate în cauză, în condiţiile în care nu a avut loc o preluare abuzivă în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001; astfel, din cele două hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 224/1951, rezultă că executarea silită a imobilelor proprietatea reclamantei datorându-se imposibilităţii de plată a impozitelor legale, şi nu unor măsuri abuzive impuse de stat.
Apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost admis prin Decizia nr. 333 din 8 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a arătat că prima instanţă, în mod greşit, nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în condiţiile în care nu a clarificat dacă neplata impozitelor s-a datorat unor motive independente de voinţa proprietarului, în ce au constat măsurile abuzive impuse de stat, aşadar dacă actul normativ de preluare a fost sau nu aplicat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, cenzurându-se valabilitatea titlului statului din punctul de vedere al neconcordanţei lui cu legile în vigoare la data preluării imobilului.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Sălaj, iar prin sentinţa civilă nr. 429 din 13 martie 2009, această instanţă a admis acţiunea, a dispus anularea Deciziilor nr. 179 din 14 martie 2008 şi 180 din 14 martie 2008 şi a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la despăgubiri, respectiv la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru: 2000 mp teren intravilan Vârşolţ şi o casă de locuit demolată, din C.F. Vârşolţ; 600 mp teren intravilan Vârşolţ şi o casă demolată, din C.F. Vârşolţ, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, s-a arătat, în ceea ce priveşte caracterul abuziv al preluării imobilelor de către stat în baza Decretului nr. 224/1951, avându-se în vedere îndrumările Curţii de Apel, că antecesorul reclamantei s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă, independentă de voinţa sa, de a-şi achita impozitele către stat.
S-a stabilit, astfel, pe baza probei testimoniale administrate în cauză, că insolvabilitatea acestuia a fost cauzată tocmai de către stat, care, prin organele sale, a exercitat asupra sa un comportament abuziv, împiedicându-l în concret să obţină venituri pentru a-şi achita debitele.
În plus, statul a preluat două case cu terenul aferent din patrimoniul antecesorului reclamantei, fără a verifica posibilitatea de a se îndestula prin predarea unei singure case, în sensul prevăzut de art. 18 alin. 2 din decret.
În consecinţă, instanţa a constatat că preluarea imobilelor s-a făcut în mod abuziv, astfel încât reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, respectiv la măsuri reparatorii în echivalent, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Apelul declarat de către pârât împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 203 din 29 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerile pârâtului conform cărora antecesorul reclamantei nu a fost persecutat de regimul comunist şi nu a fost adus în situaţia imposibilităţii plăţii impozitelor, ca nefiind dovedite prin niciun mijloc de probă. Deşi a pretins că poate proba aceste împrejurări prin martori, apelantul - pârât nu a indicat nicio probă testimonială, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 292 C. proc. civ.
De asemenea, adeverinţa emisă de D.G.F.P. Sălaj, de care se prevalează pârâtul nu este de natură să înlăture mărturiile administrate de prima instanţă, din care rezultă preluarea abuzivă a imobilelor în litigiu.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Vârşolţ, susţinând că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru acordarea măsurilor reparatorii, deoarece antecesorul reclamantei, P.l., nu a fost persecutat de regimul comunist, iar imobilele în litigiu au intrat în proprietatea statului în urma încuviinţării vânzării lor, potrivit Decretului nr. 224/1951; solicita reaudierea martorilor ascultaţi de către prima instanţă.
La termenul de judecată din 2 iulie 2010, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, faţă de neîncadrarea criticilor formulate în cazurile expres şi limitative prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reţinând cauza în pronunţare asupra acestei excepţii.
Faţă de excepţia invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a stabilit - iar instanţa de apel a confirmat -, pe baza dovezilor administrate, respectiv înscrisuri şi proba testimonială, că autorul reclamantei, proprietar al imobilelor preluate în baza Decretului nr. 224/1951, s-a aflat în imposibilitate de plată a impozitelor datorate statului ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat care l-au împiedicat pe titular să exercite prerogativele dreptului de proprietate.
Susţinerile recurentului în sensul inexistenţei unor asemenea împrejurări echivalează cu o contestare a situaţiei de fapt astfel stabilite, tinzând la reevaluarea probatoriului administrat.
Or, atare critici nu se încadrează în cazurile de modificare sau de casare explicit şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care vizează doar legalitatea, nu şi temeinicia deciziei de apel.
Unica ipoteză legală în care ar fi fost posibilă reevaluarea situaţiei de fapt fiind înlăturată în urma abrogării art. 304 pct. 11 prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 (publicată în M. Of. nr. 609 din 14 iulie 2005).
În aceste condiţii, se apreciază că, din dezvoltarea motivelor de recurs, nu este posibilă încadrarea acestora în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în conformitate cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
Drept urmare, este operantă sancţiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susţinerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Vârşolţ, împotriva Deciziei nr. 203/ A din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4214/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4217/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
